3,898 matches
-
CAPITOLUL I De patru nopți, neamurile negre așezate în oazele dintre marele deșert și valea rodnică a fluviului Hapi își pierduseră liniștea. Sunetul îngrijorat al tobelor de la miazăzi arăta că nici celelalte neamuri nu mai trăiau ca odinioară. Dacă numeri patru nopți îndărăt și te gândești la viața lor dinainte, e drept, adevărata liniște tot n-o vei găsi. La miazănoapte sunt așezați statornic sau mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
albă. Dar cine ar putea crede astfel de scorniri, când se știe că în depărtatul apus nu e nimic, decât dealuri de nisip pe care le mută vântul. De acolo nu vin niciodată nici vești, nici oameni, nici sunete de tobe: vine numai vântul uscat, rău și mincinos și chinuitor, al morții. Dacă te strecori prin una din trecătorile munților de piatră de la miazăzi, dincolo de peșteri ajungi în văi cu oaze și chiar cu păduri; mai departe, sunt oameni pe care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Așa hotărâră, în a patra noapte, cei doi înțelepți din sat. Ntombi era fata cea mai frumoasă. Acum se spăla în lumina lunii și câteva fete îi ungeau părul cu grăsime și i-l împleteau în șuvițe. În acest timp, tobele băteau neîntrerupt. Când Ntombi fu gata de plecare, cei doi înțelepți făcură semn spre tobe să tacă. Unul dintre ei, bătrânul Tankoko, se depărtă de oameni și vorbi mult timp cu ochiul străin. Apoi celălalt, vrăjitorul Tela, o luă pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai frumoasă. Acum se spăla în lumina lunii și câteva fete îi ungeau părul cu grăsime și i-l împleteau în șuvițe. În acest timp, tobele băteau neîntrerupt. Când Ntombi fu gata de plecare, cei doi înțelepți făcură semn spre tobe să tacă. Unul dintre ei, bătrânul Tankoko, se depărtă de oameni și vorbi mult timp cu ochiul străin. Apoi celălalt, vrăjitorul Tela, o luă pe fată de mână și o aduse în locul deschis din mijlocul satului. La un semn al
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tacă. Unul dintre ei, bătrânul Tankoko, se depărtă de oameni și vorbi mult timp cu ochiul străin. Apoi celălalt, vrăjitorul Tela, o luă pe fată de mână și o aduse în locul deschis din mijlocul satului. La un semn al lui, tobele începură să bată din nou, iar Ntombi jucă dansul despărțirii. După aceea plecă singură spre miazăzi, pipăind prin beznă pământul cu tălpile. Ochiul străin o privi răutăcios, mai rece decât luna, iar în apropiere răsună răgetul unui leu. Fata vru
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nou, iar Ntombi jucă dansul despărțirii. După aceea plecă singură spre miazăzi, pipăind prin beznă pământul cu tălpile. Ochiul străin o privi răutăcios, mai rece decât luna, iar în apropiere răsună răgetul unui leu. Fata vru să se oprească, însă tobele bătură mai tare și ea începu să cânte, mergând mai departe. Pe urmă se contopi cu întunericul. Până să răsară lumina mai era mult, dar nimeni afară de copii nu se putu culca. Oamenii aprinseră focul și nu mai dansară. Ședeau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strigătul omului de strajă. Începură să iasă din colibe, înfrigurați, și întîia lor privire se îndreptă spre cer. Ochiul zeului nu se închisese. În sat părea să fie liniște. Dar îndată fiecare putu asculta, cu auzul încordat, un sunet de tobe străine. Tobele băteau departe, parcă undeva spre apus. Oamenii se îngrijorară, apoi începură să se adune toți bărbații în fața colibei mari a lui Tatrakpo. Cei patru sfetnici ai căpeteniei satului își luară tobele și începură să bată într-un anume
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de strajă. Începură să iasă din colibe, înfrigurați, și întîia lor privire se îndreptă spre cer. Ochiul zeului nu se închisese. În sat părea să fie liniște. Dar îndată fiecare putu asculta, cu auzul încordat, un sunet de tobe străine. Tobele băteau departe, parcă undeva spre apus. Oamenii se îngrijorară, apoi începură să se adune toți bărbații în fața colibei mari a lui Tatrakpo. Cei patru sfetnici ai căpeteniei satului își luară tobele și începură să bată într-un anume chip. Mai-Baka
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
asculta, cu auzul încordat, un sunet de tobe străine. Tobele băteau departe, parcă undeva spre apus. Oamenii se îngrijorară, apoi începură să se adune toți bărbații în fața colibei mari a lui Tatrakpo. Cei patru sfetnici ai căpeteniei satului își luară tobele și începură să bată într-un anume chip. Mai-Baka îl căută din ochi pe Agbongbotile și se apropie de el. Bătrânul cunoștea limba tobelor. - Ce veste ne trimite? întrebă arcașul. - Vin străinii după robi. - Ce fel de străini? - Stai, să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
