3,677 matches
-
nimică. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să, văd cerul negru că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne... Ș-atunci de-a fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci graiu-ți dulce în veci este mut... Atunci acest înger n-a fost decât lut. Și totuși, țărână frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă Și moartea ta n-o
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Ș-acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche, Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche, Din a valurilor sfadă prorociri se aridic. Ș-atunci Memfis se înalță, argintos gând al pustiei, Închegare măiestrită din suflarea vijeliei... Beduini ce stau în lună, o minune o privesc, Povestindu-și basme mândre îmbrăcate-n flori și stele, De orașul care iese din pustiile de Jele; Din pământ și de sub mare s-aud sunete ce cresc. Marea-n fund
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
atunci străbate, Și-n roată de foc galben stă fața-i ca un semn. Pe maluri sdrumicate de aiurirea mării Cesaru-ncă veghiază la trunchiul cel plecat Al salciei pletoase - și-ntinse-a apei arii În cercuri fulgerînde se pleacă lin suflării A zefirului nopții și sună cadențat. Ii pare că prin aer în noaptea înstelată, Călcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri, Trecea cu barba albă - pe fruntea-ntunecată Cununa cea de paie îi atârna uscată - Moșneagul rege Lear
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
o încheie, Ce o singură trăsură măiestrit le încondeie; Sub pleoapele închise globii ochilor se bat, Brațul ei atârnă leneș peste marginea de pat; De a vîrstii ei căldură fragii sânului se coc, A ei gură-i descleștată de-a suflării sale foc, Ea zâmbind își mișcă dulce a ei buze mici, subțiri; Iar pe patu-i și la capu-i presurați-s trandafiri. Iar voinicul s-apropie și cu mâna sa el rumpe Pânza cea acoperită de un colb de pietre scumpe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Și-l visez, când cu-a mea mână al tău braț rotund îl pipăiu, Când pui capul tu pe pieptu-mi și bătăile îi numeri, Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi și netezi umeri Și când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele Și când inima ne crește de un dor, de-o dulce jele; Când pierdută razimi fruntea de-arzătorul meu obraz, Părul tău bălaiu și moale de mi-l legi după grumaz, Ochii tăi pe jumătate de-i închizi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
gândurilor pradă, Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe-a lui spadă, În zid de marmur negru se uită crunt și drept. Fantastic pare-a crește bătrânul alb și blând; În aer își ridică a farmecelor vargă Și o suflare rece prin dom atunci aleargă Și mii de glasuri slabe încep sub bolta largă Un cânt frumos și dulce - adormitor sunând. Din ce în ce cântarea în valuri ea tot crește, Se pare ca furtuna ridică al ei glas, Că
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
ochii o-nghițea, Puternicele brațe spre dânsa întindea Și-n nesimțire cade pe-a jilțului său spată. Își simte gîtu-atuncea cuprins de brațe reci, Pe pieptul gol el simte un lung sărut de ghiață, Părea un junghiu că-i curmă suflare și vieață... Din ce în ce mai vie o simte-n a lui brațe Și știe că de-acuma a lui rămîne-n veci. Și sufletul ei dulce din ce în ce-i mai cald... Pe ea o ține-acuma, ce fu a morții pradă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
numai, Părinte, eu pot să-ți mulțumesc Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc. Să cer a tale daruri, genunchi și frunte nu plec, Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec, Să simt că de suflarea-ți suflarea mea se curmă Și-n stingerea eternă dispar fără de urmă! {EminescuOpI 117} ATÎT DE FRAGEDĂ... Atât de fragedă, te-asameni Cu floarea albă de cireș, Și ca un înger dintre oameni În calea vieții mele ieși. Abia atingi covorul
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
eu pot să-ți mulțumesc Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc. Să cer a tale daruri, genunchi și frunte nu plec, Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec, Să simt că de suflarea-ți suflarea mea se curmă Și-n stingerea eternă dispar fără de urmă! {EminescuOpI 117} ATÎT DE FRAGEDĂ... Atât de fragedă, te-asameni Cu floarea albă de cireș, Și ca un înger dintre oameni În calea vieții mele ieși. Abia atingi covorul moale, Mătasa
