2,444 matches
-
portarul. Pe dată îi vezi cum se trezesc, se agită, vor să afle cum s-a întâmplat, se înduioșează. Un mort sub tipar și spectacolul poate, în sfârșit, să înceapă. Ce vreți, au nevoie de tragedie, asta-i mărunta lor transcendență, aperitivul lor. Credeți că întâmplător am rostit cuvântul portar? Aveam unul plin de toate metehnele, răutatea întruchipată, un monstru de meschinărie și de ură, ce l-ar fi scos din sărite și pe un sfânt. Nu-i mai vorbeam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
care nu mai are nevoie de nici o demonstrație. Dacă Dimitrie Paciurea, primul sculptor român care a resimțit imposibilitatea coabitării unei arte realiste, de multe ori documentare, așa cum se regăsește sculptura în spațiul său originar, cu aspirația spiritualistă și cu vocația transcendenței din doctrina creștinismului oriental, rezolvă acestă problemă, aparent insurmontabilă, prin preluarea în tridimensional a bidimensionalului icoanei sau prin fuga în gigantism și în alegorie, dacă Brâncuși se adîncește în arhaic sau se înalță pînă simte tactil lumina glacială și eternă
Silvia Radu sau a treia cale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8083_a_9408]
-
finalitate proprie, semnele evidente ale unei mari devoțiuni față de modelul originar. Silvia Radu reușește astfel să identifice un spațiu expresiv în măsură să transmită atît o vibrație afectivă profundă și ingenuă, cît și să inducă sentimentul că respirația blîndă a transcendenței este consubstanțială formei și inseparabilă de existența ei imanentă. Iar această performanță rară este obținută fără a sacrifica, prin abuz de materie sau prin fugă excesivă, miracolul încarnării, dar și fără a cădea în iluzia că forța plăsmuirii și a
Silvia Radu sau a treia cale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8083_a_9408]
-
Din vis abia dezmorțindu-se" (Această frumusețe...). Înaintarea în viziune a lui Miron Kiropol pare a echivala cu o dematerializare, id est cu o stare fluidă, evanescentă, aeriană a materiei care se jertfește sieși, căci nu figurează nici neantul nici transcendența, ci doar o concretețe ce se leapădă imagistic de sine, ce se desfoliază cu o diafană întristare: "Alergai peste maci/ Cu brațele întinse către un chip/ Din văzduh/ Care se înfiripa nesfîrșit/ Atingînd cu buze cîntînd fața ta -/ Era amintirea
Însemnări asupra poeziei lui Miron Kiropol by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15320_a_16645]
-
cu o imensă disponibilitate pentru gest și acțiune, fascinat de lumea spiritului și legat fatal de efemeritatea materiei, el este un personaj în care lumea s-a polarizat maniheic. Cu un ochi privește mereu spre ceruri, spre zările pure ale transcendenței, iar cu celălalt scrutează scurtcircuitările satanice ale istoriei, mizeria morală și neîntrerupta proximitate a păcatului. Denunțul materiei prin exhibarea sărăciei sale, autodenunțul prin expunerea fără menajamente, încărcarea celui mai simplu gest cu o măreție tainică și tragică fac din Ion
Mic dicționar de Sf. Ion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10973_a_12298]
-
a conserva geometria ordinii. Ca urmare, contingentul epocal e resorbit de spațiul vizionar al unui absolut geometrizat, inspirator precum o supremă paradigmă. Idealul e intangibil, ireductibil aidoma oricărui mister profund, aflat într-o irezolvabilă neconcordanță cu realul, "sediul" său fiind transcendența: "Castelul în apă/ Cu cît mai înalt/ Cu atît mai adînc,/ Bătut de vînturi/ Și mișcat de valuri,/ Neexistînd pe pămînt,/ Numai în cer/ Și în apă,/ Mult deasupra/ Sau mult dedesubtul realității./ Sfîșietoare comparație/ în care numai egalitatea/ Rămîne
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
