190,155 matches
-
sub numele de Leș Compagnons de la Chanson. Mitty Goldin a murit de accident vascular cerebral în 1956. A fost înmormântat în secțiunea 30 a cimitirului Montmartre. A contribuit la muzică operetei "La Féerie blanche" (1938, Teatrul Mogador) de Casimir Oberfeld, text: Louis Verneuil, Andre Hornez, la opereta "Leș chansons de Bilitis" (Teatrul des Capucines) de Joseph Kosma (sub pseudonimul Pierre Cochereau), Jean Valmy (pseudonimul lui Edmond Roland) , Marc-Cab (pseudonimul lui Marcel Cabridens)
Mitty Goldin () [Corola-website/Science/328571_a_329900]
-
lui Nestor” sau „Manuscrisul lui Nestor”. Lucrarea originală nu s-a păstrat. Sursele folosite pentru această cronică includ cronici slavone mai vechi, acum pierdute, analele bizantine ale lui Ioannes Malalas și Ghiorhios Amartolus, legendele locale și povestirile vikinge, mai multe texte religioase grecești, tratatele dintre Rusia Kieveană și Imperiul Bizantin și mărturiile unor comandanți militari precum Ian Vîșatici. Nestor a lucrat la curtea lui Sviatopolk al II-lea și se pare că era de acord cu orientarea proscandinavă a acestuia din
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
persoana fiului lui Vladimir, Mstislav. Autorul acestei ultime revizuiri se poate să fi fost un grec, dat fiind faptul că numeroase date legate de istoria bizantină au fost actualizate. Această versiune se păstrează în Letopisețul Ipatiev. Dat fiind faptul că textul original a cronicii, ca și primele copii ale acestuia au fost pierdute, este dificil să se stabilească conținutul original al manuscrisului. Principalele surse cunoscute în prezent sunt letopisețele Laurențian și Ipatiev. Letopisețul Laurențian a fost scris de către călugărul novgorodean Laurentius
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
copii ale acestuia au fost pierdute, este dificil să se stabilească conținutul original al manuscrisului. Principalele surse cunoscute în prezent sunt letopisețele Laurențian și Ipatiev. Letopisețul Laurențian a fost scris de către călugărul novgorodean Laurentius pentru cneazul Dimitrie Constantinovici în 1377. Textul original folosit a fost o cronică scrisă pentru marele cneaz Mihail Iaroslavici în 1305. Manuscrisul prezintă istoria de până la 1305, dar din motive necunoscute perioadele 898-922, 1263-1283 și 1288-1294 sunt omise. Manuscrisul a fost găsit și achiziționat de contele Alexei
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
a Rusiei din Sankt Petersburg. Letopisețul Ipatiev datează din secolul al XV-lea. El incorporează numeroase informații din cronici kievene și galițiene din secolul al XII-lea, pierdute în prezent. Letopisețul este scris în dialectul estic al limbii slavone. Dacă textul laurențian (moscovit) trasează moștenirea kieveană prin cnejii moscoviți, cel de-al doilea urmărește aceeași moștenire prin cnejii galițieni. Letopisețul Ipatiev a fost redescoperit la Kiev la începutul secolului al XVII-lea, iar prințul Constantin Ostrojski a primit o copie a
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
a găsit o copie a aceluiaș manuscris în Mănăstirea Ipatiev din Kostroma. De-a lungul timpului au fost publicate mai multe monografii și versiuni ale cronicii, cea mai veche datând din 1767. Alexei Șahmatov a publicat prima analiză lingvistică pe textul letopisețului în 1908. Dmitri Lihaciov și alți oameni de știință sovietici au preluat și revizuit analiza inițială. Ei au încercat să refacă letopisețul prenestorian, compilat la curtea lui Iaroslav I cel Înțelept pe la mijlocul secolului al XI-lea. „” este unicul document
Cronica vremurilor trecute () [Corola-website/Science/328594_a_329923]
-
