4,267 matches
-
afacerea cu popa acela din Șoptireanca. Cu popii să faci afaceri, în ziua de azi, după ce ai avut idealuri în Piața Universității? Îi ghicea, într-adevăr gândurile. Se pomeni șoptindu-i, cu capul tot pe umărul lui: - Și Stelian a stăruit să se decidă. Se cunoștea cu Emilian de mult, din studenție. De când cu Festivalul acela din ’53. Erau în nu știu ce comisii, cu pavoazarea, cu maestrul Focan, și cu Burtăncureanu, scriitorul nostru, cu cantinele, cu balurile, cu afișele, nu mai țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și tremurânde ca frunzele plopului când îi cântă spânzuratului, buzele deschizătoarei gem cu țipătul celei din adânc de trup, râd cu urletul ei, zvâcnesc din prăbușirea ei, înfloresc din paloarea ei de porumboaică învinsă și cheamă aceeași moarte care încă stăruie să nu vină să te fericească cu trăznetul înfrângerii de pe urmă. Înghețat, Burtăncureanu, îngăimă. - Andromanda... Madam’ Brandaburlea, ce... De ce nu ești, cocoană, în pat?! Femeia aceea de abur, lipită de ușă, îi făcu doar semn să se apropie. Burtăncureanu împietrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
alerge cu o asemenea tunică atunci când soarele se ascundea la Malibu, oferind o bere înghețată cu spumă, pe care o aducea de pe un iaht ancorat la distanță. Și el știa asta. „Toți“ bărbații știau și, cu toate astea, toți bărbații stăruiseră cândva asupra unei asemenea fotografii, lăsându-se convinși că acela era visul vieții lor. Un vis de o secundă: clipa cât i-ar lua fetei să cadă din săritură; timpul cât i-ar trebui soarelui să se ascundă și berii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
inspirai. Sudoarea - chiar și așa nemișcat cum stătea - îi țâșnea încet prin toți porii, îi picura din vârful nasului și din sprâncene, se oprea în colțurile gurii și lupta să-și găsească adăpost în gura uscată ca iasca. O muscă stăruia neobosită să i se vâre în ureche și încă alte o sută - unele verzi - se zbenguiau pe pielicelele de maimuță sau înotau cu disperare în grăsimea neagră și sleită. Înăuntru, cineva pusese o cumbia la patefon și suportă netulburat hărmălaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
specii, unele mai ciudate ca altele, multe dispărute... Apoi, ne-ai făcut pe noi, Doamne, după ” Chipul Tău”... Cum a apărut ” Chipul Tău” în noi, pe când primii oameni aduceau mai mult a maimuțe?! "- Oprește-te, omule... oprește-te, nu mai stărui în hulă!... Ce faci tu e blasfemie!... Auzi o voce înlăuntrul său. De ce hulești, tot ce-i sfânt?! Crede și nu cerceta... De ce vrei mai mult decât poți tu înțelege?! Îi mai spuse vocea. Adu-ți aminte ce-a spus
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
o viată, nu se despărțiseră nici un singur ceas, zilele și nopțile erau în întregime ale lor. Un vânt proaspăt dinspre vremurile de odinioară, din Cetinei, le-a adus liniștea. Și, moara de tocat gânduri continuă... ...Prima duminică la Butea, îi stărui în minte lui Iorgu. Toată noaptea aceea, înspre duminică, el n-a pus geana pe geană o clipă, așteptând să se facă ziuă, să vină Avel cu mașina și să-l ducă la Butea, la Fata lui. Tot drumul, până
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de Întins) nu poate fi decât ceva drăcesc. Și pentru că epistola aceasta a debutat cu dictoane voi rămîne fidel acestui stil și voi rosti „Cuiusvis hominis est errare, nullius nisi insipentis in errare perseverare”. („Orice om poate greși, numai prostul stăruie În greșeală”). Mi se face rău cînd mă gândesc că eu nu-ți debitam banalități, ci cele mai frumoase și mai importante adevăruri despre menirea noastră pe pământ și despre Mama noastră -Țară ai cărei fii aleși, destoinici și devotați
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
ani! Otilia se-ncruntă de bunăvoința trivială a lui Stănică, și Pascalopol începu să bată nervos cu degetele în masă. Lilly de Georgiades era, alături de Mița Biciclista, o curtezană de stil mare a Capitalei din acea epocă. - Examineaz-o pe Otilia, stărui Stănică. E cam nervoasă,debilă. Otilia opri scurt, cu un gest ironic, pe doctor, care se mișcase spre ea. - Mersi! Nu sunt bolnavă, sunteți prea gentil! - Nu știi, Otilio, declamă Stănică, ce ureche fină aredoctorul! Minunată! Dacă-l aduceam la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mândria virilă a lui Felix, dar o împrejurare îi nimici și ultimul rest de gelozie. Aurica îl întrebă într-o zi, răutăcios: - E adevărat că Pascalopol a părăsit-o pe Otilia? - Nu știu nimic, zise mahmur Felix. - Am aflat eu! stărui cu o rea satisfacție Aurica. Nici nu seputea altfel. Un om distins ca Pascalopol trebuia să vadă în sfârșit că nu e nimic interesant într-o dezmățată ca Otilia. Să bagi numai de seamă să nu cazi dumneata în cursă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