polul binelui, nu se cantonează într-o imnografie închinată acestuia. Ethosul său cu subtext metafizic nu e unul al afirmării exclusiv pozitive. El se vădește pătruns de un simțămînt al declinului, expresie a "omului apocaliptic" al vremurilor noastre, pentru care transcendența e tot mai "slăbită", mai "ștearsă", "mai depotențată", compensator proiectat în trecut, marcat de conștiința unei dispariții iminente, așa cum e prezentat, bunăoară, de Gianni Vattimo. Această creatură atinsă de criză, "mutilată" de cădere, se proiectează în dezordinea universală, în peisajele
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
victoria/ Naște poporul de umbre" (Zeu al păstorilor). Nevoită a se supune unui regim interogativ, care-i condiționează însăși starea ființării ("Am vrut să fiu,/ Am crezut că sînt./ Pînă a apărut întrebarea" - întrebarea), autoarea se simte copleșită de-o transcendență ce șterge granițele dintre timpuri, fără a oferi un sens devălmășiei temporale, așadar plonjînd în absurd: Nu e trecut, nu-i viitor,/ Un azi etern, năucitor,/ Cu soarele deasupra nemișcat/ Nemaiînstare/ Să măsoare/ Fărăderostul nemuririi" (Scaieți și zei). Dar acest
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
a spus”, lucruri „absolut noi” nemaifiind posibile (e părerea lui G. Călinescu dar și a lui N. Manolescu)? Aparent da, însă în fapt un asemenea simțămînt e ca un soi de fata morgana. Mucalitul scriitor pare a rîde subțire în transcendență de prezumția unui final al exegezelor ce i se acordă, incitate parcă tocmai de dificultatea unei evoluții care totuși se dovedește cu putință. Iluzoria „simplitate” a autorului Amintirilor din copilărie e mult provocatoare. Diferit de Caragiale în destule privințe, neavînd
Creangă, un autor „epuizat“? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4340_a_5665]
-
prin redarea gradată a luminii și umbrei, fie printr-un contrast violent între lumină și umbră. Ceea ce în pictură generează un anumit dramatism al compoziției dincolo de logica narativului și a tematicii, la Sokurov devine mistic, o formă obscură, difuză de transcendență sau cu un termen care nu este tocmai fericit ales în acest context, metafizic. Aceasta pentru că nu există aici nimic din rigorismul german al subiectului. Încă o dată, Faustul lui Sokurov este rusesc, prin urmare ghidat de un fel de nebunie
Faust: lumini și umbre (I) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2924_a_4249]
-
identifică sase tipuri de maladii culturale și ontice : Catholita, lipsa generalului și a principiilor sub amenințarea ideologiilor, Todetita, adică nevoia de-a regăsi individualul, Horetita, adică absența determinațiilor și falsificarea valorilor, Ahoretia, Atodetia, Acatholia - adică refuzul individualității, nepăsarea și "moartea transcendenței”, iar Guénon avertizează asupra pericolelor invaziei civilizației materiale și al individualismului). Symbăllein, dyabollein .a aduna, a dezbina Cuvântul grecesc symbolon desemna, se știe, jumătatea unui obiect rupt în două (de pildă, o pecete!). Simbolul este „un semn care stă în locul
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]
-
atunci când discursul solitar pare să fie pură expansiune a eului în stare de nestăpânire sau de slabă stăpânire de sine (angoasă, speranță, vis, beție, nebunie), fără destinatar, chiar imaginar”, este „monologul modern, care închide personajul în subiectivitatea unui trăit fără transcendență, nici comunicare.” . Monologul propriu-zis (scenic) este destinat unui personaj sau unui grup de personaje, cu intenția clară de a fi receptat. El se poate realiza ca discurs, declarație, confesiune sau narare orală a unei întâmplări. Indicii gramaticali ai acestei forme
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Mihaela Doboş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1356]
-
