3,258 matches
-
el. Atunci, înseamnă că nu l-au omorât, ieri? Sau poate că a și reînviat? L-am privit țintă: „Dar tu, ieri... n-ai fost străpuns de sulițe?” Mi-a zâmbit blând și a spus rar: „Ieri cu toții am fost străpunși de razele lui Zalmoxis...” „Și mesajul?” „Cuvântul lui Zalmoxis trebuie să-l așteptăm în tăcere... Uite ce zi frumoasă!” Am fost străfulgerat de impresia că vorbeam cu sufletul lui. Și, în timp ce întorceam capul ca să mă uit la soarele ce lumina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Masacru În asfințit, soarele se destramă lunecând într-o baie de sânge. Stau întins pe plajă ca un infirm și primesc în corp căldura agonică a astrului muribund. Reînnoirea acestui eveniment produce în mine întotdeauna același efect; lumina crepusculară îmi străpunge dureros ochii și tâmplele. E ca o pulsare de materie crudă: am impresia că atomii incandescenți se desprind din sfera purpurie a astrului solar, străbat spațiul și vin să-mi sfâșie corpul cu puterea dată de ascuțișul unor pumnale. O
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
că suntem fericiți. Diana În Cartea XII din Metamorfozele - urmând sfaturile Aiei - am sustras-o pe Ifigenia sacrificiului, punând în locul ei, din voința zeiței Diana, o cerboaică. Am avut o nouă dispută cu Aia în legătură cu tânărul mesager ce se lasă străpuns de sulițe. Îngropare În fiecare dimineață, când mă trezesc îmi privesc membrele și constat că nu pot să le mai suport: sunt atât de umflate și de lovite, tumefiate de roșeața plăgilor, de parcă ar aparține unui cadavru abandonat. Într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ea îmi explică, pe gânduri, că poate Clitemnestra doar a visat că și-a ucis soțul. Dacă arma a fost sabia (phasganon) în loc de secure (labrys), Agamemnon ar fi putut muri într-un accident, alunecând pur și simplu în baie și străpungându-se cu propria-i sabie. Tot restul e ficțiune vindicativă. Aia consideră că patima Clitemnestrei pentru Egist nu era atât de puternică încât să-și ucidă soțul, iar dacă era, această patimă și dorință de răzbunare sunt de ajuns ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
energiile slabe. Nu te-ncrede în puterea ta. Slăbiciunea e cea mai tare dintre puteri. M-am deprins să sufăr când soarta îmi este potrivnică. Autosuficient Când mă gândesc la moartea ce va veni prin mijlocirea sulițelor care îmi vor străpunge trupul, mă simt foarte înfricoșat. Apoi intru în extaz. Mă invadează o ușurare totală și o dorință intensă de a trăi cu anticipație întâlnirea cu clipa morții. Nu reușesc să-mi dau seama în ce fel am ajuns să dobândesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
acela, imediat s-au petrecut niște transformări fantastice. De exemplu, o imensă materie albă - un fel de praf cosmic - s-a acumulat în mare cantitate peste ascunzătoarea presupusă, formând un deal. La poalele lui erau stânci de calcar greu de străpuns. Se putea observa cum relieful se preschimba în funcție de rezistența pe care trebuia să o opună. În momentul în care reușeai să străpungi un strat anume, imediat dedesubt se cristaliza un altul mai tare și mai solid. Părea că materia pietroasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
în mare cantitate peste ascunzătoarea presupusă, formând un deal. La poalele lui erau stânci de calcar greu de străpuns. Se putea observa cum relieful se preschimba în funcție de rezistența pe care trebuia să o opună. În momentul în care reușeai să străpungi un strat anume, imediat dedesubt se cristaliza un altul mai tare și mai solid. Părea că materia pietroasă se forma sub ochii mei, traversând niște clivaje precise, programate de cineva în mod calculat, în concordanță cu ideea de rezistență la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ridicat de la pământ și balansat înainte și înapoi. Inspir adânc; plămânii mei se umplu de aer curat și proaspăt. Acum mă aruncă spre cerul albastru, spre adâncimea lui uriașă. Iată că zbor. Mă rup de orice povară. Frumusețea brazilor îmi străpunge privirea ca un tăiș iute. Extrag clipa ca s-o păstrez. Dragostea mea pentru frații mei devine fără margini. Închid ochii orbiți de soare și simt sufletul dezlipindu-mi-se blând de trup. Acum zboară liber către Zalmoxis. Mă inundă o fericire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pahare. El observă o mică șovăială la ea. - Ce-i cu tine? Ți-e frig ? Tremuri. Nu ți-a plăcut? Ea tăcu și se uită la el cu acea privire care spune totul. Zări în ochii lui o strălucire ce străpungea orice întuneric. - Trebuie să recunoști că uneori ești prea posesiv. Nu am aer să mai respir. - De ce spui asta? Și în momentul acela o sărută ca și cum ar fi simțit că moare dacă nu o face, iar ea răspunse la fel
