11,855 matches
-
pillatian sau a „peisajelor” de tinerețe ale lui B. Fundoianu, dar vizibil impregnat de ideologia realismului socialist, care transpare în versificarea agitatorică ori în parabolele simpliste. Volumele publicate între 1958 și 1966 continuă aceeași linie a clișeului oportunist: poezii cu uzine, oțelari, despre țară și noua lumină, eră, libertate, versuri-manifest împotriva fasciștilor sau dedicate lui Lenin și evenimentelor în care sunt implicate Sovietele etc. Mai mult, T. nu uită din când în când să facă mea culpa față de partid, într-un
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
cele de interes local, din ramurile și domeniile stabilite potrivit art. 2. Articolul 4 Prin actul de înființare a regiei autonome se vor stabili obiectul sau de activitate, patrimoniul, denumirea și sediul principal. Regiile autonome pot înființa în cadrul structurii lor: uzine, fabrici, ateliere, servicii, sucursale și alte asemenea subunități necesare realizării obiectului de activitate. Modalitatea de constituire a acestora și relațiile lor din cadrul regiei autonome și cu terții sînt stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al regiei autonome, elaborat de
LEGE nr. 15 din 7 august 1990 (*actualizata*) privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/106807_a_108136]
-
organul de stat în evidență și administrarea căruia se află bunurile în cauză. Articolul 32 Regiile autonome sau societățile comerciale pot încheia cu persoane fizice ori juridice, române sau străine, contracte de locație a gestiunii, avînd ca obiect gestiunea secțiilor, uzinelor, fabricilor și a altor subunități economice din structura lor. Regulile generale privind încheierea acestor contracte se aprobă prin hotărîre a guvernului. Capitolul 5 Asocierea și libera concurență Articolul 33 Regiile autonome și societățile comerciale se pot asocia în vederea realizării de
LEGE nr. 15 din 7 august 1990 (*actualizata*) privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/106807_a_108136]
-
al lui Nicolae Tupan, lăcătuș la CFR; este căsătorit cu Maria-Ana Tupan. Face ciclul elementar în comuna natală, după care urmează o școală profesională de pe lângă Șantierul Naval din Turnu Severin, obținând calificarea de sudor. Lucrează la Șantierul Naval și la Uzina de Vagoane, apoi ca bibliotecar la Hidrocentrala Porțile de Fier; în paralel frecventează liceul seral. Între 1967 și 1972 este student la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București. Redactor la publicația „Cărți noi”, în 1975 este
TUPAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290302_a_291631]
-
universală, precum și Excursii (reportaje din anii 1929-1946), monografia Din trecutul de luptă al Câmpinei. Reprezentativă pentru T.-M. e placheta Standard. Poeme de petrol și energie, unde poetul exaltă, cu un vocabular adecvat, modernitatea industrială, figurată prin sonde, motoare, pompe, uzine, cuptoare, generatoare electrice, linii de înaltă tensiune, birouri dotate cu mașină de calculat etc., apoi radioul, incendiul de sondă etc., tematica fiind susținută de „energetismul” expresiei. Pe de altă parte, el propune o versiune discretă, neexpozitivă, a sentimentului dezrădăcinării, însoțită
TUDOR-MIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290287_a_291616]
-
să aibă popularitatea de care s-a bucurat literatura sa polițistă. SCRIERI: Primăvara, București, 1950; Cazul R-16, București, 1953; Jurnal de front, București, 1954; Urmele, București, 1954; Amintire, București, 1956; Atac la obiectivul 112, București, 1956; A doua tinerețe a uzinei, București, 1958; Ultima toamnă, București, 1958; Urmele, București, 1958; Popasuri..., București, 1959; Un civil în tranșee, București, 1959; Dintre sute de catarge, București, 1961; Palma lui Hercules, București, 1962; Sfârșitul spionului fantomă, București, 1963; Zefirul, pref. Valeriu Râpeanu, București, 1964
ZINCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290740_a_292069]
