5,643 matches
-
și hotărârile adunărilor privesc, în egală măsură: organizarea vieții religioase, statutul străinilor și al mănăstirilor închinate, precum și probleme de politică internațională 688. Alături de adunările oficiale devin frecvente adunările paralegale ale stărilor privilegiate. De multe ori acestea se reunesc cu acordul tacit al principelui. Uneori însă, se manifestă ca expresie a solidarității de opoziție a stărilor, a dreptului de rezistență, acceptat și chiar stimulat de Poarta otomană. În acest ultim caz hotărârea adunării lua forma unor plângeri sau cereri ale boierilor (arz
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
an./ Frumos ești!? Te dezbraci lent, ceremonial,/ iar eu îți vopsesc trupul" etc. În ciuda acestei evidente autarhii a thanaticului, universul construit de Carmelia Leonte în Melancolia pietrei nu este însă unul gol de orice transcendență. Deși ființa poetică își conservă, tacit, conștiința Morții ca una dintre ultimele certitudini ale existenței, ea optează frecvent pentru camuflarea ei, pentru explorarea unor modalități specifice de a contrabalansa spaima de extincție. Așa cum am văzut, refugiul deloc forțat în discursul mitologic este frecvent una dintre soluțiile
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a puterii" [Muchembled, p.256]. Republică a Treia a fost și ea denumită "la République des Favorites" [v. Gramont, p.391]. L'Ancien Régime, constată Gisela Bock, a avut la baza "uneltirile nocturne ale femeilor" [Bock, p.106]. Sub controlul tacit al preferințelor feminine, strategiile pariziene sunt o formă decadenta a atmosferei de la curte, unde totul se făcea prin intrigă, aranjamente, zvonuri 200. Rolul Parizienei în urzeala intrigii vorbește despre maturitatea și impunerea să că personalitate în societatea franceză. În acest
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
destinate să se năruie: la Montale copilăria devine vârstă leopardiană a amăgirilor și iluziilor ce se prăbușesc în fața "norilor grei ai mării celei tulburi" (Sfârșitul copilăriei).148 Căutarea cuvintelor simple, esențiale, naturalețea rafinată, si varietatea limbajului leopardian sunt calități admirate tacit de Montale și constituie, pentru el, un ideal ce poate fi atins.149 Astfel poezia Canturilor se face auzită în opera lui nu atât prin preluarea directă a termenilor sau tematicilor, cât prin apariții fonico-imagistice îndelung filtrate și meditate. În legătură cu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
onda feria / d'inudito fragor; quando gli ameni / futuri seggi di lodate genți / e di cittadi romorose, ignota / pace regnava; (vv. 27-32) Ultimo canto di Saffo: Placida notte, e verecondo raggio / della cadențe luna; e tu che spunti / fra la tacită selva în șu la rupe, / nunzio del giorno; oh dilettose e care / mentre ignote mi fur l'erinni e îl fâțo, / sembianze agli occhi miei; (vv. 1-6) Alla sua donna: (...) di qua dove son gli anni infausti e brevi, / questo
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
e per valle, / per sassi acuți, ed altă rena, e fratte, / al vento, alla tempesta, e quando avvampa / l'ora, e quando poi gela, / corre via, corre, anela, (...) (vv. 21-29) La quiete dopo la tempesta: onde în lungo tormento, / fredde, tacite, smorte, / sudàr le genți e palpitàr, vedendo / mossi alle nostre offese / folgori, nembi e vento. (vv. 37-41) Imitazione: Dal faggio / là dov'io nacqui, mi divise îl vento. (vv. 3-4) Io qui vagando al limite intorno (Frammento XXXVIII): Pure îl
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Della scorsa beltà (Sopra îl ritratto di una bella donna scolpito nel monumento sepolcrale della medesima). 303 Seguiremo case silenziose / dove morți stanno ad occhi aperti / e bambini già adulți/ nel riso che li attrista, / e fronde battono a vetri taciți / a mezzo delle notti. // Avremo voci di morți anche noi, / se pure fummo vivi talvolta / o îl cuore delle selve e la montagna, / che ci sospinse ai fiumi, / non ci volle altro che sogni (Dove i morți stanno ad occhi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dată de împietrirea forței creatoare: Or quando al tutto irrigidito e freddo / Questo petto sarà, né degli aprichi / Câmpi îl sereno e solitario riso, / Né degli augelli mattuttini îl canto / Di primavera, né per colli e piagge / Sotto limpido ciel tacită luna / Commoverammi îl cor; quando mi fia / Ogni beltate o di natură o d'arte / Fatta inanime e muta; ogni altro senso, / Ogni tenero affetto, ignoto e strano; / Del mio solo conforto allor mendico, / Altri studi men dolci, în ch
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sonavan voci alterne (...) arcana felicità fingendo al viver mio (Le ricordanze). 317 Aspro è l'esilio, / e la ricerca che chiudevo în te / d'armonia oggi și muta / în ansia precoce di morire; / e ogni amore è schermo alla tristezza, / tacito passo nel buio / dove mi hai posto / amaro pane a rompere (Vento a Tìndari). 318 Fermă è l'antica voce. / Odo risonanze effimere, oblìo di piena notte / nell'acqua stellata (L'isola di Ulisse). 319 Cu referire directă la manuscrisele