toți bărbații în fața colibei mari a lui Tatrakpo. Cei patru sfetnici ai căpeteniei satului își luară tobele și începură să bată într-un anume chip. Mai-Baka îl căută din ochi pe Agbongbotile și se apropie de el. Bătrânul cunoștea limba tobelor. - Ce veste ne trimite? întrebă arcașul. - Vin străinii după robi. - Ce fel de străini? - Stai, să ascult... spuse bătrânul. Vin de la apus, cu pielea roșie, de la apus... Cum de la apus? - N-ai înțeles poate tu! spuse mirat arcașul. Agbongbotile era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pielea roșie, de la apus... Cum de la apus? - N-ai înțeles poate tu! spuse mirat arcașul. Agbongbotile era foarte speriat. - Am înțeles bine: vin de la apus. Dar nu înțeleg de unde de la apus? La apus nu sunt oameni, dincolo de oaza noastră. Totuși tobele se aud dinspre apus. Și oamenii roșii trăiesc pe Pământul Negru, la răsărit. Așadar, zeul își arăta mânia. Ochiul lui din cer privea tot atât de rece și rău. Ntombi plecase. Urlau șacalii... Tatrakpo îl chemă la sine pe Mai-Baka și-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îndată după ce au venit pe lume. - Tu când ai ajuns în robie? - Mai târziu. M-au crescut niște străini. Au fost pentru mine mamă și tată. Tot negri. M-au învățat să trag cu arcul. După aceea am învățat graiul tobelor și câteva graiuri ale neamurilor vecine. Tăcu. Iahuben tocmai acum era mai nerăbdător. Zise aprins: - Povestește mai departe. Spune-mi tot ce a urmat. - Nimic deosebit. Am fost sfetnicul căpeteniei satului. Apoi am ajuns rob în Ta Kemet. De acolo
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
privind steaua. Simțea nevoia să fie singur. Numai către dimineață îl toropi somnul, acolo lângă foc. Nu apucă să doarmă prea mult, când deodată îl trezi un zgomot ciudat, ca o grindină. Sări în sus și ascultă. Era sunet de tobe. Focul era stins. Se lumina de ziuă. Îi era frig. Ascultă cu mai multă luare aminte. Tobele nu erau ale armatei lui Puarem. De după dâmburile de nisip veneau oameni negri și înalți, cu lănci și cu arcuri. Mergeau atât de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
apucă să doarmă prea mult, când deodată îl trezi un zgomot ciudat, ca o grindină. Sări în sus și ascultă. Era sunet de tobe. Focul era stins. Se lumina de ziuă. Îi era frig. Ascultă cu mai multă luare aminte. Tobele nu erau ale armatei lui Puarem. De după dâmburile de nisip veneau oameni negri și înalți, cu lănci și cu arcuri. Mergeau atât de repede, încît acum era prea târziu să se mai ascundă. Pesemne că și fusese zărit. Oamenii străini
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întindeau câteva țarcuri în care mugeau vite. Copii goi și slăbănogi, cu burțile mari și piciorușele ca niște bețe, stăteau rezemați de copaci privind pe războinicii care veneau spre sat. Și deodată Iahuben auzi în apropiere un sunet puternic de tobe de aramă. Recunoscu tobele numaidecît: era armata lui Puarem. Oamenii negri se opriră și arcașii își încordară arcurile, iar ceilalți își cumpăniră lăncile în mâini. Unul dintre ei răcni ceva și numaidecât o ploaie de săgeți se năpusti spre soldații
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care mugeau vite. Copii goi și slăbănogi, cu burțile mari și piciorușele ca niște bețe, stăteau rezemați de copaci privind pe războinicii care veneau spre sat. Și deodată Iahuben auzi în apropiere un sunet puternic de tobe de aramă. Recunoscu tobele numaidecît: era armata lui Puarem. Oamenii negri se opriră și arcașii își încordară arcurile, iar ceilalți își cumpăniră lăncile în mâini. Unul dintre ei răcni ceva și numaidecât o ploaie de săgeți se năpusti spre soldații cu coifurile sclipitoare. Câteva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta. Poate era mai bine să nu venim... - Ei, acum ați venit, zise bătrânul. Noi știam că veniți. Iahuben se întoarse mirat spre bătrân, dar îl auzi pe Auta că spune: - Știam că știți. De aceea am ocolit toate oazele. Tobele ținuturilor n-au dormit: au dus vestea ca vântul. Iahuben privi cu gura căscată spre amândoi, pe rând. - Fiare n-ați întîlnit? întrebă Mai-Baka. - Nu. Și, chiar de-am fi întîlnit, Iahuben este viteaz și nu sunt țintași mai buni
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
