KorAP: Find »[drukola/base=mort & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...750 751 752 ...780 >

19,481 matches

Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

giulgiu, sovon sau respeti) este pusă pentru ca răposatul să aibă cu ce se apăra împotriva "focului" pe care trebuie să-l străbată până la rai 309. Lumina din ceară, având aceeași lungime cu cel decedat, numită "toiag", și așezată pe pieptul mortului, are dublă semnificație: pe de o parte, cel ce s-a petrecut din lumea aceasta va merge cu lumină în cer și se va răzima pe dânsul ca pe un adevărat toiag, iar, pe de altă parte, "toiagul" "arde" toate

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
răzima pe dânsul ca pe un adevărat toiag, iar, pe de altă parte, "toiagul" "arde" toate păcatele, "ca să meargă curat în cealaltă lume" 310. În sicriu se mai pun și așchii, "geluituri", "surcele" rămase de la scândurile pentru confecționarea lui, pentru ca mortul să aibă "cu ce-și ațâța focul" pe cealaltă lume 311. Dacă cineva n-a murit "de moarte bună", ci "și-a făcut seama", pe locul în care a fost înmormântat, fiecare trecător pune câte o surcică (așchie), iar când

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
poporului român; ca "arbore de naștere" reprezintă "înfrățirea simbolică între noul născut și un brăduț" ("pe fruntea brăduțului (scrisu-i și sorții finuțului / scrisu-i pe fruntea finuțului"); ca "arbore de nuntă" este un simbol al mirelui; în prenuntă sau în nunta mortului, ca "arbore funerar", pus la "căpătâiul" mormântului, mijlocește trecerea sufletului peste apa sâmbetei sau peste Marea Neagră 320. Considerat "arbore cosmogonic, teogonic și antropogonic", "creator de elemente cosmice, de făpturi divine și de oameni", bradul este, sub raport mitic, bipolar: ele

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
sau în clopotniță (Transilvania), atunci când moare un om. 342 La huțulii din Bucovina, "ca semn al morții" pentru comunitate, se punea la geam un steag alb și se făcea foc lângă zăvoare. Potrivit credințelor străvechi ale huțulilor, tragerea clopotelor la mort semnifică readucerea sufletului hoinar acasă, sicriul, denumit "dereviște" sau "demovina" are sensul de "căsulie".343 În tradiția românească, în ritualul înmormântării, "bradul" se așeza în pragul casei și era înfipt în pământ, la căpătâiul mortului. La slavii din sud, bradul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
ale huțulilor, tragerea clopotelor la mort semnifică readucerea sufletului hoinar acasă, sicriul, denumit "dereviște" sau "demovina" are sensul de "căsulie".343 În tradiția românească, în ritualul înmormântării, "bradul" se așeza în pragul casei și era înfipt în pământ, la căpătâiul mortului. La slavii din sud, bradul era înlocuit cu un pom fructifer, prun, cireș sau măr. Prin intermediul pomului de înmormântare, sufletul celui răposat își continuă viața în trupul naturii.344 În trecut, mortul era așezat într-un sicriu scobit dintr-un

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
casei și era înfipt în pământ, la căpătâiul mortului. La slavii din sud, bradul era înlocuit cu un pom fructifer, prun, cireș sau măr. Prin intermediul pomului de înmormântare, sufletul celui răposat își continuă viața în trupul naturii.344 În trecut, mortul era așezat într-un sicriu scobit dintr-un trunchi de copac, tocmai pentru a reliefa această legătură " de sânge" dintre om și viața naturii.345 În Bucovina, la moartea unui om, se aduce, de la biserică, "un prapur și o cruce

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
aduce, de la biserică, "un prapur și o cruce" care se leagă, în fața casei, de doi pari ce încadrează ușa și se țin până la înmormântare. "Prapurul" din Bucovina înlocuiește "steagul" din Transilvania. În trecut, la casa în care se afla un mort, se punea un brad (numit bradul de la morți), "frumos și verde, împodobit cu flori, cu cununi și cu maramă, în formă de steag". În Banat, moartea unui tânăr este înștiințată de un om care merge prin sat cu un steag

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
care se leagă, în fața casei, de doi pari ce încadrează ușa și se țin până la înmormântare. "Prapurul" din Bucovina înlocuiește "steagul" din Transilvania. În trecut, la casa în care se afla un mort, se punea un brad (numit bradul de la morți), "frumos și verde, împodobit cu flori, cu cununi și cu maramă, în formă de steag". În Banat, moartea unui tânăr este înștiințată de un om care merge prin sat cu un steag negru 346. În Bucovina, bradul, împodobit la moartea

