KorAP: Find »[drukola/base=rus & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...750 751 752 ...758 >

18,930 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

procură”: fără o armată permanentă, evitând implicarea serioasă pe continent și abținându-se să desfășoare trupe pe pământ european. În trecut, o putere maritimă În căutare de mercenari se putea orienta spre spanioli, olandezi, elvețieni, suedezi, prusaci și, bineînțeles, spre ruși. Dar vremurile se schimbaseră. De aici și decizia britanică, În ianuarie 1947, de a-și dezvolta propriul program atomic. Alegere care avea să conteze abia mai târziu. Pe moment, singura speranță a britanicilor era să Încurajeze prezența continuă a americanilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
atomic. Alegere care avea să conteze abia mai târziu. Pe moment, singura speranță a britanicilor era să Încurajeze prezența continuă a americanilor În Europa (ceea ce Însemna să Îmbrățișeze public credința americană Într-un acord negociat) și să colaboreze simultan cu rușii, În limitele realismului. Cât timp teama de revanșismul german prevala, această politică putea fi susținută cu greu. La Începutul anului 1947 Însă, ea devenise vizibil inadecvată. Nu era clar dacă Uniunea Sovietică reprezenta sau nu un pericol real și iminent

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au fost staționați, până În 1946, 1.600.000 de oameni. Stalin controla direct sau (În cazul Iugoslaviei) indirect o suprafață imensă din Europa Centrală și de Est. Numai avansul rapid al trupelor britanice comandate de Montgomery i-a Împiedicat pe ruși să ajungă prin nordul Germaniei până la frontiera daneză. Cum știau prea bine generalii din Occident, nimic nu putea sta În calea Armatei Roșii dacă Stalin i-ar fi ordonat să avanseze până la Atlantic. Americanii și britanicii erau clar avantajați când

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
URSS să controleze estul Germaniei și mai ales Cehoslovacia, unde se găseau rezerve de uraniu: În câțiva ani, 200.000 de est-europeni aveau să lucreze În aceste mine În cadrul programului atomic sovietic 7. Dar bomba atomică, deși Îi Îngrijora pe ruși, făcându-l pe Stalin chiar mai sceptic În privința motivelor și intențiilor Statelor Unite, nu a afectat calculele militare sovietice. Acestea decurgeau direct din planurile politice ale lui Stalin, care Încununau la rândul lor obiective rusești străvechi. Primul țel era teritorial: Stalin

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de cele ale marilor puteri. Cum Marea Britanie avea interese preponderent coloniale, iar pe continent Rusia nu avea rival, țarul urma să arbitreze aranjamentul european de după război. Protestele locale, tratate ca pericole pentru acordurile de pace, au fost Înăbușite energic. Securitatea rușilor era direct proporțională cu teritoriul aflat sub control țarist - trebuia ca armatele occidentale să nu poată atinge Moscova cu ușurință - și cu măsura În care locuitorii acestui teritoriu se Împăcau, de voie sau de nevoie, cu noul sistem. Exact aceleași

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Înainte (conform programului inițial al lui Hitler), Uniunea Sovietică putea fi Îngenuncheată. Ca și Statele Unite după Pearl Harbor, Însă din motive oarecum mai solide, conducerea sovietică era obsedată de „atacuri-surpriză” și de nerecunoașterea staturii sale internaționale. Timp de multe decenii, rușii, chiar mai mult decât francezii, au continuat să vadă În Germania principala amenințare 9. și atunci, ce voia Stalin? Anticipând răcirea relațiilor cu Vestul, Încerca să-și valorizeze la maximum câștigurile și să profite de fragilitatea Occidentului. Dar nu e

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
abandonarea României, Bulgariei și Ungariei În mâinile sovieticilor), aceste acorduri au fost semnate tocmai pentru că nici una dintre marile puteri nu ar fi riscat o confruntare din pricina lor. În schimb Germania era cu totul altceva. Nemții contau imens, mai ales pentru ruși. Germania era subiectul războiului și al păcii. Spectrul revanșismului german nu bântuia numai calculele francezilor, ci și pe cele ale rușilor. Când Stalin, Truman și Churchill s-au Întâlnit la Potsdam (În perioada 17 iulie - 2 august 1945, cu Attlee

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
fi riscat o confruntare din pricina lor. În schimb Germania era cu totul altceva. Nemții contau imens, mai ales pentru ruși. Germania era subiectul războiului și al păcii. Spectrul revanșismului german nu bântuia numai calculele francezilor, ci și pe cele ale rușilor. Când Stalin, Truman și Churchill s-au Întâlnit la Potsdam (În perioada 17 iulie - 2 august 1945, cu Attlee În locul lui Churchill după victoria laburiștilor În alegerile generale britanice), ei au reușit să cadă de acord În câteva privințe: expulzarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pentru care furnizau la schimb alimente și materii prime din estul Germaniei. Acordurile conțineau așadar o contradicție: tratau separat resursele economice ale Estului și Vestului. Reparațiile au fost de la Început un măr al discordiei, cum se Întâmplase și după 1918: rușii (ca și francezii) le revendicau cu tărie, iar autoritățile sovietice nu au ezitat să disloce și să transporte uzine și echipament din Germania Încă de la Început, cu sau fără consimțământul coocupanților. Un acord privind noile frontiere dintre Germania și Polonia