la 90 de milioane de Lire Sterline în zilele noastre - până la moartea sa, banii au fost folosiți în primul rând pentru susținerea orfelinatelor și distribuirea a aporximativ 285.407 de Biblii, 1.459.506 Noi Testamente și 244.351 alte texte religioase, care erau traduse în alte douăzeci de limbi. Banii erau folosiți și pentru susținerea altor “misionari prin credință” de peste tot din lume precum Hudson Taylor. Lucrarea continuă și azi. Muncă lui Müller și soției sale cu orfelinatele a început
George Müller () [Corola-website/Science/328628_a_329957]
-
a fost rescrisă și extinsă de mai multe ori de-a lungul Evului Mediu . Cea mai veche cronică maghiară este "Gesta Hungarorum" terminată pe la 1200 . Totuși, această lucrare, considerată de C. A. Macartney drept „cel mai înșelător” exemplu „al tuturor textelor timpurii maghiare”, conține foarte multe informații care nu pot fi confirmate cu ajutorul altor surse contemporane ale evenimentelor. Istoricul Ioan Aurel Pop a combătut această idee arătând printre altele că toate cronicile latino-maghiare scriu despre existența românilor de la nord de Dunare
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
există nicio dovadă certă a existenței statului sau a dispariției lui după 902. Pe de altă parte, o scurtă notă din "Annales Alamannici" se referă la „războiul cu ungurii în Moravia” din 902, în timpul căruia statul morav a dispărut, dar textul este ambiguu. Pe de altă parte, așa-numitele „Regulamentele vamale din Raffelstetten” (cel mai vechi document vamal medieval) menționează „piețile moravilor” pe la anul 905. De asemenea „Viața lui Sfântul Naum” relatează despre ocuparea Moraviei de căre unguri, adăugând că moravii
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
Sanctuarului", iar ultima un prolog al "Negurilor", descriind copilăria Vivianei. Pentru secțiunea din mijloc, Pacson și-a propus să nareze povestea Elenei, mama lui Constantin cel Mare. Însă cercetările istorice au convins-o că existau prea multe informații ca să reducă textul la o simplă secțiune, așa încât a lăsat deoparte ideea (folosind-o, ulterior, la redactarea romanului "Preoteasa din Avalon") și a apelat la un alt episod din istoria Britaniei romane, revolta lui Carausius. Pentru a atenua impresia că volumul cuprinde trei
Doamna din Avalon () [Corola-website/Science/328636_a_329965]
-
caractere pot fi cu serife sau fără serife. Serifele sunt,"piciorușele" (sau prelungirile) literelor. Exemple de fonturi fără serife sunt: Times, New Century Schoolbook, Palatino, Garamond, Goudy Old Style. Cele mai multe tipuri de caractere cu serife se folosesc pentru corpul de text, deoarece sunt ușor de citit. Cand sunt folosite caractere cu dimensiuni mai mari, tipurile de caractere cu serife devin mai decorative. „Sans șerif” înseamnă în limba franceză „fără serife”. Exemple de fonturi fără serife sunt: Arial, Helvetica, Avânt Garde, Futură
Font () [Corola-website/Science/328637_a_329966]
-
limba franceză „fără serife”. Exemple de fonturi fără serife sunt: Arial, Helvetica, Avânt Garde, Futură. În mod tradițional, tipurile de caractere fără serife sunt utilizate pentu titluri și subtitluri. De asemenea, unele dintre acestea pot fi folosite pentru corpui de text care și au un aspect modern. Au aspectul scrisului de mână (Brush Script, Vivaldi). Fonturile decorative decorative pot fi: Inițial, fonturile Type 1 au fost create pentru a fi utilizate împreună cu limbajul PostScript de descriere a paginii, creat de firmă
Font () [Corola-website/Science/328637_a_329966]
-
atunci când creăm un document care va fi citit sau tipărit pe un alt calculator, fonturile pe care le-am utilizat pot fi incluse în fișierul documentului respectiv. Această facilitate a fost introdusă odată cu TrueType, nefiind prezenta în Type 1. Dimensiunea textului este de obicei măsurată în unități numite „puncte tipografice”. Un inch are 72 de puncte tipografice. Greutatea unui anumit font este raportul dintre grosimea unui caracter și înălțimea lui. Un font poate veni cu mai multe greutăți, de la "ultra-light", "extra-bold
