190,296 matches
-
cum caracterul său ierarhic, centralizat, militarizat, monolitic l-au făcut în mod inevitabil să concentreze toată puterea dictatorială în mâinile unui grup mic aflat la vârf (Biroul Politic, înființat în 1917) și, mai târziu, în mâinile unui singur om. Această analiză critică a fost reluată în 1930 de mai mulți foști tovarăși de drum ai Revoluției din Octombrie, între care în Franța, , , sau , un pionier al criticii stalinismului. Pentru Troțki și troțkiști, cauza dictaturii regimului totalitar trebuie căutată în nașterea birocrației
Revoluția Rusă din 1917 () [Corola-website/Science/298166_a_299495]
-
listelor sau altor informații pe baza cărora să se poată determina datele de intrare. Organele de control, cu ocazia verificărilor ce le efectuează la instituțiile care prelucrează în sistem automat datele din contabilitate, au dreptul de acces la documentația de analiză, programare și de utilizare a tehnicii de calcul, în vederea efectuării corespunzătoare a testelor necesare. Exercițiul bugetar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie, cu excepția primului an de activitate, când acesta începe la data înființării instituției publice prin
Contabilitate () [Corola-website/Science/298224_a_299553]
-
mai mult decât cel care doarme în pungă, chiar dacă rămâne de văzut în favoarea cui. Poziția, performanța și gestionarea financiară a oricărei instituții publice, economic - comerciale, administrative, impun în mod necesar, ca periodic activitatea acestora să fie sintetizată și supusă unei analize de fond prin intermediul „situațiilor financiare”. Așa cum precizează art. 10, al. 1 al Legii nr. 82/1991 (republicată 2006) „documentele oficiale de prezentare a situației economico - financiare a persoanelor juridice prevăzute la art. 1 (societăți comerciale, instituții publice, asociații și organizații
Contabilitate () [Corola-website/Science/298224_a_299553]
-
teorii în fizica modernă care afirmă că viteze superluminice sunt posibile, precum particula ipotetică numită tahion, a cărei existență nu a fost dovedită. Există de asemenea o serie de experimente în care viteza luminii este aparent depășită, dar la o analiză atentă se poate dovedi că în respectivele experimente nici materia nici informația nu s-au deplasat mai repede decît lumina. Permitivitatea electrică a vidului (formula 2) nu depinde de "c" și este definită în unități de măsură al SI prin: Permeabilitatea
Viteza luminii () [Corola-website/Science/298266_a_299595]
-
începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german. În matematică, Leibniz a introdus termenul de "funcție" (1694), pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă. Alături de Newton, Leibniz este considerat fondatorul analizei matematice moderne. Leibniz s-a născut pe 1 iulie 1646 în Leipzig, fiu al unui avocat și profesor la universitatea din localitate. Tot aici își începe studiile, pe care le continuă la Jena și Altdorf. În 1666 obține titlul de
Gottfried Wilhelm von Leibniz () [Corola-website/Science/298292_a_299621]
-
că, pentru ca piciorul acesteia să apese pedala de ștergere în timp ce prelua o convorbire telefonică, trebuia ca femeia să aibă o mobilitate de gimnastă campioană. Mai mult, ar fi trebuit să rămână în acea poziție timp de 18 minute și jumătate. Analizele ulterioare ale înregistrărilor au dovedit că porțiunile respective au fost șterse intenționat, găsindu-se nici mai mult nici mai puțin de 9 segmente diferite în care conținutul fusese șters. 28 ianuarie 1974 - Herbert Porter, asistent al lui Nixon, a recunoscut
Afacerea Watergate () [Corola-website/Science/298282_a_299611]
-
primul an, Școala Politehnică și-a început activitatea cu un număr de 117 studenți: 89 înscriși în primul an și 28 în anul pregătitor. Cursurile încep la 29 noiembrie 1920. Corpul didactic era format din rector Traian Lalescu (care preda analiza matematică), Constantin C. Teodorescu (rezistența materialelor și mecanică teoretică), Victor Vlad (geometrie descriptivă), Constantin Cândea (chimie), Augustin Coman (matematică). Cursurile s-au ținut în localul unei școli primare din str. Telbisz, local aflat și astăzi în patrimoniul Politehnicii. În anul
Universitatea Politehnica Timișoara () [Corola-website/Science/298300_a_299629]
-
numesc funcții armonice. Dacă "f" este o funcție cu valori reale derivabilă de două ori, atunci laplacianul lui "f" este suma tuturor derivatelor parțiale "nemixte" de ordinul doi în coordonate carteziene formula 1: O altă contribuție însemnată a lui Laplace, în analiza funcțională, este "transformata Laplace". Aceasta, formula 3, este un operator liniar asupra unei funcții "f"("t"), numită "funcție original", de argument real "t" ("t" ≥ 0). Acest operator transformă originalul într-o altă funcție "F"("s") de argument complex "s", numită "funcție
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