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nu-ți place. Dă-o la o parte și las-o pe farfurie. Dintre toate dulciurile, Alin alesese o ciocolată cu alune, o desfăcu cu migală și o băgă în gură. Dinții lui albi și frumoși ca niște perle veritabile străpunseră stratul de ciocolată și pe cel de alune simțind savoarea ei, era excelentă și multe combinații de gusturi, i se topea ușor în gură. După ce se delecta cu această ciocolată, mai luă una și încă una apoi preciză că numai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
făcând-o totodată mai curajoasă, mai puternica, în timp ce-i șoptea : „Ai venit într-o țară străină departe de locul unde te-ai născut și crezi că te vei întoarce bogată fără să plătești vreun preț?!”. Suliți reci și mici îi străpungeau fără cruțare ceafa, le simțea în tot corpul ei încercat cu loviturile vieții. Pentru o clipa, toate simțurile incetară să mai funcționeze. Ochii i se umeziseră, dar nu plânse. În străfundul sufletului se auzi un geamăt, iar ea îl ignora
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
forță supremă căutând apărare. Mintea lor se contopise cu Universul într-o imagine istorică de felul cum au condus România. Acum stăteau atât de încordați la câțiva pași de adversari de credeai că nici gloanțele nu vor reuși să-i străpungă și asta nu era totul. Nu mai aveau pe nimeni de partea lor. Toată gloria pe care o trăiseră alături de mulți alții se risipise ca fumul. Rămaseră singuri ca luna atunci când se reflectă într-un heleșteu și își pierede toată
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lui sfârșește în drum spre Istanbul, pe un vapor, unde, având în sac o pereche de iminei împărătești, i se pare că îl vede pe Mahmud, turcul pe care îl omorâse, în chip de sultan, însă cu mâinile și picioarele străpunse de piroane. Astfel, în vreme ce turcul își doarme somnul de veci în cimitirul creștin, Savu trece în „raiul lui Mahomed”. Tâlcul istorisirii îl dă parabola, spusă de cineva, a celor trei inele din piesa lui Lessing Nathan înțeleptul: toate religiile sunt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287129_a_288458]
-
Cu scuipat și cu injurii Mi-ai întunecat obrazul... Huiduind - în largul guriiMi-ai împovărat grumazul!... Te-am iubit, doar din iubire Am murit pe lemn de-ocară. Adăpat - drept răcorireCu oțet și fiere-amară ! Să ajungi la reușită M-ai străpuns cu lancea crudă Și din inima-mi zdrobită Tu de sânge-ai scos-o udă. Moartea mea și-a ei durere Pe puțini înduioșează Mulți în față-mi cer putere Și-n ascuns mă detronează. Dar ce vreau?... O, vreau
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
ceasuri spânzurat În chinuri mari; Și-o mamă-n cer ne-ai dăruit Prin ucenicu-ți mult iubit: Ioan. Când ceasul însă a venit Ai expirat Pământul s-a cutremurat, Văzduhul s-a întunecat Complet. Cu-o lance coasta ți-au străpuns Focar de-amor; Si apă, sânge-au picurat Din coasta-ți, Miel nevinovat, Isus. O, Doamne, fă-ne nouă-un loc În coasta ta; Și-aprinde-ne cu focul tău Să lăudăm pe Dumnezeu În veci. Fr. Martin Mihoc (Viața, almanah 1940
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Dominic Neculăeș, Buzău, 24 noiembrie 1958 Inima lui Isus e rănită de iubire “Mi-ai rănit inima, o sora și mireasa mea, mi-ai rănit inima” (Cânt. 4,9) Reflexie Prin urmare n-a fost numai soldatul, cel care a străpuns inima lui Isus pe cruce cu o suliță, ci și sufletul omului, de care se îndrăgostise Isus. Sufletul este numit de Isus mireasă și soră. Mireasă pentru că și l-a însușit prin sângele său, vărsat pe cruce ; soră, pentru că prin
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
suflete evlavios, mireasa și sora lui Isus, caută a trăi totdeauna rănit de iubire către mirele și fratele tău Isus. Pildă Preasfânta Fecioară Maria a fost cea dintâi rănită în inimă de iubire, contemplând pieptul și inima scumpului ei Isus, străpunsă de suliță. Iată cum Preasfânta Fecioară Maria vorbi într-o zi sfintei Brigita: «Cruzimea dușmanilor Fiului meu n-a fost îndestulată cu moartea lui. Au fost neomenoși și cu cadravrul lui, străpungându-i cu o suliță coasta dreaptă până la cea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
