19,782 matches
-
că înclina către idealism. Potrivit lui John Lewis Gaddis (1982), lucrurile nu sînt chiar atît de clare. Concepția generală a lui Roosevelt asupra politicii mondiale era la fel de anti-izolaționistă ca și cea a lui Wilson. El considera orice posibilă hegemonie, fie pe frontul transatlantic, fie pe cel transpacific (de exemplu Germania și/sau Japonia) ca o amenințare la adresa securității Statelor Unite, pe care politica externă trebuia să o contracareze chiar și prin război, dacă era necesar. În plus, era convins că politica de evitare
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
aproximativ) liber, sau favorabil față de URSS, dar nu ambele. Guvernul sovietic a făcut în așa fel încît ultima opțiune să iasă învingătoare. Pe de altă parte, sovieticii erau preocupați de tergiversarea fără sfîrșit a occidentalilor în privința deschiderii unui al doilea front împotriva Germaniei: "Din punct de vedere marxist, aliații au făcut exact ce trebuiau să facă, adică să amîne al doilea front pînă cînd Uniunea Sovietică și Germania se vor fi epuizat una pe alta. Apoi cele două puteri occidentale puteau
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
învingătoare. Pe de altă parte, sovieticii erau preocupați de tergiversarea fără sfîrșit a occidentalilor în privința deschiderii unui al doilea front împotriva Germaniei: "Din punct de vedere marxist, aliații au făcut exact ce trebuiau să facă, adică să amîne al doilea front pînă cînd Uniunea Sovietică și Germania se vor fi epuizat una pe alta. Apoi cele două puteri occidentale puteau să debarce în Franța, să pătrundă fără vărsare de sînge în Germania și să impună pacea amîndurora, Germaniei și Rusiei deopotrivă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
găsește loc [...] spre o țintă dată [dar] nu se întrezărește nici o umbră a sentimentului că ținta trebuie atinsă într-un timp anume. Diplomația sovietică este mai sensibilă la o forță contrară, mai pregătită să se disperseze în sectoarele individuale ale frontului diplomatic, atunci cînd acea forță e resimțită ca prea puternică și este astfel mai rațională în logica și retorica puterii." (Kennan 1951: 118-19) În acest punct, Kennan face o expunere realistă a ceea ce îi pare lui a fi o politică
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
stării de lucruri existente." (Kennan 1951: 127- 8) Încă de la început, Kennan și-a bazat argumentația pe speranța că reforma internă ar trebui să învingă dictatura și expansiunea (Kennan 1951: 136-43). E adevărat că în scrierile de mai tîrziu, cînd frontul extern era fixat, el a insistat asupra faptului că competiția reală între cele două sisteme ar trebui să aibă loc pe frontul intern. Victoria în războiul rece nu depindea de ceea ce puteau să realizeze în spațiu cele două sisteme cu
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
trebui să învingă dictatura și expansiunea (Kennan 1951: 136-43). E adevărat că în scrierile de mai tîrziu, cînd frontul extern era fixat, el a insistat asupra faptului că competiția reală între cele două sisteme ar trebui să aibă loc pe frontul intern. Victoria în războiul rece nu depindea de ceea ce puteau să realizeze în spațiu cele două sisteme cu armele lor sofisticate, ci de capacitatea lor de a-și rezolva problemele interne și de a-și realiza idealurile. Întrebat în ce
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
joc de sumă zero. Văzînd lumea ca o luptă între libertate și totalitarism, Truman și succesorii săi au făcut din Statele Unite un jandarm mondial al apărării libertății de pretutindeni (incluzînd aici sprijinirea regimurilor autoritare proamericane). Asumîndu-și rolul de lider al frontului antitotalitar, Statele Unite erau responsabile în privința graniței dintre cele două blocuri. În termeni politici, aceasta însemna descurajare globală, adică încheierea de pacte militare în jurul emisferei sovietice, așa cum se poate vedea din pactomania secretarului de stat John Foster Dulles. Pînă la urmă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
strategic, administrația Nixon a readus în calcul distincția între interese vitale și interese periferice, pentru a evita să fie atrasă în toate disputele de frontieră. Cum victoria tacticilor de gherilă atrăgea după sine posibilitatea unor noi tentative reușite pe alte fronturi, Statele Unite au început să selecteze mai atent conflictele în care urmează să se implice. Noua politică americană era mai puțin preocupată acum să împiedice pretutindeni orice potențială victorie comunistă. Ea și-a însușit o viziune mai largă asupra politicii mondiale
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
