19,087 matches
-
de către Guvernul Austriei ca și până atunci, în ciuda desprinderii comunității ortodoxe române, au fost clarificate în anul 1926. României i-a fost transferat Fondul Bisericesc al Bucovinei, așa încât finanțarea parohiei ortodoxe române a trecut în sarcina Regatului Român, fără alte pretenții față de "Biserica Sf. Treime". La 8 septembrie 1924 Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a înființat Mitropolia Ortodoxă a Europei Centrale, cu sediul la Viena. Patriarhul Grigore al Constantinopolului a trecut sub jurisdicția acestei mitropolii toate comunitățile ortodoxe din Austria, Ungaria și
Biserica Greacă din Viena () [Corola-website/Science/322270_a_323599]
-
la față de împărat pentru a apăra onoarea familiei. După o serie de concerte continentale Adelina revine la Covent Garden în 1876 și cântă pentru prima oară Traviata lui Giuseppe Verdi pentru un onorariu de cinci sute de lire pe reprezentație. Pretențiile financiare ale sopranei, dar și averea considerabilă strânsă de aceasta, i-a determinat pe un grup de hoți din Londra să pregătească un jaf, însă acesta a fost dejucat de către poliția locală; același lucru se întâmplă și într-o călătorie
Adelina Patti () [Corola-website/Science/322272_a_323601]
-
scenă de către tenorul Roberto Stagno, iar interpretarea acestuia stârnește aplauzele frenetice ale publicului. Deranjată, Patti avea să îl evite pe cântărețul italian și le-a interzis persoanelor din anturaj să-i mai pronunțe numele în prezența ei. În aceeași perioadă pretențiile ei financiare creșteau, iar din cauza faptului că soprana nu-i permitea soțului său să administreze bugetul familiei apar multe certuri conjugale; cei doi se despart neoficial pe parcursul anului 1877, Cauzac primind din partea Adelinei o jumătate de milion de lire sterline
Adelina Patti () [Corola-website/Science/322272_a_323601]
-
Mondial. În timp ce s-a opus Republicii de la Weimar și nu a renunțat niciodată la drepturile sale de succesiune la tron, Rupprecht și-a imaginat o monarhie constituțională pentru Bavaria. După decesul tatălui său în octombrie 1921, Rupprecht și-a declarat pretenția la tron. A devenit șeful Casei de Wittelsbach. A format "Wittelsbacher Ausgleichfond" în 1923, care a reprezentat un acord cu statul Bavaria prin care cele mai importante palate Wittelsbach, ca Neuschwanstein și Linderhof, au rămas bavarezilor. Nu a fost niciodată
Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei () [Corola-website/Science/322315_a_323644]
-
cal alb, von Jungingen este ucis de două figuri anonime, pe care istoricul de artă Danuta Batorska îi identifică ca fiind „țărani lituanieni care arată ca niște sălbatici". Una dintre ei mânuiește o suliță Sfântu Maurițiu (una din obiectele cu pretenția de a fi Sulița Destinului), care conform istoricului de artă Jarosław Krawczyk implică faptul că Matejko a văzut moartea lui Jungignen ca o pedeapsă pentru că acesta a ridicat arma împotriva altui conducător creștin. Lângă sulițaș este un călău, care simbolizează
Bătălia de la Grunwald (pictură) () [Corola-website/Science/329555_a_330884]
-
în acest caz Carol al II-lea. Johan de Witt încearcă să prevină războiul oferindu-i lui Ludovic al XIV-lea Douai, Cambrai, Aire-sur-la-Lys, Cambrai, Saint-Omer, Bergues, Veurne și Ducatul Luxemburgului, cu condiția ca Maria Tereza să renunțe la orice pretenție asupra tronului Spaniei. Ludovic al XIV-lea nu acceptă și astfel izbucnește războiul. În 1667 situația politică externă este foarte favorabilă Franței. Spania se află de câțiva ani în război cu Portugalia și a suferit o serie de înfrângeri care
