3,144 matches
-
am povestit Încă despre păduchi. — Pă...pă-duchi? s-a bâlbâit mătușa Banu. Hotărârea care-o determinase să pună capăt acestei ședințe părea s-o fi părăsit. A ridicat vălul și s-a uitat din nou la bol. — O, da, păduchi, stăpână, e un detaliu important, a spus domnul Bitter. Îți amintești partea În care mica Shushan a dat drumul mâinii fratelui ei și s-a pierdut dintr-odată În mulțime? A luat păduchi de la o familie de care s-a apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
I se dăduse chiar și o poreclă: 626. — Ce-i de-ajuns e de-ajuns, a spus mătușa Banu acoperind din nou bolul de argint cu vălul ei și uitându-se la djinn cu o privire lungă și pătrunzătoare. — Da, stăpână, cum dorești, a murmurat domnul Bitter. Totuși ai pierdut cea mai importantă parte a poveștii. Dacă vrei să asculți și partea a doua, dă-mi doar de știre fiindcă noi, gulyabani, știm totul. Am fost acolo. Ți-am povestit despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ușor pe frunte, În timp ce ochii ei se umpleau de compasiune. Apoi s-a uitat În dreapta și-n stânga la cei doi djinni care Îi urmăriseră cu atenție fiecare mișcare de la locurile lor obișnuite de pe umerii ei. — Ce-ai să faci, stăpână? a Întrebat domnul Bitter cu o nuanță de bucurie răutăcioasă În glas. Nu-și dădea deloc osteneala să-și ascundă Încântarea de a-și vedea stăpâna atât de neajutorată și de necăjită. Priveliștea neputinței celor puternici Îl amuza Întotdeauna. Mătușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
atenție fiecare mișcare de la locurile lor obișnuite de pe umerii ei. — Ce-ai să faci, stăpână? a Întrebat domnul Bitter cu o nuanță de bucurie răutăcioasă În glas. Nu-și dădea deloc osteneala să-și ascundă Încântarea de a-și vedea stăpâna atât de neajutorată și de necăjită. Priveliștea neputinței celor puternici Îl amuza Întotdeauna. Mătușa Banu s-a Încruntat doar puțin. Nu a răspuns. Atunci domnul Bitter a sărit jos și s-a așezat lângă pat, periculos de aproape de mătușa Zeliha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
modest ce primea ropote de aplauze... — A fost un moment din timp. O feliuță de memorie. Cu o privire otrăvită s-a Îndreptat de spate și a ridicat vocea: — A fost un lucru menit să-ți amitească propriile tale cuvinte, stăpână! Mătușa Banu s-a simțit cuprinsă de o spaimă atât de puternică, Încât a Început să tremure din tot trupul. Era atâta rea-voință În privirea creaturii ăleia, Încât nu reușea să-și explice de ce nu-i spunea să plece din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Întârzia, cui avea să-i pese? și-a zis. Câteva minute mai târziu, Asya a Închis Încet ușa În urma ei. Mătușa Banu a auzit ușa, Însă Înainte să o poată striga, Asya se strecurase deja afară. — Ce plănuiești să faci, stăpână? a croncănit domnul Bitter. — Nimic, a șoptit mătușa Banu pe când deschidea unul din sertarele măsuței de toaletă și scotea de acolo o cutie. Pe Învelitoarea de catifea se odihnea broșa În formă de rodie. Fiind cel mai mare copil al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Dacă un bol cu ashure ar fi ornat cu sâmburi de rodie și picături de cianură de potasiu, prezența celei din urmă ar fi destul de greu de detectat, fiindcă migdalele se află printre multele ingrediente ale acestuia. — Ce-ai făcut, stăpână? a croncănit domnul Bitter scoțând un rânjet Îmbufnat, cum era de așteptat din partea lui. Ai intervenit În cursul lumii! Mătușa Banu a strâns din buze. — Așa e, a spus În timp ce lacrimile i se prelingeau pe obraji. E adevărat, eu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
rai. Voi fi aruncată direct În flăcările iadului. Însă Allah știe cât de puțin regret am În suflet. — Poate că purgatoriu Îți va fi sălaș pe vecie, a Încercat doamna Sweet să o consoleze, simțindu-se neajutorată văzând-o pe stăpână-sa plângând. Dar fata aia armeană? Ai de gând să-i spui secretul bunică-sii? — Nu pot. E prea mult. În afară de asta, n-o să mă creadă. — Viața e o coincidență, stăpână, a spus din nou domnul Bitter. — Nu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să o consoleze, simțindu-se neajutorată văzând-o pe stăpână-sa plângând. Dar fata aia armeană? Ai de gând să-i spui secretul bunică-sii? — Nu pot. E prea mult. În afară de asta, n-o să mă creadă. — Viața e o coincidență, stăpână, a spus din nou domnul Bitter. — Nu pot să-i spun povestea. Însă Îi voi da asta. Mătușa Banu a deschis un sertar și a scos o broșă de aur În formă de rodie, cu sâmburi din rubine ascunși Înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de ei! Nu sînt creștini, or să ajungă cu toții În iad!