2,982 matches
-
înseamnă mare lucru sau este doar un punct de reper prezent în mod retoric în cărțile de istorie, aceste chipuri și trupuri sunt anonime, fără să atragă atenția prin ceva special. Pentru mine însă, așa învălmășite cum sunt într-un vârtej de fotografii cu elevi, soldați, miri și mirese, tați, mame, frați, unchi, mătuși, nepoți și fotografii cu trupuri ciuntite, încleștate, străpunse de moarte, ele alcătuiesc o mare familie de oameni liberi. Această carte este dedicată anonimilor care au murit sau
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
de a suferi de boli de ficat, chakra corespunz...toare este închis..., nepermițând energiei și luminii s... p...trund... în interiorul ei. Întâlnim și noțiunea de „proiecție dorsal...”. Chakrele propriu-zis sunt situate în partea din fâț... a corpului, sub forma unor vârtejuri sau „flori” (de unde asem...narea cu petalele), ins... unele dintre ele au și proiecții dorsale, adic... radiaz... și în spatele corpului prin intermediul câmpului lor. De aceea, ele se mai aseam...n... și cu dou... conuri energetice care se unesc la vârfuri
Inițiere în Reiki by Risvan Vlad Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2013_a_3338]
-
în zona respectiv..., iar efectul psihic îl constituie debusolarea și starea de a fi aerian, prin ruperea leg...turii omului cu p...mântul (omul se simte sau chiar este perceput de altii ca fiind „cu capul în nori”). De altfel, vârtejurile chakrelor se formeaz... tot ca urmare a interacțiunii energiilor cosmice cu cele telurice, energii care p...trund prin prima și ultima chakr..., cele f...r... proiecții dorsale. În continuare, ne vom ocupă de prezentarea fiec...rei chakre în parte și
Inițiere în Reiki by Risvan Vlad Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2013_a_3338]
-
imaginație de moralist rece și comod. CÎnd, totuși, Își iese din fire, se vaită biblic: „Amărîtul al meu trai Iad Îmi pare, iar nu rai!” jinduind mediocra odihnă, fericirea traiului fără petreceri și necazuri. Aici găsește el dulceața, nu În vîrtejul de foc și În suspinurile lungi. Nicolae nu cultivă taina, tăcerea neavînd dar (har). El se hotărăște să dea totul În vileag, fără a spune Însă nimic concret. Ienăchiță și Alecu promiteau tăcerea cea mai adîncă, dar desconspirau, În acrostih
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sentimentul imposibilității de a comunica totul, el care exprimă, de regulă, toate lucrurile și ceva pe deasupra? Oprim seria Întrebărilor aici. „Poruncitorul deget” din poem ne face atenți să nu greșim. În imaginarul heliadesc există totdeauna un asemenea deget mustrător, În mijlocul vîrtejului se ridică, amenințător, degetul pedagogului care nu vrea ca discursul său să bată prea mult cîmpii, ca fantasmele să Înăbușe rațiunea. Bunul-simț clasic Învinge pe omul romantic din Heliade. Oricum am judeca lucrurile, Visul moralizator și alegorizant, lipsii de aripi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
rapidă metamorfoză care Înseamnă degradarea În ființe materiale. Elementele aeriene trec și ele printr-o stare de „desfigurare”. Eterul duduie, firmamentul saltă, explodează, lumina se preface În foc negru și roșu, aripa Îngerească se Înnegrește, totul intră Într-un imens vîrtej fumegător. Viziunea prăbușirii se prelungește cu imaginea unei imense gropi de foc. Este, mai Întîi, „uietul”, cosmic, vîjÎirea corpurilor care se surpă urmărite de trăsnete „Înmulțite”, aprinderea haosului, lățirea (dezagregarea) În spațiu a legiunilor rebele („cad unul peste altul, ruine
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
rebele („cad unul peste altul, ruine spirituale/ Și se resping teribil...”), afundarea În „turmente”. Nouă zile ține căderea și, pentru a da sugestii de vuiet cosmic, Heliade repetă unele sunete: „mai răpezi vîjÎiesc”, „să mai vază”, „ca flacăre În vortici”... , „vîrteje ascuțite”, „și șuieră vîlvoarea”, „deschide volborînd”, din nou „vîrteje de fum”, apoi: „tremură-n turbare”, „bubuiesc”, „lung urlă și răsurlă, vendictă, răzbunare”, „la ceruri greu hulesc” etc. Dinamismul căderii este exprimat mai ales plastic: „universul plesnește”, „abisul se despică”. Tartarul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
resping teribil...”), afundarea În „turmente”. Nouă zile ține căderea și, pentru a da sugestii de vuiet cosmic, Heliade repetă unele sunete: „mai răpezi vîjÎiesc”, „să mai vază”, „ca flacăre În vortici”... , „vîrteje ascuțite”, „și șuieră vîlvoarea”, „deschide volborînd”, din nou „vîrteje de fum”, apoi: „tremură-n turbare”, „bubuiesc”, „lung urlă și răsurlă, vendictă, răzbunare”, „la ceruri greu hulesc” etc. Dinamismul căderii este exprimat mai ales plastic: „universul plesnește”, „abisul se despică”. Tartarul deschizîndu-se, Îngerii rebeli se afundă Într-un ocean de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
