3,003 matches
-
decât să o adâncim. Și din ce, din ce oare dacă nu din singurătatea, din singurătatea noastră radicală, a luat naștere acea invidie, cea a lui Cain, a cărei umbră se întinde - bine spunea dragul meu Antonio Machado - peste dezolarea solitară a înaltului deșert castilian? Invidia aceea, cu drojdia ei dată în spumă, invidia care nu-i decât rodul invidiei cainite, invidia care se naște din turmele supuse ordinii, acea invidie a produs tragedia istoriei Spaniei noastre. Spaniolul se urăște pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
venea, exilat la Paris fiind, acel conducător rus bolșevic.] Ce groaznic e să trăiești în expectativă, imaginându-ți în fiecare zi ce se poate întâmpla în următoarea. Și ce nu se poate întâmpla! Petrec ore întregi, singur, întins pe patul solitar din micul meu hotel - family house -, contemplând tavanul camerei, nu cerul, și visând la viitorul Spaniei și la al meu. Sau demontându-le. Și nu îndrăznesc să mă apuc de nicio lucrare, căci nu știu dacă o voi putea isprăvi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
căuta însă ce caut eu însumi, ce caută orice scriitor, orice istoric, orice romancier, orice politician, orice poet: să trăiască în istoria durabilă și permanentă, să nu moară. Zilele astea l-am citit pe Proust, prototip al scriitorilor și-al solitarilor, și ce tragedie cea a singurătății sale! Ceea ce îl zbuciumă, ceea ce-i permite să sondeze abisurile tragediei umane îi e sentimentul morții, dar al morții de fiece clipă, e faptul că se simte murind în fiece clipă, că-și disecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
agoniei protagonistului meu, dar dacă n-a simțit acea agonie în el însuși, de ce să mă întind mai mult? Sunt apoi necesități cărora nu vreau să mă supun. Descurcă-se de unul singur, cum o putea, de unul singur și solitar! Cu toate acestea, cutare cititor tot mă va mai întreba: „Bine, și cum sfârșește omul ăsta?, cum îl devorează isoria?“ Dar tu, cititorule, tu cum vei sfârși? Dacă nu ești decât cititor, atunci când îți vei sfârși lectura, iar dacă ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
deschidă și nici nu trișez. Și asta mă învață să aștept să se rezolve pasiența istorică a Spaniei mele, să nu-i aștept cu nerăbdare deschiderea, să tai cărțile și să am răbdare în această pasiență de alt fel, joc solitar și de paciență. Zilele vin și trec așa cum vin și se duc valurile mării; oamenii vin și se duc - uneori se duc și apoi vin - așa cum vin și se duc cărțile de joc, și acest du-te-vino e însăși istoria. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
În fața oglinzii Îl enervau și Îl oboseau. După un minut sau două se opri, zicându-și din nou că era un leneș. Respiră greu și adăugă ironic: — Problema ta, amice. Avea cincizeci și patru de ani și, din pricina vieții sale solitare, se obișnuise să vorbească uneori singur. I se părea un lucru firesc, ca și restul maniilor sale de burlac bătrân, de pildă, faptul că rătăcea tot timpul capacul borcanului de dulceață, că Își tăia părul numai dintr-o nară, uitând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
obișnuiește să doarmă la studio, pe un pat de campanie, Într-o cameră specială pentru crainici. Asemănătoare Încăperilor de la spital În care pot dormi medicii de gardă. Cum se Împacă soțul ei, agentul de asigurări, cu asta? Oare În nopțile solitare nu-și imaginează tot felul de scene fierbinți Între ea și tehnicienii care lucrează În tura de noapte a stației? N-ai ce invidia, nu e nimic de invidiat, la nici unul dintre noi. Poate doar la Yoezer. Din cauza lui Yoezer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
simți că era și el gata să izbucnească În lacrimi și că Îl iubea din tot sufletul pe acest copil ciudat, cu ochelari cu lentile groase și păr alb ca hârtia, Încăpățânarea sa, inteligența sa, aerul de bătrânețe copilăroasă și solitară care Îl Învăluia mereu. Pe Fima Îl durea tot trupul din cauza dorinței Înfrânate de-a smulge din fotoliu mica făptură care hohotea de plâns și de-a o strânge cu putere la piept. Niciodată În viață nu-și dorise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Încercat și n-am reușit. Când spuse asta, Îi păru lui Fima o copie În miniatură a raționalului, așezatului său tată. Chiar și felul său de-a vorbi semăna cu al lui Ted: vocea liniștită a unui om echilibrat și solitar. Curățându-și ochelarii, Dimi adăugă: —Țlil și familia lui sunt la fel de vinovați. De ce au părăsit câinele bolnav și au plecat din țară? Ar fi putut să-l ia cu ei. Ar fi putut să facă cel puțin niște aranjamente pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