destindere a lui Kissinger, aplicată deopotrivă prietenilor și dușmanilor. Într-adevăr, destinderea poate fi definită ca o politică de îngrădire prin conexări negociate. Politica conexării consta în întrepătrunderea ariilor politice cu scopul creării unei pîrghii de avans diplomatic pe multiple fronturi. Principala sa țintă era guvernul sovietic. De fapt, ea implica două elemente aparent contradictorii. Pe de o parte, ea încerca să integreze economia sovietică în cea a sistemului internațional occidental, într-o asemenea măsură încît URSS să nu prea aibă
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
declarat în 1973. El le-a propus cu generozitate europenilor să-și urmărească interesele regionale, în timp ce Statelor Unite le rămîneau cele globale. Aceasta semăna cu o diviziune a muncii: europenilor li se cerea să contribuie mai mult la securitatea Europei (principalul front militar împotriva URSS), iar Statele Unite urmau să se ocupe singure de toate celelalte chestiuni de interes occidental. Nu mai e nevoie să spunem că Anul Europei a fost un dezastru diplomatic. De asemenea, stimulentele și amenințările, care puteau fi folositoare
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
fabricate istoric, care definesc subiectivitatea internațională competentă și care ocupă un spațiu social definit precar" (Ashley 1987: 411). Acest lucru este inevitabil în viziunea romantică a realiștilor, care se văd pe ei înșiși ca angajați într-o luptă pe două fronturi. Ei sînt apărătorii națiunii împotriva violenței inerente relațiilor internaționale, precum și vocea care avertizează împotriva încercărilor de a exporta idealuri interne, fie ele și democratice, într-o sferă unde aplicarea lor ar putea duce la un război nenecesar. Asumpțiile realismului legitimează
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
documentației integrale, am privit literatura română din avion, încercînd a stabili altitudinile, a proporționa valorile. La fiecare autor am scos în evidență numai ceea ce este realmente valabil artisticește, tăcând pe cât cu putință părțile neizbutite, în fiece capitol am scos în frontul întîi scriitorii viabili și am lăsat în umbră pe culturali. În felul acesta cred că, citind ediția cea mare și apoi pe aceasta mică, cititorul se va lămuri asupra părții vii din literatură. N-am făcut ca alții care în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
puterile sale. Apostol Bologa, român ardelean și ofițer austriac, nu știe să opteze pentru o atitudine: să fie soldat credincios țării austro-ungare sau naționalist și bun român. El oscilează luptând fără ardoare și cere doar mutarea când e adus pe front românesc. Eroul din Catastrofa, ființă primară, încurcată în regulamente, trage pur și simplu în conaționalii săi. Bologa, fără a avea exaltări naționale, ar dori să evite cazul supărător. El dezertează prea târziu, e prins și primește spânzurarea ca o izbăvire
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
spectacolul sobru, uman, de un tragic sinistru, din romanul d-lui Călinescu! Și cât de amplificată este lupta aceasta epică, în jurul moștenirii, prin participarea lui Stănică, tip jovial de escroc sentimental, de intermediar interlop și de intrigant pe mai multe fronturi, avocat fără procese și om de afaceri suspecte, arivist aprig, fără scrupule. Colportor de vești imaginare, născocite din interes și din ambiția de a fi informat, măsluitor de situații și profitor de pe urma tuturora, Stănică se așează în galeria profitorilor caragialieni
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mai sincer patriotism, implicat de altfel în manifestările sale pe toate tărâmurile. În conduita civică, patriotismul lui s-a exprimat în atitudini patetice, în acte impresionante de generozitate, abnegație și curaj. În campania din 1913, I. însoțește trupele românești pe fronturile de luptă. În timpul primului război mondial, la Iași, se străduiește să insufle tărie sufletească soldaților din tranșee prin articolele sale. În parlament pronunță discursuri de îmbărbătare memorabile, ca acela din 14 decembrie 1916, în care se opune retragerii din fața armatei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
vastă și de variată? Monarhia centralizată Statul francez centralizat își are originile în eforturile depuse de monarhii francezi de a-și întări puterea începând cu dinastia Capețiană (987-1328) și culminând cu cea a Bourbonilor (1589-1792). Regii francezi luptau pe două fronturi: pe plan extern, împotiva dușmanilor, iar pe plan intern, împotriva nobilimii, Bisericii și, după Reformă, împotriva protestanților. Franța a fost întemeiată de un grup de franci cunoscuți sub numele de merovingieni care, la început, au avut sub stăpânire o regiune
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
stânga, în Parti Socialiste PS (Partidul Socialist). În 1972, PS a făcut un pact cu Parti Communiste Français PCF (Partidul Comunist Francez) și cu Mouvement des Radicaux de Gauche MRG (Mișcarea Radicalilor de Stânga), cu scopul de a crea un front comun la alegerile prezidențiale din 1974. Candidatul de stânga unită, Mitterrand a pierdut în fața lui Giscard d'Estaing la aceste alegeri însă, strategia unificării și-a luat revanșa la alegerile din mai 1981 când Mitterrand l-a învins pe Giscard
