20,995 matches
-
Dunării superioare) și pe fiica ei „Dunărea“. In prima statuie Dunărea își varsă apa dintr-un vas în direcția de scurgere spre est. In a doua statuie „Mama Baar“ îi arată Dunării cu degetul direcția de urmat spre Marea Neagră. In bazinul său superior, între localitățile Immendingen și Friedingen din Germania, Dunărea se infiltrează complet și dispare, de mai multe ori pe an, pe o lungime de cca 15 km (în medie 155 zile pe an). Apa coboară în subsolul format din
Dunărea () [Corola-website/Science/296526_a_297855]
-
al Rinului. Practic, Dunărea superioară este un afluent permanent al Rinului, râu care se varsă în Marea Nordului. Dispariția Dunării este vizibilă mai ales în perioadele de secetă, când transportă mai puțină apă spre aval. Din cauza așezării geografice în cadrul continentului a bazinului hidrografic dunărean, la contactul dintre climatul temperat-oceanic din vest, temperat-continental din est și influențele baltice în nord, regimul hidrologic al Dunării se caracterizează prin existența unor importante variații de nivel și de debit în cursul anului și în decursul timpului
Dunărea () [Corola-website/Science/296526_a_297855]
-
cele patru manifestări cardinale ale inflamației: roșeață, căldură, umflătură și durere ("rubor, calor, tumor, dolor"), valabile și în zilele noastre. În această epocă știința a cunoscut o fază de stagnare, interpretarea scolastică a textelor luând locul observației. Înaintarea arabilor în bazinul mediteranean a avut și un efect pozitiv. Cunoscători ai textelor grecești dar și ai celor persane, au propagat în Europa vechile învățăminte ale culturii antice. Al-Razi (secolul al X-lea p. Ch.)a descris variola și pojarul iar vestitul Avicenna
Medicină () [Corola-website/Science/296546_a_297875]
-
în rândul mișcării, a pus în evidență necesitatea clarificării doctrinare (acordul asupra Crezului), a stabilirii setului de cărți inspirate (apariția Canonului biblic) și a fizionomiei instituției menite să vegheze la păstrarea valorilor comune (înființarea bisericii). Așadar, răspândindu-se în tot bazinul mediteranean, în secolul I e.c., creștinismul primar a avut, la început, o fizionomie predominant urbană, centrele mai importante erau: Antiohia, Corint, Efes, Alexandria și Roma. Această răspândire în aria geografică mediteraneană a favorizat posibilitatea transmiterii mesajului creștin atât în limba
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
și au contribuit la opera progresivă a defrișării și a cultivării terenurilor agricole. Reîntoarcerea la modelul constantinian de colaborare între stat și biserică, verificat în epoca carolingiană, n-a schimbat substanțial lucrurile. Mai importantă, însă, a fost schimbarea intervenită în bazinul mediteranean din secolul al VII-lea, odată cu cucerirea arabă și cu islamizarea definitivă a nordului Africii. Astfel, cealaltă jumătate a Imperiului roman, deși va supraviețui încă o vreme, își va vedea și ea diminuată substanțial suprafața, populația și puterea economică
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
de rute interconectate care au trecut prin Asia de Sud, între Chang'an (astăzi Xi'an), China de azi, înspre Turcia, Siria și alte destinații ale Asiei Mici. „Drumul Mătăsii” este de fapt o împletitură de drumuri de caravană, ruta principală legând bazinul Mării Mediterane cu estul Asiei, denumirea aceasta fiind deja folosită în perioda bizantină. O legătură comercială între China și Europa a existat din cele mai vechi timpuri, bazându-se pe schimburi de mărfuri, înlesnind totodată și contacte diplomatice și culturale
Drumul mătăsii () [Corola-website/Science/298460_a_299789]
-