voi culca în țărână, mă vei căuta și nu mă vei mai găsi”. Volumul de poeme Ardere de tot, scris în paralel cu eseurile despre tragic, reflectă exprimarea de sine în faza în care ajunsesem la marile întrebări legate de Transcendență și de salvare. Prin Linia vieții m-am întors, pe alt plan, la lumea din care vin - reconstituită în primele volume - și am făcut trecerea către Urcarea muntelui pentru a vorbi despre Golgota pe care urca un întreg popor de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
ia forma perfectă a frumuseții. Admirația Îl separase de ceilalți, Înfrățit, cum era, cu gingașa minune cristalină, antropomorfizată de privirea exaltatului. Poate tocmai această obsesivă fixație admirativă a și produs dezastrul. Când a trebuit să revină din metalumea hipnotică a transcendenței În ritualul domestic, năucirea fusese prea mare, mișcările abrupte și stinghere. Radu a atins, fără să vrea, chiar obiectul celest. Surprins de brutala dezordine, paharul s-a clătinat, o fracțiune, șocat, vulnerat, s-a desprins de podiumul tăbliei telurice, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Îmi părea bine. „Oroarea de minciună mi-a distrus talentul”, Îngânam, adesea, umilit, cuvintele lui Jules Renard. Carcasa era friabilă, inițierea În traumă fusese precoce. Eram, trebuia să recunosc, captivul propriilor vechi și noi obsesii, mai curând, decât eliberat prin transcendență. Îmi acceptasem Însă, În cele din urmă, Încărcătura. În marele bâlci al deșertăciunilor care ne găzduia, premisele celor mai detașați și mai ludici și mai senini decât eram eu În stare să fiu nu mi se păreau nici mai bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
deopotrivă, pornit din și În haosul diurn și profan al hazardului, ca ispitirea și ispita libertății, pare a nu putea renunța, totuși, la semnificație. Angajarea intraumană numită Iubire, pusă În chestiune prin infidelitate, nu este necesar ferită de nevoia de transcendență, precum nici pribegiile păcătoase ale credinciosului nu se separă pentru totdeauna de Sacralitate. Cititorul nu poate evita să-l confrunte pe Musil cu Flaubert, maestrul neiertător al mizeriei „romantice”, susurând În putridul realității. Claudine nu este, În nici un fel, Înrudită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
deși ceva Îmi spune că a greșit ținta” - scria pe alt bilet, implicând că autoarea lucrării fusese identificată („she” - ea); se adăuga un ezitant B/-B. Un +B rămânea necomentat. Caligrafia atrăgătoare, fără notă, debuta cu o Întrebare: „Transgresie sau transcendență? Autorul lucrării poate fi stalinist sau fascist, dar nu Îl cred revoluționar. Da, există destule motive pentru a provoca gălăgie Într-o societate. Dar Rinos-Rinocerii (contravenienții) nu sunt nici progresiști, nici revoluționari. Structura caracterului fascist este, desigur, parțial rebelă; chestiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
potenței masculine. Spiritul puternic și cel ineficient sunt Într-atât Înlănțuite, Încât nu este totdeauna ușor a le separa. Peste toate și mai strălucit decât orice - limba. Inteligența, mișcarea vertiginoasă a gândului, ardența frecvent nevrotică a dorinței, obsesia izbăvirii și transcendenței concurează În a atinge o vitalitate, tensiune, abundență unice În literatură.” * La Întrebările mele „românești” În interviul din 1999 Bellow a dat răspunsuri mai curând stânjenite, evazive. Nu Îi convenea subiectul, am simțit imediat. Nici amintirea fostei soții, nici cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
ceva mult mai serios.” * Ceea ce Îl apropiase În ultimii de ani de Humboldt ar fi putut fi, credeam, dezamăgirea tot mai profundă față de frivolitatea „angajării” intelectualilor În mișcările politice cărora le sacrificaseră luciditatea și cărora le concesionaseră ieftin nevoia de transcendență. Într-o plăcută cină la același restaurant franțuzesc din Vermont, În vara lui 2001, de data asta, Bellow s-a trezit brusc din apatie când editoarea sa, o indiană cam fandosită, după ce Întrebase pe fiecare ce crede despre „actuala decădere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
