2,316 matches
-
fiind prezentată doar ca „bucată mică de hârtie pe care se fac diferite însemnări” și „nume disprețuitor dat unei gazete fără însemnătate”. Etimologia e incertă, dar se trimite la termenul german Fitschen „fleac, mărunțiș”. În structura cuvântului românesc se recunoaște sufixul diminutival -uică (ca în păsăruică), având valoare denotativă (pentru că desemnează un obiect mic), dar și conotații afective, pozitive sau depreciative. În ultimii ani, termenul fițuică a fost serios concurat de un sinonim încă neînregistrat de dicționarele generale: diminutivul copiuță, specializat
Copiuță, fițuică, servită by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5273_a_6598]
-
zi; utilizarea gerunziului adjectivizat (șovăindă) și, mai recent, a participiului adverbializat fost (țări fost comuniste). Este descrisă combinarea adverbului mîine cu timpuri din sfera trecutului, în scopuri stilistice (marcînd perspectiva interioară asupra evenimentelor narate); sînt culese numeroase adverbe culte cu sufixul -e, din limba secolului al XIX-lea (certe, exclusive, recte, respective - ultimul e cel mai cunoscut, datorită lui Marius Chicoș Rostogan !), evocîndu-se și valoarea mai generală de marcă adverbială a finalei -e. Ultimele articole se ocupă de prepozițiile neologice (contra
Lecții de gramatică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10724_a_12049]
-
însă și în transcriere românizată: "pițeriile doldora de turiști" (Cultura 22, 2004, 3), "Românul Mario, "pițarul" de la "Casa Albă"" (EZ 2486, 2000, 12). De fapt, dacă pizzerie ar putea fi considerat în mod la fel de justificat formație internă și împrumut (pentru că sufixul românesc corespunde perfect celui italienesc, iar forma pizzerie este foarte apropiată de cea italienească, pizzeria), în cazul lui pizzar nu există dubii: este cu siguranță o formație românească cu sufixul de agent -ar; în italiană, termenul care îl desemnează pe
Italienisme culinareq by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12471_a_13796]
-
considerat în mod la fel de justificat formație internă și împrumut (pentru că sufixul românesc corespunde perfect celui italienesc, iar forma pizzerie este foarte apropiată de cea italienească, pizzeria), în cazul lui pizzar nu există dubii: este cu siguranță o formație românească cu sufixul de agent -ar; în italiană, termenul care îl desemnează pe preparatorul produsului e pizzaiolo. Am descoperit și un alt derivat românesc, mult mai rar, cu același sens de nume de agent: pizzerist - "acum este "pizzerist" la un local de specific
Italienisme culinareq by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12471_a_13796]
-
Coresi); „înveaște-l cu arma milii tale” (Dosoftei), apud Dicționarul limbii române ( DA). Verbul a fost reîmprumutat târziu în forma a investi, care apare, cu sensurile moderne, în Dicționarul lui Laurian și Massim și în texte. Ulterior, o variantă „românizată”, cu sufix adaptat, a învesti, a fost specializată pentru sensul „a acorda cuiva în mod oficial un drept, o autoritate, o demnitate, o atribuție: (în evul mediu) a da cuiva învestitura” (DEX). E interesant că diferențierea între a investi și a învesti
Investiții by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5244_a_6569]
-
de vedere semantic, dar poate atrage atenția asupra unor procedee derivative și asupra unor valori stilistice specifice registrelor orale. Cuvîntul e un fel de hipocoristic de la denumirea comercială a firmei și a produselor Mercedes; un nume afectiv, format cu un sufix augmentativ, și folosit pentru o mașină cu statut simbolic evident - conotînd în lumea românească de azi bogăția, un anume statut economic și social. Cel puțin la început, modificarea unui asemenea nume real se face din punctul de vedere al "cunoscătorilor
"Mertan" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17485_a_18810]
-
Distanță presupusa în discursul obiectiv de simplă utilizare a denumirii comerciale este substituita aici de o afectivitate ușor ironică. Din punct de vedere formal, cuvîntul ilustrează reunirea a doua procedee destul de răspîndite în argoul românesc actual: trunchierea și derivarea cu sufixul -an. Trunchierea (procedeu care a fost destul de puțin productiv la noi, cu excepția numelor proprii de persoana; în extindere sub influența unor modele străine) e atestata, circulînd și forma Mert: "Mertul, Opelul, BMW-ul etc." ("România liberă" 2562, 1998, 7); "te-
"Mertan" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17485_a_18810]
-
în extindere sub influența unor modele străine) e atestata, circulînd și forma Mert: "Mertul, Opelul, BMW-ul etc." ("România liberă" 2562, 1998, 7); "te-am depășit cu Mertu'" ("Academia Cațavencu" = AC 28, 1999, 9). De la aceasta s-a format, cu ajutorul sufixului -an, Mertan - ilustrat în continuare cu cîteva exemple din Academia Cațavencu, dar ușor de găsit în comunicarea orală, în liste de discuții despre mașini pe Internet și chiar în alte ziare și reviste: "ducă-se Mertanul" (AC 36, 1999, 4