Războiul de Devoluțiune () [Corola-website/Science/329685_a_331014]
-
se tem de o alianță franco-engleză în cazul în care nu acceptă oferta franceză. Johan de Witt propune ca Țările de Jos Spaniole să fie împărțite mutual între Franța și Provinciile Unite. Aceste planuri au fost dezbătute în 1663. Dar pretențiile lui Ludovic al XIV-lea l-au speriat pe Johan de Witt, iar contractul nu a fost finalizat. În același timp spaniolii au sugerat o alianță armată cu olandezii în cazul unei invazii franceze. Dar Johan de Witt și fratele
Războiul de Devoluțiune () [Corola-website/Science/329685_a_331014]
-
a fost guvernată de ducele Lampert, dar nu s-a descoperit încă nicio dovadă în sprijinul acestui fapt. "Tercia pârș regni" a reapărut în 1095-1096, cănd regele Coloman al Ungariei a făcut o înțelegere cu fratele său, Álmos, care avea pretenții la tron după moartea regelui Ladislau. Álmos a devenit astfel noul duce a o treime din regat. În 1105, Álmos s-a răsculat împotriva fratelului sau, fiind sprijinit cu trupe de Sfanțul Imperiu German și ducatul Poloniei, dar a fost
Tercia pars regni () [Corola-website/Science/329690_a_331019]
-
Transilvaniei. În 1568, principele Ioan al II-lea a semnat Edictul de la Turda cu privire la libertatea religioasă. Acest act va avea un impact de durată în istoria regiuni. În 1570, Ioan Sigismund Zápolya, fiul lui Ioan I Zápolya, a renunțat la pretențiile sale la titlul de rege al Ungariei (1540-1570) în favoarea lui Maximilian al II-lea de Habsburg, care avea la rândul lui pretenții la acest titlu încă din 1563. Această renunțare a fost oficializată prin Tratatul de la Speyer din 1570, ratificat
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
de durată în istoria regiuni. În 1570, Ioan Sigismund Zápolya, fiul lui Ioan I Zápolya, a renunțat la pretențiile sale la titlul de rege al Ungariei (1540-1570) în favoarea lui Maximilian al II-lea de Habsburg, care avea la rândul lui pretenții la acest titlu încă din 1563. Această renunțare a fost oficializată prin Tratatul de la Speyer din 1570, ratificat anul următor, prin care Ioan al II-lea renunța la titlul de rege în favoarea celui de „principe imperial”. Acest tratat, ca și
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
Mare Maestru al Ordinului teutonic. A fost însărcinat cu apărarea Cracoviei și a învins forțele austriece în Bătălia de la Byczyna din 1588, în care Maximilian III de Habsburg a fost luat prizonier și va fi obligat să renunțe la orice pretenție la coroana Poloniei și a Lituaniei. Totuși, încă de la începutul domniei lui Sigismund al III-lea pe care l-a sprijinit inițial să obțină tronul, s-a împotrivit tendințelor acestuia de a reinstaura o monarhie absolutistă. Sigismund Vasa s-a
Jan Zamoyski () [Corola-website/Science/328076_a_329405]
-
principelui Guaimar al IV-lea de Salerno. Pentru următorii trei ani, Bohemund a deținut Apulia cu ajutorul armatelor bine pregătite din Capua, trimise de Iordan. În același an, papa a murit și antipapa Clement al III-lea a continuat să emită pretenții asupra scaunului papal. În speranța de a reduce influența lui Clement și să se ralieze din nou papalității, el a efectuat presiuni asupra colegiului cardinalilor în sensul de a-l alege pe Desideriu de Montecassino ca succesor al lui Grigore
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