că aceasta avea o bandă. Așa, cu umilință, ca un soldat necunoscut, Își va aduce modesta contribuție la dezvoltarea propulsiei cu jet și la obținerea faimei mondiale. În copilăria sa, În serile calde de vară, se auzeau În Rehavia acordurile solitare ale unui pian ascuns În spatele obloanelor. Până și aerul fierbinte părea să râdă de sunetele acelea. Iar acum n-a mai rămas nimic din ele. Ben Gurion și Lupatin erau morți. La fel și erudiții refugiați cu pălăriile și papioanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
chior se leagănă În vânt de capătul unui stâlp, pâlpâind, agonizând În Întuneric, iar În afară de el nu mai există nici o lumină În toată pustietatea vastă a Pacificului spre nord, până la Pol, și spre sud, până În Țara de Foc. Un licurici solitar. Absurd. Locul său nu l-a cunoscut. Și totuși lumina aceasta prețioasă. Pe care ai obligația s-o Întreții cât mai mult posibil. Ca să nu Înceteze să strălucească În inima câmpiilor Înghețate, la poalele ghețarilor acoperiți de zăpezi. Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
al unui arbore bătrân în luminișul pădurii, făcea din el o ființă vie, agățată de viață cu toate legile și credințele ei. Egon mergea tăcut, alături de mine, legănându-și basmaua umplută cu ciuperci. Soarele apunea, aprinzând pe coama unui munte solitar, o grămadă imensă de jeratic, când ne-am oprit o clipă pe țărmul lacului negru, în care se reflecta integral, un munte semeț de zăpadă. În noaptea aceea Hilda, în văl negru, străveziu, s-a suit pe masa de brad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
dar voia să obosească și mai tare, să se epuizeze, ca să adoarmă imediat ce va pune capul pe pernă. Și, Înainte de aceasta, voia timp de gândire, timp pentru a gusta până la fund din drojdia Înfrângerii, pentru a se abandona suferinței intime, solitare. În ultimul ceas și ceva se simțise ca și cum și-ar fi revenit după o anestezie cu cloroform, amorțit, dar conștient că o durere oribilă pândea de undeva, de la marginea stării de trezie, așteptându-l să Își recapete pe deplin simțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
făcea iluzii că va fi vreodată jelit În același fel plin de simțire, dar decise ca pe viitor să fie mai bun, mai umil și mai puțin egoist. Avea să Își accepte cu stoicism eșecul În teatru, să se rededice solitarului meșteșug al literaturii, să caute În el perfecțiunea fără grija faimei și fără lăcomia recompensei materiale, să se lepede de invidie și gelozie. Era prea târziu pentru a mai Îndrepta ceva În ce o privea pe Fenimore, dar avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu ceilalți și în același timp să cânte „Ne poartă steagul nostru înainte“, ci și un băiat căruia îi plăcea să șadă în casă, care-și gospodărea cu grijă comorile din nișa lui. Chiar și aliniat în formație rămâneam un solitar, dar care nu sărea în ochi din cale-afară; unul care merge cu turma, dar ale cărui gânduri vagabondau întotdeauna în altă parte. În plus, mutarea de la școala primară la școala medie făcuse din mine un conradiner. Aveam voie, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
preda în schimburi. Pe Uphagenweg era circulație din sens opus. Ea venea, eu plecam. Sau eu aveam cinci ore de școală în urma mea, ea mai avea încă de stat la multe. Dacă era amestecată într-un pâlc de eleve, eu, solitarul notoriu, mergeam singur pe jos. Chiar prin mijlocul pâlcului care chicotea am trecut, fără să risc mai mult de o privire. Nu era nici frumoasă, nici urâtă, doar o elevă cu părul negru și codițe destul de lungi. În rama lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
mers dorințele mele? Oare în talmeș-balmeșul viselor mele diurne se amesteca și un pic de dor de moarte? Oare voiam cumva să-mi văd numele nemurit astfel, în chenar negru? Greu de crezut. Se prea poate să fi fost un solitar egocentrist, nicidecum însă obosit de viață din cauza vârstei. Așadar, numai prost? Nimic nu ne oferă informații despre ceea ce se petrece în mintea unui băiat de cincisprezece ani care vrea de bună voie să se ducă neapărat acolo unde se luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și adăpostiți de coșurile unor trăsuri; Nemirovsky a folosit banii primiți pentru asigurare pentru a Înființa Compania Focurilor de Artificii; Fang She, liniștit ca o nesfârșită salbă de ceainice Întru totul asemenea, a rămas În coșmelia din scânduri de lângă salcia solitară. Nu am Încălcat cele treizeci și nouă de legi ale adevărului, admițând că pojarul fusese stins, dar numai un costisitor recipient plin ochi cu apă de ploaie ar putea pretinde că i-a stins și amintirea. Încă de la ivirea zorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