simplu de efectuat asupra imaginii "F"("s"). Transformata Laplace are numeroase aplicații importante în matematică, fizică, optică, inginerie electrică, automatică, prelucrarea semnalelor și teoria probabilităților. În matematică, este folosită la rezolvarea ecuațiilor diferențiale și integrale. În fizică, este folosită la analiza sistemelor liniare invariante în timp, cum ar fi circuitele electrice, oscilatorii armonici, dispozitive optice și sistemele mecanice. Transformata Laplace a unei funcții "f"("t"), definită pentru toate numerele reale "t" ≥ 0, este o funcție "F"("s"), definită prin expresia: Limita
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
reale "t" ≥ 0, este o funcție "F"("s"), definită prin expresia: Limita inferioară 0 este o notație prescurtată care înseamnă Parametrul "s" este în general număr complex: Această transformare integrală are un număr de proprietăți care o fac utilă în analiza liniară a sistemelor dinamice. Cel mai semnificativ avantaj este acela că derivarea și integrarea devin, respectiv, înmulțire cu "s" și împărțire la "s" (similar cu modul în care logaritmii transformă o operare de înmulțire a numerelor în adunare a logaritmilor
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
timp. În 1812, Laplace a publicat celebra sa lucrare "Théorie analytique des probabilités " („Teoria analitică a probabilităților”), în care a pus în valoare numeroase rezultate fundamentale din domeniul teoriei probabilităților și al statisticii mmatematice. Mai exact, el a prezentat o analiză precisă din punct de vedere matematic a ideii potrivit căreia probabilitatea este raportul dintre numărul evenimentelor favorabile și al celor posibile, și a aplicat-o la problemele fizice concrete. Tot el a introdus și noțiunea de corelație, care va fi
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
Leonhard Euler. Laplace a demonstrat că perturbațiile orbitelor planetelor nu le-ar putea modifica distanțele față de Soare nici după perioade de mii de ani. Chiar dacă această teorie a fost modificată în ultimele două secole, John North comentează că „"scheletul acestei analize rămâne, ca o remarcabilă mărturie a realizărilor urmașilor lui Newton în secolul care a urmat după dispariția sa"”. O problemă specială, pusă în evidență de observațiile astronomice din acea perioadă, era aparenta instabilitate a orbitei planetei Jupiter, care părea a
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
ca divergența gradientului. În aceeași lucrare din 1784 („"Theorie du mouvement et de la figure elliptique des planetes"”), Laplace rezolvă complet problema atracției gravitaționale exercitate de un corp sferoid asupra unui punct material exterior. Aici a introdus pentru prima dată metoda analizei cu ajutorul funcțiilor armonice sferice (sau „"coeficienții Laplace"”). Dacă coordonatele sferice ale centrelor celor două corpuri sunt (r,μ,ω) et (r',μ',ω'), iar r' ≥ r, atunci distanța dintre ele poate fi dezvoltată în serie numerică în funcție de raportul r/r
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
În analiza matematică, integrala unei funcții este o generalizare a noțiunilor de arie, masă, volum și sumă. Procesul de determinare a unei integrale se numește integrare. Spre deosebire de noțiunea înrudită de derivată, există mai multe definiții posibile ale integralei, fiecare cu suportul său
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
pe care au dezvoltat-o independent unul de altul, integrarea este legată de derivare, iar integrala definită a unei funcții poate fi ușor calculată odată ce este cunoscută o primitivă a ei. Integralele și derivatele au devenit uneltele de bază ale analizei matematice, cu numeroase aplicații în știință și inginerie. O definiție riguroasă a integralei a fost dată de Bernhard Riemann. Ea este bazata pe o trecere la limită prin care se aproximează aria unei regiuni curbilinii prin descompunerea acesteia în zone
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
teoria folosită. De exemplu, poate fi văzut doar ca un indicator al faptului că "x" este 'variabila de integrare', ca o reflecție a ponderilor din suma Riemann, o măsură (în integralele Lebesgue și extensiile acestora), o cantitate matematică infinitezimală (în analiza nestandard) sau independentă: o formă diferențială. Cazurile mai complicate pot varia cumva notația. Integralele apar în multe situații practice. Să considerăm un bazin. Dacă este dreptunghiular, atunci din lungimea, lățimea și adâncimea lui se poate determina cu ușurință volumul de
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
Majoritatea acestor tehnici rescriu o integrală sub o altă formă care este mai ușor de rezolvat. Printre aceste tehnici se numără: Chiar dacă aceste tehnici nu sunt folosibile, o integrală dată se poate totuși evalua. O altă tehnică des întâlnită este analiza reziduurilor, în timp ce seriile Taylor pot fi uneori folosite pentru a găsi o primitivă. Există și multe modalități mai puțin obișnuite de calcul a unor integrale; de exemplu, se poate folosi identitatea lui Parseval pentru a transforma o integrală pe o
