2,768 matches
-
o, mare, p-al cării sîn curat E liberă gîndirea ca valul tău spumat. De cîte ori suspinul și lacrimele mele S-au mestecat cu vîntul și valurile tele! De cîte ori pe sînu-ți sau dupe-un nalt granit, Privind cu voluptate coprinsu-ți aurit, Sorbind prefumu-ți dulce și legănîndu-mi dorul, N-am revărsat eu lacrimi ce-mi inspirase-amorul.” Bolintineanu amestecă, aici și pretutindeni, discursurile, amestecînd temele: erosul, politicul, morala și sensibilitatea la elementele transparente, purificate, aiurate. Tema azurului este, dealtfel, cea mai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un corp dens, opac. Poezia lui Bolintineanu Îmbrățișează cu precădere corpurile fecundate de lumină. Albul (dalbul), frecvent pînă la teroare În poeme, face parte din aceeași familie de atribute. E starea inocentă a materiei. E faza sublimă a pasiunii: sublimul voluptății și al purității, două noțiuni care la Bolintineanu merg Împreună. Numai virginalul poate trăi beția voluptății. În Conrad dăm peste „azurita ceață”, În Macedonele, marea și cerul (eterul) „unesc azurul lor” și, tot acolo, sufletul Îndrăgostit zboară ca fluturele prin
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
frecvent pînă la teroare În poeme, face parte din aceeași familie de atribute. E starea inocentă a materiei. E faza sublimă a pasiunii: sublimul voluptății și al purității, două noțiuni care la Bolintineanu merg Împreună. Numai virginalul poate trăi beția voluptății. În Conrad dăm peste „azurita ceață”, În Macedonele, marea și cerul (eterul) „unesc azurul lor” și, tot acolo, sufletul Îndrăgostit zboară ca fluturele prin „deșertul azuros”... Să revenim la „lichidele cîmpii”... unde sufletul proscrisului Conrad se simte bine. Aici climele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
neliniște repede convertită Într-o plăcere fără margini. Angoasa nu-i făcută pentru Bolintineanu. Tristețea cea mai adîncă (aceea a lui Conrad) devine hrana unei zgomotoase bucurii lirice. O bucurie ce ia ușor drumul desfătării. Există mai multe trepte ale voluptății În poezia lui Bolintineanu și pe treapta de sus stă răsfățul: o desfătare risipitoare, o voluptate dalbă, dulce, matinală, voluptatea, aș zice, a simțurilor tinere. Rolul privirii este să deceleze În natură (artă) asemenea zone matinale. Este izbitoare, În poeme
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai adîncă (aceea a lui Conrad) devine hrana unei zgomotoase bucurii lirice. O bucurie ce ia ușor drumul desfătării. Există mai multe trepte ale voluptății În poezia lui Bolintineanu și pe treapta de sus stă răsfățul: o desfătare risipitoare, o voluptate dalbă, dulce, matinală, voluptatea, aș zice, a simțurilor tinere. Rolul privirii este să deceleze În natură (artă) asemenea zone matinale. Este izbitoare, În poeme, recurența motivului virginității. „Vergural” este un atribut care se atașează ușor de obiect, indiferent de natura
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lui Conrad) devine hrana unei zgomotoase bucurii lirice. O bucurie ce ia ușor drumul desfătării. Există mai multe trepte ale voluptății În poezia lui Bolintineanu și pe treapta de sus stă răsfățul: o desfătare risipitoare, o voluptate dalbă, dulce, matinală, voluptatea, aș zice, a simțurilor tinere. Rolul privirii este să deceleze În natură (artă) asemenea zone matinale. Este izbitoare, În poeme, recurența motivului virginității. „Vergural” este un atribut care se atașează ușor de obiect, indiferent de natura lui. Zorile, pasiunile, formele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ca efect al acumulării luminii, Întunericul ce are drept hrană o lumină În grad maxim. Virginității obiectului Îi corespunde, În versurile lui Bolintineanu, o suspectă moliciune. Privirea, intensă și Îndelungată, corupe frăgezimea lucrurilor. Matinalul trece repede spre un apus al voluptății, plăcerile tinere devin „plăceri molatici”. Exilatul din poemul cu același titlu le respinge În numele datoriei sacre față de patrie: „Nu voi plăceri molatici născute-n sărbătoare, Nici tinere fecioare, fragile, blînde flori”... Însă lumea Bosforului (lumea fizică și pasională) este, cu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
