19,793 matches
-
în limbajul politic cultivat de cele patru gazete menționate. Graficul (Figura nr. 8) înregistrează rezultatele procesării textelor publicate în 1877. Anul 1877 constituie un moment de răscruce în istoria națională, marcând intrarea României în război și câștigarea independenței de stat. Căderea Plevnei și capitularea lui Osman-Pașa în fața armatei române, la 28 noiembrie 1877, semnalează depășirea uneia dintre cele mai grele epoci a războiului din Balcani. Întoarcerea armatei române de pe câmpul de luptă este primită cu bucurie de români, iar presa acelei
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
II-lea de Ibelin. A avut, deci, ocazia să asiste personal la multe dintre evenimentele ce au avut loc între a treia și a cincea cruciadă. Fără îndoială, a luat parte la înfrângerea cruciaților lângă Tiberiada și la asediul și căderea Ierusalimului în 1187. Este vorba, așadar, de un martor ocular al faptelor pe care le relatează. Limpezimea și simplitatea narațiunii exclud orice îndoială asupra autenticității. După opinia criticilor, această cronică este un compendiu datorat lui Bernard Trezorierul, care a continuat
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
după exemplul apostolilor, nici toiag, nici traistă, nici desagă, nici bani la brâu, nici pâine în coș, nici două tunici, nici încălțăminte în picioare (cf. Mt 10,9; Mc 6,8), cu atât mai rușinoasă și mai josnică va fi căderea voastră - Dumnezeu să vă ferească de așa ceva. După exemplul tatălui vostru Rehab, adică al fericitului Francisc, ca adevărați rehabiți, dând uitării cele lăsate în urmă, să vă avântați către cele de dinainte (cf. Fil 3,13) și, luptând așa cum arată
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
ministrului și fraților din Franța, care s-au bucurat văzând această scrisoare și au lăudat Preasfânta Treime, spunând: „Să binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt”. În aceeași zi, Fericitul Părinte, alergând în biserică imediat ce a auzit sunetul căderii, l-a salvat prin rugăciunea sa încrezătoare pe un confrate ce căzuse într-un puț adânc. Martin ne-a mai spus că un frate, ce se ruga la Brescia, în ziua de Crăciun, a fost găsit nevătămat sub dărâmăturile bisericii
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Pontus pe tema sănătății lui Augustus în capitolul dedicat special legăturilor dintre Ovidiu și Augustus. Din scrisoarea III, II Ex Ponto, reiese însă că și Cotta Maximus face parte dintre prietenii lui Ovidiu care nu l-au abandonat în momentul căderii în dizgrație: Când ceilalți dau bir cu fugiții abandonând corabia mea distrusă, tu rămâi ca singură ancoră a pluții mele zdruncinate. Cât bine îmi face afecțiunea ta! Îi iertăm pe cei care, împreună cu norocul, mi-au întors spatele [...]" (v. 5-8
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
mai mult sau mai puțin voalate, mai mult sau mai puțin descoperite, nu credem că trebuie să mai fim surprinși, ca Boissier 307, pentru actul de îndrăzneală, chiar, mai mult, de cutezanță, pe care Ovidiu îl afișează atunci când condamnă oarecum căderea în dizgrație a poetului Cornelius Gallus. Cum se știe, după ce a beneficiat de favoarea lui Augustus, C. Gallus, prefect al Egiptului, beat fiind, s-a lansat în periculoase laude de sine. Astfel încât, a fost exclus din familia și din provinciile
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
radiculare ale dinților temporari maxilari 7.3. Pierderea dinților temporari este un fenomen fiziologic care permite înlocuirea acestora cu dinții permanenți. Este cauzată de dispariția treptată a rădăcinii prin rizaliză fiziologică. Debutul acestui proces are loc cu trei-patru ani înaintea căderii dintelui temporar de pe arcadă, deci la unul-doi ani după terminarea creșterii rădăcinii. Rizaliza face parte din categoria fenomenelor de tipul apoziție-resorbție și se desfășoară pe seama participării celulare în mod alternativ a osteoclastelor și osteoblastelor. Acestea acționează prin intermediul unui bogat echipament
Morfologia dinţilor şi arcadelor dentare by George COSTIN () [Corola-publishinghouse/Science/100971_a_102263]
-
teatrale, poetul trece cu pletele răsfirate prin aerul pe care îl incendiază cu flăcările senzualității și îl răcește cu „angoasa” sa de sorginte livrescă. Levitația, zborul, desprinderea gesturilor de trup, motive frecvente de la Nichita Stănescu încoace, realizează un scenariu al căderii în hăuri și al azvârlirii mitice în jos a lui Hristos (aluziile la crucificarea Basarabiei sunt evidente). Romanul Gesturi (1996; Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova) este un poem existențial cu substanță epică vagă, structurat sub formă de silogism cioranian despre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]
-
