3,238 matches
-
induce o "greață" metafizică, în vreme ce la Lévinas reprezintă deschiderea către Celălalt, cu tot potențialul de implicații tragice presupus. Desigur, dincolo de inspiratorii sau afinii, pînă la un punct, Husserl, Heidegger, Sartre, Lévinas aparține acelei tendințe în filosofia modernă care face ca subiectivitatea să depindă de inter subiectivitate, o tendință cu numeroși reprezentanți, între care Max Scheler, Martin Buber, Ferdinand Ebner, Gabriel Marcel sau Lev Șestov. În repetate rînduri, Lévinas a avut confruntări teoretice amicale cu Gabriel Marcel și, ceva mai puțin amicale
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
la Lévinas reprezintă deschiderea către Celălalt, cu tot potențialul de implicații tragice presupus. Desigur, dincolo de inspiratorii sau afinii, pînă la un punct, Husserl, Heidegger, Sartre, Lévinas aparține acelei tendințe în filosofia modernă care face ca subiectivitatea să depindă de inter subiectivitate, o tendință cu numeroși reprezentanți, între care Max Scheler, Martin Buber, Ferdinand Ebner, Gabriel Marcel sau Lev Șestov. În repetate rînduri, Lévinas a avut confruntări teoretice amicale cu Gabriel Marcel și, ceva mai puțin amicale, cu Martin Buber și s-
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nici ordine socială, nici umanitate. În primatul Celuilalt rezidă esența filosofiei lévinasiene, al cărei cuvînt-cheie este asimetria. Eul se îndoaie și se supune pentru a-i permite Celuilalt să existe și să vadă. Îl văd pe cel care mă vede, subiectivitate spiralată a retragerii în sine, cumva analog cu modelul lurianic al lui Tzimtzum, acea "împuținare" deliberată a luminii divine pentru a crea spațiu luminii umane. În optica relațională a lui Lévinas, sacrificiul de sine e prezent în cel mai înalt
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
zburdă oi grase și vesele, ci e o țară dură, săracă, îndîrjită, dar demnă, răbdătoare și, uneori, cîntătoare. Fericit cel ce poate ierta, mai fericit încă, cel ce poate uita... Prin distanțarea romanescă și obiectivarea paradoxală a unui destin, prin subiectivitatea extremă a propriei creații, Chalandon a reușit, probabil, să ierte. Nu și să uite. Romanul său nu e o lecție de viață, ci o tentativă de a descîlci complicatul mecanism al trădării și sincerității, al renunțării și al compromisurilor. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
văd subscriind la orice, asumîndu-mi propriile afirmații, raliindu-mă la rătăcirile, ba chiar și la convingerile mele? (Demiurgul cel rău) În felul acesta, eul devine loc de manifestare a negativității universale în limbă și un hiatus se adîncește în sînul subiectivității. E un no man's land în care ființa se simte totodată prizonieră a unei absențe singura ce l-a bîntuit veșnic, cea divină și absentă din ceea ce ar trebui să fie identitatea sa. Dar dacă pînă la urmă poate
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
abis identitar, confuzie și suprapu nere temporală, distanțare tot mai mare de sinele turbulent de la început și totuși cu obsesia definitivă a lui eu, purtate de un idiom riguros și constrîngător. Întreaga operă a lui Cioran reprezintă lucrul unei aceleiași subiectivități ("Eu, iată obstacolul. Nu reușesc să-l depășesc. Sunt înțepenit acolo, fără scăpare.") (C) care abordează un unghi de atac diferit sau mai multe unghiuri deodată căci, pasionat de paradox și de logica terțului inclus, gînditorul nu a ezitat niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
neutru în fața unui obiect de studiu pasiv, ci ca o relație infinit mai complexă și nuanțată de întrepătrunderi și influ ențe reciproce. În citatul de mai sus, cuplul opozitiv calamitate / neconsolat nu anulează vanitatea intrinsecă a vieții, dar introduce privirea subiectivității, singura capabilă să altereze modul în care o suportăm. În această estetică a distanței față de sine, de Dumnezeu, de lume, pe care o practică Cioran, accentul personal al ambiguității sale este tocmai incongruitatea apropierilor pe care le operează și care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
părea nou și inexplicabil, fără nici o legătură cu mine. Psihiatrii numesc asta sentiment de înstrăinare. (...) Prostrat, nedumerit, scîrbit în fața revelației de a fi sine însuși. (pp.16,51) Eul devine toposul negativității universale și un hiatus se adîncește în sînul subiectivității. Acest Eu care dorea cu disperare să șteargă orice distanță dintre Eul suprem și sine, se regăsește în vecinătatea incofortabilă a neantului, această non-esență care îl împiedică și să se posede în propria sa plenitudine. Ipostază infinit ironică, cea a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
că "o descriere globală adună toate fenomenele în jurul unui centru unic principiu, semnificație, spirit, viziune asupra lumii, formă de ansamblu; o istorie generală, în schimb, ar urma să desfășoare spațiul unei dispersii"16. Astfel, istoria se multiplică în istoricități, iar subiectivitatea în subiectivități lipsite de un nucleu dur, conducând și la suspendarea cărții, operei și autorului. Un alt teoretician care a atenționat asupra pericolului termenilor periodizanți este Matei Călinescu 17; statutul acestor termeni este înșelător, deoarece chiar și gânditorii care afirmă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
