19,481 matches
-
nu admite ideea potrivit căreia marioneta și manechinul s-ar putea substitui actorului, Kantor își dorește și el să facă din acest manechin „un MODEL care să incarneze și să transmită un profund sentiment al morții și al condiției celui mort - un model al ACTORULUI VIU”. Astfel, prin ceea ce este esențial în statutul lor, realitatea teatrală, deopotrivă cu actorul, se situează, pentru Kantor, ca și pentru Craig ori Artaud, în spațiul ce desparte trupul carnal de manechin, spațiu în care se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teatru și teritoriile morții, dintre teatru și figura celui dispărut, ce reapare în fața celor vii. Genet cel din „Straniul cuvânt de...” nu leagă oare degenerescența teatrului occidental de atitudinea devalorizatoare față de moarte, de scoaterea cimitirelor în afara orașelor? Când lumea celor morți este exclusă din lumea celor vii, teatrul adevărat încetează să mai fie posibil pentru Genet. Actorul însuși n-ar mai putea fi, în aceste condiții, decât „un mim funebru” evoluând pe scenă, un mim care caută „să-l reînvie și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de densă, încât ar ilumina, prin ecourile ei, lumea morților” - „sau mai exact a morții”, se corectează Genet într-o notă. Căci sărbătoarea teatrală „trebuie să strângă laolaltă tot ceea ce poate arunca în aer zidul ce ne separă de cei morți”. Iar pentru actori, adaugă el, trebuie „inventate straie bizare, înfricoșătoare, care n-ar fi la locul lor pe trupul unui om viu”. Astfel, traversând cele mai importante texte de estetică ale secolului XX, de la Craig și Artaud la Genet și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și Artaud la Genet și Kantor, problema fantomei se plasează fără întrerupere și cu o surprinzătoare insistență în centrul dezbaterilor. Și e limpede că ea nu pune în discuție doar spectrul ca personaj dramatic. Dacă mizele reprezentării fantomei, ale incarnării mortului care revine, vizează de fapt, pentru toți acești teoreticieni, însăși esența teatrului, asta se întâmplă pentru că provocările pe care reprezentarea invizibilului le așază în fața acestuia deschid calea spre o sumă de interogații referitoare la însuși statutul realității în teatru. O
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de la eidolon‑ul și de la colossos‑ul Greciei Antice la zeul‑obiect african" Într-adevăr, antropologia ne oferă un întreg ansamblu de date referitoare la procedurile rituale care, în practicile simbolice, au rolul de a articula raporturile dintre vii și morți. Iar în centrul acestor proceduri, raporturile vizibilului cu invizibilul se stabilesc în jurul unor ritualuri ce antrenează corpul îmbrăcat și/sau mascat, statuia sau obiectul fetiș în funcția lor de dublu al celui mort. Mort care poate intra în legătură cu cei vii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de a articula raporturile dintre vii și morți. Iar în centrul acestor proceduri, raporturile vizibilului cu invizibilul se stabilesc în jurul unor ritualuri ce antrenează corpul îmbrăcat și/sau mascat, statuia sau obiectul fetiș în funcția lor de dublu al celui mort. Mort care poate intra în legătură cu cei vii prin intermediul unor „apariții efective”, dar care poate și să se arate în vis sau să-și facă simțită prezența în actul posedării. Oare antropologia nu ne pune astfel la îndemână uneltele cele mai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
astfel la îndemână uneltele cele mai potrivite pentru a circumscrie cât mai bine mizele prezenței fantomelor în teatru, în relația lui cu o estetică a întrupării invizibilului în vizibil, în cadrul căreia actorul ar avea sarcina de a deveni dublul unui mort? Și asta cu atât mai mult cu cât, dincolo de variabilele proprii fiecărei culturi, se configurează scheme de proceduri simbolice cu valoare universală. În acest sens, câteva chei de acces ne sunt oferite de antropologia istorică a Greciei arhaice, aliată cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de prezență, prezență în vizibil a unei puteri de ordinul invizibilului, fie ea a morților sau a zeilor. Dar această prezență trimite, în același timp, la un altundeva inaccesibil, lucru valabil în special pentru colossos 1, imagine figurată a celui mort. Colossos-ul aparține categoriei eidolon-ului. Statuie sau simplă stelă funerară, fără nimic mimetic ori antropomorfic la origine, el este destinat să fixeze psyche-ul mortului, adică acea parte insesizabilă a omului care rătăcește între lumea celor vii și lumea celor morți și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
