1,971 matches
-
ochii deschiși și visul oniric). F.C. Barlett distingea trei tipuri de imaginație: a) imaginația asimilativă, asociată cu interese specializate, probabil determinate genetic, capacitatea de a se uimi. Imaginația asimilativă este caracterizată prin rezonanța între sentimente, amintiri individuale și obiectele imaginației, visătorul și obiectul aflându-se într-un gen de unitate funcțională. b) interpretare creativă, asociaă cu mirarea, dar și cu un gen de cooperare simpatetică cu obiectul. În interpretarea creativă rezonează sentimentele și atitudinea cognitivă, dar lipsește atitudinea critică. c)imaginația
Problematica Creativităţii by MARILENA CRĂCIUN () [Corola-publishinghouse/Science/91590_a_92997]
-
românească.<ref id=”1”>A se vedea Virgil Nemoianu, O teorie a secundarului: literatură, progres și reacțiune, în românește de Livia Szász Câmpeanu, Editura Univers, București, 1997, pp. 11-71. </ref> Există, negreșit, un temperament moldovenesc, contemplativ, tradiționalist și, deci, statariu, visător și inactual, care, în domeniul creațiunii poetice, sa ridicat la cea mai înaltă expresie artistică, pe când, în domeniul vieții politice și economice, prin rezervă și imobilitate, sa pus întro vădită inferioritate. Acestui temperament i se datorește rolul pasiv și mai
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
cu „volintirul“ Chibici, amarul critic Panu cu blândul Lambrior, anecdotistul Caraiani cu teoreticianul Missir“, bunul „papa“ Culianu cu epi gramaticul Cuza, izbucnitorul Phillippide „Hurul“ cu blajinul Miron Pompiliu, super gingașul Volenti cu filologul Burla, popularul Slavici cu rafinatul Naum, înaltul visător Eminescu cu nemilosul observator Caragiale, și alții și alții în penumbră, iar, din când în când, în mijlocul lor, întineritul Vasile Alecsandri, cu farmecul povestirilor lui. Unde sunt aceste timpuri și unde sunt acești oameni? A venit realitatea practică, au venit
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
în legătură cu fiecare. Imaginile reprezentau o situație de lucru (doi oameni lucrând la o mașină ), o situație de studiu (un băiat la un pupitru, cu o carte deschisă în față), o situație tată-copil (din TAT) și o situație a unui tânăr visător (TAT) . Istorioarele erau scrise răspunzându-se la următoarele întrebări: 1. Ce se întâmplă și cine sunt aceste personaje? 2. Cum s-a ajuns la această situație? 3. Ce gândesc persoanele, ce doresc ele? 4. Ce se va întâmpla? Ce vor
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
ca poetul filosof Omar Khayyam: „De miliarde de secole sunt răsărituri și apusuri. De miliarde de secole astrele Își urmează cursul. Calcă pământul cu băgare de seamă, căci micul bulgăre de pământ pe care Îl sfărâmi a fost poate ochiul visător al unui adolescent”. Μ Unii oameni socot că e suficient să-și dovedească credința doar la zile mari; alții simt, În schimb, nevoia să-și probeze credința În faptele mărunte de fiecare zi. Μ Iertarea este, prin excelență, un fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Într-adevăr, că privirea este singurul aspect al expresivității umane care nu poate mima, care nu poate Înșela: ochii preiau și exprimă involuntar cele mai imperceptibile și, totodată, intime mișcări ale vieții noastre sufletești (sunt, astfel, priviri liniștite, ascetice sau visătoare; priviri Încruntate, tensionate; priviri ironice, disprețuitoare; priviri reci, distante, indiferente; priviri fixe, Întunecate, care trădează confuzia sau obsesia etc.). Μ Tot ceea ce intră În fondul nostru de trăiri intime cuprinde un Înalt coeficient de subiectivism, deoarece aceste trăiri exprimă, de
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
să-ți plimbi în somn/ Pe mine mâna/ Că frunze-mi cresc cântând/ Din trunchi,/ Este destul să îmi ridic privirea/ Ca să te văd./ O liniștită dragoste,/ Amiază suavă/ Ca o boabă de strugure/ Care-și găsește moartea/ În cerul visător al gurii". (Nu-mi voi mai aminti) Obsesiva metaforă a reîntoarcerii spre tărâmul copilăriei apare și aici, din nou anticipând universal volumelor ce vor urma: "Eu vin din vară,/ E o patrie fragilă/ Pe care orice frunză,/ Căzând, o poate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
privirea mi s-a fixcat pe o oglindă mare din fața ușii ce tocmai se Închisese peste o Întrebare. În oglindă, vedeam ușa din tocul căreia tocmai mă interpelase A***. Pe buze mi-a venit un răspuns șoptit cu un aer visător În tăcerea Încăperii: ‘Te văd Într-o oglindă’.” Oglinda Înseamnă atît derealizare, Îndepărtare, sau chiar fals - făcînd aluzie la Republica lui Platon. Dar poate mai ales intranzitivitate. La moartea lui A***, romanul este doar trecut de mijloc. Ceea ce urmează Însă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