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Vreau să mă-nnec de dulcea-nvăpăiere A celui suflet ce pe al meu știe. Nu vezi că gura-mi arsă e de sete Și-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi, Copila mea cu lungi și blonde plete? Cu o suflare răcorești suspinu-mi, C-un zâmbet faci gîndirea-mi să se-mbete. Fă un sfârșit durerii... vin la sînu-mi. {EminescuOpI 201} TRECUT-AU ANII... Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri Și niciodată n-or să vie iară, Căci nu mă-ncîntă
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
vieața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreții. Okeanos se plânge pe canaluri... El numa-n veci e-n floarea tinereții, Miresei dulci i-ar da suflarea vieții, Izbește-n ziduri vechi, sunând din valuri. Ca-n țintirim tăcere e-n cetate. Preot rămas din a vechimii zile, San-Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adânc, cu graiul de Sibile, Rostește lin în clipe cadențate: "Nu-nvie
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
tremur Atârnă vieața mea de veci. Te duci și rău n-o să-mi mai pară De-acum de ziua cea de ieri, Că nu am fost victimă iară Neînduratelor dureri. C-auzu-mi n-o să-l mai întuneci Cu-a gurii dulci suflări fierbinți, Pe frunte-mi mâna n-o s-o luneci Ca să mă faci să-mi ies din minți. {EminescuOpI 212} Puteam numiri defăimătoare În gândul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. De-acum
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
stâng, În ochii fericirii mă uit pierdut și plâng. Cum oare din noianul de neguri să te rump, Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump, Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec, Cu sărutări aprinse suflarea să ți-o-nnec Și mâna friguroasă s-o încălzesc la sân, Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o țin. Dar vai, un chip aievea nu ești, astfel de treci Și umbra ta se pierde în negurile reci, De mă găsesc
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
al său. Samuraiul nu pricepea ce spune seniorul Ishida. Pur și simplu se uita năucit la chipul acestuia. Simțea că asupra lui se abătuse pe neașteptate o întâmplare la care nici cu gândul nu gândise și care îl lăsase fără suflare și fără grai. Unchiului său, rămas la fel de năuc, începură, puțin câte puțin, să-i tremure genunchii. Era singurul lucru de care samuraiul își mai dădea seama. — Ai înțeles? O să te duci în țara numită Nueva España. „Nobesu Pania”, repetă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dimineața celei de-a cincea zile, samuraiul ieși pentru prima dată din cabina mirosind greu a lac și ulei de pește și urcă pe punte. Când ieși pe puntea goală, o pală de vânt îi șfichiui fruntea. Samuraiul își ținu suflarea și în ochii lui se oglindi deodată întinderea nesfârșită de valuri dezlănțuite. Vedea oceanul pentru prima dată. Nici urmă de uscat sau de insule. Valurile se izbeau unele de altele, se învolburau și vuiau scoțând strigăte de luptă ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ca o suliță văzduhul cenușiu, iar corabia arunca jeturi înalte și înspumate și părea să se scufunde în văile de ape, apoi se ridica din nou plutind deasupra lor. Pe samurai îl cuprinse amețeala. Nu putea nici măcar să-și tragă suflarea în bătaia vântului care-i biciuia fruntea. Înspre răsărit, aceeași tălăzuire. Înspre apus, un ocean de valuri care se înfruntau și ele. La miazăzi, ca și la miazănoapte, ape cât vezi cu ochii. Samuraiul cunoscu astfel pentru prima dată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Liniștea moleșitoare era întreruptă doar de scârțâitul regulat al parâmelor și de clopotul care bătea ora. Balene la orizont! strigă matelotul care era de cart pe catarg. Cei câțiva care abia auziseră strigătul lui îi treziră și pe ceilalți. Toată suflarea de pe vapor se înghesui pe punte. Câteva balene înaintau în larg în șir indian. Ba se scufundau, ba pluteau printre valurile negre. Pentru o clipă au dispărut în valea dintre valuri, dar curând spinările lor negre și lucioase ca unse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dormeau pe culoarul de la etajul din mijloc s-au întors acolo. Pe cei doi însă nu-i putem mișca. După prânz, negustorul Yahei a murit. Ca și cum l-ar fi urmat, Seihachi, însoțitorul lui Hasekura, și-a dat și el ultima suflare. Japonezii s-au adunat în jurul celor doi înainte ca aceștia să-și dea sfârșitul, le-au recitat din sutrele budiste și le-au șoptit la ureche despre gokuraku, sau ceea ce numim noi Rai. Așa e obiceiul lor. Confrații lui Seihachi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