-
de la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale. Înalt demnitar sub guvernarea antonesciană, e suspendat din barou în 1945. După 1948 va fi contabil la Șantierul TCH-Titu, profesor la Cooperativa „Prestarea”, controlor de bilete la Grădina Zoologică, muncitor necalificat la Uzinele Chimice Române, arhivar și manipulant la Cooperativa „Soarele”, iar din 1964 documentarist, apoi, din 1968 până în 1970, cercetător științific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. A debutat în 1921 la „Viața studențească”, iar din 1922 semnează versuri în „Flacăra
STRIHAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289981_a_291310]
-
După absolvirea liceului practică diverse meserii: profesor suplinitor la Ruginești, județul Vrancea, contabil și vagonetar la mina Bălan, județul Harghita, corector la ziarul „Informația Harghitei” din Miercurea Ciuc (1972), distribuitor, funcționar de transporturi, încărcător-descărcător, miner la Petroșani-Dâlja, controlor de calitate la Uzinele Republica din București ș.a. În 1975 se stabilește la Focșani, unde este angajat ca pedagog școlar (1976-1980), apoi ca bibliotecar la Biblioteca Județeană Vrancea (1980-1989). După decembrie 1989 este președintele CPUN/ CFSN Vrancea și membru al Parlamentului Provizoriu, până la 5
STOICIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
fiul Elenei (n. Moldovan) și al lui Anghel Nicuță, negustor ambulant. Urmează școala de ucenici la București, devenind lăcătuș. Lucrează la Avrig și la Combinatul Siderurgic din Hunedoara, unde în 1948 are loc și debutul său în presă, la ziarul „Uzina noastră”. Absolvind Școala de Literatură „M. Eminescu” din București în 1951, este angajat redactor la revista „Urzica”. Din 1955 va fi scenarist la Radiodifuziunea Română și la Studioul Cinematografic București. Între 1957 și 1973 face parte din redacția cotidianului „Scânteia
TANASE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290050_a_291379]
-
necesitatea adoptării unui comportament responsabil față de natură. Însă responsabilitatea omului pentru ocrotirea mediului înconjurător este atât individuală, dar mai ales colectivă: protecția naturii angajează colaborare și sprijin reciproc pe plan local, județean, național și mai ales internațional. Construind fabrici și uzine , dezvoltând orașele și transporturile, defrișând pădurile pentru a folosi lemnul și a mări suprafețele agricole, aruncând nepăsători în apă și în aer cantități mari de deșeuri toxice omul a stricat echilibrul natural existent în mediul înconjurător, așa încât, uneori, și-a
Educaţia pentru conservarea şi protejarea mediului înconjurător. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Vasiliu Violeta, Rojezuc Cristina – Florentina () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1193]
-
negru, trecut și prin slavul Cernavodă. La gura de la Dunăre a acestei văi, se aflau în antichitate, pe înălțimea de pe malul său sudic, cetatea și portul Axiopolis; astăzi, în fața sa, pe malul opus de nord, se află orașul Cernavodă, cu uzina atomoelectrică; navigabil până dincolo de Medgidia de astăzi, spre Tomisul antic, chiar până în secolul trecut. Se pare că la navigabilizarea văii a contribuit o lucrare de canalizare datorată Împăratului Traian 58, aplicată pe râul antic Axios. Decretul de hotărnicie (Horothesia), de la
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
război mondial). Este era de avânt industrial și de afirmare a managementului centrat pe obiective în spațiul euroatlantic. Filosofia pragmatică americană a fost adoptată de țările Europei Occidentale, care au folosit resursele coloniilor lor pentru o dezvoltare economică spectaculoasă. Fabrica, uzina, întreprinderea productivă în general a devenit instituția centrală a vieții. Ideea de muncă eficientă, raționalizată a căpătat conotații biblice și a fost asociată Decalogului. Ea solicita „pregătirea”, educația prealabilă a actorilor; învățământul primar a devenit obligatoriu, iar cel secundar s-