Repere bibliografice: Adrian Popescu, Un expresionist postcomunist, ST, 1991, 10; V. Grosu, O poezie a interferențelor, „Columna”, 1992, 8-9; Mariana Codruț, „Nevoia de strigăt a limbii”, RL, 1992, 13; Nicolae Bârna, Levitația izbutită, L, 1992, 36; Al. Cistelecan, Înălțări și căderi, LCF, 1992, 44; Aurel Pantea, Ucenic la sacru, VTRA, 1992, 10; Virgil Mihaiu, Între real și surreal, ST, 1995, 1-2; Alex. Ștefănescu, Ediție revăzută și adăugită a vieții de fiecare zi, RL, 1995, 8; Dan Silviu Boerescu, Emilian Galaicu-Păun, „Cel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]
-
a desfăta fierbinte Și inimă și suflet găsesc mai cu prisos. CÎnd o cîmpie plină de iarbă mi s-arată, Pe care ostenește vederea alergînd, Ș’a căria văzută de flori Împestrițată Se’ntunecă cu noaptea pe caru-i ’naintînd.” Odată cu căderea nopții, glasul nehotărît pînă acum, sedus de un peisaj euforic, intră și el În „negru mîhnirii”. Echilibrul precar: zi-noapte corespunde unui armistițiu interior fragil: acela dintre plăcere și suferință, dintre nădejde și jale. Trista și desfătătoarea vale dispare Înghițită ca
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În mînă-i e cununa ce-n veci stă Înverzită, În pieptu-i e altarul pe care e slăvită Aleasa frumusețe ce el a-nvrednicit.” Mitul orfic, vizibil În poemul citat, se pierde la Heliade Într-o savantă mitologie creștină În care viziunea căderii este sistematic urmată de aceea a ascensiunii, zborului. LÎngă funcția creatoare, există și funcția recuperatoare a poeziei. Ea trebuie să re-măduleze universul și să dea omului sentimentul de plenitudine și fericire pe care l-a pierdut. În viziunea evanghelică a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pozitiv terestră. Poemul, distrus de interpretările didactice, mi se pare caracteristic pentru retorica heliadescă. Cel puțin pentru partea ei potolită, constructivă, normal expozitivă, moralizatoare. Există Însă și altă retorică (aceea din poemele vizionariste) care este mai nebună, mai ambițioasă. Acolo căderile estetice sînt mai mari dar și zvîcnetul creației este mai puternic. Poemul are o construcție limpede: Întîi cadrul general (peisajul, locul meditației), după care intră actorul (subiectul, cel ce evocă trecutul zidurilor), din nou cadrul, cu introducerea, acum, a unor
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a poemelor a fost făcută În mai multe rînduri!), interesează direcția În formele imaginarului heliadesc În confruntarea cu un număr de teme mari. Ele prefigurează o problematică a visului (sau mai exact: a visării) și o tematică a ascensiunii și căderii, pentru care Heliade dovedește a avea o aptitudine specială. Mai Întîi noutatea temelor În cîmpul poeziei române. Nu este prima oară cînd poezia intră pe porțile obscure ale visului, dar Heliade este cel dinții, după știința mea, care analizează visul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
că statul divin are o organizare politică riguroasă (un păstor omnipotent, Înconjurat de miniștrii-angeli etc.) și că forțele În opoziție (acelea grupate În jurul trufașului mare-arhanghel) pun la cale o rebeliune Înăbușită de ostile fidele Domnului, conduse de Mihael și Gabriel. Căderea (pedepsirea) Îngerilor este precedată de păcatul Însoțirii Marelui-arhanghel Satan cu o filie născută din propriu-i creștet. Corpul ei este „aerian” și puterea de a seduce enormă. La originea căderii se află, așadar, nu numai invidia, trufia, dar și păcatul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înăbușită de ostile fidele Domnului, conduse de Mihael și Gabriel. Căderea (pedepsirea) Îngerilor este precedată de păcatul Însoțirii Marelui-arhanghel Satan cu o filie născută din propriu-i creștet. Corpul ei este „aerian” și puterea de a seduce enormă. La originea căderii se află, așadar, nu numai invidia, trufia, dar și păcatul (complexul) unui incest. Prăbușirea rebelilor, cu sugestia despicării, surpării universului, constituie partea cea mai frumoasă a poemului: „Bubuie cerul, se scoală Împăratul; Duduie eterul, că pasă urgia; Fulgere, vîlvoare În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
foc. Este, mai Întîi, „uietul”, cosmic, vîjÎirea corpurilor care se surpă urmărite de trăsnete „Înmulțite”, aprinderea haosului, lățirea (dezagregarea) În spațiu a legiunilor rebele („cad unul peste altul, ruine spirituale/ Și se resping teribil...”), afundarea În „turmente”. Nouă zile ține căderea și, pentru a da sugestii de vuiet cosmic, Heliade repetă unele sunete: „mai răpezi vîjÎiesc”, „să mai vază”, „ca flacăre În vortici”... , „vîrteje ascuțite”, „și șuieră vîlvoarea”, „deschide volborînd”, din nou „vîrteje de fum”, apoi: „tremură-n turbare”, „bubuiesc”, „lung