amândoi, pe rând. - Fiare n-ați întîlnit? întrebă Mai-Baka. - Nu. Și, chiar de-am fi întîlnit, Iahuben este viteaz și nu sunt țintași mai buni ca el în toată oastea. Iahuben își umflă pieptul, mândru de sine, și uită de tobele deșertului. - Cum v-ați descurcat prin deșert? întrebă iarăși Agbongbotile. - Eu cunosc deșertul din copilărie, spuse Auta. Dar niciodată nu l-am cunoscut ca acum. Noi doi, Iahuben și cu mine, am mers cu depărtarea drumului unei nopți înaintea armatei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se îngreunară. Și le târa acuma cu greu, parcă i-ar fi fost rănite. Totuși, se sili să meargă mai departe. Picioarele abia îl mai țineau și răgete de lei se amestecară în tâmplele lui cu bubuit de mii de tobe și cu țipete de trâmbiți ruginite. Auta se uită în jur. Fiare știa că nu sunt în apropiere. Își dădu seama că împrejur e tăcere și nemișcare. Vuietul care semăna uneori și cu urletul valurilor mării îl auzea fără îndoială
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
preotul își ridică fără să vrea ochii la cer: privirea i se opri asupra stelei ciudate. Tefnaht oftă atunci și întoarse capul spre altă zare. În fața șirurilor lungi de soldați, care începeau în oază și se sfârșeau între nisipuri, bătură tobele. Armata urma să se mute în altă oază, la depărtare de un ceas, spre a rămâne acolo cât timp va merge Auta în cercetarea drumului. În vreme ce soldații, înșiruiți în rânduri drepte și lungi, așteptau pornirea, din marginea satului jefuit de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu dormiră decât puțini oameni. Nu mai avea răbdare nimeni. Când veni dimineața, Iahuben porunci unui tânăr să sune din corn. El adusese cornul, cu toate că ura robilor crescuse atâta, încît nu-i mai trebuia sunet de corn. Bătură și câteva tobe ale oamenilor negri, făcute din piele de capră sălbatică. În jurul unui foc, dansară cei mai viteji bărbați negri. Era dansul războiului. Dar tocmai atunci răsună glasul tunător din cer, atât de așteptat: - Robi care ați biruit robia, zeii lumii vă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe urmă Min așeza sub fiecare lespede câte patru cârlige în patru colțuri, fiecare cârlig (așa îl socoteau oamenii) având un soi de cutie cu pâlnie. Min se dădea la o parte și mișca un mâner de pe un fel de tobă. Din cele patru pâlnii îndreptate în jos pornea un șuier și un fel de văpaie, iar la altă mișcare a lui Min lespedea se muta spre locul ales și se așeza peste altă lespede. Până să încheie terasa, Hor coborî
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ultima de confuzie semantică. Poate autorul articolului se referise la timpul meu liber, asemănător cu o vacanță permanentă! Sau poate eu receptasem eronat mesajul cu pricina ce-mi tulburase subit existența stabilă! Nu-mi puteam imagina că o personalitate universitară, tobă de carte, ar fi capabilă să-mi pună un diagnostic de persoană decrepită, de senilitate, fără un probatoriu medical autentificat la Notariat! Oricum, nefericita metaforă „mintea plecată în vacanță”, în loc să mă satisfacă estetic, în loc să aplaud pentru „găselniță” - mă indispuse și
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93057]
-
Alexandru Jenică frigon 2. Alexandru Costel frigon 3. Alexandru Vlăduț 4. Codin 5. Ciobanu Viorel 6. Alexandru Ion 10. Gavril Vasile bariton 11. Mocanu Marius bariton 12. Diaconescu Florin bas 13. Orlesch bas 14. Gavril Dănuț bas 15. Gavril Florin tobă Form t multe turnee în străinătate. Amintim aici doar câteva dintre : g Kong, Mo ova, Japonia, China etc. Cel mai vârstnic mem Alexandru enică, 75 de ani. Cel bru al forma e , 30 de ani ația a efectua ele Franța
Festivalul Internațional de Fanfare. In: Festivalul Internaţional de Fanfare by Aurel Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1310_a_2193]
-
trompetă 3. Chirilenco Vasile clarinet 4. Tiliban Lucian trompetă 5. Grădinariu Stelian trompetă 6. Seraficeanu Vasile trompetă 7. Prisăcaru Constantin eufon 8. Ilie Dumitru bas 9. Buliga Constantin tulea 10. Acsinte Ioan trombon 11. Nistor Cristian bas-frigon 12. Cârneală Florin tobă Primul dirijor a fost Ciobanu Costică în anul înființării fanfarei 1968. Un alt dirijor a fost Bradu Vasile. Alt dirijor a fost Andreescu Neculai. Formația de Fanfară “STEJARUL” a efectuat mai multe turnee în străinătate. Amintim doar câteva: în Iordania
Festivalul Internațional de Fanfare. In: Festivalul Internaţional de Fanfare by Aurel Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1310_a_2193]