19,897 matches
-
frământările persistente din Texas reprezentau un mare pericol pentru puterea lui Santa Anna și a Mexicului. Dacă poporul din Coahuila s-ar fi răsculat și el, Mexicul s-ar fi confruntat cu perspectiva pierderii unei mari părți din teritoriu. Fără provincia nord-estică drept zonă de tampon, foarte probabil că influența Statelor Unite s-ar fi răspândit, iar teritoriile mexicane Nuevo Mexico și Alta California erau expuse expansiunii americane. Santa Anna nu dorea să intre în conflict cu Statele Unite și știa că frământările
Revoluția Texană () [Corola-website/Science/322201_a_323530]
-
comoștenitor al tronului pe imperatorul roman. A "tolera" independența regatelor unite era o practică romană normală cu condiția că regatul se lăsa ca moștenire imperatorului roman după moartea conducătorului curent a regatului. Astfel, de exemplu, au fost anexate la imperiu provinciile Bitinia Și Galatia (Galația). La fel, Legea romană permitea lăsarea moștenirii numai pe linia bărbătească. De aceea, toate încercările lui Prasutag de a păstra pe tron familia sa au fost zădarnice. După moartea sa, regatul său a fost anexat la
Boudica () [Corola-website/Science/322268_a_323597]
-
Petilius Cerialis, viitorul guvernator al Britaniei, pe atunci comandantul Legiunii a IX-a spaniolă, a încercat să elibereze orașul, însă a fost zdrobit și nevoit de a fugi în Galia. Aflând despre răscoală, Gaius Suetonius Paulinus a mers la apărarea provinciei. Scopul lui era de a apăra orașul Londinium (actuala Londră), cucerit în anul 43 de romani. Însă, văzând că nu are timp să se pregătească de asediu, și ținând cont de înfrângerea lui Petilius, a decis să lase orașul, pentru
Boudica () [Corola-website/Science/322268_a_323597]
-
triburile germanice hermundurii, semnonii, lugii, cărora li s-au adăugat mai târziu longobarzii, alt trib germanic strâns înrudit cu marcomanii și suebii. Sfera de influență a regatului lui Marobod se întindea până la cursul mijlociu al Dunării, în est până la granița provinciei romane Pannonia și până la râul Vistula, în nord până la țărmul Mării Baltice și în vest până la fluviul Elba. A organizat armata după model roman (infanterie cu efectiv de 70.000 și cavalerie cu efectiv de 4.000 oșteni). În anul 17
Marobod () [Corola-website/Science/322284_a_323613]
-
Nisa, locuri în care face ultimul debut din cariera sa, apărând în opera „Dolores” de André Pollonnais. Pe parcursul anului 1898 soțul ei, Ernesto Nicolini, pleacă într-o călătorie în Franța și moare din cauza unei boli de ficat în orășelul de provincie Pau. Deși înițial refuză să cânte pentru o scurtă perioadă de timp după moartea lui Nicolini, soprana își reia activitatea muzicală, inconștientă fiind de diminuarea calităților sale vocale. În 1899 Adelina suferă de dureri articulare și de o inflamație a
Adelina Patti () [Corola-website/Science/322272_a_323601]
-
generalul lui Marc Aureliu, în 179 Tarruntenius Patern, i-a distrus în întregime. Barbarii au fost rapid distruși și alungați de pe teritoriul roman. Apoi, Marc Aureliu a traversat Dunărea cu scopul de a anexa noi teritorii și de a crea provincii noi: Marcomania și Sarmatia, însă moartea lui la 17 martie 180 la Vindobona (Viena de azi)a zădărnicit împlinirea acestui plan. În 180, imperatorul roman Commodus a încheiat cu ei pacea cu condiția restabilirii hotarelor dintre Imperiul Roman și triburi
Războiul marcoman 166-180 () [Corola-website/Science/322285_a_323614]
-
la un total de aproximativ 1.400 GWh. În plus, compania deține participațiuni la centrale nucleare electrice din Elveția și Franța. Repower deține 61 de procente din SET S.p.A. (Milano), care gestionează centrala cu ciclu combinat cu gaz din Teverola (Provincia Caserta, Italia). Această instalație de 400 MW este cea mai mare centrală a concernului și a început să funcționeze la sfârșitul anului 2006. Repower deține participațiuni la centrale nucleare din Elveția și Franța, care corespund unei capacități instalate de aproape