iubire, contemplând pieptul și inima scumpului ei Isus, străpunsă de suliță. Iată cum Preasfânta Fecioară Maria vorbi într-o zi sfintei Brigita: «Cruzimea dușmanilor Fiului meu n-a fost îndestulată cu moartea lui. Au fost neomenoși și cu cadravrul lui, străpungându-i cu o suliță coasta dreaptă până la cea stângă, despicându-i inima în două. Sulița se umplu de sânge. Această rană a fost pentru mine o săgeată de foc care îmi străpunse inima dintr-o parte în alta și a
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
lui. Au fost neomenoși și cu cadravrul lui, străpungându-i cu o suliță coasta dreaptă până la cea stângă, despicându-i inima în două. Sulița se umplu de sânge. Această rană a fost pentru mine o săgeată de foc care îmi străpunse inima dintr-o parte în alta și a fost o minune că eu în acel moment nu am murit de durere. Iată, Brigita, cât a suferit din dragoste către tine dumnezeiescul meu Fiu. Ai fi foarte nerecunoscătoare dacă nu ai
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
s-au ridicat mai aprig cu atâta au avut o cădere mai dureroasă. Istoria ne este martoră: Ariu a crăpat când era purtat în triumf; Irod, ucigătorul Pruncilor Nevinovați, a fost mâncat de viermi pe când trăia încă; Neron a fost străpuns de sabia slugii sale; Dioclețian, înainte de a muri s-a umflat iar limba i-a fost mâncată de viermi; Foție a murit în închisoare; Luther a fost chinuit de diavoli într-un chip oribil; Napoleon cel Mare, care timp de
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și-n cap: Ce ți-i scris, în frunte ți-i pus". De-o hi să nu pierim, nu pierim! Ei și?! Că doar nu de florile merișorului, pierim... De pildă, pe mine, m-or crestat și ungurii, m-or străpuns și tatarii, m-or pălit și turcii... Și, iaca, sunt sănătos-tun! Numa' sabie leșască n-o apucat, încă, să mă însemne. Vorba ceea: "Soiu' rău nu piere!" hâhâie el. Și-apoi, decât întins pe crivat, afumat și jelit de șăpte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fugea din oraș în oraș, se temea de mâna lungă a lui Laiotă, a lui Mahomed de care se răcise. Și ... și chiar a lui Ștefan, spune el cu glas mai scăzut. Începuse să bea mult. A murit în mizerie, străpuns de pumnalul ucigaș plătit de Laiotă, care-și temea "Scaunul" pentru ziua când nestatornicia Înaltei Porți ar fi socotit că i s-au sfârșit zilele domniei... Maria se uită în ochii lui, scormonindu-l: Tu nu? Ți-am spus doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
grozăvește Radu Gangur. Am hotărât fortificarea Cetății Suceava cu noi bastioane, contraforturi și-un zid de incintă dublu. Până nu se strică vremea. Mâine chiar, cu toții ieșim la cărat piatră, la săpat, la zidit! Cu toții! Cu bombardele lui Orban au străpuns zidurile Constantinopolului; când se slobozeau odată, crăpa și catapeteasma Cerului!... povestește Țamblac și vocea lui tremură amintindu-și. Zidurile Sucevei nu vor crăpa! declară cu credință nestrămutată Șendrea. Câtă vreme rezistă Cetatea Sucevei, va dăinui și Moldova! întărește Ștefan. Dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în valuri pe spate cum îi plăcea lui... Dar pe chipul ei, în toată ființa ei, era o încremenire mută, de statuie... Brusc, umilința rănită, zăgăzuită se dezlănțuie ca o furtună. Cu brutalitate, își smulge părul, îl răsucește și-l străpunge cu ace într-un coc cum nu-i plăcea lui. Întoarce spatele iatacului prea luminat și se trântește în pat cu fața la perete, înăbușindu-și hohotul în perne. Nu-i auzi pașii și tresări atunci când palmele lui o mângâiau ușor, alunecând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
învălmășesc nebune. Văd... și acum îl văd, murmură înfiorat Capul lui taica rostogolindu-se printre blide și pocale... Și... și ochii lui albaștri, albaștrii lui ochi, căscați, mirați parcă de ce i se întâmplă... Țipătul ascuțit al miresei și acum îmi străpunge creierii... Și-i era frate! tună el cu glas aspru, acuzator. Și-l ocrotise, că era mai mic... Dar "Petrică" Aron Petru Răspopitul nu-i putea smulge "Scaunul Moldovei" decât săvârșind mârșavul omor... și își șterge cu palmele broboanele de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]