20,296 matches
-
bântuie în multe capete încoronate și le face să piardă măsura puterii, asemuindu-se unor mici dumnezei, ceea ce pricinuiește multe greșeli și suferințe popoarelor pe care le ocârmuiesc. Nălucite vise? Ohooho! hohotește Ștefan. Nici nu-mi dăduseră tuleiele și mă visam un vajnic căpitan de oști. Eu am dezrobit Constantinopolul! Nu știai?! Și... și "Sfântul Mormânt", tot eu! Da! Chiar eu! Cu sabia! Eram un erou!... Un mare erou!... Daniil zâmbește cu îngăduință, cu simpatie pentru Năzdrăvanul acela cu tuleie, mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de a îndura, de a răbda... Timpul meu n-are răbdare! spune Ștefan plin de neastâmpăr. N-am stofă de mucenic să aștept "Plinirea vremii"... Eu vreau ca vremea aceea să vină aici, azi, acu! Să te audă Dumnezeu. Am visat catedrale... Da' bisericuțele noastre ce au? ridică el fruntea cu mândrie. Mi-a fulgerat un gând, Sihastre!... De-o fi și-o fi să mă întorc în Scaunul Sucevei, în amintirea ăstei nopți și mulțumire înălțată lui Dumnezeu o să ridic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
făcut cu mine însumi, atunci, pe Direptate, când am fost uns! Mi-am jurat atunci, să fiu Domnul unui popor liber, neatârnat sau... sau să nu fiu deloc! De douăzeci de ani stăruie în mine gândul aista drag inimii mele... Visam să ard timpul rămânerii în urmă... Bâjbâim prin veacuri ca orbeții; cât era să stăm cu ochii în pământ?... Pasăre măiastră ce renaște din propria-i cenușă, aiasta am năzuit să fie Moldova... Și fără libertate nu se poate. Libertatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nebun? Oare nu era dreptul nostru? A trăi liber, a trăi frumos, a trăi cu demnitate... Am cerut prea mult? Dar ai făcut o țară nouă! se repede Daniil. O! Nu! Nu! spune cu durere Ștefan. Nu e ce-am visat eu... Iată, sunt douăzeci de ani... Ce-am împlinit din ce-am visat? Și ce scump am plătit pentru el. "Măria ta, proclamă Ștefan înclinându-se în fața propriei sale umbre de pe perete, ar fi cazul să ieși din scena Istoriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trăi cu demnitate... Am cerut prea mult? Dar ai făcut o țară nouă! se repede Daniil. O! Nu! Nu! spune cu durere Ștefan. Nu e ce-am visat eu... Iată, sunt douăzeci de ani... Ce-am împlinit din ce-am visat? Și ce scump am plătit pentru el. "Măria ta, proclamă Ștefan înclinându-se în fața propriei sale umbre de pe perete, ar fi cazul să ieși din scena Istoriei!... O ieșire cam jalnică, pe brânci, hohotește el sarcastic. Mai multă demnitate, domnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mi le-am început la 1 septembrie 1954, la Cluj, într-o dimineață răcoroasă și senină când deasupra orașului se boltea un cer extraordinar de un albastru intens și pur, cum, de atunci, n-am mai văzut, cred, niciodată. (Am visat, în schimb, peste un însemnat număr de ani, un asemenea cer într-un vis ce se petrecea tot la Cluj și l-am reîntâlnit într-una din vizitele mele prin muzeele de artă ale Capitalei într-un tablou, pare-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu la proporții „de masă”. Evenimentul l-a constituit, aici, întâlnirea (din anonima bancă de student, desigur) cu profesorul Tudor Vianu. Primele prelegeri ale lui Vianu, la care am asistat, au produs asupra mea o impresie uriașă. L-am și visat într-o noapte, curând după șocul primei revelații: continua să peroreze, dar într-o stare de entuziasm parcă demonic... Visul mi-a inspirat și niște frânturi de versuri pe care le-am uitat, firește, de mult. La cursurile lui, amfiteatrul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
s-o văd, era undeva la etaj, avea temperatură mare, halucina. M-a recunoscut totuși, și numai ea, în acea dimineață îngrozitoare, a încercat să-mi dea curaj, spunându-mi că „se simte bine”. Mai târziu mi-a povestit că visa, că vedea niște lucruri extraordinar de frumoase. Am trăit atunci câteva zile de cumplită incertitudine. Am postit, m-am și rugat? Nu mai țin minte, nu cred. Practicam, în schimb, un fel de exerciții bizare, de colosală încordare a voinței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de ambii părinți. ca și cum cineva ar fi potrivit, nu fără crudă iscusință, anume lucrurile: noi să nu avem copii, ei să nu (mai) aibă nici