Repower () [Corola-website/Science/322293_a_323622]
-
obligativitatea recomandării din partea a cinci membri îi confereau un caracter elitist. Erau membri toți liderii curentului patriot, de la Mirabeau la Robespierre, de la La Fayette la Pétion, și cu triumviratul Duport, Barnave și Lameth. Foarte rapid, clubul s-a înconjurat în provincie de filiale cărora le-a acordat învestitura. La sfârșitul lui 1790, avea deja 150 de filiale, constituind o vastă rețea națională, dotată, începând cu luna octombrie 1790, cu "Journal des Sociétés des amis de la constitution", publicație înființată de Choderlos de
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
Choderlos de Laclos. Un comitet de corespondență, cel mai important din club, controlat de Barnave și de prietenii săi asigura legăturile între societatea-mamă și filiale. O analiză socială a membrilor, atât a celor din Paris cât și a celor din provincie, arată aceeași predominanță a elitelor stării a treia: negustori, magistrați, ofițeri, medici, arendași. La Paris, Mirabeau, prin elocvența sa, a exercitat, cel puțin până în decembrie 1790, cea mai mare influență în rândul Clubului Iacobinilor. La 2 martie 1791, Lameth i-
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
instalat la Club des Feuillants. La iacobini au rămas circa zece deputați: Robespierre, Pétion, Roederer, Buzot, Grégoire și alți câțiva. Dar scindarea provocată de Barnave avea să se dovedească a fi un eșec politic, atât în Paris cât și în provincie (în toamna lui 1791, existau 442 de societăți iacobine și doar 60 feuillante, 110 fiind nehotărâte). În iunie și septembrie 1791, societatea a trecut la mai multe excluderi legate de introducerea chestiunii coloniale în viața politică franceză. La 10 și
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
în bloc care s-a înfruntat cu tunurile lui Hanriot, adunarea a trebuit să accepte să decreteze arestarea tuturor liderilor girondini. Iacobinii, străjeri ai fundamentalismului revoluționar, aveau să se bazeze din ce în ce mai mult pe scrutinele de epurare din Paris și din provincie supravegheate de reprezentanți în misiune. La Paris, după epurarea din aprilie 1793 condusă de un comitet desemnat (nu ales), întrucât Robespierre a arătat că „societatea are în sânul ei destui dușmani interesați să îndepărteze din acest comitet pe membrii de
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
tem”. Epurările au fost urmate de eliminarea „facțiunilor” (hebertiștii, dantoniștii). „Se votează cu mâna ridicată, prin definiție: secretul nu convine decât complotiștilor. Hotărârea trebuie luată înainte de reuniunea clubului, în conciliabulele șefilor, și ratificată de fanatismul sau de disciplina trupelor. Iar provincia va urma exemplul casei-mamă.” Iacobinii controlau acum o rețea de 5500 de filiale în Franța și reprezintă între 100 și de militanți. Implantarea ei a fost puternică în nord și nord-est, în Ile-de-France, Aquitania, sud-vest și în Provence-ul de est
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
a fost semnat la Viena. Un alt acord anterior între Prusia și Rusia se semnase la Sankt Petersburg la 6 februarie 1772. La începutul lui august, armate rusești, prusace și austriece au pătruns simultan pe teritoriul Uniunii și au ocupat provinciile convenite. La 5 august, cele trei părți au semnat fiecare tratatul privind propriile cuceriri teritoriale pe seama Uniunii. Regimentele Confederației de la Bar, ai căror conducători fuseseră obligați să părăsească Austria (care până atunci îi susținuse) după ce și această țară a aderat
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
