6,708 matches
-
frumoasă. Populară, accesibilă, dar științifică. Trebuie să frapezi imaginația cititorului, dar În mod științific. Îți dau un exemplu. Citesc aici, În primele eboșe, că exista sfera asta, cum se cheamă, de Magdeburg, două emisfere alipite, iar Înăuntrul lor se face vidul pneumatic. Se leagă de ele două perechi de cai normanzi, una Într-o parte și una În cealaltă, și trag Încoace, trag Încolo, iar cele două emisfere nu se despart. Bun, asta este o informație științifică. Dar dumneata trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
efectul, sau invers. Dumneata nu trebuie să te Întrebi de ce iese apa În cel de-al doilea caz. Trebuie să te Întrebi de ce refuză să iasă În primul”. „Și de ce refuză?”, Întrebă nerăbdător Garamond. „Pentru că, dacă ar ieși, ar rămâne vid În vas, iar natura are oroare de vid. Nequaquam vacui, era un principiu rozacrucean, pe care știința modernă l-a uitat”. „Impresionant”, zise Garamond. „ Casaubon, În a noastră istorie miraculoasă a metalelor, lucrurile astea ar trebui să se vadă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Întrebi de ce iese apa În cel de-al doilea caz. Trebuie să te Întrebi de ce refuză să iasă În primul”. „Și de ce refuză?”, Întrebă nerăbdător Garamond. „Pentru că, dacă ar ieși, ar rămâne vid În vas, iar natura are oroare de vid. Nequaquam vacui, era un principiu rozacrucean, pe care știința modernă l-a uitat”. „Impresionant”, zise Garamond. „ Casaubon, În a noastră istorie miraculoasă a metalelor, lucrurile astea ar trebui să se vadă, nu uita. Și să nu-mi spui că apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
răposat. O glumă proastă, atât! Chitaristul nu mai trăgea de mult pe nas și nici nu-și mai băga în venă. Își făcuse doar un ness din praful tatălui său. De-abia îi ajunsese de un întăritor slab. Iar simți vidul acela interior. De parcă cineva îi băgase mâna în vintre și-i trăsese toate organele afară, printre picioare. Îl dureau și pectoralii. Ce să fie oare? Auzise că erau și cazuri de bărbați care făceau noduli în zona pieptului. Nu doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
larg, măcelărește, cu un șfichiuit precis și nemilos, de gheară! Pieriți și voi, Necuraților! țâșnește și Boss din pronaos, aruncând restul apei din cristelniță, asupra monștrilor. Arătările se destramă, mute. Se stârnește un vârtej ostil și sufocant, de praf. Din vid, cortina liniștii se prăvălește, strivitoare. Fratelui, împietrit, nu-i vine să își creadă ochilor! Stă acolo și se holbează neputincios, dezorientat, cataleptic, trăznit. Maică Precistă! îl îneacă din gâtlej, un hohot stins de plâns. Săracu'... Săracu' de el... Săracu' Sile
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cu pocnetele ei, ar fi spălat toate zgomotele ce murdăreau văzduhul, se făcuse o clipă de tăcere mare și dureroasă. O groază mare părea că a rărit și risipit aerul, încît pe fața pământului n-a mai rămas decât un vid imens, chinuitor de suflete. În tăcerea aceasta goală, glasul lui Petre cădea ca o ploaie fierbinte, asmuțitoare. Din toate piepturile izbucni deodată un urlet care parcă aprinsese văzduhul mai violent ca salva de gloanțe de adineaori. Pe urmă glasurile se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se vedea și se auzea pretutindeni în interiorul liniștitei nave, în acest zumzet domol și în aceste lumini care alcătuiau respirația unei sensibilități instrumentale. care pătrundea în inima astronavei, trimitea captoare pentru verificarea fiecărui circuit, fiecărei grinzi. Și în exterior, înfruntând vidul, o gamă completă de senzori captau pulsul cosmosului. Aceștia tocmai au detectat o anomalie electromagnetică. O parte din creierul lui Nostromo era în mod special calificată pentru declararea și filtrarea sensului unei iregularități, a unui fenomen bizar pitit în prăpastia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
să fie în spatele nostru. Să facem un releveu precis, mai întâi. Nu mai spuse că sistemul ce se vedea pe ecrane nu semăna nici cu Centaurul, nici cu Sol. Camerele diseminate pe suprafața coșcovită a lui Nostromo oscilară tăcute în vidul cosmic, căutând prin infinit amăgirea azurie a Pământului familiar. Pe cargou, monstruos agregat de forme voluminoase și de carcase metalice, camere secundare intrară în acțiune, multiplicând unghiurile de vedere, scotocind imensitatea. Oamenii din alte vremi s-ar fi mirat tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
