2,431 matches
-
care îl desparte de un portret al umanității ce tentează perfecțiunea. Exprimarea este o apropiere de suprastructura destinală și o înglobare existențială (cu sau fără individuație) a drumului sintetic ce conduce la precipitatele noționale care alcătuiesc tabela categorială a unei transcendențe orientate către rațiune. Sub imperiul unui asemenea impuls ascensional, obiectul reflexiei de sine înalță nivelul conștiinței prin contagiune calitativă, demonstrând că un complex noematic particular cheamă o anumită configurație noetică și, în spatele ei, o adecvată reconstrucție supraveghetoare. Orientându-se după
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
angajează în act pentru statuare în travaliu formator sau pentru suplinire inteligentă a efortului. În sfârșit, recursul necesar la moralitate al contemporaneității cheamă reflexivitatea și determinările ei în forme noi care să relege individul chiar pe latura sa subiectivă de transcendență (Theodor Adorno afirma că "nici o lumină nu cade asupra oamenilor sau asupra lucrurilor în care transcendența să nu apară [widerschiene]"100). Apare convingător că înălțimea suprastructurilor și faptul că rezultatele cogniției reflexive se stabilizează la un nivel superior al conștiinței
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
recursul necesar la moralitate al contemporaneității cheamă reflexivitatea și determinările ei în forme noi care să relege individul chiar pe latura sa subiectivă de transcendență (Theodor Adorno afirma că "nici o lumină nu cade asupra oamenilor sau asupra lucrurilor în care transcendența să nu apară [widerschiene]"100). Apare convingător că înălțimea suprastructurilor și faptul că rezultatele cogniției reflexive se stabilizează la un nivel superior al conștiinței pot induce teza legării omului de absolut și prin conștiința de sine. Nu numai întâlnirea "Dumnezeului
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
îl ghidează, iar propria conștiință de sine trebuie să se acorde cu acest centru pentru a fi corp al unei intenții supraordonate și atotștiutoare. Sentimentul siguranței metafizic-existențiale pornește din conștiința de sine și se sfârșește într-un comerț pedagogic cu transcendența. Există nenumărate semnificații subiective care izvorăsc din reflexia asupra propriului sine și care depășesc pragul individualității, conectându-se la o viață spirituală ce decurge din cea mai înaltă Obiectivitate. De aceea pledoaria pentru conștiința de sine câștigă de partea ei
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru () [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
la tot pasul de diavol (ca în Falsificatorii de bani al lui Andre Gide), și care cred că și-au descoperit fericirea, pierd „partida“ în ultima clipă. Nu le rămâne atunci decât sarcasmul, prin care sfidează o lume lipsită de transcendență: „Noi avem neuroleptici, dar mai mulți profeți“, spune ironic Vladimir Makanin. Majoritatea romanelor lui Makanin vorbesc despre totalitarismul erei sovietice și despre haosul care i-a urmat. Scrierile lui Makanin stau atât sub semnul lui Dostoievski, cât și al lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
teorie - reușește să demonstreze tocmai acest aspect, confirmând concepția filosofică actuală că ființa este de fapt o structură duală: cu o componentă materială, comună și vremelnică, și o componentă spirituală, de esență divină, nemuritoare și care asigură armonia vieții și transcendența. Hipocrate Nu rareori marile genii ale științei au dorit săși transpună în plan filosofic descoperirile lor, în încercarea de a le așeza în contextul existențial al lumii animate sau inanimate, prin urmare în ordinea firească a lucrurilor. Filosofia, ca știință
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
indisociabile de practicile sociabilității, spre deosebire de erotism, care raportează sexualitatea la coduri estetice și la o rețea deschisă de corespondențe, pornograficul presupune și face posibil accesul la reprezentarea unei sexualități fără alibi, în care este satisfăcută Natura, fără nici un fel de transcendență. În Occident, Italia și Franța sunt cele două spații principale de producție pornografică. În secolele al XVI-lea și al XVII-lea, cărțile italiene circulă în Europa, îndeosebi dialogurile în două volume de Pietro Aretino intitulate Ragionamenti 37 (1534 și
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
nici mai lucios decât/cel ce-ți scrie ă... ț oricum ar fi și tu ești/manufacturat în china“. În cele din urmă, poemul și nu-ți mai dau drumul conține expresia unei disperări autentice de a nu găsi nici o transcendență în spatele cuvintelor, jalea în fața lipsei de sens pe care poezia, în loc s-o alunge, ajunge s-o instituie: „ți-ai întors unghia recunoaște/âncercând să râșcâi stratul de sens/de pe versul în care te-am zăvorât fără milă/crezând că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
temperat: recunoaștem că spațiul virtual a „reformatat“ percepția și identitatea, dar nu a înlocuit corpul, ci, în mod simbolic, prin el se redefinesc practicile cotidiene și reprezentările. Există o etică a responsabilității pentru celălalt în acest spațiu virtual nu al transcendenței, ci al alterității. Vital și viral (o pereche pe care o folosește implicit de multe ori) se petrece întâlnirea dintre tehnologie și individul încă uman. Refuzul unui determinism tehnologic (un alt punct tare al lucrării, cu argumente care ar merita
