KorAP: Find »[drukola/base=rus & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...751 752 753 ...758 >

18,930 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

permite să rămână 50 de ani pe muchie de cuțit”. În același spirit, Kennedy l-a asigurat pe Hrușciov la Viena că Statele Unite nu intenționau să ia măsuri care să „rupă legăturile Uniunii Sovietice În Europa de Est”: o confirmare voalată că rușii puteau păstra ceea ce aveau deja, inclusiv partea estică a Germaniei și teritoriile ex-germane care aparțineau acum Poloniei, Cehoslovaciei și Uniunii Sovietice 9. La puțin timp după ce Kennedy s-a Întors la Washington, autoritățile est-germane au Început să restricționeze libera circulație

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a crescut. Au urmat promisiuni repetate de la Washington că Statele Unite nu Își vor părăsi niciodată zona - de unde declarația lui Kennedy, Ich bin ein Berliner (sic), din iunie 1963. Cu 250.000 de soldați În Europa În 1963, americanii, ca și rușii, nu se grăbeau, evident, să plece. Prin construcția Zidului, Berlinul și-a Încheiat cariera de zonă fierbinte a problemelor europene și mondiale. Deși au fost necesari zece ani pentru a se ajunge la un acord formal În chestiunea accesului, din

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Deși au fost necesari zece ani pentru a se ajunge la un acord formal În chestiunea accesului, din noiembrie 1961 Berlinul nu a mai contat, iar zona vestică a orașului a Început să alunece lent În irelevanță politică. Chiar și rușii și-au pierdut interesul. În mod bizar, Occidentul nu a sesizat imediat acest lucru. În anul următor, când a izbucnit criza cubaneză, Kennedy și consilierii lui erau convinși că Hrușciov orchestrează o intrigă complexă, machiavelică, pentru a-și atinge scopurile

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
17 februarie 1958. De la Început s-a plasat ferm În marea tradiție a opoziției radicale din politica britanică: majoritatea suporterilor erau educați, adversari ai violenței și cu vederi de stânga; solicitările lor erau adresate În primul rând propriului guvern, nu rușilor sau americanilor (cele două mari partide din Regatul Unit erau amândouă convinse de necesitatea unui potențial nuclear britanic independent, deși era limpede, la sfârșitul anilor ’50, că o bombă britanică nu Își putea atinge ținta fără rachetele și submarinele americane

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
primului război mondial, Viena și-a sfârșit cariera de capitală imperială; În timpul ocupației naziste și a celui de-al doilea război mondial, orașul și-a pierdut evreii - adică mare parte din pătura cea mai educată și cosmopolită 15. După plecarea rușilor În 1955, orașul nu mai avea nici măcar farmecul dubios al Berlinului scindat. Majoritatea vizitatorilor găseau Viena molcomă În platitudinea ei - și aceasta e dovada cea mai clară că Austria depășise cu succes un trecut tulbure. Dincolo de fascinația discretă a „republicii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dedică apoi cu hotărâre nestrămutată preocupării naționale, făcând bani cu o abilitate uluitoare. Evoluând de la vulnerabilitate la cinism, eroina exploatează resursele, sentimentele și credulitatea bărbaților - printre care un soldat american (negru) -, În timp ce rămâne „fidelă” soțului său Hermann: soldat, prizonier la ruși, ale cărui merite În război rămân extrem de vagi. Toate relațiile, realizările și satisfacțiile Mariei se măsoară În bani, culminând cu o casă nouă, plină de aparatură, În care plănuiește să-l primească pe soțul eliberat. La un pas de extazul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Hrușciov a ajuns la concluzia că interesele sovietice În Polonia erau mai avantajate de acceptarea noii situații din Partidul Polonez decât de crearea unei crize ce ar fi provocat cu siguranță confruntări violente. Gomu³ka, În schimb, i-a asigurat pe ruși că era În stare să recâștige controlul asupra situației și că nu intenționa să abandoneze puterea, să scoată Polonia din Tratatul de la Varșovia sau să ceară trupelor sovietice să părăsească țara. Faptul că noul lider polonez a reușit să evite

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
război. În convorbirile purtate cu Suslov și Mikoian (care au sosit În aceeași zi cu avionul de la Moscova), Nagy și ceilalți membri ai noii conduceri au insistat asupra necesității de a negocia cu demonstranții. Întorși la Moscova pe 26 octombrie, rușii au raportat, Într-o adunare specială a Prezidiului Partidului Sovietic, că János Kádár14 le explicase că este posibil și important să se facă distincția Între masele loiale, care Își pierduseră Încrederea În partid din cauza greșelilor din trecut ale acestuia, și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nemulțumit când, doar două zile mai târziu, Tito le acorda azil politic lui Nagy, altor cincisprezece membri ai guvernului său și familiilor acestora. Decizia iugoslavă pare să fi fost luată În focul crizei ungare și se baza pe presupunerea că rușii nu aveau nici un interes să creeze martiri. Dar, când liderii sovietici și-au exprimat nemulțumirea și mai ales când cei din grupul Nagy au fost răpiți În momentul În care părăseau ambasada iugoslavă, după ce Kádár le promisese că vor trece