hulesc” etc. Dinamismul căderii este exprimat mai ales plastic: „universul plesnește”, „abisul se despică”. Tartarul deschizîndu-se, Îngerii rebeli se afundă Într-un ocean de foc, Satan mai Întîi, fiind mai greu. Imaginea este remarcabilă: munți de foc se Înalță, plesnesc, vîrteje de fum se rotesc În jurul unei inimi de foc negru, iar dracii, desfigurați, Înoată Într-un „noroi de flăcări”: „Încep să mișuiască În vasta Încăpere, Într-un noroi de flăcări de tot desfigurați.” Noroi de flăcări e, probabil, metafora cea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
efectul lor imediat este dezmierdarea. „Sorbirea” deschide poarta voluptăților secrete. Natura bosforiană este, În egală măsură, incitantă și sedativă: incintă privirea, dezmiardă urechea, mărește apetitul pentru voluptate, copleșind În același timp, sufletul, moleșindu-l, silindu-l să se retragă din vîrtejul vieții exterioare. O pleoapă grea cade peste materia În fierbere. Un ochi dedat cu perversiunea plăcerii se deschide În interiorul acestui „eden al lumii” În care Își plasează Bolintineanu subiectele lui poetice. * În calea tuturor stă, strălucitoare și voluptuoasă, marea. Bolintineanu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe un trup În putrefacție arată o subtilitate a cruzimii. În scena cavalcadei, și ea vestită, imaginația merge mai departe. Deschide larg porțile universului infernal și prin ele se scurg legioanele de demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
proporțiilor: prăpastia este adîncă, mugetul lung, sălbatic, grozav, clocotul apei izbite de stînci provoacă o detunare cruntă. Valurile se sparg În aer și stropii scot scîntei. În sensibilitatea veselului Alecsandri apare un sentiment obscur: sentimentul măreției În dezordinea naturii (tema vîrtejului, a dizlocării, a haosului zgomotos). Sublimul Își trage acum izvoarele din spectacolul unui relief abia ieșit din fierberea geologică. Manifestă Alecsandri un atașament special pentru asemenea peisaje? Sfîrșitul tabloului citat arată că sublimul În sălbăticie nu ține mult. „Sublim, sublim
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dispare, Nici casă, nici pădure, nici rîu răcoritor, Nimic nu-nveselește pe bietul călător. Pustietatea goală sub arșița de soare În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară În vînt. De mii de ani În sînu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub crivăț În fior. Acolo floarea naște și moare-n
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
rea dispoziție. Lui Alecsandri nu-i place obiectul, e prost dispus În fața temei, Însă, ce bizar!, reaua stare afectivă provoacă o mai bună dispoziție a imaginației. Există, lîngă imaginația literară, o mai clar conturată imaginație materială: pămînt ars de soare, vîrtejuri de colb, iarbă mohorîtă, sîrmoasă și, deasupra tuturor, o cumpănă de fîntînă ca gîtul unui struț, semn al unei precare fertilizări (umanizări) a pustiului. O. poetică, Încă modestă, se prefigurează aici: o poetică a carbonizării, o reverie a pustietății: „focul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de fîntînă ca gîtul unui struț, semn al unei precare fertilizări (umanizări) a pustiului. O. poetică, Încă modestă, se prefigurează aici: o poetică a carbonizării, o reverie a pustietății: „focul verii”, „pustietatea goală sub arșița de soare”, „iarba mohorîtă”, „mari vîrtej de colb”. PÎnă și singurătatea se mineralizează: „mută, sterilă, nepătrunsă”, ea zace ascunsă de mii de ani În pămînt. Este o singurătate geologică, pietrificată. După ce lasă imaginației materiale inițiativa În prima parte a poemului, Alecsandri revine la obișnuita lui retorică
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deal, de pe cîmpie, Valuri albe trec În zare, se așază-n lung troian, Ca nisipurile dese din pustiul african. Viscolul frămîntă lumea!... Lupii suri ies după pradă, Alergînd, urlînd În urmă-i prin potopul de zăpadă. Turmele tremură; corbii zbor vîrtej, răpiți de vînt, Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pămînt. Zberăt, răget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimîntate, Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate, Și-n departe se aude un nechez răsunător... Noaptea cade, lupii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre ziori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori.” Este imaginea unei naturi lucrate de un „sculptor cu mîna aspră”. Iarna stimulează forțele devoratoare: lupii ies după pradă, corbii zbor vîrtej, viscolul frămîntă lumea etc. O agresiune generală care naște, firesc, o spaimă și o