molatici”. Exilatul din poemul cu același titlu le respinge În numele datoriei sacre față de patrie: „Nu voi plăceri molatici născute-n sărbătoare, Nici tinere fecioare, fragile, blînde flori”... Însă lumea Bosforului (lumea fizică și pasională) este, cu precădere, o sărbătoare a voluptăților molatice, a răsfățului. Sentimentul securității Începe la Bolintineanu de la frontiera plăcutului, dulcelui, dalbului, desfătării, cu alte cuvinte: de la un anumit grad de corupere a matinalului, verguraului, suavității etc. „A gusta dulcea bucurie”, a bea „dulcea/roua de cerești plăceri” și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
are acces la mitologia interioară a spațiului. Bosforul său nu este, cu toate acestea, un spațiu al barbariei. Bolintineanu reabilitează lumea otomană, atît de contestată În epoca romantică. O reabilitează atît de mult Încît face din ea un paradis al voluptăților molatice, al spețelor vegetale suave, al reliefurilor armonioase. Un mic univers, strîns În jurul unui lac enorm, un univers de parfumuri, culori, unde totul invită la lux și voluptate: aer parfumat, ceață azurată, valuri transparente, acrobația delfinilor, pasiuni fatale, desfătări dulci
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
O reabilitează atît de mult Încît face din ea un paradis al voluptăților molatice, al spețelor vegetale suave, al reliefurilor armonioase. Un mic univers, strîns În jurul unui lac enorm, un univers de parfumuri, culori, unde totul invită la lux și voluptate: aer parfumat, ceață azurată, valuri transparente, acrobația delfinilor, pasiuni fatale, desfătări dulci, dulci... Figura dominantă În poezia simțualistă a lui Bolintineanu este, putem zice, seducția. Seducția, repet, prin lingușire, prin acumulare de bunuri strălucitoare, prin cultul suprafețelor. Instrumentul ei predilect
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bolintineanu cere femeii să fie Înainte de orice dulce. Dulcele cheamă, imperios, dalbul, iar dalbul nu poate trăi decît În regimul farmecului vergural. S-a putut vedea din exemplele de pînă acum ce importanță acordă poetul acestor Însușiri. Dulcele deschide poarta voluptății erotice, dalbul o exprimă, farmecul vergural o condiționează și o Întreține. Dintre multele figuri ale erosului, Bolintineanu se hotărăște pentru aceea a inocenței. Toate comparațiile merg, cînd este vorba de femeie, În direcția unei virginități fundamentale. Iată portretul din Esmé
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gîndăceii poartă hlamide smălțuite, bujorelul e vioi, rumen, busuiocul concupiscent („iubitor de sînuri albe”) etc. Abuzul de gingășii supără, evident, la lectură, Însă din aceste acumulări de făpturi grațioase se constituie o figură a imaginarului: aceea a extazului („sufletul cu voluptate În estaz adînc plutește”). Extazul atinge și pe Îngerii din rai („și se pare că s-aude prin a raiului cîntare / Pe-ale Îngerilor harpe lunecînd mărgăritare”), dar se Înțelege fără dificultate că extazul nu asociază nici aici cosmicul, metafizicul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În estaz adînc plutește”). Extazul atinge și pe Îngerii din rai („și se pare că s-aude prin a raiului cîntare / Pe-ale Îngerilor harpe lunecînd mărgăritare”), dar se Înțelege fără