5,627 matches
-
și c-o leneșă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-și aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, și să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit și și-a ales lada cea mai nouă și mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult și ce-i mai bun și mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
O femeie uscățivă intră pe poartă cu două doniți de apă. Copii tăcură din râs și bunicul din cântec. E muma lor și fata lui. Cum îl văzu, începu: I... tată, și d-ta... iar îi răzgâi... o să ți să suie în cap... Bunicul ridică mâna în sus, aducând deștele ca un preot care binecuvintează, și zise prelung: Lăsați pe copii să vie la mine! Biiine, tată, biiine... dar știi... o, bată-i focul de copii!... Femeia intră în casă. Să
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
Eucher, singura care relatează despre viața monastică; dar Eucher nu amintește nimic despre studii profane, pelagiene la Lérins, fie că acestea existau sau nu: Clari apud veteres saceuli huius viri defatigati laboribus negotiatorum suorum, in philosophiam se tamquam in domum suam recipiebant. Quanto pulchirius ad haec manifestissimae sapientia studia divertunt, manificentiusque ad solitudinum libertatem et desertorum secreta secedunt, cet philosophiae tantum vacantes, in illius heremi deambulacris tamquam in suis gymnasins, exerceantur? („La cei vechi, bărbați vestiți ai acestui secol, obosiți de
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
testimonium legitimo acquirant modo. Cum itaque Ornatissimus ac Doctissimus Dominus, I O N C H E L C E A annorum aetatis XXXVII., religionis Gr. or., e pago Boteni in comitatu Muscel natus, in hac Universitate Litterarum Regia Dacoromana Napocensi suam in disciplinis philosophiae et quidem in disciplina Ethnographiae ut principali, et in disciplina Sociologiae ut subsciva eruditionem scientiamque compbaverit, Eundem Ornatissimum ac Doctissimum Dominum I O N C H E L C E A die, mense et anno infrascriptis Philosophiae
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Mary Douglas (2002), qui a étudié les groupes de petites dimensions, nous expliquait: la survivance et les changements des groupes latents sont le résultat de l’interdépendance complexe et des changements réciproques multiples. L’individu raisonnable est caché dans une suite de relations et obligations, sans alternative (ou s’il y a une alternative, le choix de celle-ci conduit à la destruction de l’échafaudage), le refus de la collaboration étant pénalisé par l’application de certaines sanctions. Il ne s’agit
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
ne s’agit pas ici de coopération ou confiance parce qu’il n’y a pas une possibilité de choix, la seule option est celle de la soumission. Ceux soumis à la pression sont des «facteurs passifs» qui agiront à la suite de contraintes, sans leur offrir la possibilité du jugement personnel ou de l’initiative. Les changements ont lieu à cause d’une «irrésistible force coercitive venue de quelque part de l’extérieur». Comment se passent les changements entre groupes dans
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
viu - și m-au pus să alerg printre ei, toți lovindu-mă. A fost cumplit. Am căzut. După ce m-au redus la tăcere, cei doi anchetatori m-au urcat pe birou cu fața în jos, unul din ei s-a suit pe mine și celălalt a început să mă lovească la tălpi până mi-am pierdut cunoștința. Au chemat gardianul de secție ca să mă ducă la celulă. Pentru că nu mă puteam ține pe picioare, m-a târât până acolo și colegii
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
din instituțiile școlare sau de educatorul‑terapeut care trebuie să valorifice tehnicile terapeutice în context educațional. 10.4.7. Euritmia Formă de educație și terapie, elaborată și aplicată la începutul secolului XX de către Rudolf și Marie Steiner, având la bază suite de mișcări însoțite de acorduri muzicale adaptate tipurilor de mișcare, care completează specificul metodicii Waldorf de a introduce într-un mod particular fiecare conținut, fie el noțional sau de formare a unor deprinderi; folosește ca mijloc de redare corpul uman
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
el nu va obosi în a-l descoperi prin intermediul actului de creație: „Seara e câteodată aspră și plină,/ Cartea e numai mătase și numai lumină”. Poemul unește eul cu murmurul orfic al lumii și cu aspirația ei spre lumină: „Brațele suie înalte în apele dimineții -/ În fiecare deget tremură un clopoțel”, „Călătorești prin pajiștea literelor moi de lună/ Și fiecare altă cantilenă sună” (Poem despre cărți). Astfel, amprenta personală - dezvăluită, de obicei, în trăirea iubirii, în amărăciunea neajungerilor și sub povara