descriere globală adună toate fenomenele în jurul unui centru unic principiu, semnificație, spirit, viziune asupra lumii, formă de ansamblu; o istorie generală, în schimb, ar urma să desfășoare spațiul unei dispersii"16. Astfel, istoria se multiplică în istoricități, iar subiectivitatea în subiectivități lipsite de un nucleu dur, conducând și la suspendarea cărții, operei și autorului. Un alt teoretician care a atenționat asupra pericolului termenilor periodizanți este Matei Călinescu 17; statutul acestor termeni este înșelător, deoarece chiar și gânditorii care afirmă deschis că
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sociale și ale spiritului, cât și la structuralismul filosofic. Deși se pare că structuralismul nu este formulat într-o teorie filosofică propriu-zisă, bazele sale implicite par a ține de o anumită interpretare a cartezianismului, din care, bineînțeles, este exclus rolul subiectivității. Critica structuralismului 49 se centrează pe câteva coordonate esențiale: lipsa unui concept adecvat pentru istoricitate, structuralismul acționând sincronic și nu diacronic (din moment ce sistemele sunt permanent stabile); "propovăduirea" unui determinism total, deoarece se referă doar la structuri anonime, care ar exclude
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
alcătuiesc discursurile postmoderne. În acest mod, în viziunea noastră, teoria postmodernă este un fenomen mult mai cuprinzător decât poststructuralismul, pe care îl interpretăm ca o critică a teoriei moderne și o producere a unor noi modele de gândire, scriitură și subiectivitate, unele dintre acestea fiind mai târziu preluate de către teoria postmodernă"68. Dacă în teritoriul asemănărilor poststructuralismul este inclus în postmodernism, există o serie de aliniamente teoretice în care cele două curente par a se despărți. Ca exemplificare, cei doi autori
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
280. În Mitologii, Roland Barthes își caracterizează Gradul zero al scriiturii drept o mitologie a limbajului literar, iar scriitura drept un semnificant al mitului literar. Să ne raportăm la mișcarea structuralistă, gradul zero al scriiturii echivalând astfel cu minimul de subiectivitate și maximul de obiectivitate? Ajungem astfel la nenumărate dezbateri, gradul zero fiind identificat cu totala lipsă de importanță a subiectivității în decriptarea operei, din moment ce aceasta din urmă este doar o pluralitate de funcțiuni lingvistice care alcătuiesc o structură: "într-un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
un semnificant al mitului literar. Să ne raportăm la mișcarea structuralistă, gradul zero al scriiturii echivalând astfel cu minimul de subiectivitate și maximul de obiectivitate? Ajungem astfel la nenumărate dezbateri, gradul zero fiind identificat cu totala lipsă de importanță a subiectivității în decriptarea operei, din moment ce aceasta din urmă este doar o pluralitate de funcțiuni lingvistice care alcătuiesc o structură: "într-un cuvânt, gradul zero al scriiturii înseamnă reducerea la neant a subiectivității, și aceasta datorită unui limbaj cât mai lipsit cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
zero fiind identificat cu totala lipsă de importanță a subiectivității în decriptarea operei, din moment ce aceasta din urmă este doar o pluralitate de funcțiuni lingvistice care alcătuiesc o structură: "într-un cuvânt, gradul zero al scriiturii înseamnă reducerea la neant a subiectivității, și aceasta datorită unui limbaj cât mai lipsit cu putință de emoție și chiar de imaginație"281. Într-o anumită măsură, se poate susține această atitudine critică, însă nu se poate accepta desființarea subiectului, de vreme ce există cel puțin un termen
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
obiecte și produse de consum a condus către o modificare importantă a vieții cotidiene a omului modern, care trebuie să-și medieze sensul existenței prin intermediul obiectelor care îi alcătuiesc de acum mediul ambiant. Consumul și spectacolul său au efecte asupra subiectivității și valorizării, care sunt supuse constant orientării date de exigențele sale sau ale comunicării de masă. Începând de la Heidegger încoace, cotidianul a început să capete valența unei probleme filosofice, fiind inventat, reinventat sau perceput din perspectiva sublimului 376. Având în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
observe performanțele pe care subiectul le construiește în raport cu repertoriul obiectelor, la Baudrillard avem de-a face cu fascinația care începe să crească față de lumea obiectelor și față de ceea ce Mike Gane numește "logica exponențială a obiectelor în pasionata lor indiferență față de subiectivitatea umană"394, și care se va contura mult mai bine în lucrările mai târzii. 4.3.1.3. Sfârșitul transcendenței Temele consumului și transcendenței sunt relevante în ceea ce privește surprinderea subiectelor și conceptelor-cheie în jurul cărora Jean Baudrillard își construiește discursul. În primele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
