2,898 matches
-
Călugărul: „Ați auzit? Îi e frică. Dumnezeu să-l binecuvânteze. Amin”. Domnul Andrei mi-a atras atenția să ascult ce cântece îngâna Călugărul când era beat. Erau melodii tărăgănate, în care te așteptai să fie invocat cerul, dar deodată descopereai, uimit, că fostul călugăr își amintea de o femeiușcă pe care o iubise. Când se trezea din beție, era cuprins de remușcări negre. Striga: „Sunt un gunoi, Doamne, un gunoi” și se lovea cu capul de podea. Se ruga lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o explicație cu Moașa deoarece provizoratul traiului în doi amenința să dureze, când, într-o dimineață, din bălăriile crescute în spatele azilului a ieșit un câine alb, cu pete negre și labe mari care, descoperind marea, s-a oprit speriat și uimit. Apoi s-a îndreptat spre mine fiindcă în clipa aceea nu se mai afla nimeni pe țărm. Era, de fapt, un pui, nu depășea probabil câteva luni, dar avea statura unui câine matur; era dintr-o rasă care dă câini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
repeta el înfricoșat și servil. „Nu doresc nimic”, am zis descumpănit și am plecat să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
proiectul cimitirului de marmură. Și sunt fericit că am venit aici, că pot să-mi pun talentul în serviciul dumneavoastră”. Bătrânul tăcea. Eram mulțumit de discursul meu și puneam pe seama emoției tăcerea Bătrânului. Obișnuindu-mă însă cu întunericul, am descoperit uimit că mă aflam într-o cameră folosită pentru creșterea viermilor de mătase. Se auzea din toate părțile foșnetul frunzelor de dud devorate. Bătrânul s-a ridicat, sprijinindu-se pe piciorul sănătos și, o clipă, i-am întâlnit prin întuneric privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
una singură, amețită și fericită. Când a obosit, s-a așezat în fotoliul Bătrânului. „Hai și stai pe fotoliul din fața mea”, mi-a strigat. M-am așezat și ne priveam unul pe altul. Ea, obosită și îmbujorată la față, eu uimit: pătrunderea Laurei acolo schimbase dintr-odată totul. Sala cu oglinzi nu mai era un deșert, ci o strălucitoare sală de bal. Mă gândeam că o singură femeie e de ajuns uneori pentru a suprima deșertul unui bărbat. Eram fericit eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
presupun, zise el. - Here Comes Everybody, răspunde eu umilință Dee, Rabbi Allevi. Ce plăcere să vă văd... iar ăla zice: - Ați văzut din Întâmplare o făptură omenească ce-și făcea de lucru pe-aici? — O făptură? zise Dee prefăcându-se uimit. Ce fel? — La dracu’, Dee, zise Rabbi Allevi. Era Golemul meu. — Golemul domniei tale? Nu știu nimic. — Ia seama, domnule doctor Dee, zise Rabbi Allevi vânăt la față. Te prinzi Într-un joc care nu-i pe măsura domniei tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
obișnuit treptat, am priceput că mă găseam, cum ar fi trebuit să mă și aștept, Într-o grădină zoologică pietrificată. Colo un ursuleț cu ochi lucioși și sticloși se cățăra pe o creangă artificială, lângă mine se aținea o cucuvea uimită și hieratică, pe masa din față aveam o nevăstuică, sau un jder, sau dihor, nu știu exact. În mijlocul mesei, un animal preistoric pe care la prima vedere nu l-am recunoscut, un fel de felină străbătută ca de raze X
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
deloc copilăresc. Prînzul cu barosanii Companiei are loc În camera elefantului, numită astfel pentru că un elefant african cu trompa În aer domină masa lungă și joasă Înconjurată de perne indiene brodate cu fir de argint. — E adevărat? Întreabă Wakefield ușor uimit. — Desigur, cum e și tigrul bengal, ursul polar și anaconda uriașă. Dacă te Întrebi cum de au ajuns În Typical, unul din tipii ăștia o să-ți toarne Întreaga poveste, cu sufocant de multe detalii. Camera adăpostește, de asemenea, și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