dificultate că extazul nu asociază nici aici cosmicul, metafizicul. Voluptatea rămîne atașată de bunurile raiului pămîntesc. Ele Întrețin buna dispoziție a sufletului, Întineresc spiritul, stimulează reveria. O reverie, trebuie să spunem, molatică, dezmierdătoare. O reverie a măsurii și a firescului. Limbajul ei este repet, șoapta, expresia ei este nuanța, idealul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-ți strălucesc, Obrajeii-ți ruminesc, Crinișorii-ți Înfloresc De mă-mbăt și mă uimesc...” Uimire Înseamnă, de bună seamă, fascinație. A privi este dorința cea mai mare a Îndrăgostitului („Stai, ah! stai să te privesc”), a netezi părul Îngerului este o voluptate nesperată, a sfîrși pe sînul fecioresc este un gînd aproape mistic. Alecsandri vorbește, Într-un loc, de caracterul divin al dragostei, În sensul spiritualismului medieval, zicînd că „tot ce-nalță și preface pe om În Dumnezeu” vine de la dragoste. Ninița
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
metafizică pe care o aflăm În poezia lui Eminescu. E doar o invitație la o petrecere cu suspinuri și lacrimi. Omul Își Îndreaptă pașii către „desul stejăriș” (Lunca din Mircești), chemat de o vibrare tainică, de o melodie divină, melancolică... Voluptatea se termină aici... În Steluța, Emil, 8 Mart, care i-au adus lui Alecsandri reputația de mare poet al dragostei, tonul este mai intim, versul vorbește la persoana Întîi. Se observă imediat Întreaga figurație Îngerească. Vorbind de multe misteruri, poemul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ce trebuie corupt prin daruri, cucerit printr-un complicat ceremonial. Ceremonialul prevede, s-a putut constata și din analiza versurilor lui Ienăchiță și Alecu Văcărescu, mai multe probe, cea dintîi și cea mai importantă fiind micșorarea voită a seducătorului (o voluptate a umilinței, un cult al defăimării!). Este o strategie la mijloc și strategia constă În răsturnarea raporturilor reale dintre subiect și obiect. Subiectul (seducătorul) se constituie În victimă potențială, În timp ce adevăratei victime (obiectul erotic) i se atribuie puteri dominatoare. Don
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
iar obstacolul (negația) incită și mărește pasiunea. Caracteristica lui Conachi e că el este cu premeditare nefericit și, prin o mie de tertipuri, mărește nefericirea pentru a fi mai ușor crezut. O bizară (dacă n-am ști cît de prefăcută!) voluptate mazochistă există În pasiunea erotică a Marelui Logofăt. Denis de Rougemonl ne mai propune un test pentru a putea distinge cele patru culori ale dragostei. E vorba de o schemă filozofică abstractă, cu punct de plecare În cele patru funcții
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tipul emoțional se ascunde Afrodita Pandemos ș.a.m.d. Aplicînd-o, cu titlu experimental, la stihuitorii noștri, ce observăm? Că erosul lui Conachi stă sub semnul cupei, fiind, În esență, emotiv-depresiv, invadator și retractil, nostalgic (citește: plîngăreț, suspinător), cu Înclinații spre voluptatea durerii (mazochism prefăcut). Însă tristanismul se combină, la el, cum am arătat, cu donjuanismul, trefla cu inima (cupa), depresiunea morală cu energia seducției. Lipsește din pasiunea conachiană energia cosmică, deși În versuri sînt chemate adesea, ca martori, cerul și stelele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o nepotolită poftă de masacru: „Vrei, drăguță, vrei Sufletul să-mi iei? Na-ți și ochii mei, Altă ce mai vrei? Doar te-i sătura De cruzimea ta.” Însă măcelul este Întreținut În chip deliberat. Jeluitorul ibovnic se oferă cu voluptate crudului minotaur al iubirii. Semn că cruzimea femeii este o altă formă a grației sale. Exceptînd cîteva versuri amare, Între care cele mai aspre sînt următoarele: „GÎndeam c-am iubit un Înger din ceri supt chip femeiesc, Dar n-au