neliniștea această lume fără instinct de rudenie, aprigă, în care un om nu se putea încrede în nimeni și nu era sigur de ziua de mâine. Îi fură odioși toți, și Costache, și Aglae, și ceilalți, și un gând îi stăruia în minte: să fugă cât mai repede din această casă. Dar cum? Să plece fără știrea nimănui, era primejdios. Putea să-l aducă cu sila înapoi, fiind minor. Totuși era încredințat că moș Costache n-ar fi făcut așa ceva, ba
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Firește, papa, continuă Otilia rolul lui Costache, enigmaticde serioasă, să rămân mai departe Mărculescu, în fond fiind fata lui papa Giurgiuveanu. - Așa, așa, aprobă Costache, neprinzând bine sensul. - Papa, hai la masă, schimbă tonul Otilia, hai, că serăcește supa. - Otilico, stărui Costache, vesel, ce-ai vrea să-ți cumperetăticu, hai, o rochie frumoasă, o pălărie? Vrei să-ți dau o sută de franci? - Dă-mi, papa, dacă vrei tu, răspunse Otilia mai multcurioasă decât veselă. Costache vîrî mâna în buzunarul de la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-i stric rosturile, cu oricine, îți zic, așa, de ochii lumii, chit că apoi voi da divorț. Dar Stănică nu e serios, și apoi nu mi-aș ierta să fac să sufere o biată femeie. Ticăloși sunt bărbații, canalii! Georgeta stărui ca Felix să se ducă acasă, spre a nu fi pândit de Stănică, și, spre mai multă siguranță, îl duse în biroul lui Iorgu, unde moș Costache, foarte mulțumit, mânca alune dintr-o farfurie plină vârf. Iorgu părea în culmea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
jenacelorlalți. Trebuie să cheltuiești, domnule Costache, multe parale... cu întreținerea. Moș Costache bâlbâi ceva în paharul de vin pe care tocmai îl ducea la gură. Stănică, făcând iarăși cu ochiul, explică: - Are bursă. A remarcat-o un profesor, care a stăruit pentru specializare și a condus-o personal, notați bine, personal, la Paris. - Foarte frumos! aprobă madam Iorgu.Ofițerul, imprudent, intră pe neașteptate în vorbă: - Parcă plecase cu unul Pascalopol, moșier mare. Așa auzeam vorbindu-se, doar o cunosc pe duduia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
el de părere, trebuie să le culegi vii, din gura profesorului. Într-o zi, Felix avu uimirea și neplăcerea să-l vadă pe Stănică la un curs pe care-l asculta cu mare devoțiune. Venise cu Weissmann. Bineînțeles, Stănică nu stărui în capriciul lui, în care nu era nici o intenție serioasă, dar făcu cunoștință cu câteva studente și studenți, din ani mai G. Călinescu înaintați, prin indivizi pe care se vede că-i cunoștea mai dinainte. Afecta acum a se simți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mormane, pe categorii. Intră odată la Felix, cu o fotografie a ei, făcută la Paris: - Asta ai văzut-o? - Nu! E foarte reușită. - Ți-o dau ție! Felix stătu o clipă nedumerit, înfricoșat să mulțumească. - Pentru ce mi-o dai? stărui el. - Așa... credeam că ții să ai fotografia mea. - O fotografie se dă cuiva de care te desparți, ca amintire! Otilia își lăsă mâinile subțiri peste umerii lui Felix: - Nu, nu, nu ți-am dat-o pentru despărțire. Mi-a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lume fără instinct de rudenie, aprigă, în care un om nu se putea încrede în nimeni și nu era G. Călinescu sigur de ziua de mâine. Îi fură odioși toți, și Costache, și Aglae, și ceilalți și un gând îi stăruia în minte, să fugă cât mai repede din această casă." În maniera sa plină de franchețe, Stănică o reprezintă pe Aglae astfel: "Asta n-are nimic sfânt. Bărbat, frate, toți-s fleac pentru ea. Ambițioasă și veninoasă". Weissmann o definește
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