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
partidul este deschis atât spre descentralizare cât și spre integrarea europeană. Celelalte două partide se opun acestor tendințe și se definesc ca fiind "suveraniste". Pe lîngă aceste partide ale dreptei gauliste "clasice" se află mișcarea de extremă dreapta centrată pe Front National (FN), condus de Jean-Marie Le Pen, acum împărțită în două tabere rivale. Această mișcare împărtășește multe dintre ideile despre suveranitatea națională, la fel ca și dreapta gaulistă, la care mai adaugă o respingere a valorilor republicane cheie precum egalitatea
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
obțineau un loc cu un prag scăzut, a însemnat că exista un grad ridicat de fragmentare, incluzând și listele disidenților din cadrul partidelor. În unele cazuri, partidele de centru-dreapta au depășit problema formațiunilor majoritare prin afaceri de prost gust făcute cu Frontul Național de extremă-dreapta al lui Jean-Marie Le Pen, chiar dacă acestea au fost condamnate de către birourile de la Paris ale partidelor implicate. Problema a devenit foarte vizibilă în urma alegerilor electorale din 1992 când doar patru consilii regionale (din 20 din Franța metropolitană
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
liberali, pe de altă parte. Dar chiar și în interiorul partidelor există o continuă fragmentare după cum am văzut, de exemplu, în cazul gauliștilor care au trei partide ce pretind patrimoniul gaulist. Mai mult, aripa dreaptă a trebuit să concureze cu ridicarea Frontului Național de extremă-dreaptă al lui Le Pen, care a folosit alegerile locale drept teste de probă pentru alegerile naționale. Tabelul 6.2. Evoluția alegerilor municipale în orașe de 9000 sau mai mulți locuitori în 1977, 1983 și 1989 (% din voturi
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de dimensiuni diferite. În primul rând, creșterea numărului de abțineri a însemnat un declin pentru sprijinul partidelor de la guvernare, fie ele de dreapta sau de stânga, care mai erau și subestimate de către apariția forțelor politice anti-sistem, verzii de extremă-stânga și Frontul Național de extremă-dreapta. Creșterea numărului de abțineri și descompunerea partidelor de guvernământ (PCF, PS, RPR, UDF) poate fi văzută în tendințele existente în timpul celor trei perioade ale alegerilor: în 1986, 22,1% din votanții înregistrați s-au abținut, iar 29
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
în cadrul competențelor care le-au fost atribuite. Dificultatea de a forma un executiv a creat o imagine negativă regiunilor în ochii publicului, iar acest lucru a fost exacerbat în câteva regiuni în care dreapta clasică a intrat în alianță cu Frontul Național de extremă-dreapta cu scopul de a-și alege președintele în ciuda dispoziției date de la nivelurile naționale ale partidelor de a nu intra în astfel de alianțe. În urma alegerilor din 1998, era clar că sistemul electoral avea nevoie de reformă pentru
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
tur. Diviziunile au fost oarecum mai puțin profunde în cadrul partidelor de stânga decât în cele de dreapta, unde UDF a refuzat în unele regiuni să fuzioneze cu UMP (fostul RPR), pe motiv că unele secțiuni ale UMP formaseră alianțe cu Frontul Național. Partidele de stânga au reușit astfel să fuzioneze într-o listă comună în toate regiunile cu excepția a două (Midi-Pirinei și Champagne-Ardennes, unde între ecologiști și socialiști existau divergențe), Rezultatele alegerilor au oferit stângii majoritatea în 20 din cele 22
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de UMP. O trăsătură demnă de observat a acestor alegeri a fost creșterea semnificativă a participării dintre cele două tururi, care a fost favorabilă îndeosebi stângii. Factorul principal al acestei creșteri pare să fi fost legat de prezența sau absența Frontului Național la cel de-al doilea tur. În acele regiuni în care a fost prezent, susținătorii partidelor de stânga au ieșit la vot în număr mare pentru a se asigura că FN va fi învins. În acele regiuni în care
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
dedicate războiului sârbo-muntenegrean formează un alt capitol consistent al publicisticii eminesciene din această etapă: "O depeșă din Ragusa", " Până în momentul de față...", "Despre biruința muntenegrenilor...", "De la armia de pe Drina...", "Telegramele cele mai nouă" etc. cuprind informații privind organizarea apărării pe fronturile de luptă și rezistența armatelor sârbe în fața invadatorilor otomani. Eminescu realizează una dintre cele mai sugestive caracterizări ale poporului muntenegrean, având în minte imaginea Țărilor Române la începutul organizării lor și identificând elemente de similitudine între conducătorii muntenegreni și personalități
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]