glaciare: forme de eroziune și forme de acumulare. Conformația masivului în formă de potcoavă determină în mod evident dispunerea și direcția de curgere a râurilor. Principala axă de colectare a apelor din interiorul masivului este Râul Ialomița, care are un bazin simetric. Ea este alimentată din zăpezi și ploi, izvorând la mare înălțime de sub Vârful Omu. Curgând în lungul axului sinclinalului, ea este alimentată și din subteran, pentru că apele infiltrate pe flancuri se scurg spre albia Ialomiței conform înclinării stratelor. Numeroși
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
alpine, susținând necesitatea protejării și ocrotirii acestui complex de forme, asociații și peisaje. În 1935, o parte din masiv este inclus în lista ariilor protejate din România, cu statut de Parc Național. La acesta se adaugă încă doua rezervații din bazinul Ialomitei și câteva puncte fosilifere din sud. Printre speciile ocrotite trebuie amintite: Deasemenea, sunt ocrotite unele specii de arbuști: Teritoriul Parcului Național Bucegi include trei etaje de vegetație. 1. Etajul montan superior ( Platoul Bucegilor ) - reprezentat pe versantul prahovean al masivului
Munții Bucegi () [Corola-website/Science/298434_a_299763]
-
lac, format prin depunerile de aluviuni ale Dunării care au barat gura de vărsare a micului curs. Râul are o lungime totală de 38 km, din care 20 km în județul Tulcea, iar restul în județul Constanța. Suprafața totală a bazinului hidrografic este de 343 km², din care 165 km² în județul Tulcea, iar restul în județul Constanța.
Râul Topolog, Dunăre () [Corola-website/Science/298464_a_299793]
-
poreclit „Groapa”; de asemenea, face parte din Complexul Sportiv „Dinamo”, care mai include un stadion de fotbal cu o capacitate de 2.000 de locuri, numit "Stadionul „Florea Dumitrache”", un teren sintetic de antrenament, dar și un velodrom și un bazin de înot. Stadionul a fost inaugurat în anul 1951, primul meci susținut aici de Dinamo fiind împotriva echipei Locomotiva Timișoara. Conflictele de organizare a partidelor de pe Arena Națională dintre cluburile Dinamo și Steaua, sau meciurile mai puțin importante, pot nevoi
FC Dinamo București () [Corola-website/Science/298479_a_299808]
-
punct central de concentrare a activității sportive, peste 100.000 de oameni din Luxemburg, dintr-o populație totală de numai 512.353, sunt legitimați ca membri ai unei federații sportive. Cea mai mare arenă sportivă din țară este , o cu bazin olimpic aflată la , la nord-est de orașul, care are o capacitate de 8.300 de locuri. Arena este utilizată pentru baschet, handbal, gimnastică și volei, găzduind și finala . Stadionul național (cel mai mare din țară) este , din vestul orașului Luxemburg
Luxemburg () [Corola-website/Science/298529_a_299858]
-
pentru a construi clădirile și bisericile. Castrul a continuat să fie utilizat multi timp după retragerea romană din anul 274 așa cum stau mărturie numeroasele materiale arheologice din secolele IV-V și VIII-X descoperite în perimetrul castrului. Cu prilejul lucrărilor la bazinele de apă din anii 1950-1952 se descoperă urmele unei construcții din castru, care se va dovedi a fi horrea. Primele cercetări sistematice au fost efectuate la bastionul sud-estic în anul 1958. În anul 1971, cu ocazia construirii noilor rezervoare de
Castrul roman Potaissa () [Corola-website/Science/306992_a_308321]
-
Timiș în zona Topolovăț - Hitiaș care să devieze debitele de viitură spre râul Timiș, care a fost îndiguit. La aproape 250 de ani dela realitarea proiectului, lucrările concepute de Fremaut mai constituie și astăzi elementele centrale pentru gospodărirea apelor în bazinul Timiș-Bega. O altă lucrare de care s-a ocupat Maximilian Fremaut a fost alimentarea cu apă a orașului Timișoara. În 1778 se realizează o instalație având o roată hidromecanică, care punea în mișcare două pompe cu piston. Acestea ridicau apa