manipulare a cecurilor și conturilor capitaliste. Câțiva clienți, aliniați cuminte În fața ghișeelor, dialog În surdină, mișcările de o timidă grație mecanică. Când am ieșit, Paul m-a Întrebat: „Ei, ai văzut Templul? Ăsta-i templul modern. Un sanctuar! Liniște, concentrare, transcendență! Enoriașii tăcuți, preocupați de esențial. Preoții afabili, concentrați. Capitalismul modern”. Și-apoi, după câțiva pași: „Banul guvernează. Nu trebuie să-ți clădești «peretele despărțitor», ca În povestirea ta. Societatea are grijă de asta. Împotriva indiscreției te mai poți apăra, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
deranjează; el nu mai vedea nimic, odată branșat la respirația lui. Pur și simplu o irita când îl vedea atât de liniștit și de departe. Se simțea părăsită, de parcă toate problemele ei cu Mark erau doar niște obstacole în calea transcendenței lui Daniel. Nu stătea niciodată în transă mai mult de douăzeci de minute o dată, cel puțin după ceasul ei. Dar pentru Karin, asta amenința întotdeauna să se transforme în eternitate. —Ce aștepți de la asta? întrebă ea, încercând să pară detașată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
la fel de dus ca și fratele ei. Intră în bucătărie, pune mâncarea în cutii vechi de fasole și le vâră în frigider. Se așază năucă pe capacul toaletei, încercând să citească una dintre cărțile lui de meditație - un curs rapid de transcendență. Se așază în fața ușii, pe gențile pe care le-a umplut cu lucrurile ei. El e pe undeva pe afară, pândind, cu ochii pe clădire, așteptând să plece. La douăsprezece fără douăzeci noaptea o sună, în sfârșit, pe prietena fratelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
goliciunii ("Aveam sentimentul ca o dezbrac puțin"). Nelămurirea rămâne ("A trecut fericirea pe lângă mine și nu i-am pus mâna în piept?"), în vreme ce și ultimele imagini ale cărții se întunecă definitiv, părăsite de lumina stinsului amor, un semn suprimat al transcendenței: "Cînd am ieșit în cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furișat o rază, răspândind peste ploi un abur de aur, ca atunci pe Ceahlău. Dar în curând raza se stinse în negurile tomnatice de pe înălțimi". Dialogul se încheie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lumină totuși favorabilă. Bănuim că nu-i plăcea să vorbească despre sine, cel puțin fără înconjur. A ales alte căi, mai mediate și onorabile: aforismul, romanul și, de ce nu, critica. * * * Aforismul mai mult trădează decât dezvăluie o personalitate. Vizând o transcendență, o sublimare reflexivă, depersonalizarea empirică este subînțeleasă, rămânând indiciile, nici ele sigure, ale figurii spiritului creator. În aforism intră mai multe componente de care trebuie să ținem seama în strădania unei înțelegeri adecvate. Experiența de viață, puterea cugetării și a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
2 rezonează cu energiile creativității. Centrul 3 rezonează cu energiile forței, controlului și impunerii sociale. Centrul 4 rezonează cu energiile iubirii. Centrul 5 rezonează cu energiile comunicării, purității. Centrul 6 rezonează cu energiile mentale, cu starea de discernământ perfect, cu transcendența. Centrul 7 rezonează cu energiile cele mai elevate ale comuniunii ființei umane cu Universul. Fiecare centru energetic, influențează meridianele energetice, organele, mușchii, ligamentele, vasele sangvine și limfatice și toate celelalte zone și sisteme aflate în aria lor de manifestare din
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]