POPA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288908_a_290237]
-
baladă, prilejuiesc reușite pagini și atunci când poetul reface mari mituri folclorice - Miorița și Meșterul Manole. Singurătatea artistului ca ființă de excepție, un „ales”, fatalitatea cu rezonanțele ei de descântec („Trecea nesimțind/ În inimă cum/ Trandafir de fum/ Negru se tot suie/ Fără cărăruie,/ Negru înflorește/ Nalt, împărătește”) din Baladă, Cioban murind, Manole vorbește zărilor, și, deopotrivă, reînvierea unui etos eroic, ce nu apune odată cu moartea lui Avram Iancu sau a lui Horea, Cloșca și Crișan, din Crăișor de munte, Trei umbre
POPA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288908_a_290237]
-
odată cu dispariția femeii iubite. În Hora miresii și Pavană pentru o infantă vie, din General Museum, poetul face apel, cu multă grație, la modele folclorice și mitologice, care îndulcesc pierderea prin percepția semnelor unei sacralități-punte între tărâmurile despărțite: „Te-au suit păsări în pom / ca să-ți pună verighetă... Ai atâtea frunze-n palmă / și un crin pe inelar”. Gesturile suprarealiste, evocatoare de absență (în Salut panglica pălăriei, fără cap, ocupă scena), accentele de umor negru („Tu mă credeai la bariere / trăgând
POPOVICI-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288965_a_290294]
-
aici e spus lămurit, uneori cu farmec. Acolo se afla sugestia delicată a unui paradis pământesc localizat pe malul Argeșului, pe când dincoace „instruirea” e făcută de-a dreptul: „Vezi, raiul e o casă din Muscel,/ Tot prin livezi de stele sui la el.// O casă albă cu ferestre mici,/ În care îngerii sunt rândunici.// Și sufletele stau în cuibul lor/ Ca pui golași sub strașină de nor”. Ideea acestei strămutări geografice a „poveștii” sacre este, indiscutabil, ingenioasă (Lucian Blaga, care a
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
poetică mutilată de experiența războiului se exprimă în versuri patetice, deseori retorice, pe un ton declarativ, ce se vor ecou al cântecelor semenilor de pretutindeni: „Nu pot să uit nici morții, nici bombele, nici vina./ Eu sunt ecoul unor chemări suind din lut/ Prin mine se-ntregește din pulberi Hiroșima/ Și brațul meu e spada și brațul meu e scut” (Cântec de pace). Cel dintâi volum personal, Vârsta cunoașterii (1962), perpetuează aceeași imagine a poetului angajat, supus comandamentelor momentului, care concepe
MUNŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
POENARU, Petrache (10.I.1799, Benești, j. Vâlcea - 2.X.1875, București), cărturar. Fiu al Smarandei (n. Otetelișanu) și al vtori-vistiernicului Constantin Poenaru, P. face parte dintr-o familie de mici boieri scăpătați, dar cu obârșie veche, suind până în veacul al XVI-lea. Dat mai întâi la învățătură în seama unui dascăl grec, intră în 1812, cu sprijinul unchiului său Iordache Otetelișanu, ca bursier la școala adăpostită în clădirea fostei mânăstiri Obedeanu din Craiova. O vreme copist la
POENARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288863_a_290192]
-
minor al condiției umane. Fără emfaza de a reinventa sau destructura lumea, cu o denominare nudă (rar metaforică) - în fond sceptică față de cuvânt, pe care îl potențează printr-o rostire incantatorie -, vocea lirică relatează datul trăirii sau imaginării și îl suie pios în mit. Rezultă un lirism cu precădere elegiac al existenței, în care sunt „toate primite în voia lor lumească”, nu fără zvâcnetul conștiinței rănite de limitări, anxietate, nedumeriri. În prozodie predilect tradițională, cu o scenografie calofilă riscând desuetudinea („Geea
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
solemnitate: „Străbunii mei dintâi sunt Tamaris și Orfeu/ Și Dionisos, zeul impetuos și trist,/ Ce port pecetea ca pe-un inel cu ametist/ Pe mâna lin depusă în arhetipul meu./ Oroles tenebrosul, leit haiduc de Pind/ Și Pirus taciturnul, întunecat suind/ Fruntariile Romei ... Priam-bătrânul soare;/ Ei sunt statornicia, albastrele-mi ponoare” (Meteorii). O arheologie blândă, cu aer de fast și demnitate istorică transpare în aceste versuri corecte, cu trimiteri la peisagistica pillatiană sau la stampele solemne ale lui V. Voiculescu. Respiră
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
1996; 16-17. Renaștere, manierism, baroc, tr. autorului în colaborare cu Corina Tiron și Mihnea Gafița, București, 2002; Țară europsită, pref. Horia Roman Patapievici, București, 2002; Calendarul după Caragiale (în colaborare cu Liviu Papadima și Rodica Zafiu), București, 2002; Don Global suit pe cal (în colaborare cu Ilinca-Beatrice și Andrei-Ian Mihăilescu), București, 2003; Călindar de noapte, București, 2003. Repere bibliografice: Sasu, Dicț. scriit. SUA, 182-185; Irina Marin, Răspărul postmodernist, RL, 2002, 45; Manolescu, Enciclopedia, 496-497. R.D.
MIHAILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288130_a_289459]
-
Șora Scriitura: între formă și conținuttc "Scriitura \: între formă și conținut" A existat dintotdeauna o secretă corespondență între tehnicile scriiturii și coerența lumii înfățișate într-un discurs totalizator. Registrul formal al expresiei verbale predetermină conținutul oricărui enunț și îi circumscrie, sui generis, finalitățile. Acest truism exprimă o evidență, dar ne reamintește în același timp de o veche exigență a culturii europene: omul valorează tot atât cât cântărește propriul logos (și tăcerea corespondentă). O reflecție asupra excentricității ca practică discursivă ar rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
atât la nivelul Denkstil, cât și în planul numit Denkkollectiv 3. Scolastica și patristica sunt categorii justificate de un consens stilistic și o omogenitate a gândirii de grup, care se risipește odată cu nașterea noțiunii de creativitate intelectuală, care presupune emanciparea sui generis față de tradiție. Scolastica nu poate fi demonizată, desigur, datorită strânselor legături cu intuițiile epocii patristice. De asemenea, revoluțiile științifice născute în ambientul postscolastic al Europei nu pot fi nesocotite 1. Totuși, presupozițiile metafizice tari ale acestui nou proiect ecleziastic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o teologie naturală sau cosmoteologie și, respectiv, o teologie transcendentală sau onto-teologie) primește sarcina demonstrării existenței lui Dumnezeu 1. Condamnat iremediabil la condiția de subiect subzistent (subjectum), Dumnezeu devine pentru toți modernii o realitate autonomă. Descartes (1596-1650) vorbește despre causa sui ca „substanța infinită, independentă, în mod suprem inteligentă și puternică” (Responsiones I, IV)2, în timp ce Spinoza (1632-1677) postulează „substanța cu infinite atribute”, Malebranche (1638-1715) tematizează „Ființa infinit perfectă”, iar Leibniz (1646-1716) vorbește despre „rațiunea suficientă” (Principes de la Nature et de la
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
111). Poetul aderă și la alte antinomii dogmatice: „Dumnezeu se întemeiază fără temei” (Gott gruendt sich ohne grund, s. 42). Este o afirmație care contestă definiția lui Dumnezeu ca „prim motor” aristotelic, „substanță primă” carteziană, natura naturans spinozistă ori causa sui leibniziană. Această perspectivă deschisă de teologia numelor divine confirmă posibilitatea unui discurs care rezistă voinței de reprezentare conceptuală a „esenței” divinității (Gottheit). Apofatismul este radical și normativ. Pe Martin Heidegger l-a fascinat din tinerețe în textul lui Silezius mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
detalii nemaiștiute din viața sa: istoria vizitei făcute de copilul Ioan Părăian, la numai șase ani, alături de părinți, lui Petrache Lupu din Maglavit, întâmplări domestice pline de umor („cum am căzut în chimniță” - adică în pivniță - sau „cum m-am suit pe casă”). În a doua jumătate a cărții, ne spune povestea unui bulgăre de zăpadă. Când primăvara mijise chiar și în zona montană a Sâmbetei, părintele a primit din partea cabanierului un dar din dar. Niște copii aduseseră la cabană câțiva
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prin asceza privegherilor de noapte. Cunoașterea duhovnicească nu poate fi dobândită printr-un efort suprauman al voinței. Fără smerenie și răbdare, excesul de voință întunecă mintea văzătoare. Monahul ține cu orice preț la continuitatea revelației. Experiența paradisiacă rimează cu apofatismul sui generis al vârstei copilăriei, când ochiul admiră fără să dea neapărat explicații, iar mâna modelează forme fără să știe neapărat cum. Ieșită din timp și din istorie, o „fizică ortodoxă” n-ar ști cum să formuleze legea gravitației, deși interpreții
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
e deloc gălăgios, nu doarme pe drumuri și are vederea sănătoasă. El e bogatul Zaheu, „mai-marele vameșilor”. El „căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de fațadă, abolește orice brand, refuză să mai fie „tare în cerbice”, își pleacă capul și acceptă să umble în rând cu ceilalți. Când îl vede pe Iisus, Zaheu dă în mintea pruncilor. Pentru aceasta, Domnul îl iubește. Zaheu se suie într-un pom și nu-i pasă de ce vor spune creditorii. Acceptă rușinea de a fi devenit copil și se arată tuturor „sărac cu duhul”. Zaheu ignoră șoaptele răutăcioase ale foștilor săi prieteni, rupe convențiile „oamenilor serioși”, trece cu vederea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]