16,454 matches
-
o privire dezaprobatoare, adăugă repede: Doar mă știi, Gerski... niciodată nu e vorba doar de afaceri pentru mine, nu? —Nu vreau să te Încurci cu cineva ca Monterey, spuse Gerski tăios. —Și de ce nu, mă rog? Întrebă Lauren, cu un zâmbet strecurându-i-se pe buze. Gerski doar se uită la ea și oftă. Apoi Oksana spuse: —Este serdtseyed. E un ... cum Îi ziceți voi? - mâncător de inimi de frunte, de prima clasă, numărul unu. —Cuceritor de inimi, respiră Lauren cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și Prințul Charles arăta ca un zeu al sexului atunci când juca polo. Pantalonii mulați albi, Împroșcați cu noroi, și cizmele de călărie din piele lucrată cu unelte manuale au un efect devastator asupra femeilor. Adăugați un chip frumos și un zâmbet minunat la această Înfățișare și gata, obțineți, cum a spus Oksana, un mâncător de inimi. —OK, bine, e mișto, până la urmă, spuse Lauren, privind la Giles Monterey când acesta intră În cort. Pe neașteptate, păru să se Îmbujoreze. — Dumnezeule mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Când vorbeau, chipul lui exprimase mai Întâi surprindere, apoi Încântare. Păreau să sporovăiască fără dificultăți până când, câteva minute mai târziu, Lauren Își apropie capul de al lui și Îi șopti ceva la ureche. Brusc, Giles Monterey se Întunecă la față. Zâmbetul lui dispăru. Clătină din cap În semn de refuz și se despărțiră. —A fost foarte ciudat, spuse Lauren. Instalate pe bancheta din spate a Mercedesului lui Gerski, așteptam să ieșim din parcare În spatele unui șir de mașini negre identice. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ție butonii. —Ești nebun? Este una dintre nestematele cele mai de preț din lume. Sally Rothenburg este proprietara pietrei din 1948. A refuzat toate ofertele, spuse Lauren, cu un ton uimit. Ești o tipă foarte convingătoare, spuse Giles cu un zâmbet șarmant. Era aproape la fel de bun la flirtat ca și Lauren. Și tu la fel, domnule Monterey. Poate că o să Încerc. E o provocare. Dar spune-mi ceva: ce vrea să facă un bărbat ca tine cu o bucată de istorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
că nu o să-i zici nimic. Am dat probator din cap, fără prea multă tragere de inimă. Poate că Lauren avea dreptate, așa că am zis: —OK. Așa, vezi. Bine. Chiar dacă se va dovedi că te Înșală, adăugă Lauren cu un zâmbet menit să mă liniștească, măcar te vei putea consola cu gândul că tu te-ai comportat cu foarte multă demnitate și nu te-ai arătat nevrotică și speriată Înainte de a avea cu adevărat pentru ce. 16tc "16" Felicitări de Crăciun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
Cui Îi mai păsa că de fapt eu habar nu aveam să schiez? Este splendid, Hunter, am spus, În timp ce ne lăsam lucrurile În dormitor. Ajunsesem pe la mijlocul după-amiezii, iar soarele Își trimitea ultimele raze argintii peste versantul muntos imaculat. Cu un zâmbet pe chip, Hunter mă luă În brațe: —Nu-i așa că te bucuri că am plecat din New York de Crăciun? — Da, sunt, am răspuns, cu entuziasm. Hunter fusese atât de drăguț În ultimele zile și avusese atâta grijă de mine În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
o să-mi pară deloc rău că mi i-am luat. —450 Euro sunt cam mulți bani pentru o pereche de ochelari de soare. —Eu Îi merit. Brusc, Marci Își dădu jos ochelarii Hèrmes și se uită la mine cu un zâmbet răutăcios. Auzi, să nu spui nimănui, da’ Sophia mi-a povestit ceva. Ridicând din sprâncene, am privit-o pe Marci. — Are o aventură. —Sophia are mereu câte o aventură, am remarcat, blazată. —Cu un bărbat Însurat. Marci Își puse din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
pe farfuria mea o cutiuță roșie din piele de căprioară. Pe capac era inscripționat cu litere aurii: S.J. Phillips. M-am uitat lung la ea, zăpăcită. Asta ce mai Însemna? — Nu vrei să o deschizi, iubito? Hunter era tot un zâmbet. Am ridicat cu grijă capacul cutiei. Acolo, pe un suport bombat din satin albastru pal, se afla pandantivul din schiță. Era spectaculos: ametistul strălucea magnific, ca și cum ar fi fost luminat din interior, iar diamantele care se Împleteau În juru-i luceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