mamă, nici tată. * După o vizită scurtă, de două-trei zile, la Leningrad, întors în țară visez un alt oraș monumental, splendid, extraordinar, despre care știu precis că e orașul Baltimore. Sub impactul proaspetelor impresii aduse din capitala lui Petru, visul, firește, se explică (dar ce vis, ce torent copleșitor de concret, un vis genial, îmi permit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care, dimpotrivă, ar fi vrut nu să-și scurteze, ci să-și prelungească șederea. Această înfrigurată „numărătoare inversă”, incompatibilă până la absurd cu psihologia unui turist din cale-afară de norocos, aflat peste mări și țări, în locuri în care nici nu visa să ajungă vreodată, nu mă împiedica, firește, să acumulez, vrând-nevrând, colosale impresii (nu de natură politică, desigur). În Cuba am avut, de pildă, revelația rolului extraordinar pe care Spania imperială l-a jucat în istoria omenirii. Fără această călătorie nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o premoniție? - cumplita priveliște, lui Marius îi mai rămăseseră mai puțin de 12 ani de trăit. A privit atunci în fundul gropii în care zace acum. * Coșmar. După o lungă zi petrecută pe câmp cu elevii, la cules de căpșuni, Doina visează într-o noapte că are picioarele umflate, groase ca niște butuci: privindu-și-le cu mai multă atenție constată - îngrozită - că pe ele crescuseră ciorchini de căpșuni, în straturi suprapuse, formând un conglomerat de excrescențe, de bube vegetale uriașe, roșii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de gimnastică pe când mama avea 15 ani, iar profesoara ei vreo 18-20. Obțin secvența, o „fixez” și mă încumet s-o trec „dincolo”: radioase, mama și profesoara ei mai tânără cu câțiva ani fac gimnastică în paradis. * De ce nu o visez pe mama? De ce continui să nu o visez? E supărată pe mine? Nu vrea să mă sperie? Dar de ce să mă sperie? Oare dacă, după ce s-au ascuns atâta vreme de mine, mi s-ar arăta în vis, ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
profesoara ei vreo 18-20. Obțin secvența, o „fixez” și mă încumet s-o trec „dincolo”: radioase, mama și profesoara ei mai tânără cu câțiva ani fac gimnastică în paradis. * De ce nu o visez pe mama? De ce continui să nu o visez? E supărată pe mine? Nu vrea să mă sperie? Dar de ce să mă sperie? Oare dacă, după ce s-au ascuns atâta vreme de mine, mi s-ar arăta în vis, ar fi un semn rău? Ar însemna că mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sperie? Oare dacă, după ce s-au ascuns atâta vreme de mine, mi s-ar arăta în vis, ar fi un semn rău? Ar însemna că mi se apropie și mie ceasul, că mă cheamă? Cu orice risc, vreau s-o visez pe mama! * Ceaiurile mamei, slabe, decolorate, aproape albe, băute îndelung, cu înghițituri rare, din același pahar, din paharul ei, cu o feliuță de lămâie zdrențuită de atâta întrebuințare, peste care turna, o dată și încă o dată, apă fierbinte din ceainic, diluând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
obiectelor, a celor mai personale dintre ele, pe care omul și-a lăsat pecetea... * În vara lui 1982, în primul an întreg al morții ei (în 1981 mama a fost moartă doar o săptămână), la Snagov, într-o noapte, am visat că a murit și tata. M-am trezit îngrozit (adică gata îngrozit, de vis în timpul visului). Fusese un vis puternic, pregnant, compact ca un bloc de realitate, unul din acele vise care te conving că trăiești cu adevărat ceea ce visezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
visat că a murit și tata. M-am trezit îngrozit (adică gata îngrozit, de vis în timpul visului). Fusese un vis puternic, pregnant, compact ca un bloc de realitate, unul din acele vise care te conving că trăiești cu adevărat ceea ce visezi, care elimină orice urmă de complicitate între vis și cel ce visează, știind, bănuind că visează. Visul nu numai că m-a îngrozit, dar m-a și surprins. De câte ori mă gândeam, și mă gândeam adeseori, la ziua în care o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
îngrozit, de vis în timpul visului). Fusese un vis puternic, pregnant, compact ca un bloc de realitate, unul din acele vise care te conving că trăiești cu adevărat ceea ce visezi, care elimină orice urmă de complicitate între vis și cel ce visează, știind, bănuind că visează. Visul nu numai că m-a îngrozit, dar m-a și surprins. De câte ori mă gândeam, și mă gândeam adeseori, la ziua în care o să dispară și tata, mi se părea că atunci nu o să sufăr la fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