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
în mulțimea de primitive, a unor funcții speciale din fizică (cum ar fi funcțiile Legendre, funcțiile hipergeometrice, funcția Gamma). Extinderea algoritmului Risch-Norman pentru a include și aceste funcții este posibilă, dar dificilă. Integralele întâlnite într-un curs de inițiere în analiza matematică sunt alese intenționat pentru simplitatea lor; cele găsite în aplicațiile reale sunt adesea mult mai complicate. Unele integrale nu pot fi calculate exact, altele necesită funcții speciale care sunt ele însele dificil de calculat, iar altele sunt atât de
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
fiecare interval. Utilizând extremitatea stângă a fiecărei componente, metoda dreptunghiului însumează 16 valori ale funcției și le înmulțește cu lățimea pasului, "h", aici 0,25, pentru a obține valoarea aproximativă 3,94325 pentru integrală. Precizia nu este impresionantă, dar în analiza matematică se folosesc componente de lățime infinitezimală, deci inițial aceasta a părut a fi o problemă mică. Într-adevăr, dublarea repetată a numărului de pași conduce în cele din urmă la o aproximare de 3,76001. Pentru aceasta este însă
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
considerabil mai mic pentru o precizie superioară. În acest exemplu, se pot calcula valorile funcției în doar două puncte "x", ±⁄, apoi se dublează fiecare valoare și se însumează pentru a obține răspunsul numeric exact. Explicația pentru acest succes constă în analiza erorilor, și în puțin noroc. O metodă gaussiană în "n" puncte este exactă pentru polinoame de grad până la 2"n"−1. Funcția din acest exemplu este un polinom de gradul 3, plus un termen care se anulează deoarece capetele alese
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
repartizează lingvistic substantivele în două genuri: andric și metandric , acesta din urmă incluzând obiectele neînsuflețite, animalele și femeile. Co-naturalitatea feminității cu animalitatea e specifică și vechii mitologii eline, care feminizează monștrii teriomiorfi ca Sfinxul sau Sirenele. Potrivit celor mai cunoscute analize simbolice, figuralitatea animală evocă teroarea în fața morții (prin devorare) sau a schimbării (prin diferența de nivel ontologic). Teriomorfia în forma ei devoratoare, părul alcătuit din șerpi, exprimă o dramatizare negativă a feminității, într-o atmosferă de teroare și catastrofă. Dacă
Gorgone () [Corola-website/Science/298351_a_299680]
-
care un autor de factură enciclopedică, cu preocupări fascinante și o biografie contradictorie continuă să o ofere. Congresul european de istorie a religiilor (București, 20-23 Septembrie 2006) organizat de Asociația română de istorie a religiilor a dedicat o întreagă secțiune analizei operei lui Mircea Eliade. Eliade a fost căsătorit de două ori: prima lui soție a fost Nina (n. Mareș, d. 1944), cu care s-a căsătorit în 1934, iar a doua soție a fost Christinel (n. Cotescu, d. 9 martie
Mircea Eliade () [Corola-website/Science/297106_a_298435]
-
sărăcie a criticii "literare" în ceea ce îl privește pe Asimov (mai ales ținând cont de volumul scrierilor sale). Cowart și Wymer enunță un posibil motiv în "Dictionary of Literary Biography" (1981): Pentru a fi corecți, Gunn și Patrouch recunosc în analiza făcută cărților lui Asimov că un stil clar și direct reprezintă și el un stil. Cartea din 1982 a lui Gunn atinge profunzimi considerabile comentând fiecare dintre romanele publicate până la acea dată de Asimov. El nu ridică în slăvi întreaga
Isaac Asimov () [Corola-website/Science/297103_a_298432]
-
publicat "Chaos Theory, Asimov's Foundations and Robots, and Herbert’s Dune: The Fractal Aesthetic of Epic Science Fiction" („Teoria Haosului, Fundația și Roboții lui Asimov și Dune a lui Herbert: Estetica fractală a science fictionului epic”), care include o analiză a structurilor narative asimoviene și le compară cu conceptul științific al fractalilor și cu teoria haosului. Palumbo este de părere că, deși elementele tradiționale ale literaturii (cum sunt simbolismul și caracterizarea) lipsesc parțial sau total, seriile Fundației și Roboților rămân
Isaac Asimov () [Corola-website/Science/297103_a_298432]
-
poate da de gândit mai mult decât o face o discuție filozofică. Pentru o scurtă perioadă de timp, tatăl său a lucrat la sinagoga locală, lucru care a stat la baza cărții viitoare "Asimov's Guide to the Bible", o analiză a fondării istorice a Vechiului și Noului Testament. Multă vreme, Asimov s-a autointitulat un ateu, dar era de părere că acesta nu este un termen adecvat, deoarece descrie ceea ce nu crede, nu ceea ce crede. În cele din urmă s-
Isaac Asimov () [Corola-website/Science/297103_a_298432]