efectuat presiuni asupra colegiului cardinalilor în sensul de a-l alege pe Desideriu de Montecassino ca succesor al lui Grigore al VII-lea. În același timp, Roger Borsa l-a eliberat pe prefectul imperial al Romei aflat în opoziție cu pretențiile lui Iordan și ale curiei papale, care refuzase confirmarea candidaturii arhiepiscopale a lui Roger pentru scaunul de Salerno. Manevra a avut efectul invers și Desideriu, presat de Iordan să accepte, a fost ales papă sub numele de Victor al III
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
Richard în poziția de conte de Aversa și principe de Capua. Richard a jurat supunere față de papalitate, obligându-se să respecte teritoriul papal. Episodul marchează transformarea politică a sudului Italiei și înlăturarea resturilor principatelor bizantine și longobarde, ca și a pretențiilor împăratului german din peisaj. În 1061, tot la solicitarea lui Hildebrand, Richard l-a instalat prin forța armelor pe candidatul papal Alexandru al II-lea împotriva pretențiilor altui antipapă, de această dată Honorius al II-lea. Astfel, el a devenit
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
a sudului Italiei și înlăturarea resturilor principatelor bizantine și longobarde, ca și a pretențiilor împăratului german din peisaj. În 1061, tot la solicitarea lui Hildebrand, Richard l-a instalat prin forța armelor pe candidatul papal Alexandru al II-lea împotriva pretențiilor altui antipapă, de această dată Honorius al II-lea. Astfel, el a devenit un adevărat făcător de papi, deși în 1066, căutând să își extindă outerea teritorială în toate părțile, a pornit un marș chiar asupra Romei, fiind respins de către
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
acestea, imediat Robert a fost implicat într-o răscoală antiregală, deplasându-se mai întâi la curtea imperială a lui Frederic I Barbarossa, iar apoi la cea imperială bizantină a lui Manuel I Comnen. Se pare că el ar fi emis pretenții la tronul regal, în baza unui testament falsificat. El se bucura de sprijinul luiIoan Ducas atunci când a revenit pentru a conduce revolta din 1155-1156, însă generalul bizantin Mihail Paleologul a murit la Bari, iar regele Guillaume "cel Rău" a înfrânt
Robert al III-lea de Loritello () [Corola-website/Science/328156_a_329485]
-
a cărui moarte prematură fiul său, Robert al II-lea de Capua a devenit principe. Principalul senior a rămas astfel Rainulf de Alife. În decembrie, papa Honoriu a vizitat Capua, un aliat de nădejde al papalității, organizând acolo rezistența față de pretențiile lui Roger, atrăgându-i atât pe Rainulf cât și pe Robert la cauza sa. Suveranul pontif le-a promis acestora ca toți cei care ar fi urmat să participe în campania împotriva lui Roger ar fi fost absolviți de păcate
Rainulf al II-lea de Alife () [Corola-website/Science/328131_a_329460]
-
În aprilie, Tancred l-a sprijinit pe ducele Guillaume al II-lea de Apulia și pe principele Boemund al II-lea de Taranto și Antiohia în acțiunea de cucerire a castelului Basento, din cadrul comitatului de Montescaglioso asupra căruia Roger avea pretenții. Cu sprijinul papei Calixt al II-lea, a fost totuși încheiat un trat, care a pus capăt ostilităților dintre descendenții lui Tancred de Hauteville. Tancred a fost recunoscut în poziția de conte de Brindisi. Tancred a devenit parte a marii
Tancred de Conversano () [Corola-website/Science/328158_a_329487]
-
numește ca "Grimoaldus Alferanites gratia Dei et beati Nikolai barensis princeps". În mai 1122, Grimoald a intrat în alianță cu Republica Veneția. În octombrie 1127, el a fost atras în tabăra contelui Roger al II-lea de Sicilia în contextul pretențiilor acestuia în succesiunea Apuliei. Cu toate acestea, în 1129, Grimoald și câțiva alți baroni notabili din Apulia s-au răsculat după ce papa Honoriu al II-lea și-a dat acordul pentru noul titlu al lui Roger. Cu o flotă de
