3,381 matches
-
zidită de un bun20 al meu, al cărei turn înzestrat cu un ceasornic și învelit cu tinichea îmi părea colosal de nalt. Apoi dealurile împrejmuitoare ale orașului, mai toate acoperite cu păduri acum tăiete de lăcomia omenească, străluceau de o verdeață ce mi-a rămas ș-acum în ochi; iar la marginea târgului se întindea un iaz format din râul Șomuzul ce-mi părea cât un ocean de mare, în care mișunau rățele, lișițele, găinușile, bâtlanii și pe fundul căruia în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în desperarea dragostei sale, mă îndemnă să merg cu el la preumblare. Vreu să mă mai răsuflu la aer, îmi zise el; simt că mă înăduș. Ne-am suit într-o trăsură și am mers la Copou. Acolo, priveliștea frumoasă, verdeața care înviese spornic după o lungă iarnă, aerul, lumina, soarele încălzitor, toate aceste, în loc să-l liniștească, îl întărâtară și mai tare. Hai la Maiorescu. El e filosof, om, de sfat, poate m-a învața ce să fac, suspină amicul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în lume, un suspin, un strop de dor Izvorât din a mea pană acum douăzeci de ani. Ce amară ironie, când văd perii mei balani! Douăzeci de ani de-atuncea... s-a topit un trai de om! Unde-i vesela verdeață de pe-al vieței mele pom?... Îmi aduc ș-acum aminte de-acea vârstă fără preț, Când prin ochii tinereței priveam lumea îndrăzneț; Socoteam că-i pentru mine orice pasere zbura; Bani de-aveam sau nu în pungă, cheful nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
jumătate de veac. Era frumos de văzut cum îi sticleau ochii acestui moșneag, urmaș al unei generații trecute, cum ședea încă drept ca lumânarea, cum îi vibra corpul împreună cu strunele cobzei; era mai ales frumos de văzut cadrul încunjurător de verdeață prin spărturile căruia se întrezăreau dealurile păduratice ale Iașului, împodobite cu monastiri vechi, istorice, foste cetăți de apărare, rămășiți și aceste din timpuri apuse și care se împărecheau așa de bine cu cântecul bătrânesc. Iată că în momentul când el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
rog, vrednicia noastră părea mai mare. Dar, în schimb, ce frumos, ce pitoresc era drumul acesta care șerpuia de-a lungul pe lângă poalele Carpaților. Aveam în stânga lanțul munților păduratici, a căror vârfuri se înălțau semeț spre ceri, imens decor de verdeață care ne împodobea calea, ne ținea umbră și răcoare; în dreapta aveam șesul întins cu perspectiva depărtărilor, cu satele, cu luncile, cu lanurile de pâne printre care se strecurau ac niște șerpi cu solzi de argint: Moldova, Râșca, Topolița, Ozana, Pipirigul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de mesteacăn și după o oară și jumătate de mers în voie, am ajuns în vârf. Dar odată ajunși acolo, Doamne sfinte, ce panoramă! De o parte, cât străbați cu ochiul, șesul îmbracat cu ogoare, strălucitor de lumină și de verdeață, împodobit cu nenumărate sate și livezi; de ceilaltă parte, munții care se rădică împrejurul cetăței, negri, fioroși, acoperiți cu păduri seculare și care parcă anume au fost clădiți ca să străjuiască în jurul ei. Iar din vechea și falnica cetate n-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
e verde ca smaraldul. Deși ceva mai mic, cu brațe care alunecă în diferite direcțiuni prin strâmtori de stânci, e însă mai pitoresc decât cel dintăi, pentru că încadrat între munți mult mai mari și mai variați ale cărora păduri de verdeață se reflectează în el și-l colorează. Plutind pe undele transparente și fără nici un creț ale lacului, mergeam așa în neștire ca într-un vis și aș fi vroit parcă să merg așa la nesfîârșit, atât de dezmierdătoare pentru ochi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
purtat numele când spre laudă, când spre ocara mea. Iar pe fereastră, ce văd?... Una din cele mai încântătoare priveliști de care se poate bucura un suflet iubitor de natură. La planul întăi se desfășură grădina mea veselă cu multă verdeață, cu multă umbră, cu brazi frumoși de munte răsădiți de mâna mea acum treizeci de ani, prin luminișurile cărora zăresc colo în vale așternându-se întreg orașul Iași, de unde îmi vine întocmai ca glasul ritmic al mărei, freamătul mișcării, vuietul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Era în fapt un ritual de invocare a ploii, un obicei străvechi de fertilitate a ogoarelor. Când ajungeam acasă, cortegiul funerar se oprea din cântat și urma să îngropăm păpușa de lut într un perimetru cu pământ afânat și multă verdeață. După toată această procesiune avea loc pomana mică a Caloianului, doar cu plăcinte, gogoși și ouă vopsite. Joi, tot pe la orele dupăamiezii, ne reîntâlneam pentru a finaliza procesiunea. Scoteam păpușa de lut din pământ ceea ce simboliza sincron dezgropăciunea și învierea