strălucitor le apăru în fața ochilor. ― Albedo mare ― poți mări definiția obiectivului? ― Nu. De la distanța asta trebuie s-o priviți. Zoomul camerei video plonjă pe acest punct de lumină, scoțând în evidență o formă banală, ușor turtită la poli, atârnată în vid. ― Mișto fund, zise Dallas fără răutate. Ești sigură că ăsta-i obiectivul nostru? Sunt miliarde de stele în galaxia asta! ― Acesta este. Un simplu asteroid, de fapt. O mie două sute de kilometri, nu mai mult. ― Vreo rotație? ― Da. Cam două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
întins până-n interiorul scutului și a prăjit tot sistemul. ― La ce vă gândiți? se interesă Dallas. Sistemul trebuie reparat cumva. Nu putem să-l înlocuim. ― Așa cred. Așa zice și Brett. Trebuie să scoatem reziduurile din intrări și să refacem vidul, apoi să vedem cum ține. Dacă nu sare nimic în aer, înseamnă că intrările sunt curățite. Dacă nu, vom fasona o piesă de metal pentru închiderea orificiului. Dacă o fi să fie o crăpătură pe toată lungimea conductei, atunci... Glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
se auzi și pe pasarelă. Nici unul nu se uită la vecin, de teamă să nu-i citească în ochi frica. Zburând puțin mai lent și angajându-se cu greu în niște enorme formații noroase. Nostromo își continua drumul spre spațiul vid, la întâlnirea cu rafinăria părăsită pe orbită. Contrastând cu aparentul calm care domnea pe punte, sala mașinilor era teatrul unei activități febrile. Brett asuda din greu într-o conductă dereglată, dorindu-și din toată inima să fie altundeva. ― Se schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
se angajă să le obțină primele pe care le tot cereau. Pe tabloul lui, nivelul de gravitație tindea repede spre zero. Încă un minut! implora mângâind inconștient pupitrul. Încă un amărât de minut! Ieșind din coroana de nori, Nostromos străpunse vidul negru. Un minut cincizeci de secunde mai târziu, indicatorul de suprafață-gravitație pe consola lui Dallas căzu la zero. Strigătele de bucurie și de ușurare, explodară pe pasarelă. ― Am reușit! (Epuizată, Ripley se lăsă să cadă pe spetează.) Am reușit! ― Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
pară încrezător. Deci avem la dispoziție o săptămână întreagă de activitate nelimitată. E mult mai mult decât avem nevoie ca să găsim creatura asta diabolică și să-i frângem gâtul. ― Eu tot mă gândesc că ar fi mai bine să facem vid în toată nava, zise Brett, cu fruntea umbrită și ochii în pământ. Se prea poate că asta s-o omoare, reducând cât mai mult pierderile noastre. După mine e cea mai sigură metodă și n-o să avem de-a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
atmosferă. Problema este mai vastă. Ne va fi imposibil să rămânem legați cu rezervorul principal și, simultan, să vânăm această creatură. Chiar dacă această idee merge, nu va mai rămâne destul aer pentru ieșirea din hipersomn. Congelatoarele se vor deschide în vid... ― Și dacă trimitem un mesaj ca să vină cineva în ajutor cu rezerve de oxigen? întrebă Parker. ― Prea aleatoriu, replică Ash. Mai întâi, apelul nostru va ajunge înaintea noastră doar cu un minut sau două. Până ce se lansează o unitate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
responsabilități. Inconștient, se crispă și-și înăspri glasul. ― L-am pierdut pe Dallas... 12 Cei patru membri supraviețuitori ai echipajului lui Nostromo se adunară la popotă. Cele trei decese făceau ca suprafața sălii, altădată insuficientă, să pară mai mare, iar vidul astfel creat apăsa greu asupra fiecăruia. Parker, ținând în mâini două aruncătoare de flăcări, aruncă unul pe masa centrală. ― Unde era? întrebă Ripley răvășită. ― Am găsit-o acolo jos. În sala mare de repartiție a aerului sub cale, răspunse inginerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
zdrobi ceafa omorându-l pe loc. Aceea reveni la Lambert care nu se clintise. Ripley nu se mișcase în acest timp. Din intercom străbăteau strigăte slabe. Lambert. Pieriră în depărtare. Reveni liniștea. ― Parker... Lambert! Așteptă răspuns, fără speranță. Tăcerea și vidul se instalară în jurul ei. Era singură. Pe navă mai erau trei ființe vii. Entitatea, Jones și ea însăși. Dar trebuia să se asigure mai întâi. Trebuia așadar să-l părăsească pe Jones un moment. Nu-i era ușor, dar motanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
dădu înapoi, apucă un suport metalic bine prins în structura navei, iar cu cealaltă mână apăsă pe butonul de deschidere a sasului care dădea în exterior. Instantaneu, tot aerul conținut în ambarcațiunea stelară precum și diverse instrumente nefixate fură aspirate în vid. Creatura urmă mișcarea și, în violența vârtejului, unul din apendice agăță piciorul lui Ripiey... care se clătină în gol. Aproape de ea, maneta de închidere a sasului părea să o sfideze... Doamne, fă să o ajung. Cu un efort disperat, trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
