18,911 matches
-
mai balanseze și să lovească și, măturând de două, trei ori, cu vârful ei Încărcat de culoare, hârtia „Vatmanski“, o scălda Într-o baie de cer portocaliu, de-a curmezișul căreia, cât timp cerul era Încă puțin umed, așternea un nor lung, negru-purpuriu. „Asta-i tot, drăguțule“, spunea el, „E foarte simplu.“ Odată l-am rugat să-mi deseneze un tren expres. I-am urmărit creionul trasând cu Îndemânare apărătoarea și farurile sofisticate ale unei locomotive care arăta de parcă ar fi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
exploratorii. Și să nu uităm luna - căci precis trebuie să fi fost lună, lună plină, acel disc incredibil de clar care se potrivește atât de bine cu aprigele geruri rusești. Deci iat-o făcându-și loc prin grămada de mici nori rotunzi, pe care o tivește cu o irizare discretă; și, pe măsură ce se Înalță, dă luciu cărărilor bătute de sănii pe drum, unde fiecare morman sclipitor de zăpadă este scos În evidență de o umbră bombată. Foarte frumos, foarte singuratic. Dar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de teste de ortografie după un pasaj solid, dificil. 5 Între timp decorul se schimbă. Copacul plin de promoroacă și uriașul troian de zăpadă cu gaura lui gălbuie fuseseră curățate de un servitor tăcut. După-amiaza de vară este Însuflețită de nori repezi care Înfruntă albastrul cerului. Pe cărările grădinii se mișcă umbre cu ochi. Brusc, lecția ia sfârșit și Mademoiselle ne citește pe veranda unde rogojinile și scaunele Împletite degajă un miros tare, de paie, În zăpușeala din aer. Pe policioarele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ridicându-mi privirea, văd atârnate pe sfori, de la o fațadă de casă la alta, sus, deasupra străzii, stindarde mari, bine Întinse, semitransparente, umflându-se, cu cele trei benzi late - roșu-pal, albastru-pal și doar pal - cărora soarele și umbrele zburătoare ale norilor le zădărnicesc orice legătură prea evidentă cu o sărbătoare națională, dar fără Îndoială celebrând acum, În cetatea amintirii, esența acelei zile de primăvară, clipoceala noroiului, Începutul oreionului, pasărea exotică zburlită, cu un ochi injectat, de pe pălăria Mademoisellei. 6 A stat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
definit. Încă nesatisfăcut, m-am avântat mai departe. În sfârșit, am văzut că ajunsesem la capătul mlaștinii. Terenul ce se Înălța dincolo de ea era un paradis de lupine, căldărușe și scrophulariacee. Sub pinii Ponderosa Înfloreau crini Mariposa. În depărtare, umbrele norilor fugari Împestrițau verdele Întunecat al versanților de deasupra arborilor de construcție și griul cu alb al vârfului Longs. Mărturisesc că nu cred În timp. Îmi place să-mi strâng covorul fermecat după folosință, În așa fel Încât să suprapun o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
crezi că s-a ajuns la aranjamentul zăpezilor sale - nămeți ordonați de-a lungul trotuarelor și o suprafață netedă și solidă ce acoperea cu zăpadă butucii de lemn octogonali ai pavajului - printr-o colaborare neortodoxă dintre geometria străzilor și dinamica norilor de ninsoare. În orice caz, drumul cu mașina până la școală nu dura niciodată mai mult de un sfert de oră. Casa noastră se afla pe strada Morskaia la numărul 47. Apoi venea casa prințului Oginski (la numărul 45), Ambasada italiană
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
persoană pe care n-o cunoșteam, dar pe care urma s-o cunosc În curând. Îmi amintesc un anumit apus de soare. Clopoțelul bicicletei mele era parcă de chihlimbar. Sus, deasupra muzicii negre a stâlpilor de telegraf, un evantai de nori alungiți, violet-Închis, tiviți cu roz de flamingo, stătea neclintit; totul era o miraculoasă sărbătoare a formei și culorii! Totuși apusul era pe moarte și totul În jur se Întuneca; dar chiar deasupra orizontului, Într-un spațiu limpede, turcoaz, sub un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu piesele de rezervă ale unui alt apus de soare. Aceasta ocupa o porțiune foarte mică din cerul imens și avea acea claritate specifică a unui lucru văzut prin capătul nefolosit al unui telescop. Stătea acolo așteptând, o familie de nori senini În miniatură, o acumulare de circumvoluțiuni sclipitoare, anacronice În paloarea lor și extrem de Îndepărtate; Îndepărtate dar perfecte până la ultimul detaliu; straniu reduse, dar cu o formă ireproșabilă; minunatul meu viitor aștepta să-mi fie Înmânat. Capitolul 11 1 Pentru
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care copacii se clătinaseră și se smuciseră, a fost redusă dintr-odată la niște linii oblice aurii și tăcute, ce se izbeau, când scurte când lungi, de fundalul tot mai domoalei agitații vegetale. Vârtejuri de albastru voluptuos se desfășurau Între nori măreți - grămadă peste grămadă de alb pur și cenușiu purpuriu, lepota („frumusețe maiestuoasă“, În rusa veche), mituri mișcătoare, guașă și guano, În ale căror unduiri puteai desluși o aluzie mamară sau masca mortuară a unui poet. Terenul de tenis era