să lege Prusia Orientală de Brandenburg. Prusia a anexat și nordul Poloniei Mari de-a lungul râului Noteć (Districtul Netze), și nordul Cuiaviei, dar nu și orașele Gdańsk și Toruń. Teritoriile anxate de Prusia au devenit în 1773 o nouă provincie prusacă denumită Prusia Occidentală. În total, Prusia a obtinut 36.000 km² cu circa 600.000 de locuitori. Conform lui Jerzy Surdykowski, Frederick cel Mare a introdus rapid coloniști germani în teritoriile cucerite și s-a angajat în germanizarea teritoriilor
Prima împărțire a Poloniei () [Corola-website/Science/322287_a_323616]
-
Atharva-Veda pentru capacitatea de a da „forța unui taur” atât bărbaților tineri, cât și celor bătrâni. În China este utilizat de peste 5000 de ani pentru calitățile sale energizante și revigorante. Specific Peninsulei Coreene și munții Chang Pai Shan din nord-estul provinciei Jilin din China, ginsengul are o arie de vegetație ceva mai întinsă ce cuprinde nordul Chinei și unele zone din Siberia. Deoarece este foarte căutat, ginsengul este cultivat intens nu numai în China și Coreea, ci și în Japonia, Rusia
Ginseng () [Corola-website/Science/329531_a_330860]
-
a amenința venitul general al țării. Paralel cu normalizarea vieții generale economice, noua legislație financiară țintea și la așezarea noilor impozite și taxe, în raport cu noua organizare a statului, adică urmarea unificarea și in materie fiscală, pentru ca deferitele regimuri fiscale din provinciile care formau România Mare să se contopească intr-unul singur, așezat pe baze solide și temeinice. S-a început cu reforma impozitelor directe, înfăptuită în 1923, ca cea mai imperios necesară, pentru realizarea unificării celor 4 regimuri diferite de impunere
Activitatea lui Vintilă Brătianu ca ministru de finanțe () [Corola-website/Science/329543_a_330872]
-
pietrele miliare (în la plural, iar la singular: milliarium), sau miliare, erau niște borne rutiere din piatră, în general în formă de coloană și care purtau inscripții, destinate la marcarea distanțelor pe traseul principalelor drumuri romane din Italia și din provinciile romane. Chiar înainte de 250 î.Hr. pentru Via Appia, și după 124 î.Hr. pentru cele mai multe dintre celelalte, distanțele între un oraș și celălalt au fost calculate în mile romane, iar acestea erau marcate prin repere. Cuvântul care există în limbile moderne
Piatră miliară () [Corola-website/Science/329565_a_330894]
-
în general, latina, limbă a armatei și a administrației imperiale. Însă, potrivit lui Benjamin Isaac, mesajul nu era destinat în special soldaților, ci utilizat de ierarhia lor pentru a-și manifesta lealitatea față de împărat. Totodată, potrivit lui Benjamin Isaac, în mai multe provincii, în Bretania, în Iudeea și în Pannonia, primele miliare datează din timpul călătoriei lui Hadrian în aceste regiuni: armata și ofițerii săi manifestându-și astfel fidelitatea față de suveran și buna administrație a teritoriilor plasate sub autoritatea lor. Pietrele miliare n-
Piatră miliară () [Corola-website/Science/329565_a_330894]
-
săi manifestându-și astfel fidelitatea față de suveran și buna administrație a teritoriilor plasate sub autoritatea lor. Pietrele miliare n-ar ilustra atunci atât voința Imperiului de a-și manifesta puterea față de supușii săi cât raportul care lega împăratul și responsabilii provinciilor. Dispunerea pietrelor de-a lungul drumurilor n-ar asculta de o logică deosebită, iar acumularea acestora într-un același loc n-ar semnala decât faptul că repetarea mecanică a implantării de pietre miliare servea drept gajuri de fidelitate. Benjamin Isaac
Piatră miliară () [Corola-website/Science/329565_a_330894]
-
de Aladzhi. A fost decorat cu Ordinul Sfântului Gheorghe, gradul trei, pe 27 octombrie 1877 pentru victoria sa din Aladzhi. Divizia lui Șelkovnikov s-a unit cu trupele generalului Ivan Davidovici Lazarev și împreună au mărșăluit să pună stăpânire pe provincia Erzerum pe 2 octombrie. Erzerum a fost capturat a doua zi, iar Șelkovnikov a fost declarat guvernator al provinciei. După ocuparea funției de guvernator, s-a îmbolnăvit de tifos exantematic, decedând pe 10 februarie 1878.