agitație de apocalips: turmele tremură, arborii se Îndoaie, din codri, de pe dealuri, din cîmpii se ridică „zberet, răget, țipăt [... ] mii de glasuri spăimîntate”... Frigul, În manifestarea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a acumulării pe care nu le găsim și la alți autori din epocă”: „Modelul mare al poetului e Dumnezeu Însuși Creatorul”, „Heliade este mai cu seamă un poet al grandiosului ordonat”. „În imaginarul heliadesc există totdeauna un (...) deget mustrător, În mijlocul vîrtejului se ridică, amenințător, degetul pedagogului care nu vrea ca discursul său să bată prea mult cîmpii, ca fantasmele să Înăbușe rațiunea”. Imaginația sa este „În esență aeriană și ascensională”. „El se simte bine peste tot, căminul său este acolo unde
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
li se lipiră, dar bărbatul nu mai știu ce să facă și se depărtă, privind în jur, stânjenit. Merseră la tarabele cu dulciuri. Aurica își luă un băț cu vată de zahăr, cufundându-și mutrișoara în spuma sticloasă. Petrache privi vârtejul albăstrui, scânteietor, încercă, neîndemânatic, cu vârful limbii, apoi smulse din el un pămătuf și-l făcu ghemotoc. În pumn îi rămase un ciob sticlos, ca de gheață. — Asta e tot ? întrebă. — Nu se mănâncă așa, râse Aurica. Uite... Scoase limba
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Petrache scutură lacătul, care se deschise numaidecât. Iar fiarele nici măcar nu-și ridicară ochii. Când eram copil, mi-era frică de ele, spuse. La toți ne era. Nu le vedeai dintr-odată în capătul străzii. Le simțeai de departe, după vârtejurile groase, de praf. Tu nu știi, erai mică, dar praf era peste tot. Nici nu puteai să bați covorul pe gard că, până să-l bagi la loc, se prăfuia iarăși. Dimineața puteai să scrii pe geamuri cu degetul. Când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
poate s-o uite, noroc cu celelalte personaje care se fac mesagerii ei. Acum poșeta stă pe unul dintre scaunele din jurul mesei, încă nu știm ce să credem, așa cum o vedem pe Cosmina, cu umerii aduși și fruntea plecată spre vârtejurile pe care lingurița le face în ceașcă, ne putem teme că va trebui iarăși să îmboldim pe cineva să i-o înapoieze. Celălalt personaj este caietul. El are, ca și dragonii, trasee misterioase. Cosmina l-a regăsit, în sfârșit. Căzut
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cele două familii eco nomiseau spațiu și bani, folosind împreună aceeași butelie. — Bună seara, gospodină ! strigă Maca, printre sfârâielile care se auzeau ca o grindină pe acoperișuri. Ce-ai gătit tu pentru cină ? Dolofanele se întoarseră vesele, salutând simultan, cu vârtejuri de cuțit prin aer. — Ce zici, băiete ? întrebă una dintre ele. Merge să prăjești parizer, cum face dumneaei ? Maca tuși, luat pe nepregătite. Erau simpatice amândouă, cu ochii lor rotunzi și obrajii rumeniți de vălătucii fierbinți. Dacă n-ai altceva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la renume. Și cu toate astea, Indolenta avea instrucție, cunoștea autorii clasici. E de presupus că, dacă s-ar fi prezentat Lamartine în persoană, a cărui operă o analizase în școală, nu s-ar fi turburat. Nici muzica nu dădea vârtejuri Indolentei și, cu toate că prin educație făcea distincție între un compozitor bun și unul vulgar și avea instinct muzical, nu suferea pentru imaginile lui Mozart, Beethoven sau Chopin. Emoția ei era fizică, sub durata cântecului, când trupul intra într-o erecție
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Hagienuș. - Ce faci, domnule Suflețel, nu te mai scoli din pat? Ce Dumnezeu tânjești așa? Suflețel răspundea printr-o întrebare: . - Ce se aude cu procesul? . - I-a condamnat la moarte, pe dumnezeul meu! Când auzi acest lucru, Suflețel simți un vârtej. Pericolul său personal i se părea proporțional cu pedeapsa hărăzită condamnaților. Pe urmă se gândi că, dacă Hangerliu și Tudorel au fost osândiți, se terminase cu interogatoriile. Mai mult, era încredințat că împușcarea lui Hangerliu lichida orice martor al amestecului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
estimate de-a lungul anilor.154 Au existat, de asemenea, dezbateri puternice în legătură cu gradul de independență al programelor susținute de guvern. În cele din urmă, după cum arată Reinhold Wagnleitner, programele culturale americane adresate străinilor au ajuns să fie "înghițite în vârtejul unei politici externe agresive orientate împotriva comunismului." De pildă, o directivă a timpului stabilea că bibliotecile noastre de peste hotare "trebuie să fie obiective, dar pe de altă parte însăși definiția bibliotecilor noastre presupune faptul că ele servesc unor scopuri speciale
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]