același timp, la un altundeva inaccesibil, lucru valabil în special pentru colossos 1, imagine figurată a celui mort. Colossos-ul aparține categoriei eidolon-ului. Statuie sau simplă stelă funerară, fără nimic mimetic ori antropomorfic la origine, el este destinat să fixeze psyche-ul mortului, adică acea parte insesizabilă a omului care rătăcește între lumea celor vii și lumea celor morți și care își poate face apariția în chip de strigoi. Colossos-ul, subliniază Vernant, asigură, așadar, posibilul contact al celor vii cu morții, căci el
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
celui mort. Colossos-ul aparține categoriei eidolon-ului. Statuie sau simplă stelă funerară, fără nimic mimetic ori antropomorfic la origine, el este destinat să fixeze psyche-ul mortului, adică acea parte insesizabilă a omului care rătăcește între lumea celor vii și lumea celor morți și care își poate face apariția în chip de strigoi. Colossos-ul, subliniază Vernant, asigură, așadar, posibilul contact al celor vii cu morții, căci el reprezintă spațiul unde cel mort poate vedea din nou lumina zilei. Colossos-ul este însă, totodată, semn
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a omului care rătăcește între lumea celor vii și lumea celor morți și care își poate face apariția în chip de strigoi. Colossos-ul, subliniază Vernant, asigură, așadar, posibilul contact al celor vii cu morții, căci el reprezintă spațiul unde cel mort poate vedea din nou lumina zilei. Colossos-ul este însă, totodată, semn al absenței celui mort, al apartenenței acestuia la un altundeva, la o lume de dincolo care rămâne esențialmente diferită. Semn deopotrivă al prezenței efective și al alterității, al diferenței
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
poate face apariția în chip de strigoi. Colossos-ul, subliniază Vernant, asigură, așadar, posibilul contact al celor vii cu morții, căci el reprezintă spațiul unde cel mort poate vedea din nou lumina zilei. Colossos-ul este însă, totodată, semn al absenței celui mort, al apartenenței acestuia la un altundeva, la o lume de dincolo care rămâne esențialmente diferită. Semn deopotrivă al prezenței efective și al alterității, al diferenței, aflat la răscrucea vizibilului cu invizibilul, el asociază intim piatra și umbra rătăcitoare, marcând prin
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mobilitatea psyche-ului, între material și imaterial, între un aici actual și trimiterea la un altundeva. În raportul său cu spațiile alterității, colossos-ul-statuie nu se înrudește oare cu masca? Cu masca văzută ca figură a alterității, una proprie zeilor, dar și morții. Pornind de la un text precum Moartea privită drept în ochi1, în care Vernant analizează cele trei mari divinități purtătoare de mască, Artemis, Dionysos și Gorgo, ar putea fi inițiată o întreagă discuție despre raporturile măștii cu moartea. Gorgo, figură a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
adică puterea nevăzută, puterea venită de pe tărâmul umbrelor care a pus stăpânire pe trupul posedatului. Și se poate întâmpla ca unui bacant (variantă masculină a bacantei) al lui Dionysos să i se substituie un bacant al lui Hades, ca un mort sau moartea însăși să ia în posesie trupul (antropologia africană ne-o confirmă și ea). Cu Gorgo, s-ar zice că masca se esențializează, purtând întipărit pe chip reflexul lumii de dincolo, reflex care exprimă, spune Vernant, „groaza cumplită, oroarea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
examinând fetișul de lemn sau de piatră, „zeul-obiect”, un antropolog ca Marc Augé2 subliniază, la rândul său, raportul imobilității cu divinul, cu supranaturalul, ca și legătura dintre inanimat, inerție și moarte. Zeul-obiect este deopotrivă dublul unui zeu și dublul unui mort. De altfel, problema raporturilor materiei cu o putere de ordinul invizibilului se află în centrul analizelor consacrate de antropologul francez nașterii fetișului. Să asumi materia și să gândești simultan corpul-obiect și corpul activ - adică fetișul încărcat de energii, de forțe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
obiect pasiv. Ca și în Grecia, în Africa, moartea este multiplă. Întreaga existență a omului cunoaște ritmuri diferite de stingere, iar activitatea rituală din jurul morții este menită și aici să „arunce o punte”, să „stabilească o continuitate” între vii și morți, între vizibil și invizibil, material și imaterial, corp-obiect și putere nevăzută. Marc Augé insistă asupra dificultății de a gândi inanimatul, moartea constituind nucleul acestei realități de neconceput. De unde și noțiunea de energie, de putere pe care le mai poate avea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