visului). Fusese un vis puternic, pregnant, compact ca un bloc de realitate, unul din acele vise care te conving că trăiești cu adevărat ceea ce visezi, care elimină orice urmă de complicitate între vis și cel ce visează, știind, bănuind că visează. Visul nu numai că m-a îngrozit, dar m-a și surprins. De câte ori mă gândeam, și mă gândeam adeseori, la ziua în care o să dispară și tata, mi se părea că atunci nu o să sufăr la fel de mult ca la moartea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fi prăpastia care le desparte. O fixez în continuare, stăruitor, fără să-mi ascund resentimentele pe femeia aceea și pe măsură ce o privesc mă conving tot mai mult că am în față o întruchipare a răutății pure, gratuite. * Într-o noapte, visez un vis care pare oglinda micii experiențe evocate cu câteva pagini în urmă. Mă aflu tot la Snagov, cam în același loc al curții (dintre peretele lung al casei și gardul ce ne desparte de vecinul din dreapta). De data asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de brusc. Ceea ce era de așteptat, ceea ce era fatal să se întâmple s-a petrecut, totuși, atât de pe neașteptate, din senin, aș putea spune, încât poate nici n-am realizat că unchiul nu mai e. Nu cu mult timp înainte, visasem că mi-am scos un dinte, că nu m-a durut: țin minte că îmi pipăiam cu limba, cu o deosebită satisfacție, locul gol, curat (în realitate, trebuia să-mi fac această extracție și o tot amânam; de aici probabil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu mai omagiem a nu știu câta aniversare a „Revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă” - nici mai mult nici mai puțin!), în timp ce scriu (căci dacă nu mai e sărbătoare, muncesc, adică scriu) îmi amintesc că noaptea am visat un cadavru, cadavrul unui cunoscut, al unei rude (unchiul Costea?); un cadavru deshumat, după câțiva ani, dar nedescompus; și că imediat m-am gândit - în vis - la mama, la starea trupului ei postum, cu speranța că poate și el e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Înainte de căsătorie, suferind de dureri de cap și năzărindu-mi-se că aș fi grav bolnav, i-am cerut lui Dumnezeu un an, un singur an de fericire. Mi-a dat douăzeci și cinci*. Ce mai vreau? Am avut o premoniție, am visat cândva că va fi atât de frumos? La logodna sau la nunta lui Jeni (în 1958 sau 1959, deci), la masă (o masă alcătuită din mai multe mese dispuse în formă de patrulater, cu o latură lipsă: pentru a obține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
dacă acele rândunele venite atât de aproape de mine în acea dimineață de octombrie nu sunt cumva suflete... În noaptea care de-abia a trecut - azi e joi, 1 noiembrie 1990, ziua morților la catolici și în copilăria mea clujeană - am visat-o pe tanti Olga, moartă de șase săptămâni (sâmbătă, 27 octombrie, Doina i-a făcut parastasul cuvenit). Am visat-o moartă, întinsă pe masă, așa cum a stat două zile la ei acasă, în Floreasca, dar parcă nu în sicriu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care de-abia a trecut - azi e joi, 1 noiembrie 1990, ziua morților la catolici și în copilăria mea clujeană - am visat-o pe tanti Olga, moartă de șase săptămâni (sâmbătă, 27 octombrie, Doina i-a făcut parastasul cuvenit). Am visat-o moartă, întinsă pe masă, așa cum a stat două zile la ei acasă, în Floreasca, dar parcă nu în sicriu și sigur într-o altă casă, străină și mai mare. În mijlocul unei încăperi spațioase masa era așezată pe o direcție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să realizeze ceea ce face, instinctiv, fetița aceea anonimă împlinea străvechea poruncă de a-l sluji pe cel mai slab decât tine. Am petrecut-o din ochi până ce a dat colțul blocului. * La Paris, în aprilie 1991, într-o noapte, o visez pe mama. Eu, care, după cum am mai spus, aproape că n-o visez deloc. Trebuia să merg la Paris ca să se întâmple minunea... Un vis confuz, dar cert. Și în care, pentru prima oară, visând-o pe mama, uit că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]