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
decât religiile. Acestea din urmă au amânat mereu recâștigarea „paradisului pierdut” și nu le-au oferit oamenilor decât altare, catedrale și mănăstiri. Științele experimentale și pozitive le-au dăruit însă oamenilor tehnologii. Cu ajutorul lor s-au înălțat societățile industriale cu uzine monstruoase și mii de coșuri de fum; oamenii s-au adunat în mase, supraviețuind îngrămădiți în orașe gigantice, care nu semănau cu Edenul, dar făceau viața mai ușoară și mai sigură decât jungla... Dar știința nu s-a oprit aici
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și cum s-a eterizat lumea pentru care el fusese format și pe care o slujise cu mândrie și credință. Robul credincios al „erei coșului de fum” se pomenește brusc fără stăpânul său generos. Nu mai există oțelăria și marea uzină de mașini grele, au dispărut sculerul, matrițerul, strungarul și sudorul; și lumea aceasta nouă pare amenințătoare, nedreaptă și fără sens. Doar nostalgiile mai mângâie creierul modern, obosit și derutat. Generațiile anilor ’80-’90 percep realitatea halucinantă în alt mod. Ele
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
lozinci sau să spargă ferestrele spațiului de administrație, aruncând cu piulițe și șuruburi. Cum diferiți membri lipsiți de tact ai conducerii IABv începuseră să-i amenințe pe protestatari cu varii măsuri de reprimare, limbajul muncitorilor a devenit inflamat, catalogând autoritățile uzinei drept „hoți” și „căței” (aceasta și fiindcă majoritatea conducerii IABv dispăruse, de nu cumva fugise din întreprindere, pentru a nu înfrunta mânia muncitorilor). „Momentul psihologic al manifestației” (Filichi, 1994, p. 17) a fost la ora 11.00, când protestatarii au
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
detașamentele antiteroriste. Cu această ocazie, au fost operate primele arestări printre demonstranți (câteva zeci). Majoritatea arestărilor (sute, de data aceasta) aveau să fie operate în zilele următoare revoltei, după identificarea manifestanților (prin fotografii, filme, dar și după declarațiile informatorilor din uzină sau după listele întocmite de șefii de secție și secretarii de partid din IABv; unele femei care au participat la protest și-au vopsit părul ori s-au tuns, pentru a nu fi recunoscute ulterior, dar zadarnic). Prima etapă a
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
lui Nikolski și Drăghici (ambii, dar mai ales cel dintâi, implicați ca eminențe cenușii în fenomenul Pitești). Intenționalitatea reeducării existase însă dintotdeauna ca măsură preventivă. Nu degeaba unul dintre directorii IABv, atunci când este somat să răspundă protestelor muncitorilor aflați în uzină, înainte de declanșarea marșului, le replică elocvent acestora în modul următor: „Băi, nu vă convine, vă trimit în Valea Jiului” (Oprea și Olaru, 2002, p. 19). Sensul era acela că protestatarii vor fi deportați în Valea Jiului cu scopul de a fi reeducați
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
față de cei judecați. Afară, întreprinderea era înconjurată de mașini ale miliției și Securității. Circulația a fost întreruptă în timpul procesului, în apropierea întreprinderii. Intrarea în oraș era și ea păzită. Mai multe unități militare au fost în stare de alarmă; în uzină fuseseră plasate detașamente pregătite să intervină în caz că s-ar fi declanșat o altă revoltă, de pildă, sau o solidarizare. Sentința a fost explicată ca fiind o expresie a „generozității” și „umanismului” lui Nicolae Ceaușescu (care îi lăsase în viață pe
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
nu mai suporte vreo violență; și a rămas așa timp de doi ani, până în 1989, aproape uitând să vorbească (Oprea și Olaru, 2002, p. 141). În schimb, atunci când un altul ajunge, în 1988, într-o delegație la Timișoara, muncitorii din uzina unde se află în delegație îi solicită relatarea revoltei de la Brașov. Deportații fugiți de la locurile de muncă unde fuseseră repartizați în urma procesului erau considerați evadați și tratați umilitor de către cadrele Securității, cu discursuri de tipul: „Mai bine te făcea mă-