“. Abia la a doua pagină din Dacă sămînța nu moare aveam să descopăr și să adopt expresia „Din cîte mi-amintesc...“. Invitat la cină la părinții unui prieten, cînd stăpîna casei a servit o tartă cu fructe făcută chiar de ea, nici nu Înghițisem bine prima Îmbucătură că luasem deja un ton degajat pentru a zice: „Din cîte mi-amintesc cînd mă-ntorc cu gîndul În trecut, n-am mîncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mobilat comfortabil și fără excese. Pereții și podeaua erau plini de carpete caucaziene, iar în aer se simțea un miros de mirodenii care îi gâdila plăcut nările. ă Cred că ar fi mai bine să vorbiți cu Anna Alexandrovna. ă Stăpâna dumitale? Văduva Ivolgina? ă Da. ă Desigur. Dar aș dori să vorbesc întâi cu dumneata. Cum te numești? ă Katia. ă Când a fost ultima dată când l-ai văuzut pe Goriancikov, Katia? ă Stepan Sergheivici. Numele său este Stepan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Porfiri o privire rapidă care avea ceva acuzator în ea, ca și cum el ar fi de vină pentru tot ce s-a abătut asupra lor. Acea privire îl convinse de adâncimea și forța sentimentelor protective pe care Katia le avea pentru stăpâna sa. O clipă mai târziu, însăși doamna casei își făcu apariția din bucătărie, cu capul sus, cu o expresie curioasă și deranjată. Când îl văzu pe Porfiri, deveni circumspectă. Anna Alexandrovna era îmbrăcată simplu și avea părul ei negru prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
abia după interpolarea privind tatăl credinței. Porfiri așeză foaia peste celelalte și se întoarse către Katia cu un zâmbet: ă Tu faci curat și aici. Am impresia că reședința Annei Alexandrovna este pusă bine la punct. Cred că e o stăpână bună. ă Cea mai bună. ă Ia spune-mi, s-a mai întâmplat ceva neobișnuit în ziua cerții? De exemplu, au avut Goriancikov sau Boria vreun musafir? ă A fost un băiat, răspunse Katia cu surpriză. ă Un băiat? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
îl întrebă Osip Maximovici scurt. ă Da, însă mai am cererea. Vreau ca Anna Alexandrovna să scrie ceva pentru mine. ă O suspectați cu adevărat! Între timp adevăratul criminal... ă Ce doriți să vă scriu? întrebă Anna Alexandrovna. Cu toate că vorbea stăpână pe sine, se mai putea citi încă o apăsare fatalistă în vocea sa. ă Chiar nu contează. Singura cerință însă este să scrieți folosind propria dumneavoastră hărtie de corespondență. ă Osip Maximovici, spuse Anna Alexandrovna așezându-și o mână pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
după emancipare? ă Unde să mă fi dus? și-apoi, trebuia să am grijă de mica Soneșka. ă Sofia Sergheievna? ă Sigur că da. ă Aș vrea să vorbesc cu dumneata despre Stepan Sergheivici. Marfa Denisovna încuviință. Îi datora bani stăpânei dumitale, nu-i așa? ă Nu asta conta. ă De ce spui asta? Corpul Marfei Denisovna se răsuci în sus și în jos într-un tremurat exagerat. ă Sunt numai bani. Unele lucruri sunt mult mai importante decât banii. Mare lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mă gândesc la asta, Dacă mâine mai e aici, numele trebuie să fie primul cuvânt pe care-l va auzi din gura ta, Nu-l voi numi Constant, a fost numele unui câine care nu se va mai întoarce la stăpâna lui și, dacă s-ar întoarce, n-ar găsi-o, poate îl voi numi Pierdut, i se potrivește, Mai e unul care se potrivește mai bine, Care, Găsit, Găsit nu e nume de câine, Nici Pierdut nu e, Da, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
gât, îl strânse la piept și mulțumi din nou, Mulțumesc, domnule Cipriano, în clipa aceea văzu câinele în furgonetă, Câinele acela, rosti. Cipriano Algor simți un șoc, nu-i trecuse prin cap posibilitatea că tocmai Isaura Estudiosa ar putea fi stăpâna lui Găsit, iar ea spusese Câinele acela de parcă l-ar fi recunoscut, cu acea expresie de surpriză care poate fi a celui care, în sfârșit, a găsit ce căuta, imaginați-vă cu cât de puțină dorință de a avea dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