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
este înștiințată de un om care merge prin sat cu un steag negru 346. În Bucovina, bradul, împodobit la moartea tinerilor, necăsătoriți, este dus de vătăjei (vornic sau vestitor) la înmormântare, "pentru a vesti nunta", apoi se îngroapă la capul mortului, lângă cruce, împreună cu "bățul de vătăjel". 347 La romani, exista același ritual al arborelui de moarte, reprezentat de chiparos sau de brad 348. Chiparosul era consacrat lui Pluton, zeul Infernului, iar bradul a devenit un apărător împotriva Diavolului. O legendă

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
că bradul are "cepurile în cruce", pentru a-l alunga pe Diavol. Totuși, se crede că a rămas în brad puțină "mânie de-a Satanei" și de aceea pocnește când se pune pe foc 349. "Pomul" care-l însoțește pe mort la groapă este făcut dintr-un "pom roditor de grădină" și împodobit cu fructe sau cu păsări făcute din aluat, colăcei, scărițe și cârlige, din aluat, turtă dulce 350. "Pomul morții" este, de fapt, un "pom al vieții", mijlocind "trecerea

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Caloianul, practicat în a treia marți după Paști sau când e mare secetă. Fetele și femeile frământă lut și fac un om în miniatură pe care îl botează Caloian sau Scaloian, îl pun într-un sicriu, îl plâng ca pe mort, îl tămâiază și îl îngroapă la o fântână sau la puțul satului, cântând: "Caloiene, Iene, Caloiene, iene, / Du-te-n cer și cere! / Să deschidă porțile, / Să sloboadă ploile, / Să curgă ca gârlele, / Zilele și nopțile, / Ca să crească grânele. / Caloiene

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
îngerii", în ziua de Blagoviștenie (Bunavestire), se face foc în ogradă, dinaintea ușii, punându-se alături poame, sare și o cofă cu apă care, după aceea, se dau de pomană.428 În schimb, focurile din Joia Mare sunt făcute "pentru morți", "ca să aibă la ce se încălzi și sta la lumină", deoarece, se spune că morții vin și se așază împrejurul focului de aceea se pun și scaune și paturi lângă foc. Aceste focuri sunt făcute, de obicei, din lemn de

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
alături poame, sare și o cofă cu apă care, după aceea, se dau de pomană.428 În schimb, focurile din Joia Mare sunt făcute "pentru morți", "ca să aibă la ce se încălzi și sta la lumină", deoarece, se spune că morții vin și se așază împrejurul focului de aceea se pun și scaune și paturi lângă foc. Aceste focuri sunt făcute, de obicei, din lemn de alun care nu se taie, ci se rupe cu mâna, iar, o dată adus acasă, nu

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
cu lacrimi de om. / Și după ce i-oi spăla-o / Frumușel că i-oi usca-o; (...) / Și după ce mi-oi usca-o / Îndărăpt i-oi înturna-o / Pe șuierul vântului, / Pe fundul pământului..."85 Într-un bocet bănățean, numit "petrecerea mortului", cosmicul mijlocește trecerea dintre cele două lumi, lumea de aici și lumea de dincolo: "Brade, brade! Să-mi fi frate, / Întinde-ți, întinde / Eu să le pot prinde / Vârfurile tele / Să trec peste ele / Marea în cea parte / Ce lumea

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Ei te vor tăia / Și te-or răsturna. / Maistări vor veni / Și te vor ciopli / Și din tine-or face, / Ca să fie pace, / Punte peste mare / S-aibă trecătoare, / Suflete ostenite / Cătră rai pornite! / Bradu-atunci se gândea / Și trupinele-ntindea / Iar mortul îmi trecea / Unde dorul îl ducea / Marea fără nume / L-aialaltă lume."86 Moartea-nuntă înveșnicește legătura de sânge dintre om și cosmos: "Vasile, fecior mare" / Amu-i nunta dumitale. Scoală-te, nu sta scârbit / Că nuntașii ți-au sosit! Da cine

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
care se înfășoară în jurul paharului cu apă, de pe masă.192 În Bucovina, în cinstea ursitoarelor, moașa aprinde o lumânare și o pune pe masă, ca să ardă toată noaptea.193 La moarte, se ia un fir de cânepă și se măsoară mortul, iar, după această lungime, se face "toiagul" din ceară curată, în formă de spirală (labirint) care îl va călăuzi pe lumea cealaltă, mai ales când trece peste "puntea raiului".194 În Bucovina, ața cu care s-a măsurat mortul sau

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
măsoară mortul, iar, după această lungime, se face "toiagul" din ceară curată, în formă de spirală (labirint) care îl va călăuzi pe lumea cealaltă, mai ales când trece peste "puntea raiului".194 În Bucovina, ața cu care s-a măsurat mortul sau cu care s-au legat picioarele sau gura se pune în sicriu, pentru a-l dezlega de lumea de aici și pentru a-i îndruma pașii în lumea de dincolo, iar "toiagul" se așează pe o cană cu apă