Grimoald de Bari () [Corola-website/Science/328166_a_329495]
-
erau membri de drept ai Sfântului Sinod de la Constantinopol. Locul superior în ordinea canonică al mitropoliților Proilaviei față de mitropoliții Țării Românești și Moldovei, precum și atenția acordată de domnitorii țărilor române acestor mitropoliți, săraci, fără eparhie de multe ori, dar cu pretenții, a constituit una din cauzele principale ale relațiilor reci dintre aceste trei mitropolii. Mitropolia Proilaviei sau Brăilei s-a înființat la scurt timp după ocuparea orașului de către turci, și anume între 1540 și 1550. Evident, nu este exclus ca să fi
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
să suceeadă acestuia, drept pentru care a fost ales conte unchiul său Umfredo. La moartea acestuia din urmă, fiii acestuia Abelard și Herman (verii lui Richard) au fost ignorați de către unchiul lor Robert Guiscard. În timp ce Abelard s-a revoltat, emițând pretenții asupra moștenirii, Richard a trecut în tabăra lui Guiscard și a lui Roger de Sicilia. Richard a fost prezent alături de Guiscard la cucerirea Bari de la bizantini în aprilie 1071 și a luptat din răsputeri împotriva verilor săi rebeli și a
Richard de Hauteville () [Corola-website/Science/328195_a_329524]
-
confruntări, însă șarja sa a fost respinsă, din motive necunoscute. El a dat înapoi și curând armata regală s-a retras cu totul. Cu toate că cei doi Rogeri au supraviețuit în a ajunge la Salerno, Sergiu a căzut în luptă, iar pretenția lui Rainulf asupra ducatului de Apulia era apărată. Ca și confruntarea de la Nocera, bătălia de la Rignano nu a avut efect de durată, dat fiind că orașele din Campania nu s-au răsculat împotriva regelui, așa cum Rainulf s-ar fi așteptat
Bătălia de la Rignano () [Corola-website/Science/328193_a_329522]
-
sub controlul normand. Fiul și succesorul lui Robert, Roger Borsa, a reușit abia în 1089 să reia controlul asupra Amalfi, după alungarea lui Gisulf, principele depus de Salerno, pe care cetățenii din Amalfi îl instalaseră cu sprijin papal și împotriva pretențiilor urmașilor lui Robert. Între 1092 și 1097, Amalfi nu a recunoscut suzeranitatea normandă, se pare și cu sprijin bizantin. În acea perioadă, ei l-au instalat pe Marin Sebastus ca guvernator. Fiul și fratele lui Robert Guiscard, Boemund și Roger
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
un bastard, pe nume Iordan, care a murit înaintea tatălui. Cel de al doilea, Geoffroi, se pare că tot bastard, va primi titlul de conte de Ragusa. Bastard sau nu, Geoffroi suferea de lepră, așadar nu avea cum să emită pretenții la moștenire. Prima căsătorie a lui Roger a avut loc în 1061, soția fiind Iudith, fiică a contelui Guillaume d'Évreux cu Hawisa de Échauffour. Soția a murit în 1076, lăsându-i lui Roger doar fiice: În 1077, Roger s-
Roger I al Siciliei () [Corola-website/Science/328225_a_329554]
-
fiul contelui Robert al II-lea de Loritello, căruia i-a succedat în 1137. El a domnit pentru scurtă vreme, din cauza că, imediat după preluarea comitatului, împăratul Lothar al III-lea a descins în Peninsula Italica pentru a lupta împotriva pretențiilor regale ale lui Roger al II-lea al Siciliei în sudul Italiei. Pe malul râului Tronto, Guillaume a prestat omagiu față de Lothar și a deschis acestuia porțile către Termoli. Aceeași politică a fost urmată și de contele Ugo al II
Guillaume de Loritello () [Corola-website/Science/328252_a_329581]