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
la București și în 1952 începe, tot aici, o școală medie de mecanică, la care renunță în 1955, când se angajează mai întâi ca manipulant de materiale și macaragiu la o fabrică de gheață, apoi ca frezor și rabotor la Uzinele Autobuzul. În 1961 se înscrie la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității bucureștene (absolvise liceul la seral în 1958). După terminarea studiilor (1966), rămâne asistent la Catedra de literatură universală și comparată. Își susține doctoratul în 1972, cu
POPA-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288911_a_290240]
-
omul de ciuf, de mâner,/ Acum e călare pe soare...”. Dar adevăratul preludiu la prestația din următoarele două decenii este o Baladă din 16 februarie, închinată grevelor ceferiste din 1933 și lui Vasile Roaită, „mucenicul” „fâlfâind în loc de flamură” pe sirena uzinei. Îndată după aplicarea dictatului jdanovist asupra literaturii ca „armă” de agitație și propagandă, supusă „metodei de creație” a realismului socialist, P. s-a precipitat în primul eșalon al scriitorimii de serviciu, devenind un model de „poet fruntaș” în aplicarea directivelor
PORUMBACU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
traducere în versuri după Les Romanesques de Edmond Rostand și în 1914 întâiul volum de versuri, Leii de piatră. Următoarele culegeri de versuri sunt Eroice (1915), Poeme eroice (1915; premiat de Academia Română în urma raportului lui B. Delavrancea) și Suflet și uzină (1919). Este membru al Societății Scriitorilor Români din 1914, membru în conducerea SSR din 1919, membru al Societății Autorilor Dramatici Români din 1923. Figurează ca redactor al ziarului „România” (1917-1918), înființat la Iași, aici publicând numeroase poezii de război. În
RADULESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
Eroice, București, 1915; ed. 2, îngr. Barbu Delavrancea, București, 1921; Poeme eroice, București, 1915; Pe-aicea nu se trece (în colaborare cu Corneliu Moldovanu), Iași, 1917; ed.3, București, 1938; Cupletele din celebra revistă „Di granda”, București, 1919; Suflet și uzină, București, 1919; O noapte la Mircești (în colaborare cu Alfred Moșoiu), București, 1920; Serenada din trecut, București, 1921; ed.2, București, 1936; Sufletul patriei, București, 1921; Legenda Coroanei, București, 1922; Bizanț, București, 1924; Portrete și amintiri, București, 1924; Poeme pentru
RADULESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
sub acoperire, de Partidul Comunist din România („Cultura proletară”, „Bluze albastre”, „Era nouă” ș.a.) sau influențate de acesta („Cuvântul liber”, „Manifest”, „Țară nouă” ș.a.). Printre semnatari: Miron Radu Paraschivescu, Mihai Beniuc, Ion Călugăru, Geo Bogza. Două nuvele de Al. Sahia, Uzina vie și Revoltă în port, înfățișează - palid - aspecte de viață muncitorească într-un fel propriu opticii r.s. Din 1948 până în anii’60 r.s. e singura „metodă de creație” admisă în România, ca în toate celelalte țări de „democrație
REALISM SOCIALIST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289155_a_290484]
-
colaborat, mai ales cu versuri, la „Tânărul scriitor”, „Gazeta literară”, „Contemporanul”, „Steaua”, „Tomis” ș.a. De la poemul epic Puiul de moț, prolix, încărcat cu toate lozincile epocii, M. a trecut la poezia lirică, la un lirism „obiectiv”, în care celebrează tractoarele, uzina nouă și, mai ales, iarăși și iarăși, partidul unic, ca în Coboară munții (1955), La marginea câmpiei (1957), Amiezile veacului (1961) ș.a. Poetul se socotește „slobod” să cânte, și în cântecul lui abundă locurile comune ale liricii epocii: 23 August
MURESANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288310_a_289639]