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
forțele creației. 89 "Îngroparea" ritualică a Crăciunului este, de fapt, sacrificiul simbolic pentru a se putea împărtăși din binecuvântările Apelor primordiale. Scenariul mitic al "îngropării" constă într-un adevărat ceremonial al înmormântării: un flăcău, sau un buștean, învelit ca un mort, e prohodit de un "preot" din ceată, în timp ce este bocit de ceilalți colindători; după ce este însoțit pe ultimul drum, "mortul" este aruncat în apă, de pe un pod, în "produc" (copca făcută în gheață), "cetluit" cu un butuc, pentru ca, astfel, să

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
primordiale. Scenariul mitic al "îngropării" constă într-un adevărat ceremonial al înmormântării: un flăcău, sau un buștean, învelit ca un mort, e prohodit de un "preot" din ceată, în timp ce este bocit de ceilalți colindători; după ce este însoțit pe ultimul drum, "mortul" este aruncat în apă, de pe un pod, în "produc" (copca făcută în gheață), "cetluit" cu un butuc, pentru ca, astfel, să ajungă dincolo de Apa Sâmbetei, considerat tărâmul morților, dar și ținutul Binelui; o dată înviat, "Crăciunul" lua o prăjină lungă, în vârful

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
simbolismului soarelui, fără a putea fi disociate unul dde altul. Depinzând de soare, luna reprezintă principiul feminin, periodicitatea și reînnoirea, fiind un simbol al transformării, al creșterii și al ritmurilor biologice. Luna este "un instrument de măsură universal", este "primul mort", semnificând trecerea de la moarte la viață și de la viață la moarte. "Pasivă" și "receptivă", luna este apă, în raport cu focul solar, având ca origine apele primordiale. Luna este deopotrivă "poartă a cerului și poartă a infernului". În mitologia generală, luna este

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
astrului lunar, cercul se divide în două, reprezentând dedublarea principiului universal al vieții, dualitatea ilustrând aspectul feminin, receptiv și, în același timp, regenerator al naturii. Divinitățile lunare patronează vegetația, nașterea, moartea, fertilitatea pământului, creșterea plantelor. Luna a fost considerată "primul mort" din cauza dispariției din 3 nopți, considerată a fi înghițită de vârcolaci sau de monștri. Ca măsură a timpului și simbol al veșnicei reîntoarceri, luna este primul mort care învie. Lumina reflectată a lunii reprezintă cunoașterea indirectă, conceptuală, discursiv-rațională, evocând subconștientul

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
patronează vegetația, nașterea, moartea, fertilitatea pământului, creșterea plantelor. Luna a fost considerată "primul mort" din cauza dispariției din 3 nopți, considerată a fi înghițită de vârcolaci sau de monștri. Ca măsură a timpului și simbol al veșnicei reîntoarceri, luna este primul mort care învie. Lumina reflectată a lunii reprezintă cunoașterea indirectă, conceptuală, discursiv-rațională, evocând subconștientul, imaginația, visul, elementarul, femininul (anima).177 Deosebindu-se de soare care apare în fiecare zi a anului, cu aceeași înfățișare, luna este un astru schimbător, supus temporalității

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
pe jos, de e ziua mică, precum și iarna, dând drumul lunei mai pe sus și soarelui mai pe jos, de e ziua mică și noaptea mare. Sub mâna lui sunt toate vietățile și oamenii, atât cei vii, cât și cei morți. Toamna, când e ziua lui, atunci se desparte vara și el dă vietățile în mâna lui Sfântul Neculai de la poartă și le hrănește până la Iordan, ș-atunci când se sfințește agheasma și bate preotul cu piciorul în piatră, piatra crapă și

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
înserează, / Cerul nalt să dăruiască, / Casa toată să trăiască / Un trai dulce, fericit / Ca un soare strălucit! / La anul și la mulți ani, / Opriți plugul, băietani! / Ho!"201 Paralelismul dintre drumul lunar, supus temporalității și morții luna fiind considerată "primul mort" și destinul uman, drămuit de hotare biologice, construiește un adevărat ritual al primenirii umanului, în funcție de fazele lunii. Astfel, înainte de Paști, când era Lună Veche (Lună Plină), se dereticau gospodăriile, se spălau rufe, se văruia, dat fiind faptul că Luna Veche

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
șarpele". III.3.2. ORDINEA COSMICĂ: "PASĂREA", "ȘARPELE" 1. PASĂREA a. Imaginea a-temporală și a-spațială Arhetip al elevației, liant gnoseologic dintre pământ și cer, pasărea reprezintă o metaforă universală a sufletului. În majoritatea mitologiilor arhaice, pasărea întruchipează sufletul mortului, călător în lumea de dincolo. Simbolul "pasăre-suflet" este prezent în Mesopotamia, Grecia antică, la majoritatea popoarelor Europei, la multe triburi din America și Australia. Această imagine a păsării-suflet o găsim, la români, în colacii ritualici, dați de pomană, și pe

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]