Boris Șelkovnikov () [Corola-website/Science/329597_a_330926]
-
Aladzhi. Divizia lui Șelkovnikov s-a unit cu trupele generalului Ivan Davidovici Lazarev și împreună au mărșăluit să pună stăpânire pe provincia Erzerum pe 2 octombrie. Erzerum a fost capturat a doua zi, iar Șelkovnikov a fost declarat guvernator al provinciei. După ocuparea funției de guvernator, s-a îmbolnăvit de tifos exantematic, decedând pe 10 februarie 1878.
Boris Șelkovnikov () [Corola-website/Science/329597_a_330926]
-
sau Res publica Iasorum a fost un teritoriu autonom în provincia romană Pannonia (în prezent, Croația) din jurul orașului Daruvar. Centrul său administrativ a fost orașul "", situat lângă Daruvar. Și-a extins teritoriul de la Sava la Drava. Denumirile "Res Publica Iasorum" și "Municipium Iasorum" se referă și la centrul administrativ și la
Municipium Iasorum () [Corola-website/Science/329581_a_330910]
-
perioada 385-397, în care Sfanțul Ioan Gură de Aur a rostit circa 700 de predici, a avut de înfruntat tulburările pricinuite de apariția unor noi erezii, însă a trebuit să remedieze și un conflict politic ivit între Antiohia, capitala a provinciilor Imperiului Bizantin din Orientul Apropiat, și autoritatea imperiala din Constantinopol.Conflictul a culminat în anul 397 cu revoltă înfrânta a antiohienilor, cărora Ioan și episcopul Flavian le-au luat apărarea, salvându-i de la un iminent măcel plănuit, ca metodă de
Lucrarea filantropică a Sfântului Ioan Gură de Aur () [Corola-website/Science/329606_a_330935]
-
Senatul României la data de 13 decembrie 1923 de către dr. Constantin I. Angelescu, Ministrul Instrucțiunii Publice. În discuțiile din Parlament, Ioan Bianu și Ermil Pangrati au salutat această inițiativă privată, subliniind penuria locurilor de cazare în București pentru studenții din provincie lipsiti de mijloace materiale. Această lipsă era resimțită acut mai ales în contextul sosirii tinerilor ardeleni, basarabeni și bucovineni dornici de a urma studii universitare în capitala României Mari. La scurt timp după înființare, fondatorul donează Fundației suma, impresionantă pentru
Fundația Universitară Constantin N. Vasiliu Bolnavu () [Corola-website/Science/329607_a_330936]
-
din Anatolia. După ascensiunea lui Andronic în 1328, teritoriile imperiale din Anatolia au fost pierdute, de la aproape toată din partea occidentală a Anatoliei, în urmă cu patruzeci de ani, la câteva avanposturi împrăștiate de-a lungul coastei egeene și o mică provincie în jurul Nicomediei la aproximativ 150 km de Constantinopol. Andronic a decis să atace armatele otomane care asediau Nicomedia și Niceea și spera să restabilească frontiera la o poziție stabilă. Alături de "domestikos" Ioan Cantacuzino, Andronic a condus o armată de aproximativ
Bătălia de la Pelekanon () [Corola-website/Science/329624_a_330953]