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ținta. Poezia din această epocă n-a descoperit Încă secretul legăturii dintre iubire și moarte. Deabia romanticii vor avea revelația acestei complicități. Văcăreștii, Conachi celebrează femeia amenințînd-o din cînd În cînd cu perspectiva sfîrșitului, Însă nici un moment ei nu simt voluptatea stingerii și nu cred cu adevărat În soluția neantului. 5. A crede Însă că „ibovnica slăvită” este Întruchiparea pură a amorului platonician este o exagerare. Platonismul pe care Petrarca l-a ilustrat În poezia erotică este o inspirație a sufletului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care folosește arma umilinței. Curtenia lui se desfășoară după un anumit ritual: Închinăciune, străjuire În jurul iatacului, prudență maximă, jurămînt de vasalitate, fuga (exilul) etc... Modelul Îndepărtat al ibovnicei este Laura. Se adaugă un anumit senzualism de tip sud-est european și voluptăți de clasă bătrînă... Al doilea tip de feminitate este cel romantic (preromantic) În care se prelungesc, la noi cel puțin, elemente de mitologie clasică. El va căpăta desăvîrșire În poezia lui Eminescu la care erotica reprezintă un mod de a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la Veronica aflăm toate nuanțele unei feminități care exprimă În grad maxim răul veacului. În locul Seducătorului apare Logodnicul, acela ce aspiră spre o nuntă mistică. Heliade dă, cel dinții, acestei comuniuni o valoare cosmică. De la ibovnică, Îngerul iatacului corupt de voluptăți leneșe, la Îngerul-demon În care se concentrează sublimitățile și răul universului este o cale lungă. Poezia erotică românească o străbate În timpul a două generații. 21. Cu Anton Pann apare și critica erosului, adică morala erosului. O anume severitate față de femeie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
commandements...”. Dăm foaia și vedem că la 1820 protocolul nu s-a schimbat prea mult: Închinăciunea, umilința, jertfirea, discreția intră În eticheta ibovnicului serios. A apărut totuși ceva nou: limbul de foc, anticamera torturii, complicatul laborator al suferinței. Odată cu această voluptate a durerii intră, În poezie, și o fină prefăctorie. O prefăcătorie și o rețea de figuri ale petrecerii În chinuri și suspinuri. Mai este ceva: neparticipînd la cruciade, turniruri, nefiind În genere, oameni de arme, Îndrăgostiții moldo-valahi trebuie să facă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dulcelui și dalbului. O strategie a răsfățului. Figura „verguralului”. Sunul și prefumul. Gustul pentru pietrele prețioase. Amarantul, roza și crinul. O poetică a mării. Imagini ale privirii. Scenariul toponimic și onomastic. Conrad și, Încă o dată, tema „tărîmelor lichide”. Tema azurului. Voluptatea simțurilor tinere. Iubirea pentru „categoriile perverse”. Figura seducției. Legendele istorice, Basmele, Macedonene: coborîrea pe uscat și deplasarea spre nord. Discursul moral și patriotic. Peisajul lui Bolintineanu, gustul „vălmășagului”. Elementele fantasticului. Balada Domnul de rouă. Masa: locul și timpul meditației. Stînca
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nenumărate morți și vieți ce slujesc măreției sale. Moare în noi pâinea, și se face chil, apoi acesta moare și se face sânge, apoi sângele moare și se face carne, nervi, vase, duh, sămânța pătimește felurite morți și vieți, dureri, voluptăți; dar vieții noastre slujesc, iar noi de acest lucru nu ne plângem, ci ne bucurăm. Astfel toate lucrurile sunt spre bucuria întregii lumi, slujind-o, și fiecare lucru e făcut pentru totul și totul e făcut pentru Dumnezeu spre slava
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]