un gest obosit de rămas-bun și se întoarse în casă. Câinele n-o urmă imediat, așteptă să vadă furgoneta dispărând după prima casă din sat, după ce coborâse aleea spre șosea. Când, imediat după aceea, intră în bucătărie, o văzu pe stăpâna casei așezată pe același scaun pe care lucrase ultimele zile. Din când în când își trecea degetele peste ochi de parcă avea nevoie să alunge o umbră sau durere. Fără îndoială pentru că era în floarea tinereții, Găsit n-a avut încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vedere că aceste umori lichide se încăpățânează să se manifeste în strania supă de sentiment, rațiune și cruzime din care e compusă pomenita ființă omenească, se gândi că poate nu va face o greșeală gravă apropiindu-se de înlăcrimata-i stăpână ca să-și așeze cu blândețe capul pe genunchii ei. Un câine mai bătrân, și din acest motiv, presupunând că vârsta e nevoită să îndure vinovății mai grele, mai cinic decât cinismul pe care îl are vrea nu vrea, ar comenta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a lumii în care au fost aduși, în al doilea rând pentru că dificultatea este continuu agravată de contradicțiile și de instabilitățile de conduită ale ființelor umane cu care împărtășesc, ca să spunem așa, casa, mâncarea și uneori patul. A dispărut stăpânul, stăpâna nu apare, câinele Găsit își revarsă melancolia și bășica pe banca de piatră care nu folosește decât pentru meditații. În clipa aceea, Cipriano Algor și Marta ieșiră din olărie. Găsit alergă spre ei, în astfel de momente are impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
aceea, Cipriano Algor și Marta ieșiră din olărie. Găsit alergă spre ei, în astfel de momente are impresia că, în sfârșit, va înțelege totul, dar impresia n-a durat, nu durează niciodată, stăpânul scoase un țipăt enorm, Fugi de aici, stăpâna strigă alarmată, Stai, cine să-i mai înțeleagă pe oamenii ăștia, câinele Găsit va observa doar peste câteva clipe că stăpânii duc niște figuri de lut în echilibru pe niște mici tăblii, câte trei pe fiecare, imaginați-vă dezastrul dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
oară când Marta închise ușa bucătăriei, Găsit avansă din nou spre planșe, dar, ajuns acolo, nu mai ridică labele ca să arate că vrea să ajungă la asirienii cu barbă, rămase cu ochii întorși spre casă, imobil, așteptând, ca și cum își provoca stăpâna să fie mai îndrăzneață decât el, ca și cum întreba Ce răspuns vei da tu acum jocului meu genial, care-mi va aduce victoria, și pe tine te va învinge. Marta murmura, mulțumită, Am câștigat, era sigură că câștigase. Se duse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pentru că nu înțelegea, Găsit nu protestă împotriva iresponsabilei mulțumiri pe care o arătau stăpânii lui, de vreme ce orice persoană pricepută în aceste materii și în stare să aprecieze obiectiv cele întâmplate aici va spune că învingătorul întrecerii n-a fost Marta, stăpâna, oricât ar fi ea de convinsă, ci câinele, deși va trebui să recunoaștem și că vor zice exact contrariul persoanele care nu știu să judece decât după aparențe. Să se laude așadar fiecare cu victoria pe care presupune c-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Dă exemplu și du-te să tragi un pui de somn, spuse Marta, ieri ai lucrat cât a fost ziulica de lungă, chiar pentru un tată ca al meu rezistența are limite, în ce privește mutatul, o să ajungem și acolo, e treaba stăpânei casei. Cipriano Algor se retrase în dormitor, se dezbrăcă cu gesturile lente ale unei oboseli care nu era numai a trupului și se întinse în pat, scoțând un suspin adânc. Nu rămase mult timp așa. Se ridică de pe pernă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în viața lui, că ziua de azi va fi la fel ca cea de ieri, cum este visul constant al câinilor. Se miră că i s-a pus zgarda, nu era obișnuit când călătoreau, dar mirarea crescu, deveni confuzie, când stăpâna și stăpânul mai tânăr veniră să-l mângâie pe creștet, în timp ce murmurau cuvinte de neînțeles printre care propriul nume Găsit răsuna în mod neliniștitor, deși ce-i spuneau nu era chiar așa de rău, O să venim să te vedem într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]