de cărămidă cu părinți În ele, nu Închisori. — Evident, evident. Ministrul se Întoarce către studenți. Vreo idee? Voi sînteți strălucitorii studenți de la arhitectură ai MIT. O fată tînără cu ochi serioși spune; — Și eu sînt orfană. Colegii ei o privesc uimiți. Ei nu sînt orfani. Da, spune ea hotărît, am crescut Într-un cămin. Mi-ar fi plăcut să trăiesc Într-una din casele astea ușoare, pe malul unui lac, În Suedia. Poate că am putea construi un Întreg oraș pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și ne fac să funcționăm. Îmi pare rău că trebuie să vă spun asta, dar numai oamenii cei mai absurzi și mai plini de conflicte sînt capabili să genereze aceste lucruri pentru noi. Urmează un uriaș moment de tăcere demonică uimită, care seamănă cu tăcerea care precede Împărțirea Împărtășaniei. Demonii din adunare așteaptă să cadă și celălalt pantof. Coborîndu-și vocea la nivelul unei biete șoaptă, Diavolul Îl aruncă: — Nu putem lua astfel de decizii În lipsa lui Dumnezeu. De aceea, am găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și Începe să se plimbe printre Jungieni, costumați cu toții În arhetipuri de un fel sau altul, inclusiv Liberace și Elvis. SÎnt o mulțime de alți Îngeri și un număr considerabil de demoni și diavoli și toată lumea răcnește În același timp, uimită, probabil, de miriadele de coincidențe care le populează viețile lor Jungiene, clipă de clipă. După ce acceptă o băutură rozalie turnată dintr-un bol de punch de către un Elvis bătrîior, Wakefield o regăsește pe Zelda așezată pe o canapea, alături de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
lapte, îi întinse prompt zahărul și lăsă jos laptele. — Lapte, Ralph! zbieră Phyllis, făcându-i pe toți să se întoarcă. Laurence a zis că vrea lapte, nu zahăr. Nu mai poți să faci nimic ca lumea? Le înfruntă sfidătoare privirile uimite. — Ei bine, încercați numai să trăiți în aceeași casă cu el și să-l vedeți în fiecare zi punându-și pe el pijamaua dimineața și îmbrăcându-se în costum când merge la culcare și vedeți dacă voi vă descurcați mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
fără ca el să fie de față. Deodată simți că i se făcuse o foame de lup. Și era genul de foame pe care o putea potoli doar un baton de ciocolată sau o gogoașă cu unt. Așa, își dădu seama uimită se simțeau probabil femeile însărcinate. V-ați gândit la o dată pentru nuntă? Camilla își strânse picioarele lungi și grațioase sub ea, pe canapeaua acoperită cu creton, și scoase la iveală, de undeva din adâncurile acesteia, o agendă. — Vreau să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
că într-acolo vor să-i atragă. Tomoe s-a oprit brusc și a strigat spre doi studenți care treceau pe-acolo: — Ajuta-ți-ne, vă rog! Ticăloșii aștia vor să ne facă rău. Studenții au privit-o mai întâi uimiți, apoi speriați când l-au zărit și pe cel cu haina pe umeri, cu siguranță șeful, luând o poziție amenințătoare. — Scuzați-ne, băieți, spuse „șeful“ încet, zâmbind. Prietena mea a cam tras la măsea. Cei doi studenți s-au speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
venise în Japonia nu mâncase nimic care să nu-i placă. Când l-a dus Endō la un restaurant ieftin din Sanya, a mâncat supa cu bucăți de ridichi murate, pe care le vâra în gura lui mare, sub privirile uimite ale chelnerițelor și ale zilierilor. Fața lui de cal atrăgea atenția tuturor. Deși nu o arăta, lui Gaston îi era tot mai milă de Endō. Îi dispăruse teama și tremuratul la vederea lui. Două nopți petrecute împreună în cămăruțe sărăcăcioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să rănească orgoliul acestui pui de nobil îngâmfat. — Cine? întrebă el cu voce spartă. Doar nu-i vorba de francezul acela, sper. — Francezul? — Da, Monsieur Gaston. Tomoe a râs cu atâta poftă, că s-a întors și chelnerița spre ea, uimită. Până și Ōkuma a izbucnit în râs, fără să vrea. Bineînțeles că nu avea cum să te prindă în mreje, Tomoe-san. Cum să te îndrăgostești de un nătâng de străin care arată de parcă tocmai ar fi venit direct de pe câmp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ce-o s-o țineți în pălmi ca-ntr-un potir, veți fi ca niște flori, din care boarea-mprăștie - polenul. Și plîng: veți fi încă așa de tinere atunci, frumoase mâni. LACRIMILE Când izgonit din cuibul veșniciei întîiul om trecea uimit și-ngîndurat prin codri ori pe câmpuri, îl chinuiau mustrîndu-l lumina, zarea,norii - și din orice floare îl săgeta c-o amintire paradisul - și omul cel dintâi, pribeagul, nu știa să plângă. Odată istovit de-albastrul prea senin al primăverii, cu