semnificativă pentru emitentul interesat în primul rând de caracterul rațional al adeziunii) prilejuiește o apropiere teoretică de concepțiile kantiene exprimate în ultima parte a Criticii rațiunii pure540. Ideea de universalitate opusă celei de particularitate, precum și aceea de obiectivitate (rațională) opusă subiectivității umane, coordonate de bază ale interpretării date de Kant relației dintre cele două concepte se vor regăsi contopite în criteriul ales de Perelman și Olbrechts-Tyteca pentru a distinge între convingere și persuadare auditoriul. Acesta poate fi universal, caracteristic discursului oratoric
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lui Descartes la ceea ce noi numim acum "filosofia modernă". Dacă Bacon profetul autoafirmării, opusul auto-întemeierii ar fi fost luat mai în serios, poate că nu am fi fost afectați de canonul "marilor filosofi moderni" care și-au ales drept temă "subiectivitatea"" (Richard Rorty, Pragmatism și filozofie post-nietzscheană. Eseuri filosofice 2, p. 269). 127 A se vedea Ihab Hassan, "Making sense", în The Postmodern Turn, pp. 199-200. 128 Jean-François Lyotard, L'Inhumain. Causeries sur le temps, Galilée, Paris, 1988, p. 25. 129
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
New Delhi, vol. 12, 1995, pp. 125-152. 342 Pentru Baudrillard, problematica obiectului este aceea care îi va oferi posibilitatea de a se distanța de metafizica subiectului (obiectul fiind conceput în Strategiile fatale, p. 132, drept "locul unei hemoragii violente a subiectivității"). Deși teoretizează diferite figuri ale alterității, alteritatea radicală este considerată a fi obiectul ("În final, figurile alterității se rezumă la una singură: aceea a obiectului", în "L'Objet comme Attracteur Étrange", în La Transparence du Mal, p. 178). De altfel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lectorul poate însă realiza cu luciditate la intervale variabile ale povestirii cu ce tip de teroare scripturală se confruntă. Un cuvânt final despre distincțiile dintre cei doi termeni se impune. Astfel, devine evident pentru oricine că, dat fiind gradul de subiectivitate pe care îl implică discuția despre un binom conceptual identificabil inițial intuitiv și numai ulterior rațional, nu se poate trasa o frontieră precisă între teroare și groază (granițele fixe produc permanent suspiciune). Aici, mai mult decât oriunde altundeva în câmpul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
o revizuire radicală a proiectului nuvelei. A doua versiune, din 1887, cea pe care o voi analiza eu, considerată definitivă, pulverizează definitiv acest pattern restrictiv, replasând în centru, sub forma unui jurnal (abrupt și sumar, însă elocvent tocmai grație lacunelor), subiectivitatea cvasi-maladivă a unui narator implicat și non-omniscient, care contaminează irepresibil psihicul lectorului. De un procedeu de expunere aproape la fel de expresiv face uz, de pildă, Lafcadio Hearn, atunci când scrie Jikiniki (proză scurtă tipărită în volumul Kwaidan, din 1904). Astfel, nu știm
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
deși au avut programe diferite de cercetare, au ajuns la unele rezultate comune privind ascensiunea omului. Guénon a fost pasionat de tradiții și ezoterism. Husserl rămâne autorul fenomenologiei intenționale, un alt mod de a pune în evidență rolul activ al subiectivității umane. Întâmplător, și unul și celălalt au făcut studii de matematică și filosofie. Meditând asupra problemei practice a crizelor, fiecare a ajuns la câteva idei majore: fie că ea s-ar datora desacralizării lumii prin atitudini potrivnice tradițiilor, după părerea
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
cunoaștere. El și-a început dificilul parcurs filosofic urmărind discuțiile de la începutul secolului trecut dintre logiciști, intuiționiști și formaliști în așa-numitele fundamente ale matematicii. Așa a ajuns la tema diferenței dintre esența formei cunoașterii și materia cunoașterii. Altfel spus, subiectivitatea cunoașterii ca act psihic se distinge de obiectivitatea conținutului cunoașterii. În acest caz, fenomenologia va deveni calea indicării constituirii concrete a obiectelor gândirii din "formele categoriale" sprijinite de "intuiția categorială". Căci fenomen nu înseamnă altceva decât ceea ce adaugă conștiința datului
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
iar multe din ideile husserliene le-a folosit în elucidarea subiectelor din voluminoasa lucrare de filosofie, terminată în anul 1940, Doctrina substanței, publicată de-abia în anul 1988. Numărul pasionaților de fenomenologie ca o nouă cale de evidențiere a importanței subiectivității umane intenționale a crescut la noi și peste Ocean. Atât scrierile lui Guénon, cât și multe din cele ale lui Husserl (traduse în limba română după 1989) au fost apreciate de tot mai puțini români iubitori de filosofie, sustrași fie
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]