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
sînt ordonate în sisteme sau scale de valori, iar acestea diferă de la un grup social la altul și chiar de la un individ la altul. Aceste sisteme au un statut aparte, căci sînt "situate în centru și deasupra"141, adică implică transcendența și superioritatea, impunîndu-le ca o evidență și ca un absolut. Chiar dacă din exterior putem relativiza valoarea colaborării deținuților cu cadrele, din interior "sifonarea" (turnătoria) este o acțiune ce atrage consecințe uneori radicale. Această ordonare a semnificațiilor atribuite unor aspecte implică
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
atotștiutor, drept, milostiv și iertător, iubitor. Astfel, sacrul cultivă și întreține cota cea mai înaltă a spiritualității creștine, sfințenia. Specificul noțiunii de sacru în creștinism este cuprins în termenul de „sfințenie”, un termen cu un pronunțat caracter religios, el indicând transcendența lui Dumnezeu ca principiu absolut, suprema Lui perfecțiune și puritate. Astfel, sfințenia este atributul divin prin excelență. în acest sens, Petre Semen spune: „Sfințenia desemnează esența sacrului și în același timp lipsa absolută de orice impuritate” . Dumnezeu este prezentat drept
Semnificaţiile conceptului de sacru din perspectivă interdisciplinară. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Violeta Stanciu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1352]
-
sfântul prin excelență” deoarece el este cu totul separat de ceea ce este profan, necurat sau comun. Astfel, sfințenia este de origine transcendentă și ține de ființa lui Dumnezeu, ființă inaccesibilă pentru om. Omul nu poate să cunoască în sine această transcendență și de aceea sacrul în sine, sacrul divin, nu poate fi definit, nu poate fi exprimat prin concepte rationale. Din acest punct de vedere, este o falie insondabilă între Dumnezeu și om, putânduse spune că ceea ce-l separă pe om
Semnificaţiile conceptului de sacru din perspectivă interdisciplinară. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Violeta Stanciu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1352]
-
de a face, fixat sau nu, capabil să exercite asupra individului o constrângere exterioară; sau care este general pentru o întreagă societate dată, având totuși o existență proprie, îndependență de manifestările sale individuale” . Sfera socială capătă astfel o formă de transcendență și prioritate axiologică în raport cu cea individuală. De asemenea, de pe poziții filosofice, Hobbes și Rousseau, investesc societatea chiar cu caracteristicile explicite ale sacralității asociate anterior principiului divin. încă din Introducerea la Leviathan, Hobbes nu se sfiește a compara „meșteșugul creator” prin intermediul
Semnificaţiile conceptului de sacru din perspectivă interdisciplinară. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Violeta Stanciu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1352]
-
ruină, ci se poate metamorfoza, prin vrajă, în codru: (Mușatin și codrul) Această dăinuire e posibilă doar într-un spațiu în care cunoașterea se deschide unei comunicări directe între transcendent și imanent. în vechea spiritualitate dacică, zeii „expresie individualizată a transcendenței" (Zoe D.-Bușulenga) coborau în lume, „în domeniul imanenței", comunicau cu acesta idee pe care L. Blaga o va demonstra mai târziu în filozofia spațiului mioritic. Această „coborâre" e întruchipată în poezia lui Eminescu în simboluri diferite „imagini ale unei
Imagism eminescian. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1385]
-
-și explice în termeni morali sau religioși ceea ce este propriu puterii divine, însemnele ei cerești sau nevăzute. în alți termeni - firește, cam pretențioși atunci când este vorba de comentarea unui mit popular - omul caută să înțeleagă după puterile sale limitate însăși transcendența lui Dumnezeu. Pe de altă parte, însă, caută să recunoască amploarea sau gravitatea răului din lumea omenească. Cum răul este evident în viața de toate zilele, acest fapt trebuie să-și aibă o explicație mai aparte . Revine la posibila origine
Naraţiune şi dramă în mitologia cosmogonică românească. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Lucia Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1378]
-
atunci când discursul solitar pare să fie pură expansiune a eului în stare de nestăpânire sau de slabă stăpânire de sine (angoasă, speranță, vis, beție, nebunie), fără destinatar, chiar imaginar”, este „monologul modern, care închide personajul în subiectivitatea unui trăit fără transcendență, nici comunicare.” . Monologul propriu-zis (scenic) este destinat unui personaj sau unui grup de personaje, cu intenția clară de a fi receptat. El se poate realiza ca discurs, declarație, confesiune sau narare orală a unei întâmplări. Indicii gramaticali ai acestei forme
Textul şi spectacolul - ecuaţia dramaticului în metafora literaturii. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