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sunete: „mai răpezi vîjÎiesc”, „să mai vază”, „ca flacăre În vortici”... , „vîrteje ascuțite”, „și șuieră vîlvoarea”, „deschide volborînd”, din nou „vîrteje de fum”, apoi: „tremură-n turbare”, „bubuiesc”, „lung urlă și răsurlă, vendictă, răzbunare”, „la ceruri greu hulesc” etc. Dinamismul căderii este exprimat mai ales plastic: „universul plesnește”, „abisul se despică”. Tartarul deschizîndu-se, Îngerii rebeli se afundă Într-un ocean de foc, Satan mai Întîi, fiind mai greu. Imaginea este remarcabilă: munți de foc se Înalță, plesnesc, vîrteje de fum se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Se zice că În vis toate imaginile sînt euforice, atunci, mai ales, cînd visul se asociază cu zborul. Visul lui Heliade, pornit din tîmpla rațiunii indignate, naște „iazme”, multe iazme care trag imaginația În jos, o materializează. Însă În orice cădere este o nostalgie de Înălțare. La Heliade căderile și Înălțările alternează și adesea (ca În poemul de firitisire de Anul nou, La Maria) se Împacă pe teren moral. Poetul e din nou bătrîn, adică Înțelept, Părinte. Laudă prieteșugul, pacea, paternitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
euforice, atunci, mai ales, cînd visul se asociază cu zborul. Visul lui Heliade, pornit din tîmpla rațiunii indignate, naște „iazme”, multe iazme care trag imaginația În jos, o materializează. Însă În orice cădere este o nostalgie de Înălțare. La Heliade căderile și Înălțările alternează și adesea (ca În poemul de firitisire de Anul nou, La Maria) se Împacă pe teren moral. Poetul e din nou bătrîn, adică Înțelept, Părinte. Laudă prieteșugul, pacea, paternitatea și rememorează „delirul tinereții”, văpaia unui „nemernic foc
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
terestre: „Ah! inima-mi zvîcnește! Și zboară de la mine! ......................................................... Și tremur de nesațiu și ochii-mi văpăiază”, aducînd o stare de voluptate și de durere („un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng”). Poate acestea provoacă starea de visare, căderea În reverie („săi ca din visare”, „că-ncepe de visează și visu-n lipitură/ Începe-a se preface, și lipitura-n zmeu...”) și senzația de Înălțare: „cosița se ridică”, „eu parcă-mi aud scrisul pe sus cu vîntu-n zbor”. În fine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zidurilor devin simboluri ale energiei și ale salvării. O deplasare de orar se petrece În poezia lui Grigore Alexandrescu. Iancu Văcărescu, CÎrlova, Ion Heliade Rădulescu erau, cu predilecție, poeți ai Înserării. Grigore Alexandrescu este, mai ales, un poet al nocturnului. Căderea Întunericului este la el momentul cel mai prielnic pentru reverie. Atunci: „...negura deasă lumina-ntunecează; Fantome d-altă lume șoptesc, mă Încunjor; În fiecare șoaptă o muncă Înviază În ochii-mi se confundă trecut și viitor...” Începutul nopții este, așadar, Începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
valea chinuirei se vede sîngerînd.” Așteptarea stimulează ( În poemul cu același nume) o meditație mai senină și o emoție mai fin caligrafiată. Timpul așteptării e tot noaptea, o noapte fără tăcere: „totul se mișcă”. Simțurile se deschid enorm, urechea aude căderea unei frunze, ochiul vede umbrele Înșelătoare: „Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește. Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește? Minuturi fericite sînt oare de pierdut? Foarte puține omul În viața lui are! Se auzi un sunet... Să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nimic să dorești!” unde sînt invocate pedepsele lui Ianus și Sisif, cu o fantezie legată mai mult decît În alte poeme de viața materiei. Este o acumulare de interdiciții și eșecuri, o premoniție care vizează trupul și spiritul, dezagregarea lentă, căderea În starea teribilă de atonie și de mizantropie neagră: „nimic să-ți mai placă, nimic să dorești”... Blestemul cuprinde, În fond, un cod de sancțiuni morale. Puținele, totuși, lucruri materiale (cadaverul, stînca) au o valoare represivă. A blestema pe cineva
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Iași, cu tot Vezuviul, atît de lăudat, și cu tot soarele, la fel de lăudat, iar cît despre albastrul cerului din Sicilia, nu-l cunoaștem Încă decît din nume. În schimb, de optsprezece zile am avut tot răgazul să observăm forma norilor, căderea ploilor și forța vîntului, căci de cînd am pus piciorul pe acest fericit țărm, norii n-au Încetat să facă evoluții aeriene, nici ploaia să cadă, nici vîntul să sufle. Așa o fi, oare, Întotdeauna În timpul iernii? Sau poate este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și mă voi putea despărți de sfînta lene, cu care țin casă bună de un an de zile.” Adevărul este că Alecsandri nu e cuprins niciodată de „strechea scrisului”, nu intră În starea de criză proprie genului romantic. N-are căderi, n-are greață de literatură, nu pîndește - cum fac atîția - momentul prielnic al inspirației. Inspirația vine repede, pe un teren dinainte pregătit. O oarecare ezitare la Începutul poemului și, apoi, versurile vin de la sine, „ca din izvor”. „O veste bună
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]