"Mertan" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17485_a_18810]
-
-se Mertanul" (AC 36, 1999, 4); "ce Mertane și-a tras administrația" (AC 37, 1999, 8); printr-un joc de cuvinte cam gratuit, apare și în modificarea unei formule de denumire oficială: "Ministerul Industriilor și Mertului" (AC 27, 1999, 9). Sufixul -an a fost analizat în detaliu, cu cîteva decenii în urmă, de Marieta Pietreanu (în Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, ÎI, București, Editura Academiei, 1960); de origine slavă, el e interesant mai ales prin valorile
"Mertan" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17485_a_18810]
-
nume proprii de animale (Lupan, Iepuran, Duman; în seria de nume formate de la zilele săptămînii găsim chiar - întîmplătoare asemănare de forma - un Mărtan); alte valori (folosirea pentru a desemna purtătorul unei calități, pentru a forma nume de locuitori ori că sufix moțional) sînt mai puțin interesante din punct de vedere stilistic. În 1960, autoarea articolului citat afirmă că sufixul nu este productiv: fapt adevărat doar dacă nu ținem cont de registrele oralității colocviale. Sufixul -an poate fi găsit în mai multe
"Mertan" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17485_a_18810]
-
asemănare de forma - un Mărtan); alte valori (folosirea pentru a desemna purtătorul unei calități, pentru a forma nume de locuitori ori că sufix moțional) sînt mai puțin interesante din punct de vedere stilistic. În 1960, autoarea articolului citat afirmă că sufixul nu este productiv: fapt adevărat doar dacă nu ținem cont de registrele oralității colocviale. Sufixul -an poate fi găsit în mai multe cuvinte argotice, unele de origine țigăneasca, mai vechi sau mai recente. Dacă etimologia adjectivului și substantivului barosan nu
"Mertan" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17485_a_18810]
-
a forma nume de locuitori ori că sufix moțional) sînt mai puțin interesante din punct de vedere stilistic. În 1960, autoarea articolului citat afirmă că sufixul nu este productiv: fapt adevărat doar dacă nu ținem cont de registrele oralității colocviale. Sufixul -an poate fi găsit în mai multe cuvinte argotice, unele de origine țigăneasca, mai vechi sau mai recente. Dacă etimologia adjectivului și substantivului barosan nu e certă (alături de derivarea din baros cu sufixul -an propunîndu-se și sintagma baro șan "ești
"Mertan" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17485_a_18810]
-
nu ținem cont de registrele oralității colocviale. Sufixul -an poate fi găsit în mai multe cuvinte argotice, unele de origine țigăneasca, mai vechi sau mai recente. Dacă etimologia adjectivului și substantivului barosan nu e certă (alături de derivarea din baros cu sufixul -an propunîndu-se și sintagma baro șan "ești mare"), pentru molan "vin", format de la țigănescul mol, explicația e sigură. Circulă de mai multă vreme și forme că friptan(a) "friptură", formată prin substituție de sufix, si chiar kentan(a) - pentru țigară
"Mertan" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17485_a_18810]
-
certă (alături de derivarea din baros cu sufixul -an propunîndu-se și sintagma baro șan "ești mare"), pentru molan "vin", format de la țigănescul mol, explicația e sigură. Circulă de mai multă vreme și forme că friptan(a) "friptură", formată prin substituție de sufix, si chiar kentan(a) - pentru țigară Kent: folosite mai ales la plural - friptane, kentane - , nu e totdeauna sigur dacă sînt feminine sau neutre. Ultimul caz se apropie foarte mult de Mertan, baza de derivare fiind tot un nume de firmă
"Mertan" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17485_a_18810]
-
Rodica Zafiu Sufixul -ache este, în limba română de azi, unul dintre elementele cărora le este atașată în mod stabil o conotație ironică. Nu atît în ceea ce privește numele proprii, desigur: sufixul păstrat în nume de familie are în genere o valoare neutră (Celibidache, Condurachi
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
Rodica Zafiu Sufixul -ache este, în limba română de azi, unul dintre elementele cărora le este atașată în mod stabil o conotație ironică. Nu atît în ceea ce privește numele proprii, desigur: sufixul păstrat în nume de familie are în genere o valoare neutră (Celibidache, Condurachi, Hurmuzachi, Mihalache); în prenume, totuși, evocă un grad mai ridicat de familiaritate, care poate produce efecte comice. Rolul lui Caragiale în păstrarea și în accentuarea nuanțelor ironice
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
în nume de familie are în genere o valoare neutră (Celibidache, Condurachi, Hurmuzachi, Mihalache); în prenume, totuși, evocă un grad mai ridicat de familiaritate, care poate produce efecte comice. Rolul lui Caragiale în păstrarea și în accentuarea nuanțelor ironice ale sufixului în onomastică e cert (prin Trahanache, Dandanache, Anghelache, Tache, Lache, Mache etc.). La formarea valorii depreciative a lui -ache au contribuit decisiv conotațiile culturale ale grecismelor și ale turcismelor, legate de o anume epocă balcanizantă și apoi de respingerea ei