Font () [Corola-website/Science/328637_a_329966]
-
a fost continuarea și dezvoltarea dreptului roman antic în Europa Evului Mediu târziu. Acest sistem juridic s-a bazat pe textele antice ale dreptului roman, Corpus Juris Civilis, la care a adăugat concepte noi, care au format mai apoi sistemul dreptului civil (sistemul folosit în general în țările nevorbitoare de engleză, țări în care exista sistemul dreptul jurisprudențial). Deși unele sisteme
Dreptul roman în Evul Mediu () [Corola-website/Science/328655_a_329984]
-
dreptului civil (sistemul folosit în general în țările nevorbitoare de engleză, țări în care exista sistemul dreptul jurisprudențial). Deși unele sisteme legale din Evul Mediu timpuriu, așa cum a fost cel al vizigoților, au păstrat unele caracteristici ale dreptului roman, principalele texte ale legilor romane erau practic necunoscute până la redescoperirea Digesta seu Pandectae în Italia la sfârșitul secolului al XI-lea. În scurt timp a devenit evident că „Digesta” este o realizare intelectuală remarcabilă, care cerea timp și studiu pentru a fi
Dreptul roman în Evul Mediu () [Corola-website/Science/328655_a_329984]
-
secolului al XI-lea. În scurt timp a devenit evident că „Digesta” este o realizare intelectuală remarcabilă, care cerea timp și studiu pentru a fi înțeleasă. Prima universitate europeană, Universitatea din Bologna, s-a preocupat în principal de studierea acestor texte. Textele dreptului roman antic nu erau foarte explicite în anumite probleme de principiu, iar interpreții juridici au socotit necesar să dezvolte metoda scolastica de comparare a textelor potențial conflictuale și a principiilor rezultante, care ar fi explicat contradicțiile aparente. Interpreții
Dreptul roman în Evul Mediu () [Corola-website/Science/328655_a_329984]
-
al XI-lea. În scurt timp a devenit evident că „Digesta” este o realizare intelectuală remarcabilă, care cerea timp și studiu pentru a fi înțeleasă. Prima universitate europeană, Universitatea din Bologna, s-a preocupat în principal de studierea acestor texte. Textele dreptului roman antic nu erau foarte explicite în anumite probleme de principiu, iar interpreții juridici au socotit necesar să dezvolte metoda scolastica de comparare a textelor potențial conflictuale și a principiilor rezultante, care ar fi explicat contradicțiile aparente. Interpreții textelor
Dreptul roman în Evul Mediu () [Corola-website/Science/328655_a_329984]
-
universitate europeană, Universitatea din Bologna, s-a preocupat în principal de studierea acestor texte. Textele dreptului roman antic nu erau foarte explicite în anumite probleme de principiu, iar interpreții juridici au socotit necesar să dezvolte metoda scolastica de comparare a textelor potențial conflictuale și a principiilor rezultante, care ar fi explicat contradicțiile aparente. Interpreții textelor antice care au activat în secolele XII-XIII precum Azo din Bologna și Accursius, erau autorii unor armonizări ample ale textelor și a unor comentarii bogate. Ei
Dreptul roman în Evul Mediu () [Corola-website/Science/328655_a_329984]
-
Textele dreptului roman antic nu erau foarte explicite în anumite probleme de principiu, iar interpreții juridici au socotit necesar să dezvolte metoda scolastica de comparare a textelor potențial conflictuale și a principiilor rezultante, care ar fi explicat contradicțiile aparente. Interpreții textelor antice care au activat în secolele XII-XIII precum Azo din Bologna și Accursius, erau autorii unor armonizări ample ale textelor și a unor comentarii bogate. Ei au dezvoltat noi concepte prin analiza diferitelor texte înrudite, așa cum a fost „semiplena probatio