îndepărtată. Samuraiul băgă de seamă că Ichisuke și Daisuke tremurau. — S-a hotărât ca senior Matsuki și negustorii să rămână aici, să se urce pe corabie la sfârșitul anului și să se întoarcă la Tsukinoura. Apoi samuraiul spuse dintr-o suflare cuvintele cele mai dureroase pentru însoțitorii săi: — Însă noi și ceilalți doi soli... o să ne ducem în Spania. Yozō nu făcea decât să-l privească țintă pe samurai fără să spună o vorbă. Cu toate acestea, samuraiul știa că, orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
era din nou în valea sa. Un cer jos, plumburiu, care stătea să cearnă ninsoare, acoperea lacul. Învăluiți în niște haine de paie numite la ei în vale „velințe” și încălțați cu cizme de paie, samuraiul și Yozō așteptau cu suflarea tăiată la marginea apei presărate ici-acolo cu zăpadă înghețată. Dintr-un desiș de trestii uscate, se zărea luciul întunecat al apei unde se adunase un pâlc de rățuște. Yozō îl bătu pe umăr și îi arătă sub un pom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
le zise el cu gura plină de salivă după ce alergă în întâmpinarea lor. Turuia întruna ca un om care primise în sfârșit îngăduința de a vorbi după ce vreme de ani de zile fusese osândit la tăcere. Le povesti dintr-o suflare că se născuse la Yokoseura, în provincia Hizen. În tinerețe își pierduse părinții în război. Apoi, intrase în serviciul unui preot creștin care propovăduia prin acele locuri și care îl luase în grija sa. Împreună cu acesta străbătuse insula Kyushu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de mâna murdară de sânge și de noroi. În clipa aceea, nu mai era un misionar mistuit de ambiția de a creștina Japonia, ci un simplu preot care veghează într-un cătun la căpătâiul unei bătrâne ce-și dă ultima suflare. Requiescat in pace. Ca și cum ar fi închis cea din urmă poartă a vieții, Velasco își trecu ușor mâna peste ochii aceea holbați și încremeniți. Chipul trist al indianului îi aminti de cel al japonezului creștin care venise să-i ceară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pentru odihna sufletului unui tânăr dijmaș indian care se dăduse de partea celor din tribul Huaxteca și se ridicase la răzmeriță împreună cu ei. Tânărul indian avea o rană adâncă făcută de gloanțele trase de moșierii spanioli. Și-a dat ultima suflare într-o vizuină din crângul de bananieri, iar eu l-am ținut de mână. Fie ca Domnul să-i dea viață veșnică! Eu nu mi-am făcut decât datoria de preot. Doi dintre dijmașii indieni care au văzut ce făcusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
îngrijească pe Tanaka și pe însoțitorul lui. În ce privește prima chestiune, n-au fost neajunsuri, căci aveam cu mine poruncă scrisă de la guvernatorul din Mexico. Când am ajuns în portul San Juan de Ulúa, bătea un vânt puternic de-ți tăia suflarea, iar marea era de un pământiu tulbure. Trei vase se adăposteau înfricoșate sub chei. La fel ca și fortăreața din Acapulco, și cea de aici era înconjurată de ziduri cenușii, iar comandantul chel și gras ne aștepta bine dispus. Primise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de multă vreme fiindcă Santa Veronica noastră a fost lovită de vânturi puternice și a suferit pagube destul de mari, așa că am rămas mai bine de șase luni în Havana pentru reparații. Aici, însoțitorul lui Tanaka Tarozaemon și-a dat ultima suflare, sărmanul de el. Era vorba despre omul care fusese grav rănit la genunchi. Chiar și după înmormântare, Tanaka a fost atât de disperat, că ți se rupea inima. L-am văzut de multe ori pe acest bărbat trufaș cum privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]