aveam să supraviețuiesc acestei nebunii fără soțul meu alături? Mi-am șters o lacrimă de pe obraz. Trebuia să trec de orele următoare, nu aveam Încotro. Uneori, nici măcar exclusivitatea beneficierii de cea mai ilegală perfuzie cu vitamine nu Îți poate reda zâmbetul. —BUNĂ!!! MISCHA! BARTON! Tu! Arăți! SUUU-PER! În această seară! țipă Nancy O’Dell de la Access Hollywood, cu vocea răsunătoare pe care uzanțele o impun când e vorba de anunțuri pe covorul roșu la o gală de premii. Vocea Îi suna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
scurt. —Vai de mine, Dumnezeule mare! țipă ea, În timp ce Sophia și bărbatul roșcat se Îmbrățișau Într-un fel pe care nu prea Îl vezi de obicei În galeriile de artă, ca să nu spun doar atât. Pe chip Îmi apăru un zâmbet care părea să fie acolo de când lumea. Părea destul de mare Încât să cuprindă Întreaga lume. — Ce fericită sunt! am respirat eu ușurată. Acela cu siguranță nu este soțul meu. Am făcut o mare greșeală. M-am Întors spre Marci. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
era ciudat. Ăștia doi nu aveau cum să fie prieteni, că nici măcar nu se cunoșteau, din câte știam eu. M-am uitat Întrebător la Hunter. — Stai nițel, voi doi vă cunoașteți? l-am Întrebat, suspicioasă. Hunter avea pe chip un zâmbet răutăcios de nedescris. —Iubito, am ceva amuzant să-ți spun. Hunter mă privi și Îmi făcu cu ochiul. Giles este prietenul ăla vechi din facultate de care Îți tot spuneam. —CEEE!!! am țipat eu. —Cei mai buni prieteni, adăugă Lauren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mulată. Nasturii aurii - imenși. E îmbrăcată în haine de păpușă. Nu, zice. Domnul Streator e chiar aici. Ridică sprâncenele conturate cu creionul și se uită la mine. Dacă îi răpesc din timp? Sper că nu. Zice în telefon, cu un zâmbet: — Bun. Uite că dă din cap cum că nu. Sincer, mă întreb ce anume a făcut-o să spună că sunt „între două vârste“. La drept vorbind, îi zic, nu caut să cumpăr o casă. Acoperind telefonul cu două unghii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pare rău, dar nu pot să-i spun de ce. Mi-e teamă că domnul Streator nu ne va fi de nici un ajutor, zice. Aș vrea să știu dacă a fost efectuată o autopsie în cazul fiului dumneaei. Îmi adresează un zâmbet. Apoi rostește fără glas Ieși!. Iar eu ridic ambele mâini, larg deschise spre ea, și încep să dau înapoi. Aș vrea doar să mă asigur că toate exemplarele din această carte sunt distruse. Și ea zice: — Mona, sună la poliție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zic: Poate că și eu am pierdut totul, ca și ea. Și răsucește rujul la loc. Își pune rujul în poșetă și se întoarce cu fața la mine. Stând dreaptă, strălucitoare și calmă, zice: — Ipotetic vorbind? Și-mi lățesc fața într-un zâmbet și zic: Desigur. Sprijinindu-se cu palma de șifonier, scrijelește o săgeată cu vârful spre dreapta și pornește, încet, trecându-și mâna de-a lungul zidului de bufete și șifoniere ceruite și lustruite, distrugând tot ce atinge. În timp ce mă conduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
fi putut să-i ucidă pe soții Stuart. — Ideea e, zice, că această Carte a umbrelor încă mai există pe undeva. Sunt pefect de acord. Și trebuie să o găsim și s-o distrugem. Și Helen Hoover Boyle zâmbește cu zâmbetul ei roz. — Cred că glumiți, zice. Nu-i destul să ai putere de viață și de moarte. Nu sunteți curios ce alte poeme mai sunt prin cartea aia? Iute cât ai clipi din ochi, lăsându-mă pe piciorul sănătos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
tăiate în hexagon. Zice: — Alege-ți ceva din astea, Symon. Iar bibliotecarul își ridică buza de sus și i se văd dinții. Clipește rar o dată, de două ori, și spune: — Cucoană, ține-ți pentru tine gablonțurile astea penibile de travestit. Zâmbetul de pe fața lui Helen nu se clintește nici un pic. Bărbatul dă ochii peste cap, iar fața și mâinile-i devin inerte. Bărbia îi cade în piept și se prăbușește peste tastatură, apoi corpul i se răsucește și i se prelinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