Maximilian Fremaut () [Corola-website/Science/307002_a_308331]
-
(în engleză "Hudson Bay", în franceză "baie d'Hudson", în inuktitut "Kangiqsualuk Ilua") este un golf imens (cu suprafața de 822.325 km sau de 1,23 milioane km dacă se iau în considerare Golful James și Bazinul Foxe) dar relativ puțin adânc în nord-estul Canadei, considerat în prezent ca făcând parte din Oceanul Arctic. Este mărginit de provinciile canadiene Quebec, Ontario, Manitoba și Nunavut, dar bazinul său se întinde la sud până în Dakota de Nord și Minnesota și
Golful Hudson () [Corola-website/Science/307006_a_308335]
-
1,23 milioane km dacă se iau în considerare Golful James și Bazinul Foxe) dar relativ puțin adânc în nord-estul Canadei, considerat în prezent ca făcând parte din Oceanul Arctic. Este mărginit de provinciile canadiene Quebec, Ontario, Manitoba și Nunavut, dar bazinul său se întinde la sud până în Dakota de Nord și Minnesota și la vest până în Alberta. În partea de sud-est, golful se continuă cu golful James. La est comunică cu Oceanul Atlantic prin Strâmtoarea Hudson iar la nord cu restul Oceanului
Golful Hudson () [Corola-website/Science/307006_a_308335]
-
la sud până în Dakota de Nord și Minnesota și la vest până în Alberta. În partea de sud-est, golful se continuă cu golful James. La est comunică cu Oceanul Atlantic prin Strâmtoarea Hudson iar la nord cu restul Oceanului Arctic, respectiv cu Bazinul Foxe. În nord-est, peninsula Ungava separă de Golful Ungava. Distanța maximă în golf pe direcție nord-sud, de la strâmtoarea Hudson până la capătul sudic al golfului James este de cca. 1.500 km , în timp ce pe direcție est-vest, de la peninsula Ungava (Québec) până la
Golful Hudson () [Corola-website/Science/307006_a_308335]
-
o tragedie, doar 3 oameni din 64 supraviețuind. Căutarea Pasajului de Nord-Vest a dus în 1631 la expedițiile conduse de Thomas James, care a descoperit golful ce-i poartă numele și respectiv de Luke Fox (sau Foxe) care a descoperit Bazinul Foxe și peninsula Foxe. În 1670, succesul comerțului cu blănuri început de echipajul navei "Nonsuch", a determinat fondarea Companiei Golfului Hudson, care a și primit de la coroana britanică monopolul comerțului cu blănuri în zona bazinului golfului Hudson, zonă numită Țara
Golful Hudson () [Corola-website/Science/307006_a_308335]
-
sau Foxe) care a descoperit Bazinul Foxe și peninsula Foxe. În 1670, succesul comerțului cu blănuri început de echipajul navei "Nonsuch", a determinat fondarea Companiei Golfului Hudson, care a și primit de la coroana britanică monopolul comerțului cu blănuri în zona bazinului golfului Hudson, zonă numită Țara lui Rupert ("Rupert's land"). Franța, care trimisese mai multe expediții militare în zonă, a renunțat la pretențiile ei asupra regiunii prin Tratatul de la Utrecht în aprilie 1713. Timp de 200 de ani cât a
Golful Hudson () [Corola-website/Science/307006_a_308335]
-
fost cucerit Kievul. Luptele au continuat până pe 26 septembrie, când ultimele trupe sovietice s-au predat. Odată cu înfrângerea de la Kiev, ultima rezistență importantă din flancul sudic al frontului de răsărit a încetat, Grupul de Armate Sud având deschisă calea spre bazinul Donețului. În sud fusese cucerită o victorie deplină. Cu toate acestea, această victorie fusese obținută cu prețul unei întârzieri de patru săptămâni a ofensivei spre Moscova, un fapt care avea să se dovedească hotărâtor în timpul bătăliei pentru apărarea capitalei sovietice
Bătălia de la Kiev (1941) () [Corola-website/Science/307010_a_308339]
-