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o pace ruso-germană separată și de aceea toleraseră amânări și compromisuri, au Încetat să mai ia În considerație această ipoteză improbabilă. În august au luat decizia unilaterală de a permite creșterea producției În Bi-zonă (suscitând un val de critici din partea rușilor și francezilor). Directiva JCS 1067 a Statului-Major Interarme (Planul Morgenthau) a fost Înlocuită de JCS 1779, care proclama oficial noile obiective americane: unificarea economică a vestului Germaniei și Încurajarea autonomiei. Pentru americani mai ales, germanii ieșeau cu repeziciune din rolul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de trupele sovietice. URSS nu avea de gând să părăsească această parte a Europei; așa cum evenimentele aveau să confirme, viitorul Estului rămânea strâns legat de soarta gigantului vecin. Cehoslovacia părea să fie, desigur, excepția. Mulți cehi i-au Întâmpinat pe ruși ca pe niște eliberatori. După acordul de la München, cehii nu-și mai făceau iluzii cu privire la puterile occidentale: guvernul În exil de la Londra, condus de Edvard Beneš, a fost singurul care a făcut avansuri clare Moscovei Înainte de 1945. După cum se exprima

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai multă importanță peticului de hârtie care promite sprijindecât i-am dat noi vreodată”. Deloc surprinzător: nu aveau altă speranță. Marea Britanie, măcar, era o insulă. Însă francezii, ca toți ceilalți, erau mai vulnerabili decât oricând: În fața nemților și, acum, a rușilor. NATO era așadar de două ori important pentru Paris: deplasa linia defensivă antisovietică mai departe către est - cum observa Charles Bohlen cu câteva luni Înainte de semnarea Tratatului, „francezii se agață de o licărire de speranță: multe, puține, trupele americane stau

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
americanilor În general - ca pe o barieră În calea agresiunii sovietice În zona Atlanticului de Nord. De unde faimosul bon mot al lordului Ismay, care a devenit În 1952 primul secretar general al NATO: scopul organizației era „să-i țină pe ruși afară, pe americani Înăuntru și pe nemți la pământ”. NATO era un bluf. Așa cum nota În memoriile sale Denis Healey, viitor ministru britanic al Apărării, „cei mai mulți europeni nu erau interesați de o nouă confruntare; scopul NATO era să prevină un

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
estice transferate Uniunii Sovietice după război? Nu reprezenta Moscova pentru polonezi garanția (unică) Împotriva Germaniei, a cărei relansare era universal anticipată? Mai mult, Polonia scăpase de minoritățile dinaintea războiului: evreii fuseseră uciși de nemți, iar nemții și ucrainenii - expulzați de ruși. Dacă Polonia era mai „poloneză” decât fusese vreodată În cursul complicatei sale istorii, era meritul Moscovei. Dar relațiile interstatale, mai ales În blocul sovietic, nu se bazau pe recunoștință sau pe lipsa acesteia. Polonia era utilă Moscovei mai ales ca

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
milioane de sloveni, 800.000 de musulmani (cei mai mulți În Bosnia), 800.000 de macedoneni, 750.000 de albanezi, 496.000 de unguri, 400.000 de muntenegreni, 100.000 de aromâni și un număr incert de bulgari, cehi, germani, italieni, români, ruși, greci, turci, evrei și rromi. Dintre aceștia, numai sârbii, croații, slovenii, muntenegrenii și macedonenii erau recunoscuți ca etnii În Constituția din 1946, Însă li se recomanda, lor și celorlalți, să se considere „iugoslavi”5. Să fii iugoslav nu era ușor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Centrală, deși evreii au fost cei mai afectați, era mai ușor și mai firesc ca aceiași evrei să fie Învinovățiți pentru suferința tuturor celorlalți. Făcând apel În timpul războiului la naționalismul rus, retorica sovietică se apropiase de limbajul slavofil al antisemiților ruși de altădată, ceea ce nu putea decât să avantajeze regimul. Stalin Însuși se Întorcea pe tărâm cunoscut, stârnit de contemplarea succesului uriaș cu care Hitler exploatase antisemitismul popular. Din diverse motive, sovieticii au preferat dintotdeauna să minimalizeze caracterul net rasist al

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Lozovsky, unul dintre prizonieri: „Evreii sunt oameni josnici, de nimic, evreii sunt toți niște nemernici, toată opoziția e formată din evrei, evreii din toată Uniunea Sovietică duc o campanie de defăimare a țării. Evreii vor să-i anihileze pe toți rușii”12. Însă un antisemitism atât de fățiș nu-i convenea nici măcar lui Stalin; până la urmă, cei 15 acuzați (toți evrei) au fost judecați În secret de un Tribunal Militar În vara anului 1952. Cu o excepție, toți au fost executați