nu nu are nici un sens din punctul de vedere al iubirii mele, adică al iubirii în sine. Lucru grav și plin de sens e doar faptul că eu iubesc. Căci nu ca fericire sau nefericire are sens iubirea, ci ca transcendența cea mai pură și cea mai total umană. Eu nu am fost niciodată iubit pe măsura iubirii mele, în cazurile cele mai fericite, căci cel mai adeseori nu am fost deloc iubit sau nu am reușit să aflu niciodată sentimentul
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
iubește, cine nu duce lipsa dezlănțuirii mele erotice rămâne într-o sărăcie penibilă, care e pedeapsa cea mai mare. Când focul meu a cuprins totul afară de obiectul său, când acest foc, nutrit sexual, e totuși de o amploare spirituală extremă, transcendență pură în văpăi - ce pedeapsă mai mare poate fi pentru indiferența față de focul meu decât sărăcia, stupiditatea, materialitatea grotescă a ființei iubite? Și nu e deloc drept să se spună: nu a meritat să iubești atât de mult pe cine
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
celelalte religii ale lumii. Catolicismul și ortodoxismul, întemeindu-se pe actul originar al creației, nu exclud din sânul lor formele logice. De aceea, în timp a apărut o transformare evidentă a „dogmei” creștine. O caracteristică fundamentală a creștinismului este ideea transcendenței ca sursă a ordinii sociale și morale, ideea unei divinități identice cu lumea fiind străină spiritului european. O altă caracteristică majoră a creștinismului este ideea de muncă pregnant exprimată de protestantism, aceasta având urmări benefice asupra dezvoltării civilizației europene (Webwr
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
Philon se spunea că a fost unul imuabil, imens, etern și omniprezent în tot ceea ce există pe Pământ și sub Soare. De la acest punct de plecare a fost edificată o concepție nouă, necunoscută în Antichitate, cu luarea în considerare a transcendenței peste generații a experienței sociale. Era vorba de o transcendență mediată prin idei, îngeri și arhangheli, care acționau asemenea unor forțe abstracte ale Atotputernicului. În acest fel, s-a conturat o nouă eră de înțelegere și explicare a psihicului, care
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
și omniprezent în tot ceea ce există pe Pământ și sub Soare. De la acest punct de plecare a fost edificată o concepție nouă, necunoscută în Antichitate, cu luarea în considerare a transcendenței peste generații a experienței sociale. Era vorba de o transcendență mediată prin idei, îngeri și arhangheli, care acționau asemenea unor forțe abstracte ale Atotputernicului. În acest fel, s-a conturat o nouă eră de înțelegere și explicare a psihicului, care va raporta dinamica fenomenală a vieții psihice la dogma credinței
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
complementară celei bisericești. Această putere era distinctă și mai rafinată, dobândită pe baza productivității materiale a omului concret. Se trezește interesul pentru detaliile vieții cotidiene, pentru determinarea morală a conduitei oamenilor. În mintea lor se va păstra vechiul interes pentru transcendență, pentru eternitatea valorilor umane, realizată, însă, nu prin contemplare, nu doar prin predicarea unei speranțe iluzorii, ci prin postularea și susținerea unei metafizici active a realului, a unei dogme care a admis îndoiala, dualitatea, în ordinea deductivă rațională a înțelegerii
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
recurs la simbolurile biblice și a evitat cu grijă antropomorfizările. S-a folosit de alegorie pentru a descrie forțele naturii, care acționează însuflețite asemenea virtuților morale, de unde cu o coerență logică mai slabă se putea ajunge ușor la mistificarea fenomenelor. Transcendența era mediată prin idei, îngeri, arhangheli, descriși de Philon asemenea unor forțe abstracte ale Atotputernicului. Ansamblul acestor puteri formează un tot, guvernat de Logos, care este anterior lumii materiale. Logosul este de natură eternă și cuprinde lumea întreagă, împreună cu omul
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
un mod de viață activ, comutat într-un stil de viață explorator și cutezător. Completat cu o purificare etică, moștenită din creștinism, își va reintegra diferit natura din jur, nemărginirea cosmică, relațiile dintre oameni. Se va păstra vechiul interes pentru transcendență, pentru eternitatea valorilor umane, realizat însă nu prin contemplare, nu prin predicarea unei speranțe iluzorii, ci prin postularea și susținerea unei metafizici active a realului. Se află aici reprezentată sintetic contribuția revoluționară a Renașterii; fenomenele sociale sunt subordonate nu misticii
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
este oarbă fără concept, după cum și gândirea, fără intuiția sensibilă, funcționează în vid. Intuiția sensibilă reprezintă o condiție a cunoașterii, care implică existența unui "eu", a cărui substanțialitate este dată de ceea ce se sintetizează în experiența internă ca apercepție și transcendență. "Eu"-l este cel care gândește, care le judecă pe toate, existând limite între care, după Kant, acest "eu" poate fi în același timp judecător și judecat, actor pe scenă și totodată spectator în sală. Sunt limitele indicate (Mueller) ca
Istoria psihologiei : altar al cunoașterii psihologice by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]