() este cea mai joasă, aridă și fierbinte depresiune intramontană din California meridională (Statele Unite); este situată la sud-est de lanțul montan Sierra Nevada, în Parcul Național Death Valley, între culmile Amargosa și Panamint din sudul Podișului Marelui Bazin, fiind parte a deșertului Mojave. , având 120 km lungime, are cea mai joasă altitudine din America de Nord, găsindu-se la 85,5 m sub nivelul mării. Deține, de asemenea, cu valoarea de +56,7 °C, recordul celei mai ridicate temperaturi de pe
Valea Morții () [Corola-website/Science/307022_a_308351]
-
și putere pentru Egipt. Hatshepsut a fost o femeie faraon lucru rar întâlnit în istoria Egiptului antic. Ea a fost un conducător competent și curajos extinzând comerțul egiptean spre sud, teritoriul ocupat în prezent de Somalia și spre nord în bazinul mediteranean. Hatshepsut a condus timp de douăzeci de ani dovedind o deosebită dexteritate politică. În perioada domniei faraonului Amenophis III (1417 î.Hr.-1379 î.Hr.), Egiptul devenise atât de bogat încât nici nu se mai încerca extinderea influenței sale. Acesta a
Noul Regat Egiptean () [Corola-website/Science/307039_a_308368]
-
du Quinquina", un poem filosofic însoțit de două noi povestiri, iar la 6 mai 1683 pe scena de la "Comédie Française" avusese loc premiera comediei sale "Rendez-vous". La 17 aprilie 1684 Boileau a fost ales de Academia Franceză în locul lui Bezons Bazin, care decedase între timp, astfel încât Ludovic al XIV-lea a semnat aprobarea regală simultan, atât pentru Boileau cât și pentru La Fontaine, la 24 aprilie 1684. Jean de La Fontaine a susținut la 2 mai 1684 discursul tradițional la primirea sa
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
rocilor sedimentare, analizei secvențiale și modelelor de facies; cercetări aplicate in domeniul resurselor minerale și hidrocarburilor în Carpații Orientali, Carpații Meridionali, Munții Apuseni și Dobrogea. A efectuat primele studii de petrologie comparată și analiză comparativă - prin reconstiuiri de paleosurse pentru bazinele sedimentare din Masivul Central Dobrogean, zona flișului și a molasei din Carpații Orientali sau pentru depozitele paleogene din vestul Depresiunii Transilvaniei. Rezultatele cercetărilor sale se regăsesc in peste 150 lucrări, studii și comunicări publicate singur sau în colaborare, în țară
Nicolae A. Anastasiu () [Corola-website/Science/307078_a_308407]
-
American Journal of Acupuncture", "Endocrinology", "Romanian Journal of Internal Medicine", "Proceedings of the Romanian Academy Series B: Chemistry, Life Sciences and Geosciences" și altele. Este inițiatorul (în 1995) și coordonatorul uniunii medicale BlackSeaDiab, care cuprinde cele 12 țări riverane ale bazinului Mării Negre. Membru al Academiei de Științe Medicale din România (din 1992), președinte al Societății de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (2001-2003). Președinte al Asociației Medicale Române din 2005. Membru de onoare al Academiei de Științe din Chișinău (din 2000), membru
Constantin Ionescu-Târgoviște () [Corola-website/Science/307093_a_308422]
-
inițiat la Iași, studiul bitumolitelor oligocene (roci generatoare de hidrocarburi), foraminiferelor mari și a nannoplanctonului calcaros. Activitatea de cercetare este finalizată în 180 de lucrări publicate, 30 de rapoarte geologice, 2 granturi, la care se adaugă volumele: Flișul Paleogen din bazinul văii Moldovei (1971), Geologia României (1974), Obcinele Bucovinei (1978), Geologia Unităților de platformă și a Orogenului nord-dobrogean (1994) ș.a. Profesor emeritus (1997), Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Pentru activitatea desfășurată a fost ales membru al
Liviu Ionesi () [Corola-website/Science/307237_a_308566]