să mergem. Scoate cheile mașinii și mi le dă. Eu și Helen ne întoarcem și pornim. Dar, uitându-mă înapoi, o văd pe Mona cum râde în palme. Râde. Mona se oprește din râs când mă uit la ea, dar zâmbetul nu i se șterge de pe față. Și îi spun să-și șteargă imediat rânjetul ăla de pe față. Ce mama dracului are de se rânjește așa? o întreb. Capitolul 35 Eu sunt la volan, Mona stă pe bancheta din spate, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-mi capul și dându-mi-l pe spate, strângându-mă de gât cu mâna, polițaiul cel tânăr zice: — Ai grijă cum te porți cu dom’ sergent, țipă el. Ai băgat la cap? Și dom’ sergent își ridică privirea cu un zâmbet slab și zice: — Da. Ai auzit ce-a zis?! Și-și trage nasul. Și polițaiul cel tânăr își ia mâna din gâtul meu. Se dă înapoi spre ușă, zicând: — Eu sunt aici, afară, dacă aveți nevoie de... orice. — Mulțumesc frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
de unde plecasem, zice, la viața de dinainte de a te cunoaște. Își sterge și-și tot șterge pe fustă mâna plină de sânge. — Chiar dacă am toate puterile din lume. Trebuie să ajungem la un spital, zic. Și Helen zâmbește cu un zâmbet însângerat și zice: — Păi suntem într-un spital. Nu-i vorba de ceva personal, zice. Avea nevoie de cineva. Chiar dacă l-ar putea aduce înapoi pe Patrick, n-ar vrea să-i distrugă viața împărtășindu-i descântecul. Chiar dacă asta ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
imediat ce țăranul atinge țîța umflată de-atîta lapte, cu degetele aspre, neunse cu seu ori umezite în apa caldă adusă pe fundul găleții. Păstrează-te, încearcă s-o dreagă femeia ai auzit doar ce-a spus profesorul. Radu îi aruncă un zîmbet echivoc, așază cafeaua lîngă telefon și se retrage pe jumătatea lui de pat. Să-ți aduc un coniac spune Paula, simțindu-l topit. Ce dac-am zis de nevastă-ta, surîde, ridicîndu-se -, nu-i vina mea că am auzit ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
E calm, cu un mare echilibru în vorbă așa și-l amintește din întîlnirile dese cu el în alimentara, la raionul de salamuri. Nu știe ce sfîntu' spun ochi lui, dar vînzătoarele, cînd îl văd, se umplu din senin de zîmbet, servindu-l preferențial. A, feblețea vînzătoarelor de la alimentara; am stat de cîteva ori la coadă după el... Și pe mine mă servește preferențial măcelarul rîde Paula, atentă la pahare. Mîna lui Radu se întinde violent spre femeie, prinzînd-o de capot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
care a stat de vorbă, îi urmărește un timp mersul, privește din nou spre tînăr și surîde molcom, cu un aer trist: Tov Vlădeanu, un bătrîn ca mine are și-acasă... Lăsați, Don Șef! Dumneavoastră bătrîn?! rîde tînărul, să împrăștie zîmbetul trist. Oricum, murmură Don Șef nu tînăr ca dumneavoastră. N-ați văzut ce privire v-a aruncat? Frumoasă femeie! Și tînără... Și-aveți amîndoi niște ochi, parc-ați fi frați. Ia vedeți, am impresia că vă place... Vorbele șefului l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ca dumneavoastră. N-ați văzut ce privire v-a aruncat? Frumoasă femeie! Și tînără... Și-aveți amîndoi niște ochi, parc-ați fi frați. Ia vedeți, am impresia că vă place... Vorbele șefului l-au făcut pe Vlădeanu să-și înghețe zîmbetul pe buze; ochii lui se aruncă spre pavilion, prinzînd în ei ultima imagine a mersului domol, degajat, înainte ca femeia să fi pătruns prin ușile mari, de sticlă. Cine-i? întreabă tînărul. E venită de curînd? se interesează el, mințind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Văd că m-am înșelat. Bună cafea! De unde naiba o ai, că eu nici amestec nu găsesc și-am făcut curte tuturor vînzătoarelor de la dulciuri. Mihai privește lung spre Vlad, gustîndu-i gluma spusă pe un ton senin, însoțită de un zîmbet larg, nu lipsit de acea clipire a ochilor ce trădează complicitatea bărbaților cînd abordează astfel de subiecte. Dacă le faci numai curte, nu obții nici dropsuri, să-ți sfarmi măselele. Merită să le fac mai mult? întreabă Vlad cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
continuat prezentarea: "Mihai Vlădeanu, autorul piesei cu sînziene, de luna trecută, la T.V." Cînd Mihai și-a înclinat privirea în fața femeii, care n-a schițat intenția de a-și ridica mîna să i-o ofere, dar și-a înflorit un zîmbet ironic pe buze, ochii lui au fixat-o scurt, apoi au coborît peste piept, s-au oprit o fracțiune de secundă pe mijlocul strîns în rochie, au sorbit întreaga lungime a coapselor și s-au pierdut în jos, în mijlocul cercului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]