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În anii ’60, majoritatea locuitorilor Uniunii Sovietice nu apucaseră alt regim În afară de comunism, care dobândise chiar o anumită legitimitate În umbra Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Dar, la vest de URSS, amintirea ocupației sovietice și preluarea violentă a puterii de către ruși erau Încă vii. Simplul fapt că erau marionetele Moscovei și nu aveau credibilitate locală Îi făcea pe liderii comuniști mult mai sensibili la sentimentul național și dornici să i se conformeze. Lucru cu atât mai posibil cu cât oponenții regimurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cale spre stabilitate era „stalinismul național”. Era opțiunea albaneză: o societate Închisă, oprimată, condusă tiranic de un autocrat din partidul local, paranoic și atotputernic. Descriere care se potrivea din ce În ce mai mult și României. Hrușciov, care detesta România (sentiment des Întâlnit la rușii din generația sa), Încercase să-i atribuie un rol exclusiv agricol În distribuția internațională a muncii În blocul comunist. Dar șefii de partid de la București nu aveau de gând să se limiteze la aprovizionarea economiilor comuniste mai avansate și prospere

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
continuare totul și că, oricât de liberă ar deveni exprimarea În Cehia, nu se punea problema ca țara să-și Încalce obligațiile frățești, loialitatea armatei era acum pusă sub semnul Întrebării, iar În presa necenzurată apăreau scrierile disidenților sovietici. Studenții ruși În vizită la Praga citeau și auzeau oameni și opinii interzise de mult acasă. Praga devenea o fereastră către Occident. În iulie 1968, Moscova a ajuns la concluzia că evenimentele din Praga scăpaseră de sub controlul partidului - și poate că așa

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Uniunii Sovietice, dar că „această problemă nu poate fi rezolvată printr-o directivă de sus”. Poate ar fi fost de altă părere dacă ar fi știut că pe 3 august cinci colegi ai săi din Prezidiul cehoslovac Înmânaseră În secret rușilor o scrisoare ce detalia amenințarea iminentă la adresa regimului comunist din Cehoslovacia, solicitând o intervenție militară 13. Decizia sovietică de a invada Cehoslovacia a fost luată oficial abia pe 18 august. Se pare că Brejnev a ezitat - intuind că, deși victoria

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
firește, relațiile germano-sovietice”. și Într-adevăr, de Îndată ce au căzut de acord asupra caracterului definitiv al noilor frontiere poloneze (conform unei vechi tradiții europene, nimeni nu le-a cerut părerea polonezilor), iar regimul de la Bonn a consimțit să recunoască democrațiile populare, rușii și vest-germanii au constatat că aveau multe În comun. Când Leonid Brejnev a venit la Bonn În mai 1973, prima vizită a unui lider al Partidului Comunist Sovietic, el și Helmut Schmidt au schimbat amintiri vii din experiența comună a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ținut deoparte de invazia Cehoslovaciei din 1968 -, Ceaușescu și-a câștigat libertatea de manevră și chiar laudele străinătății, mai ales În primele etape ale „noului” Război Rece din anii ’80. Cum liderul român nu se sfia să-i critice pe ruși (și să-și trimită gimnastele la Jocurile Olimpice de la Los Angeles), americanii și Occidentul În general au trecut sub tăcere crimele lui din țară28. Românii, În schimb, au plătit cumplit pentru statutul privilegiat al lui Ceaușescu. Pentru creșterea populației - o tradițională

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
pe 7 iulie 1989, la o zi după moartea lui Kádár, când era deja clar că totul e pierdut. Gorbaciov nu a precipitat sau Încurajat În mod activ revoluțiile din 1989; nu a făcut decât să stea deoparte. În 1849, rușii au pecetluit soarta revoluției maghiare și din alte țări intervenind; În 1989, ei le-au asigurat succesul prin neamestec. Gorbaciov a făcut mai mult decât să elibereze coloniile. Declarând că nu va interveni, el a subminat decisiv singura sursă reală

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ele Însele create după 1918. Totuși, nu este o coincidență faptul că acestea, și nu altele erau ultimele state federale multietnice din zonă. Fragmentarea teritorială din anii ’90 a Însoțit extincția ultimului dintre cele patru imperii continentale ale Europei - cel rus. Pe ruinele fiecărui imperiu (Turcia otomană, Austria habsburgică, Germania wilhelmină) s-au format noi state; fisiunea teritorială din anii ’90 era doar epilogul tardiv al acestui proces. Dar logica scindării imperiilor nu ar fi putut declanșa În sine reconfigurarea instituțională