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
sentimente mai puternice decât camaraderia ori prietenia obișnuită. Astfel, în vara aceea, între ei se depăna o poveste de dragoste specială: fără cuvinte, dar extrem de intensă și de o mare puritate. Se plimbau ceasuri în șir prin parcurile invadate de verdeață din preajma Dunării, vorbeau câte-n lună și-n stele fără să obosească, uneori stăteau pur și simplu, în tăcere, unul lângă altul, pe o bancă sau pe vreo piatră pe malul fluviului, cu ochii ațintiți în apa care curgea egal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în activitatea extrașcolara. A fost un iubitor de frumos și în acest sens să armonizat perfect cu colaboratorul sau Mihail Botez, director adjunct mulți ani, care a reușit să facă din grădina din fața liceului o oază de flori și de verdeață fiind admirată de trecători și vizitatori. Lungă perioadă de timp, cât a condus destinele prestigiosului liceul, profesorul Erast Viforeanu a dat dovadă de spirit rațional și întreprinzător, impunea respectul colegilor și elevilor prin autoritatea profesională și înțelepciunea deciziilor cât și
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93284]
-
că Șefu' se află și el la birou. Iar parizienii sadea, așa cum este acest profesor pe care-l voi vizita eu peste câteva ore, s-au retras în apartamente bine păzite, închise cu gratii, ascunse în curți interioare pline de verdeață. Insule de Paris, cu alte cuvinte. Întrebarea mea de "barbar" (cu ghilimele) canadiano-român este următoarea: cât va mai dura liniștea din insulă ? (Pasaj adăugat ulterior 1: "Parisul, marele Paris, a devenit mic. Prea mic pentru puzderia de oameni care îi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
în Occident. La întoarcerea de la azil, mă rătăcesc efectiv în cartierul Cologny poate cel mai șic și mieux habité cartier din Geneva. Cartier bogat, așezat, burghez din casă-n casă, din familie în familie, din moștenire în moștenire. Inundat de verdeață, cu vedere spre lacul Léman, spații largi, aerisite. Un miracol, dacă ținem seama de criza de locuințe de la Geneva. Pedalând temeinic pentru a urca pante destul de abrupte, mă gândesc că acest cartier va fi ultima "redută" în care se vor
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
la parter, dormitoarele la etaj, iar numeroasele construcții anexe se înșirau, ca prinse într-o horă, jur împrejurul clădirii principale. Ceea ce dădea farmec și tihnă acestor binecuvântate locuri erau împrejurimile: imensul parc, cu ale cărui frumuseți ne încântam privirile, iar verdeața și răcoarea lui ne aeriseau plămânii și ne oxigenau creierul; iazul, în a cărui apă se oglindeau sălciile pletoase și bisericuța de pe malul dinspre miază-zi; pădurea, care îmbrăca panta abruptă a dealului dinspre apus și se întindea până spre Ghilia
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
reușit, să-și creeze ambianța interioară și confortul pe care l au avut în apartamentul de la ultimul etaj al unui bloc din zona Halei Centrale. Ceea ce m-a cucerit și încântat la noua reședință a prietenilor mei este înconjurul de verdeață care este atotstăpânitor. Înclin să cred că verdele este culoarea purificatoare pentru lumină, încântătoare pentru priviri, odihnitoare pentru suflet, binefăcătoare pentru viață. Finii mei dețin în proprietate mai mult de 6.000 metri pătrați, suprafață de teren ce incumbă un
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
și i au onorat casa ospitalieră. Și nu erau puține persoanele care veneau să-l vadă și să se întrețină, măcar câteva ore, cu poetul. Unii prieteni, printre care mă număr, adăstau în casa încăpătoare și în curtea inundată de verdeață chiar mai multe zile. Erau reconfortante și spiritualizate dialogurile directe, telefonice sau prin corespondență. Mihai Munteanu avea un adevărat cult pentru păstrarea hârtiilor: manuscrise, scrisori, fișe, însemnări, file de jurnal, fotografii, colecții de ziare și reviste. Pentru procurarea cărților și
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
Zâmbetele au început să apară odată cu intrarea pe Brațul Sulina, în stânga și în dreapta vegetația Deltei te acapara cu totul creându-ți o stare nemaitrăită până în clipa aia, pășind într-o lume a apelor în care totul era înconjurat de o verdeață vie cu diferite tonuri de verde ce te atrăgeau obligându- te să stai nemișcat lângă balustrada vaporului. Reflecția vegetației de pe mal în apele Dunării, ce era ondulată de valurile ușoare peste care zbura câte un pescăruș bucurându-se de razele