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
altra vită sorpreso e d'ogni moto (Preghiera alla pioggia). 327 Salgo vertici aerei precipizi, / assorto al vento dei pini, / e la brigata che lieve m'accompagna / s'allontana nell'aria, / onda di suoni e amore; (...) Aspro è l'esilio, (...) tacito passo nel buio / dove mi hai posto / amaro pane a rompere (Vento a Tìndari). 328 Piazza Navona, a notte, șui sedili / stavo supino în cerca della quiete, / e gli occhi con rette e volute di spirali / univano le stelle, / le
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
piè le flessuose linfe / disdegnando sottragge, / e preme în fugă l'odorate spiagge. (Ultimo canto di Saffo). 369 Altra vită mi tenne: solitaria / fra gente ignota (În me smarrita ogni formă); Altro sole, da cui venne / questo peso di parlarmi tacito (S'udivano stagioni aeree passare). 370 Ognuno stă solo sul cuor della terra / Trafitto da un raggio di sole: / Ed è subito seră (Ed è subito seră). 371 Paolo Valesio, op. cît., p. 128. 372 Non soltanto che îl poeta
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
partenerii de încredere. Sistemul de solidaritate ce există în marile grupuri industriale constituie un alt exemplu al acestei caracteristici culturale. Atunci cînd o întreprindere se află în dificultate, ea e susținută de către ceilalți membri ai grupului, pe baza unui acord tacit, și nu prin contracte sau diverse legături juridice și financiare. Aceasta traduce o voință de abordare a competiției economice pe termen lung, detașîndu-se de constrîngerile legate de logica financiară occidentală, care conduce în general la lichidarea unei întreprinderi cu rezultate
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
ca și cu hindușii, sau budiștii considerați închinători la idoli. Cea mai tînără mare religie este și cea mai agresivă, în război cu toată lumea, mai puțin cum spuneam cu noul confucianism chinez, cu care pare să aibă chiar o relație tacită de colaborare. În ciuda stadiului lamentabil în care se găsește lumea arabă, nu văd posibilă implantarea aici a democrației de tip occidental. Sute de ani au trecut fără ca societățile arabe să genereze mișcări masive în favoarea libertății, a democrației, a modernității. Singurele
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
critica surselor: ar fi o formă rudimentară. Un punct de diferențiere evidentă se referă la faptul că intertextualitatea critică este declarată (s.a.), adică supusă unei legi, în timp ce intertextualitatea poetică poate fi în cea mai mare parte a timpului și este tacită. Declararea implică supunere și raportarea la textul citat în termeni cvasi-juridici: criticul se vede în ipostaza cuiva care intră pe proprietatea altuia, se bucură de uzulfruct pentru un timp, ceea ce presupune respectarea anumitor reguli, dintre care, elementare sunt: recunoașterea limitelor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
paginii în care lectorul se găsește, la un moment dat. El poate urca sau coborî, într-o secundă, paliere ale literaturii universale sau doar ale operei aceluiași autor. Repetarea intertextuală permite lectorului să acceadă la "forma pură a temporalității", denunțând tacit inconsistența ontologică a legii consecutivității. În acest punct, recunoaștem o axiomă a cugetării eminesciene și, totodată, unul din modelele exemplare ale intratextului prozei studiate: "Nu e adevărat că esistă un trecut consecutivitatea e în cugetarea noastră cauzele fenomenelor, consecutive pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
hipotext nu se mai simte nevoia înălțării/adâncirii poate și pentru că protagoniștii au atins dimensiunea edenică. Numai în vis sunt descrise "ceruri cu oglinzi de argint și cu sale întinse" (oglindirea înălțării devine adâncire) pentru a căror accesare înălțarea este tacită (în Umbra mea nu regăsim niciun lexem din familia lexicală a lui "adânc" sau a lui "înalt"). În subcapitolul referitor la intratextul prozastic din nuvela Sărmanul Dionis, erau semnalate sensurile interșanjabile ale lui adânc și înalt, pe o direcție comună
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
preț. Henry și Mona se află într-o permanentă căutare de bani. Își tapează prietenii de sume mari și mici, mint, se îndatorează, cerșesc și dorm, uneori, în spații insalubre. Într-un final, soția începe să se prostitueze cu acordul tacit al soțului. Nimic însă nu li se pare prea mult celor doi în schimbul minunatei libertăți. Miller trebuie să devină neaparat scriitor, iar arta nu se poate realiza în regim de constrîngere socială. Henry are, în viziunea Monei (care, în ciuda compromisurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