confortabilă decât rădăcinile și tulpinile de jnepeni. Trei coțofene, care au gustat din stârvul meu, vorbesc acum cu glas omenesc și îi îngrozesc pe salvamontiștii orășelului Bușteni!..." rosti Bărbatul de Ceață și, cu mâna stângă, manevră trei dintre butoanele pick-up-ului, stăruind să elimine fuioarele de paraziți datorate microfoniei. - Adriane! Nu-mi vorbi despre stârvul tău, Adriane! Fiindcă eu simt că mă topesc și dacă scap vreun blestem... Scrumul și 365 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Într-o miercuri, înăuntru, la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fi. Să mă mai sfătui cu nevasta, s-o întreb și pe fată... E mare de-acum. Bărbatul avea o față roșie și sănătoasă, luminată din când în când de flăcările focului potolit. Aglaia adulmeca mirosul de lucruri vechi ce stăruia în odăi. Aruncă o ochire peste prag, să vadă ce se mai găsea în casa meșterului. Umbra unui șifonier, lat și scund, ascundea spatele de trestie al câtorva scaune și pâlnia albastră a unui gramofon. Din-tr-acolo venea un iz de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lași dumneata. Sîntem oameni săraci. - Cum o să mai las? Ce marfă! Ți-e mai mare dragul să ai așa ceva pe tine. Uite haine, poți să dormi îmbrăcat și să te duci pe urmă cu ele la nuntă! Aglaia tot mai stăruise. Se răsteau unul la altul, se rugau, vecina se prefăcea că voiește să plece, îl trăgea de mână pe Stere până la ușă, negustorul alerga după ei, târând hainele și arătîndu-i-le, le răsuci pe toate părțile, lăudîndu-le croiala și calitatea. Vorbea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-mi ajute! - Să-ți ajute, mă băiatule, că te știu destoinic, dar, până să te-ajute el, ajută-te tu. Pune umăru, nu sta ca proasta... Pe urmă 1-a ispitit cui vinde, "ce câștig scoate pe zi. Îl ascultase, stăruise și la urmă zisese: - Băiatule, acoio-i treabă de făcut. Zici că se ridică mahala nouă la tine, în Cuțarida? - Da. - Asla-i pâinea negustorului! Dar de-ale mâncării vinzi ceva? Coloniale, delicatese? Tu știi cum e la noi. Băcănie, lucruri de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
parcă-i bătea sângele mai repede sub piele. O săptămână s-au iubit și când au început ploile au coborât drumurile Piteștiului. Voica mersese până la bariera Drăgășanilor în căruța lui. Pe față i se scurgeau picăturile de ploaie. În ochi stăruia o posomorâre nespusă. Stere a oprit caii. Animalele băteau glodul cu 107 copitele. Din spatele lor costelive ieșeau aburi calzi. Bărbatul a ajutat-o să coboare, simtindu-i pieptul tânăr sub cămașa umedă. I-a spus scurt, urcîndu-se repede pe șleauri
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe coate, își legase pantofii de șireturi și-i atîfnase de gât. Se răsucea numai în ciorapi, împrejurul mesei, clipind către Sandu, care bătea tactul din palme: - Așa! Așa! Afară se lumina de ziuă și numai în casa Didinei mai stăruia lumina lămpilor în toată mahalaua Cațaveiului. 117 Pungașii aveau o inimă cum au oamenii cărora viața le merge din plin... N-au plecat de acolo decât după trei zile. Paraschiv se uita lacom la ibovnică, ar fi pus-o jos
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
după caii care alergau pe drumul de județ. - Ți s-a urât cu binele, coinac! i-a spus Gheorghe. Paraschiv a scos o țigară și-a aprins-o. Rămăseseră singuri până a doua zi în casa țigăncii. În odăi mai stăruia duhul femeii duse, un miros muieresc, ațâțător, de parfum șters și de lucruri încălzite. Pe scaun, atârna o rochie verde, și pungașul simți în clipa aceea că dorește și femeia, și puterea stăpânului ei... i. Ghetele Se ridicaseră și copiii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aveți, Doamne iartă-mă, parcă nu veniți de la sfânta împărtășanie... Femei bătrâne și proaste! - Păi n-o auzi, Aglaio? - Are limbă afurisită... - Ce zice? Ce zice? - Zice că-i afurisită. - Așa o fi... - Vorbiși și dumneata... Și peste cearta lor stăruia slava serii de primăvară. Moartea lui Marin Pisică Marin Pisică se văruise de cu seară cu un cumnat, praf se făcuse. Dormise greu, deși noaptea se mai sculase de vreo două ori să bea apă, că-i ardea gâtlejul după
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de-o mie de ori te păcălește cine nu te-aștepți. Hai mai bine să bem ceva, ehe, câte n-am văzut eu! Tu ești încă tânăr, și-ai să mai pătimești, numai minte să te-nveți! În ochii lunganului stăruia o părere de rău. - Nu mi-e de altceva, Treanță, nici că mi-a tocat banii, nici că i-am cărat ca un prost ce-a vrut și ce n-a vrut. Știu, muierea fuge tot la ăl de are
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]