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Avea o lumină care o făcea să răsară și în inimile altora. În tot ce era trist în lumea asta el găsea bucurie și fericire chiar și în frunzele uscate. Existau flori frumoase, vârfuri maiestuoase de munți, văi acoperite cu verdeață care îi deschideau urechile să audă vocea voioasă prin care natura îi vorbea, simțind că îl cheamă necontenit. La rândul ei, Carlina se aplecă cu brațele întinse spre el și cu buzele țuguiate îi sărută toată fața închipuindu-se fiica
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ei. Nu cer multe de la viață, mi-aș petrece toți anii la umbra celor realizate și adunate. Mi-ar ajunge să-mi văd fata pe picioarele ei, realizată, să-mi fac tăieței de casă pentru ciorbe și să mănânc multe verdețuri primăvara. Asta este tot. N-aveți decât să râdeți. Viața este o mare bucurie. Dacă nu ai vise, nu ai satisfacții. Degeaba mai trăiești. După aproape un an și jumătate se hotărî să plece în vizită la Nicky în străinătate
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
combinat, cale de vreo opt-nouă kilometri, autostrada va tăia în două cîmpia lată, străjuită doar departe, pe stînga, de niște dealuri împădurite, prin care se sfîrșesc munții. Frumoasă priveliște, mai ales pîlcurile de brazi de pe coama dealurilor, adevărate oaze de verdeață de-a lungul întregului an. Femeia care stă pe bancă, lîngă mine, cu fața înapoi, mă prinde de mînă: Vă rog să deschideți puțin fereastra, îmi zice. S-a umplut mașina cu gaze de la motor. Arunc o privire spre femeie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
apropiau cu timiditate și-i descheiau încet nasturii bluzei subțiri, sub care, într-o venă de pe sînul stîng, inima ei își trăda neliniștea. Am bruscat-o", gîndesc înfiorat, aproape dezgustat, pătrunzînd între blocurile îngrămădite ale Cartierului de Nord, în care verdeața a fost înghițită de beton și asfalt, iar șoseaua-ți urlă sub fereastră, că te întrebi dacă proiectanții au avut și cap, sau capul lor era preocupat doar de vilele de sub munte?! Nu-i oare cazul ca muncitorii din Combinatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o Piață Roșie (fosta Piață a Victoriei); am lărgit Bulevardul Colțea, tăind și demolând totul, încât acum se intră direct în biserică; și Cișmigiul arată superb, atât de bine întreținut: s-a cimentat fundul lacului (bietul cavaler), parcul e splendid - verdeață, flori, totul plin de viață. [...] Și acum, Mouette, că am răspuns oarecum de-a valma la întrebări formulate sau neformulate, iată-mă singură cu cele două iubiri ale noastre exasperate și izolate ciocnindu-se tragic prin ceața prevestitoare de furtuni
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mi se oprise inima de uluire și de nedreptate. Doamna aceea mi a furat încrederea în viitorul meu, în superioritatea mea; în privința asta, eram naivă ca prințul care se credea nemuritor... De la Sălcii, drumul se făcea mai greu, cotropit de verdeață. Arbori seculari îl mărgineau; mult timp am crezut că acei copaci erau ai noștri, că fuseseră plantați acolo pentru că acela era locul nostru de plimbare preferat. La Sălcii, știi: hangiul ieșea în fața trăsurii, frânt de la mijloc în unghi drept, iar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de chestii de bar asortată! Sunt foarte încântată de mine. Dar oare de ce ieșisem eu? A, da. Două cappuccino. Locuim împreună în New York de un an și apartamentul nostru se află West 11th Street, în partea cu adevărat drăguță, cu verdeață și cu atmosferă cool de tot. Toate casele au balconașe ornate și trepte de piatră până la ușile de la intrare, și peste tot de-a lungul trotuarului sunt copaci. Chiar vizavi de noi stă cineva care cântă la pian și în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
O clipă ne uităm una la alta interzise, apoi fata ridică din umeri, spune „OK“ și notează articolul pe listă. Poate cer și eu o foarfecă pentru carne de pasăre. Și o chestie din aia atât de cool, pentru tăiat verdeața. Și o torță profesională, pentru cremă de zahăr ars. Nu că aș fi făcut vreodată cremă de zahar ars - dar nu știi niciodată. Când o să fiu măritată, o să trebuiască să fac. Am o viziune subită cu mine în șorț, făcând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]