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Ellie... Se Întinse peste masă și-mi luă mîna. — Merită efortul. Te iubesc și vreau să-mi petrec restul vieții alături de tine. Ăsta nu e decît un neajuns minor și trebuie să facem amîndoi un compromis. Am Încuviințat din cap, uimită că găsisem pe cineva care să mi se potrivească perfect, care să mă iubească atît de mult și care să poată să fie atît de onest În privința chestiunii ăsteia. — Ai dreptate, am spus. Îmi pare rău. — Asta Înseamnă că pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
admirăm gresia din bucătărie. Unde sînt copiii? Întreb eu odată ce ni s-au dat băuturile și fiecare a primit o sarcină În așternerea și pregătirea mesei. Pe afară, răspunde Fran, făcînd semn cu capul către grădină. — Pe afară? izbucnesc eu uimită. Ești Într-o dungă? SÎntem În ianuarie. E frig de crapă pietrele! Fran Își dă ochii peste cap și ridică din umeri a neputință. — Încearcă să le spui asta unor gemene de patru ani. Au ținut morțiș. Mă duc la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cu nonșalantă, Încercînd să ofer o explicație pentru talia mea, care ia proporții rapid. — Snacksuri? exclamă Linda Îngrozită. Majoritatea mireselor slăbesc, Ellie, nu se Îngrașă, pentru Dumnezeu. Ce-o să ne facem? Vocea ei atinge limitele isteriei, iar eu sînt martora uimită a acestei scene. Cu toate că lumea vorbește despre stresul provocat de organizarea unei nunți, deși am citit practic toate articolele scrise vreodată despre genul ăsta de stres, eu, personal, nu l-am simțit niciodată. Mă rog, mai puțin certurile cu Dan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
persepctivei de a mă vedea pe mine topless? Ridic dintr-o sprînceană, căci Trish, aflată de celalaltă parte a mea, se apleacă spre noi. — Bine, recunosc, zice ea. Am tot Încercat să fac sugestii discrete. Apoi se uită la mine, uimită. — Doar n-ai de gînd să te duci pe plajă topless, nu? — Mă Îndoiesc sincer. Înainte să-l am pe Tom, poate aș fi făcut asta, dar acum, cînd sînii Îmi atîrnă pînă undeva În zona gleznelor, am nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
După absolvire, Fran și Tim s-au mutat la Londra, ea lucrînd ca asistent de PR, iar el ocupîndu-se cu tot felul de vînzări care-l sileau să călătorească prin toată țara. Ea nu bănuise nimic. — Nimic? am Întrebat-o uimită, cînd mi-a povestit cum el nu era de găsit zile Întregi, despre cum tot sunau diverse femei și spuneau că au greșit numărul Înainte să Închidă telefonul, despre nevoia lui subită de a răspunde la apeluri din intimitatea dormitorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Lisa. Dar nu e adevărat. Mie Îmi place de tine și știi că nu vreau să fiu prins Între tine și mama. Dacă ești așa de supărată, de ce nu te duci să discuți mîine cu ea? Mă uit la el uimită. Cum de-am putut fi așa de tandri și de iubitori acum cîteva clipe și cum de-a reușit acum să mă Înfurie În halul ăsta? — Ești incredibil, Îi arunc eu În față. Tu chiar nu-mi iei niciodată apărarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
accident teribil, dar care, slavă Domnului, a rămas fără urmări tragice. Și, În final, adaugă: Vrei să Încetezi să te mai porți ca o ticăloasă nenorocită? — Cum Îndrăznești? urlu eu la el. Asta fac, literalmente urlu la el din rărunchi, uimită că am capacitatea de a-mi exprima mînia, uimită că sînt În stare să vorbesc cu cineva așa cum Îi vorbesc acum soțului meu. — Cum Îndrăznești să Îmi vorbești așa? Cum de Îndrăznești să propui să vină aici, după tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
urmări tragice. Și, În final, adaugă: Vrei să Încetezi să te mai porți ca o ticăloasă nenorocită? — Cum Îndrăznești? urlu eu la el. Asta fac, literalmente urlu la el din rărunchi, uimită că am capacitatea de a-mi exprima mînia, uimită că sînt În stare să vorbesc cu cineva așa cum Îi vorbesc acum soțului meu. — Cum Îndrăznești să Îmi vorbești așa? Cum de Îndrăznești să propui să vină aici, după tot ce s-a Întîmplat? Cum Îți permiți să mă faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]