unui turn opac de apă." În "Julien ospitalierul" apare Julien, un fel de "Mopete" al lui M. Ivănescu și, ca acesta, eroul este plimbat în universul cotidian cu dezinvoltură: edificii de cărămidă, fructe, ciuperci, mătăsuri, în intimități erotice, în stări visătoare, apar în false taine. E. Brumaru este un îndrăgostit de obiectele din jur ca de niște ființe vii: cităm în acest sens ceașca cu ceai, șifonierul, bila de fildeș, burghiul, un fel de ființă fantastică ce își recapătă tinerețea. Capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
familială" sub patronajul mamei, care dă sfaturi copilului ca o altă Smarandă; să nu-și pună țărână în cap pentru că face bube, să nu se culce în iarbă, că îi intră un șarpe în gură ("Momâile"). Tatăl era blând și visător, copilul îi păstrează o amintire duioasă; tatăl era un om puternic, capabil să-l scoată din coarnele vitei nărăvașe. Bunica era o ființă stranie, maniacă, dormea pe scândură și pe cergă după cuptor ("Baba"). Șirul de rubedenii sunt prezente, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sportiv, dar la el mă îngrozea violența extremă a manifestărilor. Odată a și bătut un șofer de X5 care îndrăznise să-i ia fața... Ca prin minune, când lua mâna de pe volan, redevenea bărbatul mai degrabă timid, cu o privire visătoare și o mângâiere caldă. La pădure găseam o poiană pustie, făcea niște mititei tare gustoși, el - multă bere, eu- multă plăcere (pentru asta instala un cort mic), la întoarcere conduceam eu, vedeam cât de rău îi funcționează motorul, îi dădeam
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
În psihologia morală Plecând de la caracteristicile comune, atât din punct de vedere psihologic, cât și moral, am preferat să delimităm patru tipuri umane În sfera psihologiei morale, și anume: tipul altruist (educatorul și psihoterapeutulă, tipul egoist (revoluționarul nihilist și bovaricul visătoră, tipul pasional (aventurierul și descoperitorulă, tipul idealist (eroul și sfântulă. Întrucât se disting mai multe tipuri umane În psihologia morală, elementele care le definesc și totodată le caracterizează trebuie menționate explicit Înainte de a trece la descrierea lor. Acest lucru este
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
lor valorile morale și spirituale, pe care le comunică, le transmit și le conservă. Au spirit metodic, motiv pentru care sunt fie educatori, formatori de personalități, fie psihoterapeuți, restauratori ai ordinii personalității. 2. Tipul egoist include revoluționarul nihilist și bovaricul visător. Sunt tipuri psihomorale complementare, dar opuse ca sens. Revoluționarul nihilist este tipul anarhistului care distruge lumea, schimbă ordinea socială, neagă valorile. Autoritar și nedisciplinat, el se manifestă tiranic, căutând să-și impună voința asupra celorlalți. El vrea să schimbe oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
la lumi ce nu există...” Era deci un cîntec insinuant, care pînă la urmă copleșește: „Și nici nu ne-am mai dus acasă,/ Și-am plîns cu frunțile pe masă”. Rămînerea echivalează cu o alegere, determinată de faptul că grupul visătorilor se recunoaște în tristețea cîntăreței. Realitatea apare mai puternică decît imaginația: cîntecul „barbar” e propriul lor cîntec. în mod paradoxal, și-l asumă. De ce atunci calificativul de „barbar”? Pentru că „barbar” evocă mai bine decît alte cuvinte starea de spirit anarhică
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Șirul emoțiilor începea de regulă sub bolțile vreunui magazin de stofe și mătăsuri, cînd negustori experți vindeau odată cu materialele și primele himere. Pe ei îi evocă, nu fără invidie, D. Th. Neculuță, „poetul cizmar”: „Voi negustori, pe lungile tejghele,/ în fața visătoarelor de baluri/ Desfășurați mătasea-n valuri, valuri,/ Cu mîini împodobite cu inele” 7). Rochiile de bal, pantofii de bal („Veți sta sub dantele în nopți de baluri”, zice Bacovia), șalurile, batistele, parfumurile etc. sînt declanșatoare de fantasme. însă nu întotdeauna
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
un refren. Motivul pentru care se oferă atît de ieftin e sărăcia. însă, compus inteligent, finalul schiței deplasează accentul de pe necesitate pe dorință: „Pentru cincizeci de bani o femeie din bordei cîntă din drîmbă...Vrea iubire...” 5) Așteptarea o face visătoare. într-una din Bucățile de noapte, personajul are alura de „doamnă distinsă”. O trădează însă felul exaltat, patetic în care povestește o dramă sentimentală citită într-un ziar, ce lasă să se vadă regretul că n-a fost eroina ei
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o dată la începutul celei de-a patra, ultima, cu același rol,- de subliniere a unei concluzii deznădăjduite, a unui soroc ce nu mai poate fi, sub nici un chip, schimbat. Mai multe fapte diverse l-au anunțat: fata moartă de ftizie, visătorul care s-a împușcat, nebunul care răcnea în grădina publică, precum și cîteva semne naturale: vîntul și căderea masivă („cu droaia”) a frunzelor. Din cauza lor, totul apare ca ireversibil. Fatal, toamna va reduce contactele umane. Vizibili vor fi numai popa și