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În mâinile serviciilor secrete sovietice - colonelul Kamarov și un al doilea ofițer au fost trimiși la Praga pentru a se ocupa de anchetă, iar conducerea comunistă și poliția secretă cehă le-au urmat ordinele. În căutarea unei victime proeminente, atenția rușilor s-a Îndreptat spre numărul al doilea În ierarhia cehă după președintele Klement Gottwald: secretarul general al partidului, Rudolf Slánský. Spre deosebire de Gottwald, care era un lider docil și un partinic flexibil, Slánský, deși eminamente stalinist (ca și Rajk), era evreu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pe oricine trăise În afara blocului sovietic. Se Înțelege așadar că, practic, Întreaga populație a Europei de Est era suspectată de Kremlin În acei ani. Nu că represiunea postbelică din Uniunea Sovietică n-ar fi fost și ea generalizată: așa cum expunerea rușilor la influența vestică În anii 1813-1815 a precipitat, se pare, revolta decembristă din 1825, contactele din timpul războiului, se temea Stalin, puteau da naștere la contaminări și proteste. Orice soldat sau cetățean sovietic care supraviețuise Încarcerării sau ocupației naziste era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sau deportate Între 1948 și 1953. O familie din trei a fost direct afectată. Rudele sufereau pe măsură. Fritzi Loebl, soția unuia dintre „complicii” lui Slánský, a fost ținută un an În Închisoarea de la Ruzyò, În afara Pragăi, și interogată de ruși care o numeau „târfă jidancă Împuțită”. La eliberare a fost exilată Într-o fabrică din nordul Boemiei. Soțiile prizonierilor și deportaților și-au pierdut slujbele, apartamentele și bunurile personale. Cei norocoși au fost uitați, ca Josephine Langer: soțul ei, Oskar

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ulterior - și nu ne referim la speranțele reale pe care câțiva tineri din Praga sau Varșovia și le puneau În viitorul comunist. Dar așa cum brutalitatea naziștilor alienase simpatia locală de care s-ar fi putut bucura În teritoriile „eliberate” de la ruși În 1941-1942, la fel și Stalin a risipit curând iluziile și așteptările din statele-satelit. Am notat deja ce efect a avut impunerea, În țările mai dezvoltate dinspre vest, a păguboasei istorii economice a Uniunii Sovietice În versiune accelerată. Singura resursă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
printre altele a Pactului Molotov-Ribbentrop). Rousset a câștigat procesul. A reușit chiar să aibă un oarecare impact asupra cunoștințelor și conștiințelor contemporane. După pronunțarea sentinței În ianuarie 1950, Maurice Merleau-Ponty a admis că „faptele pun sub semnul Întrebării sensul sistemului rus”. Simone de Beauvoir s-a simțit obligată să introducă În noul ei roman cu cheie, Mandarinii, o serie de discuții tensionate Între eroi pe tema știrilor din lagărele sovietice (modificând avantajos cronologia, pentru a da impresia că Sartre și prietenii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Ei nu ar fi riscat această situație confortabilă decât În schimbul unei Germanii demilitarizate sub control sovietic (caz În care Moscova i-ar fi abandonat fără să clipească pe clienții est-germani cu Republica lor Democrată cu tot). Dacă era ceva ce rușii nu voiau, era o Germanie de Vest remilitarizată. Scopul demersurilor sovietice nu era să ajungă la un acord cu puterile occidentale În privința reunificării, ci să prevină iminenta reînarmare a Germaniei. Din cauza războiului din Coreea, americanii vorbeau deja despre această posibilitate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Evident, Tratatele de la Paris s-au bucurat În Franța doar de o susținere moderată. Ele au fost ratificate de Adunarea Națională la 30 decembrie 1954, cu o majoritate de numai 27 de voturi: 287 pentru, 260 Împotrivă. Dacă francezii ezitau, rușii erau de-a dreptul indignați. Pe 15 mai 1955, la zece zile după intrarea oficială a Germaniei de Vest În NATO și desființarea Înaltei Comisii Aliate din RFG, Uniunea Sovietică anunța formarea Pactului de la Varșovia. Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
i-ar putea Înarma pe vecinii săi vest-germani, de data aceasta cu arme nucleare. Nu era, așa cum am văzut, o temere nefondată - la urma urmei, o Împărtășeau și unii occidentali. Hrușciov a decis așadar să folosească Berlinul, oraș de care rușii, de altfel, nu se sinchiseau ca pârghie pentru a bloca nuclearizarea Bonnului, de care le păsa În schimb foarte mult. Primul pas În criza Berlinului a fost făcut la 10 noiembrie 1958, când Hrușciov a declarat public, la Moscova, adresându

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]