Dreptul roman în Evul Mediu () [Corola-website/Science/328655_a_329984]
-
dezvolte metoda scolastica de comparare a textelor potențial conflictuale și a principiilor rezultante, care ar fi explicat contradicțiile aparente. Interpreții textelor antice care au activat în secolele XII-XIII precum Azo din Bologna și Accursius, erau autorii unor armonizări ample ale textelor și a unor comentarii bogate. Ei au dezvoltat noi concepte prin analiza diferitelor texte înrudite, așa cum a fost „semiplena probatio” (probatoriul incomplet) în dreptul criminal. La început, dreptul roman redescoperit nu a fost folosit anume de o țară sau o instituție
Dreptul roman în Evul Mediu () [Corola-website/Science/328655_a_329984]
-
ar fi explicat contradicțiile aparente. Interpreții textelor antice care au activat în secolele XII-XIII precum Azo din Bologna și Accursius, erau autorii unor armonizări ample ale textelor și a unor comentarii bogate. Ei au dezvoltat noi concepte prin analiza diferitelor texte înrudite, așa cum a fost „semiplena probatio” (probatoriul incomplet) în dreptul criminal. La început, dreptul roman redescoperit nu a fost folosit anume de o țară sau o instituție, dar după ce juriștii pregătiți în domeniul conceptele dreptului roman au ajuns să domine profesiunea
Dreptul roman în Evul Mediu () [Corola-website/Science/328655_a_329984]
-
paralel cu dreptul roman medieval și a incorporat numeroase dintre conceptele sale. „Post-interpreții” din secolul al XIV-lea, precum Bartolus de Saxoferrato și Baldus de Ubaldis, au fost creatorii unei teorii juridice mature și mai ample, mai puțin legată de textele antice. Această abordare a asigurat legilor o mai mare flexibilitate pentru acceptarea unor concepte noi, de exemplu cele legate de asigurări . Dreptul roman a funcționat (cu excepția notabilă a Angliei) ca Ius commune (drept comun), care asigura principiile de interpretarea pentru
Dreptul roman în Evul Mediu () [Corola-website/Science/328655_a_329984]
-
P făcută de Andrea Darmari în 1560 - 1586. Două manuscrise (P și F) se află în custodia Biblioteca Națională a Franței din Paris, al treilea (V) se află la Biblioteca Apostolică Vaticană, iar ultimul t (M) este păstrat în Modena. Textul original în limba greacă a fost publicat integral de șapte ori. Ediția princeps, care se baza pe manuscrisul V, a fost publicată în 1611 de către Johannes Meursius, el fiind cel care i-a dat titlul în latină sub care este
De Administrando Imperio () [Corola-website/Science/328661_a_329990]
-
a primei ediții și a manuscrisului P. Ediția lui Banduri a fost retipărită de două ori în 1729 și 1864 (ultima cu o serie de corecții). Constantin nu a dat manuscrisului niciun titlu, preferând în schimb să folosească pentru început textul adresării standard: „" ΚΩΝΣΤΑΝΤΙΝΟΥ ΕΝ ΧΡΙΣΤΩΙ ΒΑΣΙΛΕΙ ΑΙΩΝΙΩΙ ΒΑΣΙΛΕΩΣ ΡΩΜΑΙΩΝ ΠΡΟΣ ΤΟΝ Ι∆ΙΟΝ ΥΙΟΝ ΡΩΜΑΝΟΝ ΤΟΝ ΘΕΟΣΤΕΦΗ ΚΑΙ ΠΟΡΦΥΡΟΓΕΝΝΗΤΟΝ ΒΑΣΙΛΕΑ (Constantin, întru Cristos Domnul Veșnic, împărat al romanilor, către propriul [său] fiu, împăratul Romanos, de Dumnezeu încoronat și născut în
De Administrando Imperio () [Corola-website/Science/328661_a_329990]
-
fiu, împăratul Romanos, de Dumnezeu încoronat și născut în purpură)"”. Constantin a folosit un limbaj îngrijit dar accesibil, ceva mai elaborat decât cel al Evangheliilor, ușor de înțeles pentru grecii educați ai zilelor noastre. Singurele probleme care le-ar ridica textul este legat de folosirea unor termeni tehnici de actualitate în vremurile împăratului, dar mai greu de înțeles de cititorul neavizat. De exemplu, Constantin descrie practica obișnuită de trimitere a "basilikoí" ( „imperiali”) în țările îndepărtate pentru negocieri - înțelesul modern ar fi
De Administrando Imperio () [Corola-website/Science/328661_a_329990]