naționale (din simplul motiv, să spunem, că există industrie a traducerii, deși acesta e doar un exemplu, căci motivele sunt mai multe și mai complicate)"32. Sau, să nu fie, atunci, canonul nimic altceva, decît rezultatul unei convenții (explicite sau tacite) a cititorilor, convenție care îngăduie în cadrul ei și opiniile separate, nuanțate, individuale?, ne întrebăm și noi, parafrazând cuvintele autorului. Adesea, obișnuim să includem, spontan, în canon, "opere în care ne regăsim și cu care ne delectăm, dar și alte opere
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
românească 35, urmărește modul în care canonul literar al comunismului devenise, în fapt, un instrument ideologic care anula criteriul estetic, servind doar impunerii unor discursuri care să susțină partidul 36. Totuși, primatul valorii estetice este "afirmat și manifestat ca protest tacit în operele membrilor Cercului Literar de la Sibiu"37, susținut, ulterior, prin "înlocuirea treptată, la începutul anilor "60, a criteriului de clasă, cu cel național, în gestionarea societății românești de către Partidul Comunist conducător, care a avut o importanță decisivă pentru literatură
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
perioade să fie consonante: "Sincronismul înseamnă, după cum am spus, acțiunea uniformizatoare a timpului asupra vieții sociale și culturale a diferitelor popoare între dânsele, printr-o interdependență materială și morală. Există, cu alte cuvinte, un spirit al veacului sau ceea ce numea Tacit un saeculum, adică o totalitate de condiții configuratoare a vieții omenirii"14. Astfel încât, conform aceluiași Iulian Boldea, "modernismul românesc este, s-ar putea spune, fructul unei sinteze între experiență (tradiție) și experiment (noutate), desigur, în consonanță cu spiritul veacului. Canonul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Blandiana își schimbă vocea și tonalitatea, consolidând ceea ce doar firav construise, în volumele anterioare: două realități distincte: una exterioară realitatea exterioară marcată de ideologia vremii, în care autoarea a trebuit să se confrunte cu cenzura, care este redată, în mod tacit, în aproape toate volumele de poezie, dar, cu fervență, în binecunoscutul volum Revista "Amfiteatru" (1984), în care realitatea terifiantă a acelei vremi este redată aproape ad litteram: "Frunze, cuvinte, lacrimi,/ cutii de chibrituri, pisici,/ tramvaie câteodată, cozi la făină,/ gărgărițe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
alta interioară realitatea interioară marcată de spațiul intim al ființei sale, cald și confortabil, în care ea încearcă să se ascundă: cu alte cuvinte, alături de versurile de factură anticomunistă, prin intermediul cărora autoarea își țipă revolta sau o manifestă în mod tacit, prin metaforele specifice, sunt versurile de căutare a propriei ființe, a propriei identități, versuri autobiografice aproape 33. De altfel, la nivelul textelor care se opun ideologiei, deconstructivismul își găsește cel mai bine funcționalitatea, mesajul acestor scrieri operând cu elementele unei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
manifeste ca ființă tolerantă. Abia când se insinua pe teritoriul relațiilor interumane, toleranța Începe să devină ea Însăși: respectă prezența și comportarea dezagreabile ale cuiva, cel mult ținându-se la distanță de ele, dar nu bruscându-le, ci consumându-și tacit repulsia - susține Îndreptățit eseistul român amintit. Numai În lumea umanizată, toleranța are sens pentru că numai aici Celălalt este cel puțin tot atât de important, dacă nu chiar mai mult decât propria persoană. În acest fel, chiar și sensul oarecum peiorativ
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
singur seminar, pentru că nu apucasem să duc la bun sfârșit lectura, dificilă, dar captivantă, a Istoriei ieroglifice. Atunci, în primul an de facultate, a început, fără să-mi dau seama inițial, un pariu cum mine însumi (dar și o promisiune tacită, niciodată formulată ca atare, făcută profesorului care mă acaparase), pe care cred că l-am câștigat abia în 2013, când mi-am văzut tipărită o carte despre Istoria ieroglifică. E, la urma urmelor, vorba despre un model care a lucrat
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
spectacol din cele mai grandioase ce se prezintă omenirii", singur dar în văzul tuturor" (p. 69); Am și precizat că urmărim personajul creat de el [I. Heliade Rădulescu, n. n., I. M.], ca structură umană secundă, în înfățișarea căruia se corectează tacit imperfecțiunile persoanei istorice" (p. 75); Reeditând destinul lui Mureșan și al altor revoluționari consacrați, personajul unic al operei eminesciene ajunge la convingeri adânc universale" (p. 184); În evoluția biografiei interioare a unicului erou eminescian, și Hyperion pare să fie o
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]