4,031 matches
-
Bill, paznicul care a murit? Simon se uită foarte surprins. —Păi, hmmm - nu chiar. Îmi pare rău, știu că ați fost prieteni. Sebastian mi-a spus. Era un tip de treabă. Dar, ce să zic, viața merge înainte. Ridică din sprânceană. Dar de ce întrebi? Ah, înainte să moară, mi-a spus ceva foarte ciudat. Aproape părea că acuză pe cineva din cameră. —Să acuze de ce? Nu este nici un dubiu că a murit de atac de cord, nu? Nu, nu, nimic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ar plăcea asta, nu crezi? Iubește moda. — M-am întâlnit cu Baby Thompson la petrecerea de logodnă, m-am oferit să relatez. Lucrează în Relații cu Publicul, modă, în special. Părea că Belinda o cunoaște destul de bine. Suki își încruntă sprâncenele, făcând riduri pe fruntea ca de porțelan. —Ah, Eleanor! a spus într-un final. Știi, am fost la școală cu ea. A început abia apoi să-și spună „Baby“. Este prostesc, nu? De fapt, nu prea i se potrivește! Din moment ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
numele când ai vorbit cu el, nu? am întrebat nerăbdătoare. Nu, stai liniștită. Se știe dintr-o sursă sigură. Acum Jordan a făcut o criză. Spunea că lucra la un articol și că eu am stricat tot. Am ridicat din sprânceană. —Despre Mowbray Steiner? Presupun că da, dar tace ca peștele - nu vrea să-mi spună despre ce e vorba. A fost agitată toată după-amiaza și acum a dispărut ca să stea îmbufnată pe undeva. Dar Anne-Marie știe despre ce e vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
poate nu știa că am o listă cu numele ei scris pe ea. Nu i-am spus-o pentru a nu o speria. Apoi a spus: Aș putea să trec pe la dumneavoastră? — Când? —Cam într-o oră? Am simțit cum sprâncenele mi s-au ridicat singure. —Bine, i-am răspuns. Pun de o cafea. Am stat până a închis ea; apoi am așteptat tonul și l-am sunat pe Hawkins. Nu era, însă îmi lăsase un mesaj la WPC Gilbert. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
dorit să îi spună lui Richard „tată“, dar asta nu s-a întâmplat niciodată. Cred că este de înțeles. Poate dacă v-ați fi căsătorit ar fi făcut-o. —Oh, asta nu a fost niciodată posibil, a zis, ridicându-și sprâncenele îngrijite. Niciodată. Alain nu mi-ar fi dat divorțul. Este foarte de modă veche în ceea ce privește lucrurile astea. Chiar dacă ar fi vrut să se căsătorească din nou? —Catolicii precum Alain nu se mai căsătoresc niciodată. Sigur că-și are amantele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mă lași și tu în pace, ca și ăialalții dinaintea ta. O studiam amuzat. Era amețită, clar, dar încă nu se îmbătase. Îmi părea cunoscută fața ei, cu negul de sub nas, cu dunga aceea maronie fină, de piele arsă, de pe sprânceana dreaptă, cu privirea ușor încețoșată, ca și cum străbătea greu printre pleoapele abia întredeschise, fața ei de tătăroaică sau chinezoaică, zâmbetul persiflant. Mă concentram să mi-o amintesc, convins fiind că o mai întâlnisem undeva. — Poți să te holbezi cât vrei, chicoti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-mi arăți azi, ce eu n-am mai văzut? — Mai multe lucruri. De fapt, ce vreau să-ți arăt face parte dintr-o poveste. Nu mi-ai spus tu deunăzi că Îți place să citești? Bea Încuviință, arcuindu-și sprîncenele. — Ei bine, e vorba de o poveste despre cărți. — Despre cărți? Despre cărți blestemate, despre omul care le-a scris, despre un personaj care a ieșit din paginile unui roman ca să-l ardă, despre o trădare și o prietenie pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
preotului o altă enormitate și să fim nevoiți să ieșim În șuturi. — Părinte Fernando, Încercăm să-i localizăm pe doi foști elevi ai colegiului San Gabriel: Jorge Aldaya și Julián Carax. Părintele Fernando Își strînse buzele și Își arcui o sprînceană. — Julián a murit acum mai bine de cincisprezece ani, iar Aldaya a plecat În Argentina, zise el sec. — Dumneavoastră Îi cunoșteați? Îl Întrebă Fermín. Privirea ascuțită a sacerdotului se opri asupra fiecăruia dintre noi Înainte de a răspunde. — Am fost colegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Nu-mi arde de glume, Fermín. — Tinerețe, floare a zevzeciei. În sfîrșit, cu mine să nu te Înăcrești, fiindcă am vești proaspete despre investigația noastră pe seama amicului tău Carax. — SÎnt numai urechi. Îmi aruncă o privire de intrigă internațională; o sprînceană arcuită, iar cealaltă În stare de alarmă. — Ei bine, iată că ieri, după ce am lăsat-o pe Bernarda să se Întoarcă acasă cu virtutea intactă, dar cu o pereche de vînătăi zdravene pe buci, m-a lovit un acces de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În răstimpuri, ca și cum ar fi detectat indicii sau mici păcate În fluxul relatării mele și și-ar fi formulat propriul său verdict asupra faptelor, pe măsură ce eu i le serveam pe tavă. Ori de cîte ori mă opream, librarul Își ridica sprîncenele scrutător și făcea un gest cu mîna dreaptă spre a-mi indica să continuu a depăna firul istoriei, care părea să-l distreze enorm. Din cînd În cînd, ridica mîna ca să ia notițe sau Își Înălța privirea spre infinit, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