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
La formarea valorii depreciative a lui -ache au contribuit decisiv conotațiile culturale ale grecismelor și ale turcismelor, legate de o anume epocă balcanizantă și apoi de respingerea ei odată cu modernizarea occidentală - dar desigur și faptul că e vorba de un sufix diminutival: diminutivele dezvoltă adesea, prin contrastul dintre sufix și bază, valori ironice (scriitoraș, doctoraș). Într-un articol monografic publicat în Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, vol. III, 1962, Zizi Ștefănescu-Goangă a întreprins o prezentare istorică
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
contribuit decisiv conotațiile culturale ale grecismelor și ale turcismelor, legate de o anume epocă balcanizantă și apoi de respingerea ei odată cu modernizarea occidentală - dar desigur și faptul că e vorba de un sufix diminutival: diminutivele dezvoltă adesea, prin contrastul dintre sufix și bază, valori ironice (scriitoraș, doctoraș). Într-un articol monografic publicat în Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, vol. III, 1962, Zizi Ștefănescu-Goangă a întreprins o prezentare istorică detaliată a sufixului: pătruns în română din neogreacă
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
dezvoltă adesea, prin contrastul dintre sufix și bază, valori ironice (scriitoraș, doctoraș). Într-un articol monografic publicat în Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, vol. III, 1962, Zizi Ștefănescu-Goangă a întreprins o prezentare istorică detaliată a sufixului: pătruns în română din neogreacă spre sfîrșitul secolului al XVI-lea prin nume proprii de persoană analizabile, în special prin hipocoristice de la prenume (Tudorache, Manolache). Forma -achi e mai veche și mai apropiată de etimon, în vreme ce -ache reprezintă deja o
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
spre sfîrșitul secolului al XVI-lea prin nume proprii de persoană analizabile, în special prin hipocoristice de la prenume (Tudorache, Manolache). Forma -achi e mai veche și mai apropiată de etimon, în vreme ce -ache reprezintă deja o adaptare. Exemplele de extindere a sufixului la substantive comune oferite în articolul citat sînt bastonache, castelachi, beicache, cuțulache, hîdache, mișelache, muțunache, samurache, vasilache, fudulache, mangafache, țafandache. În final, autoarea afirmă că sufixul -ache "este pe cale de dispariție, nu mai creează derivate noi, în afară de cele consacrate". Un
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
mai apropiată de etimon, în vreme ce -ache reprezintă deja o adaptare. Exemplele de extindere a sufixului la substantive comune oferite în articolul citat sînt bastonache, castelachi, beicache, cuțulache, hîdache, mișelache, muțunache, samurache, vasilache, fudulache, mangafache, țafandache. În final, autoarea afirmă că sufixul -ache "este pe cale de dispariție, nu mai creează derivate noi, în afară de cele consacrate". Un articol publicat de G.I. Tohăneanu în România literară, 39, 1992, p. 10 ("Cățelușul Samurache") trece în revistă mai multe reflexe literare ale elementului derivativ: pornind de la
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
Alexandrescu, dar oprindu-se mai ales la Caragiale. Interesante sînt judecățile afective și estetice pe care le exprimă Hasdeu, în Etymologicum Magnum Romaniae, plin de antipatie față de "dizarmoniosul" -achi, căruia îi anticipă destul de corect evoluția: "cel mai uricios din toate sufixele deminutivale, destul de numeroase în limba română, -achi și-a trăit traiul; negreșit, el va rămînea pentru totdeauna în istorie, ca o trăsătură incidentală a unei epoce, dar în viul grai se va păstra pe ici, pe colea numai doară la
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
rămînea pentru totdeauna în istorie, ca o trăsătură incidentală a unei epoce, dar în viul grai se va păstra pe ici, pe colea numai doară la luarea peste picior". Situația actuală pare să contrazică în parte opiniile sceptice asupra viitorului sufixului, confirmînd în esență specializarea sa în "luarea peste picior". De fapt, tocmai pentru că are valoare ironică și depreciativă, el rămîne productiv, cel puțin în stilul familiar - pentru care găsim acum și destule atestări scrise. În afara împrumuturilor sau a derivatelor mai
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]
-
de pildă, care nu e format pe teren românesc ci împrumutat din grecește, e foarte curent în limbajul colocvial: "un lanț de "argint" pe mîna stîngă, de care și-a agățat și un muțunache", Evenimentul zilei = EZ 2134, 1999, 1), sufixul apare și în alte formații, mai mult sau mai puțin recente, în orice caz neatestate în mai vechile articole: de pildă românache ("obsesiile lui românache", Dilema 230, 1997, 15) și străinache ("de ce să nu cîștige și al nostru cît cîștigă
"Românache", "străinache" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16336_a_17661]