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
din specia pyramidalis, care ating înălțimi de pînă la 40 de metri și se înfioară de vînturi nevăzute. Ei se impun privirii atît ziua, cît și noaptea: „Cad din cer mărgăritare/ Pe orașul adormit...// Plopii, umbre solitare/ în văzduhul neclintit,/ Visători ca amorezii/ Stau de veghe la fereastră,/ Și pe marmura zăpezii/ Culcă umbra lor albastră” 7). Pe lîngă înălțime, impresionează freamătul lor, asimilat adesea cu o muzică (de altfel, într-un basm, din lemn de plop se face un flaut
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Scriitorii care au dificultăți în mînuirea lexicului sînt neologistici. Bacovia e dintre aceștia: „Căutam/Cuvinte/în dragi dicționare...” („Studiu”) Caută în dicționare cei ce resimt insuficiența propriului lor vocabular, nesiguri de anumite sensuri, sau cei pe care cuvintele îi fac visători, sau cei ce vor să dea cea mai bună tălmăcire gîndurilor lor, cei atenți atît la esență, cît și la nuanțe. Monotonia lui Bacovia înseamnă profunzime, iar diversitatea lui Minulescu evanescență. Deși tot Bacovia se cuprinde întru-un singur volum
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
trebuie să contrariezi, și mai ales ca motivele contrarierilor să plece de la om. Or, omul Bacovia n-a strălucit și n-a sfidat. A stat aproape tot timpul în penumbră, marcat de „teama de existență”. A trăit exclusiv ca un „visător” și ca un „marginal”, în ciuda titlului de „Maestru” cu care i se adresau unii dintre confrați. La noi, de la patruzecioptiști încoace, în vedetă s-au aflat poeții care au fost și jurnaliști. Bolintineanu, Bolliac, Eminescu, Octavian Goga, Tudor Arghezi, Adrian
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vînt să-și deie, Și de brațe-n sus s-o ieie Iară florile să ploaie Peste dînsa Se întreabă trist izvorul: Unde ni-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-și Fața-n apa mea privindu-și Să m-atingă visătoare Cu piciorul? Am răspuns: "Pădure dragă, Ea nu vine, nu mai vine!... (s. n.) Singuri voi stejari rămîneți De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă". Ce frumos era în crînguri, Cînd cu ea m-am prins tovarăș
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
și spre momentele de maximă disperare. Construirea acestui personaj în special cele trei sau patru pietre de temelie, ca să zicem așa, pe care fiecare individ se sprijină a fost permanenta ei provocare. Treptat a adunat ingredientele de bază: o fire visătoare autoreflexivă, rar în conflict cu împăratul activ așa cum Hadrian însuși susține: Eram vultur și taur, om și lebădă, falus și creier, toate deopotrivă; Proteu și Jupiter totodată 63, sensibiliatea lui greceas-că; erotica lui (la începutul povestirii lui, Hadrian îi spune
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
și obsesia lui melancolică față de tristețe și moarte. Acestea erau indicii ale personajului care i-au dat posibiliatea să-și câștige reputația de cel mai mare dintre împărații antonini. Un tip rar de melancolie l-a nutrit pe primul: temperamentul visător care se pomenește reflectând asupra tuturor experiențelor. Discreția lui Hadrian, o mare parte din ea fiind propria ei invenție, a surprins-o mai puțin bine. În versiunea ei apare puțin feminină, chiar felină: o latență mai degrabă vicleană și ascunsă
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
primul apărut după '89 problematica libertății (requiem pentru o duminică pierdută), a culpei individuale sau colective pentru asumarea unei existențe canonice, înseriate ori trădătoare (cântecel de speriat umbra) și, în imediata apropiere, a revoltei: "nu pot să râd. vinovat. eu visătorul/ vizionarul neputincios. bidonul de benzină/ cu guler de bere. Eu răzbunătorul/ liber ca un cal galopând/ într-un text sufocat de paranteze" (nu pot să râd). Blanc (Editura Vinea, București, 2000) certifică, în fapt, intrarea într-o nouă vârstă poetică
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
regulă temporale: efigie a feminității înseși, partenera-obiect al transfigurării poetice apare întotdeauna și ca pretext al racordării definitive la atemporal, la mitologie și istorie. Pe oglinda vizitată de stele, în cursul unei enigmatice călătorii "plutitoare pe marea egee", poetul devine visătorul ce se transportă, bineînțeles "în somn", într-un fel de spațiu-timp al utopiei, în care se reiterează la nesfârșit istoriile de dragoste de factură mitologică. Iubirea are, în acest caz, funcția de catalizator existențial: "iubirea dintâi mă însoțește/ prin răcoarea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]