supus docil și, cîteva minute mai tîrziu, ieșeam În stradă, după ce-l asigurasem pe tata că aveam să mă Întorc la cină. Fermín mă aștepta la colțul de la Puerta del Ángel. De cum mă apropiai de el, Îmi făcu semn din sprîncene să merg În continuare. Avem șarpele-cu-clopoței după noi, la vreo douăzeci de metri. Nu te Întoarce. — E același? — Nu cred, doar dacă nu cumva a intrat la apă. Ăsta pare un boboc. Are un ziar de sport de acum șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai rămăsese nimic, În afara scheletului de cărămizi și metal ce susținea bolta. Acolo l-am Întîlnit pe Lluís Carbó, care lucrase ca paznic de noapte vreme de zece ani. Se uita la molozul fumegînd, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Sprîncenele și părul de pe brațe Îi arseseră, iar pielea Îi strălucea aidoma bronzului umed. El a fost cel care mi-a povestit că flăcările Începuseră puțin după miezul nopții și că devoraseră zeci de mii cărți pînă cînd, În zori, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Prezența noastră aici este una strict ecumenică. TÎnărul domn aici de față, care mîine va deveni bărbat În ochii Sfintei noastre maici Biserica, și cu mine am venit să ne interesăm de interna Jacinta Coronado. Maica Emilia Își arcui o sprînceană. — SÎnteți din familie? — Duhovnicește. — Jacinta a murit acum cincisprezece zile. Un domn a venit s-o viziteze cu o noapte Înainte. E rudă cu ea? — Vă referiți la părintele Fernando? — Nu era preot. Mi-a spus că se numește Julián
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
agitată ce se Închega și destrăma În spatele său, asemenea unei pânze uriașe de păianjen În care erau prinse din loc În loc nu insecte, ci genți, fuste, costume, gulere, mustăți, umeri, cefe, eșarfe, rochii, ciorapi frumos mulați pe picior, gene Întoarse, sprâncene Încondeiate și valize, alături de clădiri și traverse pline de mizerii, pe care locomotiva, trăgând În spatele ei un șir nesfârșit de vagoane, se Îndrepta, clătinându-se, Într-o direcție necunoscută. În mintea sa, el asemui locomotiva cu un uriaș păianjen, pe cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de cicatrici. Omul-paie avea oroare de singurătate și de oglinzi, care aveau proprietatea de a-l multiplica În mii și mii de exemplare, transformându-l Într-un stog de fân sau Într-un acoperiș strâmb, alunecat peste o parte din sprânceana dreaptă. Braic Îndrepta sprânceana, dar vântul o strâmba la loc, făcând-o să se prăvale pe partea stângă... Stogul de fân era străjuit de o șapcă verde, trasă peste ureche, fapt care-i conferea omului de paie un aer destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
oroare de singurătate și de oglinzi, care aveau proprietatea de a-l multiplica În mii și mii de exemplare, transformându-l Într-un stog de fân sau Într-un acoperiș strâmb, alunecat peste o parte din sprânceana dreaptă. Braic Îndrepta sprânceana, dar vântul o strâmba la loc, făcând-o să se prăvale pe partea stângă... Stogul de fân era străjuit de o șapcă verde, trasă peste ureche, fapt care-i conferea omului de paie un aer destul de pișicher. Privindu-l de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lui Noimann până ajungea În stadiul de obsesie. Omul Negru al lui Esenin Îi bântuia adesea conștiința. Îl vedea șezând pe scaun, În fața oglinzii, sau veghind, noaptea, la căpătâiul său. Hainele sale cernite erau croite din versuri albe, alese pe sprânceană. Uneori, În loc de versuri, preambulul Își avea punctul de plecare Într-o reclamă. Săpun, pastă de dinți, cafea, coniac, deodorante sau DVD-uri pentru promovarea turismului cultural sau al celui erotic... Era suficient ca Noimann să-și arunce În timpul zilei Întâmplător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