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
consimțit În principiu 7, a insistat ca trupele NATO să nu se apropie la mai puțin de 300 de kilometri de granița poloneză - lucru pe care secretarul de stat american James Baker i l-a promis, de fapt, omologului său rus În februarie 1990. Dar mai târziu, când promisiunea a fost Încălcată, Gorbaciov deja nu mai putea interveni. A reușit totuși să extragă, aproape literal, o compensație pentru concesiile făcute. Așa cum prevăzuse cancelarul german, Uniunea Sovietică putea fi convinsă cu argumente

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai puțin de o săptămână, peste 150.000 de oameni s-au adunat la Moscova pentru a protesta Împotriva omorârii civililor. Boris Elțîn, prim-secretar al Comitetului de partid al orașului Moscova și - din mai 1990 - președinte al Sovietului Suprem Rus, s-a deplasat la Tallinn pentru a semna un acord de recunoaștere reciprocă a „suveranității” Între Rusia și republicile baltice, peste capul autorităților sovietice. În martie 1991, referendumurile din Letonia și Estonia au confirmat că și acolo electorii preferau, Într-

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
modernă de oțel); solul ei extrem de bogat asigura peste 40% din valoarea producției agricole a Uniunii Sovietice. Importanța disproporționată a Ucrainei În istoria rusă și sovietică se reflecta și la nivelul conducerii sovietice. Nikita Hrușciov și Leonid Brejnev erau amândoi ruși din estul Ucrainei; Hrușciov s-a Întors acolo În anii ’30 ca prim-secretar al Partidului Comunist Ucrainean. Constantin Cernenko era fiul unor culaci ucraineni deportați În Siberia, iar Iuri Andropov ajunsese la putere după ce ocupase postul strategic de șef

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În timpul războiului au dat naștere unei regiuni omogene după standardele sovietice: dacă Republica Rusă număra În 1990 peste 100 de minorități, dintre care 31 locuiau În regiuni autonome, Ucraina era ucraineană În proporție de 84%. Ceilalți locuitori ai republicii erau ruși (11%), restul (5%) fiind un amestec de moldoveni, polonezi, maghiari, bulgari și evrei supraviețuitori. Singura minoritate semnificativă (cea rusă) era concentrată În estul industrializat al țării și În capitala Kiev. În centrul și vestul Ucrainei, cu precădere zona din jurul Lvovului

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
religie ortodoxă sau greco-catolică. Grație toleranței relative a habsburgilor, ucrainenii din Galiția și-au putut păstra limba maternă. În funcție de zonă, Între 78% și 91% din locuitori o foloseau ca limbă maternă În 1994, pe când În teritoriile conduse cândva de țarul rus tocmai cei care se declarau ucraineni vorbeau mai degrabă rusa. Constituția sovietică le atribuia o identitate națională locuitorilor din republicile sale separate și chiar Își definea toți cetățenii În categorii etnic-naționale. Ca peste tot, și În Ucraina (mai ales În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
niciodată o recunoaștere externă și mulți dintre bieloruși se simțeau mai loiali Rusiei, Poloniei sau Lituaniei. După al doilea război mondial, când i-au fost alipite părți din Polonia răsăriteană, Republica Sovietică Socialistă Bielorusă cuprindea un număr semnificativ de minoritari ruși, polonezi și ucraineni. Bielorușii, deși cea mai mare comunitate lingvistică din republică, nu dădeau semne că vor sau așteaptă suveranitate, iar țara lor, foarte dependentă de Rusia, nu avea nici o șansă să susțină o independență reală. Regiune săracă și mlăștinoasă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cauzat neliniște și speculații despre un separatism profilactic atât În rândul vorbitorilor de rusă, cât și În cadrul comunității găgăuze. În urma unui referendum din toamna anului 1990 privind autonomia, conducerea comunistă din Tiraspol (principalul oraș din estul Moldovei, dincolo de Nistru, unde rușii și ucrainenii formau majoritatea locală) a proclamat o Republică Socialistă Sovietică Transnistreană Autonomă; În prealabil, În sud-est se formase o Republică Socialistă Sovietică Găgăuză. Dat fiind faptul că găgăuzii nu numără mai mult de 160.000 și că „Transnistria” e

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a fi redusă la o identitate unică sau un țel unitar 14. În timpul marelui război de apărare a patriei, dar și după aceea, autoritățile sovietice au jucat cu aplomb cartea rusă, făcând apel la mândria națională și preamărind „victoria poporului rus”. Dar rușii nu au fost blagosloviți niciodată cu un caracter „național” de felul celui atribuit după cutuma sovietică cazacilor, ucrainenilor sau armenilor. Nu exista nici măcar un partid comunist „rus” separat. A fi rus Însemna a fi sovietic. Între cele două

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]