de tăcere. Loomis deja nu mai frecventează cenaclurile; nu mai e veselul maestru de dans care stă În fruntea tuturor În subsolul căptușit cu covoare de la Royal Keller. Nu mai pleacă, nu, din strada Parera. Uitat, telescopul ruginește pe terasa solitară; zadarnic așteaptă noapte de noapte in-foliile lui Flammarion; claustrat În bibliotecă, Loomis Întoarce foile Istoriei filosofiilor și religiilor de Gregorovius; le bombardează cu Întrebări, marginalii și note; noi discipolii, am dori să le publicăm, dar asta ar presupune să renegăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
o juma dă răget care mai izact a ieșit la drept vorbind un sughiț dă plâns care, dacă nu deschid umbreluța care am lăsat-o acasă, mă plimb cu canoa pân fieșce scuipat și mă cofunzi cu Vito Dumas, Navigatoru Solitar. În fine, am demarat, și chiar că atuncea a luat-o văzduhu la trap, parcă făceam baie În oala cu lături, și unu dejuna un sanvici cu cârnaț, altu un rulouaș cu salam, unu un panetun, altu juma dă clondir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
apoi prin holul cu lumină ultravioletă și ajungând În compartimentul cu tuburile atârnate de perete. Tuburile erau pline. În fiecare din ele se găsea câte un astronaut. Exact așa cum se gândise: Beth crease un singur membru al echipajului - o femeie solitară - ca pentru a-i preveni. Acum era rândul lui Norman și, În consecință, camera era plină. „Nu-i tocmai rău“, Își spuse. Privi În Încăpere și gândi: „Să dispară, pe rând“. Unul după altul, membrii echipajului se volatilizară sub ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
alcoolice. Mie nici nu-mi trecuse prin cap că patronii făceau ceva ilegal. Cu excepția sumelor ilegale pe care le cereau pentru vin. Și a hainelor pe care le purtau bodyguarzii. Numai hainele alea meritau zece ani în celula de arest solitar. Nu știu cum de m-am trezit vârâtă în toată chestia aia. Tot ce știu cu siguranță este că s-a băut la greu și că spiritele se încinseseră. Când i-am văzut pe polițiști intrând în club și toată lumea dimprejur a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
timpul demontărilor succesive Îți mai scapă cîte-o piesă pe covor, rostogolindu-se printre hîrtii mototolite, printre ciucuri, o cauți ore-ntregi pe sub canapea, pe sub fotolii, uneori n-o mai găsești. Și dacă e prețioasă, faci niște inubliabile crize de isterie solitară, tremuri, tropăi, răcnești scurt, apoi o Înlocuiești cu alta. Important este ca ansamblul să funcționeze. Pe urmă șlefuiești lucrarea Încă o dată, precum Spinoza lentilele, corectezi, rescrii, recompui Întreaga povestire În așa fel Încît să capete o structură prismatică fără cusur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
la iveală că De Niro joacă precum Scorsese sau invers), numai că fiind un tip tăcut și excesiv, driverul Își cumpără vreo cinci pistoale plus un cuțit de vînătoare ca pentru grizzly. Subiectul filmului e limpede și amar: un taximetrist solitar bate noaptea străzile New York-ului și-i descoperă treptat urîțenia, Întunericul, se Îndrăgostește de Cybill Shepherd, acumulează o ură tot mai densă față de sordidul și gunoaiele metropolei, ce trebuie măturate, șterse de pe hartă, și tot zice chestia asta cu gunoaiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În acel hotel mizerabil. Pascal pleacă, Însă nu ajunge decît pînă-n camera lui de la mansarda hotelului, de la fereastra căreia se zărește panorama apusă a Lisabonei trezindu-se la viață Într-un praf istoric roșu-gri, și Începe o partidă de dragoste solitară, privind În continuare orașul. Ca pe amantă bătrînă. Ducîndu-se, poate a doua zi, să-și reîntîlnească iubitul, Pascal străbate mai multe străduțe În pantă, Lisabona Își dezvăluie aerul semeț colonial, părăginit, static și totuși imprevizibil, gata de mișcare-n orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]