situație conflictuală) se poate realiza în felurite chipuri: apariție efectivă, apariție în vis, posedarea trupului intrat în transă sau o posedare mai subtilă, constând în pecetea pe care womi o lasă asupra pruncului încă nenăscut (așadar, o revenire a celui mort în identitatea celui viu). Ceea ce definește un mort care se întoarce printre oameni este dubla lui poziție: situat la hotarul dintre două lumi, el nu mai aparține celor vii, fără să fi devenit însă strămoș-zeu. Figură a interstițiului, womi posedă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
apariție efectivă, apariție în vis, posedarea trupului intrat în transă sau o posedare mai subtilă, constând în pecetea pe care womi o lasă asupra pruncului încă nenăscut (așadar, o revenire a celui mort în identitatea celui viu). Ceea ce definește un mort care se întoarce printre oameni este dubla lui poziție: situat la hotarul dintre două lumi, el nu mai aparține celor vii, fără să fi devenit însă strămoș-zeu. Figură a interstițiului, womi posedă totuși, încă de pe acum, caracteristicile care îi conferă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
statui despre care vorbește Michel Serres 1 și care înseamnă nu numai sculpturile în piatră, ci și fetișul, săculețul de piele, mumia, vasul de pământ ars, urciorul, ca și tumulii, menhirele, piramidele și toate celelalte „cutii” în care sunt închiși morții. Înlăuntrul lor zac, „aidoma unor statui, corpuri țepene de oameni morți, dure precum obiectele, corpuri conservate sau transformate în stafii”. Veritabile „cutii negre”. „Statuia este o cutie neagră, deschideți-o și veți privi moartea în față.” În această statuie, stelă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de la pământ sau îngropate, semne ale unor posibile reveniri, omul își află limitele și reperele. Aici se ascunde secretul ctitoriilor noastre. Cimitirul: necropola sau primul nostru oraș - orașul-matrice, ca să spunem așa - în care se înscrie raportul fundamental dintre vii și morți. Epitaful („aici zace...”), ca marcă a unui loc al trecerii, dar și a unui loc al posibilei apariții a strigoilor, morți care s-au întors ca să stea de vorbă cu cei vii. În acest loc, statuia, piatra sculptată, semnalează spațiul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Cimitirul: necropola sau primul nostru oraș - orașul-matrice, ca să spunem așa - în care se înscrie raportul fundamental dintre vii și morți. Epitaful („aici zace...”), ca marcă a unui loc al trecerii, dar și a unui loc al posibilei apariții a strigoilor, morți care s-au întors ca să stea de vorbă cu cei vii. În acest loc, statuia, piatra sculptată, semnalează spațiul fantomei. Analizele lui Michel Serres deschid o serie impresionantă de perspective asupra relațiilor sculpturii cu moartea, asupra legăturilor dintre spectre și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
definesc modernitatea noastră. O modernitate în care nu mai privim moartea în față. Nevasta lui Lot a împietrit uitându-se înapoi la Sodoma și văzând Apocalipsa, văzând chipul morții. Lot și fiicele sale, ca și noi, i-au lăsat pe morți să îngroape morții. Cetățile noastre nu se mai clădesc în jurul cimitirului, precum cetățile antice. Teatrul ca dialog cu cei morțitc "Teatrul ca dialog cu cei morți" Am mai spus că, pentru Genet, această desconsiderare a morții, această împingere a cimitirului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
O modernitate în care nu mai privim moartea în față. Nevasta lui Lot a împietrit uitându-se înapoi la Sodoma și văzând Apocalipsa, văzând chipul morții. Lot și fiicele sale, ca și noi, i-au lăsat pe morți să îngroape morții. Cetățile noastre nu se mai clădesc în jurul cimitirului, precum cetățile antice. Teatrul ca dialog cu cei morțitc "Teatrul ca dialog cu cei morți" Am mai spus că, pentru Genet, această desconsiderare a morții, această împingere a cimitirului spre periferia orașului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
văzând chipul morții. Lot și fiicele sale, ca și noi, i-au lăsat pe morți să îngroape morții. Cetățile noastre nu se mai clădesc în jurul cimitirului, precum cetățile antice. Teatrul ca dialog cu cei morțitc "Teatrul ca dialog cu cei morți" Am mai spus că, pentru Genet, această desconsiderare a morții, această împingere a cimitirului spre periferia orașului înseamnă sfârșitul teatrului. Al teatrului ca dialog cu cei morți, ca spațiu care, pentru a-l cita pe Vitez, „îngăduie, într-adevăr, morților
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cetățile antice. Teatrul ca dialog cu cei morțitc "Teatrul ca dialog cu cei morți" Am mai spus că, pentru Genet, această desconsiderare a morții, această împingere a cimitirului spre periferia orașului înseamnă sfârșitul teatrului. Al teatrului ca dialog cu cei morți, ca spațiu care, pentru a-l cita pe Vitez, „îngăduie, într-adevăr, morților să se întoarcă printre noi și să vorbească cu noi, cu condiția ca el să-i incarneze”, căci „e de datoria teatrului să reînvie morții culcați sub
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]