el... „Probabil din cauza alcoolului... Dumneavoastră Însă vă apropiați de vârsta lui Iisus...” „Mai adineauri ajunseserăm la profet...” „Asta a fost acasă. La Corso, vârsta dumneavoastră, după halbele băute, a mai scăzut cu un deceniu...” „Va să zică așa?” Își ridica a nedumerire sprânceana Noimann. „Berea combinată cu Alexandrion și-a spus cuvântul...” Oliver tăcea, ridicându-și din timp În timp brațul năpădit de frunze și rotindu-l În bătaia soarelui. Curând avea să vină toamna. Frunzele vor Îngălbeni și vor cădea din ramuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
scăpare...” „Observ” - Noimann Îi aruncă omului din fața sa o privire ce se vroia ironică -, „că vorbiți ca un adevărat expert În materie de sinucideri.” „Păi, sunt chiar expert”, surâse cinic falsul Satanovski. „Am asistat la atâtea, Încât...” „Încât?” ridică din sprâncene stomatologul. „Încât am devenit as În materie...” „As În materie”, murmură Noimann. „As În materie de sinucideri, se Înțelege, nu În materie”, preciză celălalt. Adăugând, după o clipă de gândire: „S-ar putea să fiu chiar și as În materie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
deposedăm, asta-i cuvântul potrivit, de răul care sălășluiește În afara dumneavoastră...” De jos, gemetele se Întețiră... Apoi o cămașă de noapte se Înălță, fâlfâind din brațe, de sub scaunul său. Noimann privea Înmărmurit la această apariție. Chiar și ginecologul, Încruntându-și sprâncenele stufoase, privi nedumerit În jur, uitând pentru o clipă de sulul de tifon, acoperit cu inscripții ciudate, pe care Îl ținea În mâini. „A sosit clipa”, exclamă el, pornind În urma arătării. Cămașa de noapte făcu un ocol deasupra mesei Încărcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și odată tot mă voi opri”, conchise medicul. Noimann privi spre pieptul arătării ce se clătina În fața lui: nasturii, insignele și banderola tricoloră ce-și schimba nuanțele În funcție de fiecare pahar băut, privi și sabia strălucitoare și tricornul Împins pe o sprânceană, contemplă și fața buhăită, cu pungi mari ce atârnau la ochi, și Își spuse: „Probabil vom avea astăzi de Înfruntat un amiral și Întreaga sa flotilă...”. Flotila, desigur, Încă nu apăruse la orizont. Noimann continua să fie Înconjurat de cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
BRUT. Original deodorant. Fabergé PARIS.” Acum tunica avea culoare verde, având imprimată o flacără pe ea. Noimann scoase o țigară din pachet și Încercă s-o aprindă, Însă, apropiindu-și prea mult fața de flacăra bengală, se alese c-o sprânceană arsă. Și acum locul Îl frigea. Ce-ar fi zis omul Braic văzându-l În această postură? Instinctul de conservare al omului de paie Braic Îl determina să se ascundă În valiză, unde, din pricina Înghesuielii, lua foc. Ce-l făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de spa catifelează pielea și ne reîncarcă bateriile după o săptămână epuizantă.” Tunica stacojie a „amiralului armatei moarte” căpătă pe moment o culoare sidefie, peste care se revărsa din abundență spuma albă. Din cauza durerii crunte pe care o simțea În dreptul sprâncenelor și a urechii drepte, Noimann Își ținea cu greutate ochii deschiși. Mesajul pe care-l transmitea acum fantoșa ce stătea În fața lui era următorul: „Pe măsură ce mercurul termometrelor crește, la fel se Întâmplă și cu senzația de oboseală, specifică zilelor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
degete lungi și subțiri, care mânuiau cărțile (și zarurile) cu o măiestrie ieșită din comun. De fapt, Întreaga Înfățișare a lui Satanovski era un paradox. Nasul Îi era nespus de mic, lipit parcă sub o frunte Înaltă, scobită la tâmple, sprâncenele stufoase, pleoapele galbene, bărbia bombată ca o pară, care se mișca neverosimil În sus și În jos, În dezacord cu buzele și ochii verzi cu reflexe cenușii, astfel că, atunci când Satanovski vorbea, erai tentat să urmărești mișcarea mecanică a acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
9,5 cm oțel inoxidabil, 2. pensulă pentru aplicare fardului tip Bush. lungimea 16,8 cm; 3. pensulă pentru buze tip men, lungimea 11 cm; 4. pensulă pentru fard de pleoape Clinton, lungimea 16 cm; 5. periuță pentru gene și sprâncene Hillary; 6. ascuțitoare dublă marca Sherif, 3 x 3,4 x 2,5 cm”. De unde se pricopsise Noimann cu astfel de ustensile pentru „tortura modernă”? Nu cumva, mergând spre lăcașul de veci, se abătuse cu Satanovski Într-un shoping sex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]