decît individul. Poporul cuprinde, în fondul său, toate aptitudinile membrilor săi, și de aceea personalitatea sa (cultura sa) apare ca o potențialitate armonică ideală”, explica, în acest sens, Rădulescu-Motru. Chiar și psihologia era deci a poporului, și nu a indi vidului, referindu-se la sufletul Românului, și nu al fiecărui român în parte - și cu atît mai puțin la cel al cetățenilor români ! A fi cetățean nu a însemnat așadar, de la început, mare lucru - sau a însemnat acel lucru mare și
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
comune nu mai sînt înțelese sau acceptate, iar noi valori sau înțelesuri nu sînt încă disponibile. Conform lui Durkheim, o astfel de societate produce, la majo ritatea membrilor săi, o stare psihică particulară, definită prin sentimentul inutilității, lipsă de rost, vid emoțional și disperare. A te strădui să realizezi ceva este considerat inutil, căci nu mai există nici o reprezentare împărtășită a ceea ce este dezirabil. într-o societate ajunsă într-o astfel de stare, constată statistic Durkheim, un număr tot mai mare
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
fără limite. După un timp cu neputință de estimat (dar pe care l-aș numi eternitate), la marginea vederii mele se ridică un alt Dumnezeu enorm, aidoma cu primul. L-am străpuns și pe-acesta și am țâșnit înainte în vid. Apoi, după o altă veșnicie, apăru altul. Șirul de Dumnezei, privind în urmă, se mărea tot mai mult. Erau sute, apoi mii, prăbușiți cu fața în jos când spre dreapta, când spre stânga, asemenea dinților unui fermoar gigantic de flacără
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ființa care sacrifică își oferă supliciului propria individualitate prin intermediul multiplelor forme de ofrandă, ea este cea care își așează pulsația sub apăsarea ontică a plângerilor ce-și revarsă suspinul. Absența sa din ofrande este semnul întunecat al falsității acestora, al vidului de spirit ce le însoțește abandonul fantomatic. Așezate în orizontul existenței de un suflet ce și-a întors în grabă de la ele spectrul, vor rămâne ca simboluri orfane ale unei posesii trecute, ca umbre-eco ale unei apartenețe ce și-a
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
corupție malefică și-a întins umbra peste o față tot mai crispată precum un stindard bizar care flutură în adierea unei existențe pierdute? Pentru ateu, omul este înconjurat de nimic. El vine din neant și merge spre neant. Accident al vidului, pată absurdă de existență, ființa umană strălucește fulgurant și efemer, preț de o clipă insulară în infinitul beznei cosmice. Posibilitatea transcendenței fiind respinsă, ne-omenescul se rezumă la imanentul aferent aventurii terestre a omului. În extensia cosmică, de la deschiderile galactice
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
palier al ființei sale amânându-și mereu consolatorul final. Suferindul speră din mijlocul agoniei fremătării sale că durerea sa va trece dar resimte opusul acestei aspirații, senzația că dilatarea temporală îl menține într-un mod prelung și nedeterminat în acel vid apăsător care i-a răpit mersul firec prin lume. Cel ce suferă se resimte pe sine ca țintă și scop a durerii care îl vizează concentrat. Această ne-lăsare în pacea propriei firi, această scoatere din echilibrul lipsei durerii și
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
de compasiune solidară. Fără acest sprijin din preajmă, spunem că orbul bâjbâie adică își caută șovăielnic certitudinea unor prezențe pe care neputând să le vadă speră să le atingă. Gestul deschiderii brațelor sale se aseamănă cu o aruncare în îmbrățișarea vidului dar el de fapt relevă dorința și reflexul himeric de a înlătura negura, de a izgoni bezna spre a reîntâlni diversitatea cromatică a lumii. În mișcarea agonică a brațelor, orbul își construiește propriul său drum pe care pășește copleșit de
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pare a fi noua paradigmă spre care este proiectat odată cu survenirea terifiantei pierderi. Mă simt singur ne va spune el cu vocea unui martir tângutor și revoltat deopotrivă. Dar această mărturisire este împlinită cu deplina convingere a unei confesiuni în vid, a unei destăinuiri către conștiințe înghețate așezate în blocuri de piatră sculptate demiurgic ca trupuri umane. Suferindul evocat aici privește experiența sa radicală ca de neînțeles pentru mundaneitatea cotidiană, el însuși își apare drept o enigmă îndurerată și de ne-
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]