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care Înfățișa etapele succesive ale unei execuții de rutină din China; a vorbit foarte competent despre splendoarea spadei mortale și despre spiritul de perfectă colaborare dintre călău și victimă, Încununată de un veritabil gheizer de sânge care țâșnea ca un nor cenușiu din gâtul foarte clar fotografiat al părții decapitate. Fiind foarte Înstărit, acest colecționar Își putea permite să călătorească și a călătorit mult, Între diversele studii de științe umanistice pe care le-a făcut pentru a-și lua doctoratul În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu care oamenii de afaceri din Berlin pronunțau cuvântul „business“ În așa fel Încât să rimeze cu „dizziness“; și ca o mașinărie perfectă serveam minge după minge peste plasă, fiicelor lor bronzate, tunse băiețește, pe terenuri pline de praf, sub norii ce se deplasau lent pe cerul unei lungi zile de vară. Am căpătat cinci dolari (o sumă frumușică În perioada inflației din Germania) pe Alice În Țara Minunilor În limba rusă. Am colaborat la compilarea unei gramatici a limbii ruse
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
obraji. În camera de alături dormeai tu și copilul nostru. Veioza de pe masa mea avea un abajur dintr-un con de hârtie albastră, și (o amuzantă precauție militară) lumina care rezulta dădea o nuanță lunară aerului greu În care pluteau nori de fum de țigară. Niște draperii opace mă separau de Parisul camuflat. Titlul din capul paginii unui ziar care atârna de pe un scaun anunța invazia hitleristă În Țările de Jos. Am În fața mea foaia de hârtie pe care am schițat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cercurile studenților, fiindcă lumea lucrătorilor era cu totul neaccesibilă propagandei. Epoca dintre anii 1879 și 1884 este fără mare relief. Este epoca care a urmat războiului, epoca de odihnă, de culcare pe laurii câștigați, epoca în care cerul este fără nori și oamenii fără griji. Partidul liberal este în toiul atotputerniciei sale. anul 1880 [Bucureștiul după război. Rectificarea Dâmboviței. Legea Grădișteanu. Atentatul lui Petraru.] bucureștiul după război Marile frământări au trecut. A trecut războiul, lumea s-a deprins cu pierderea Basarabiei
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
s-au înapoiat la Palatul de la Cotroceni. Tot timpul cât a durat preumblarea Auguștilor Suverani la luminații, aclamațiunile entuziaste ale populațiunii înțesate pe strade n-au încetat. Serbarea acestei zile solemne a fost favorizată de timpul cel mai plăcut și norii de ploaie, ce păreau a amenința un moment, s-au împrăștiat. Ordinea cea mai perfectă a domnit pretutindenea cu toată imensa afluență de lume ce se adunase în acea zi în Capitală. N-a fost de înregistrat nici o neorânduială, nici un
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
noi și Îi acordă dreptul la glorie. Prin ea Îi simțim sîngele fierbinte și anxios cînd armele adversarilor sticlesc În fața sa, iar el fierbe de mînie. Rana aceasta Îl expune primejdiei și-l distinge de zei, de pietre și de nori. Datorită ei simte Ahile arsura soarelui și răcoarea mării. E și singurul loc unde el poate deosebi bucuria de durere și unde se teme de necunoscut. Aici aroganța se destramă și sîngerează o tristețe nelămurită. Călcîiul Îl va costa viața
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să recunosc acestui privilegiu tot ce i se cuvine. Pelasgii se rugau privind În jos, crezînd că zeii stau În viscerele pămîntului, În vreme ce aheii se rugau privind În sus, deoarece erau convinși că zeii stau pe acoperișul pămîntului și Între nori. Dar dacă ne amintim ce declară un personaj al lui Shakespeare, că n-ar avea nevoie decît de eternitate pentru a fi zeu, Înțelegem de ce a contempla marea și a contempla Parthenonul sînt gesturile unui om care se Împacă greu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
transformîndu-se În idee. De la o margine de pădure În sus, piatra și iarba devin echivoce, așa cum În catedralele gotice zidul vrea să fie un intermediar Între om și Dumnezeu. Sub laurii amari din văile care urcă spre crestele pierdute Între nori, cei vechi rîvneau să uite noroiul și să viseze divinul. Trebuie sa adaug o subtilă observație a lui Jean Grenier: divinul nu este totuna cu Dumnezeu. Muntele Înseamnă o nevoie de transparență. Memoria Își pierde din greutate, fără să dispară
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
său solar. Aceasta e fața olimpiană a Greciei peste care plutește un surîs calm și Încrezător. CÎtă vreme stă cu această față Întoarsa spre soare, grecul antic are liniștea lui Apolo, lumina ce limpezește totul. Abia cînd soarele intră În nori și obrazul său revine asupra pămîntului, vom recunoaște trăsăturile lui Oedip, iar buzele Întredeschise vor murmura „socot că totul e bine”, În timp ce În țărînă șarpele se reface din bucățile Însîngerate. Sfinxul nu suie niciodată pe Olimp și nu intră nici
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Într-o altă ordine... Cum adică Într-o altă ordine? Cu exact aceeași piatră, dar Într-o altă ordine, se poate clădi un palat de Renaștere sau o Închisoare... Privesc printre crengile unor arțari bătrîni care se clatină În lumină. Nori nisipoși se tîrăsc pe cerul spălăcit fără să arunce nici o umbră pe acești scaeți Înmiresmați ce-și agită lîngă mine florile violete. CÎnd vîntul lovește scaeții, În aer se ridică o ușoară ceață prăfoasă amestecîndu-se cu lumina. Nimic, aici, nu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
vom avea barocul. Barocul nu În formele sale fericite și declamatorii ca la Bernini, ci acolo unde caută și Întreabă; unde se află ca Oedip În fața sfinxului; În amieze tulburi, amestec de luciditate și vis, ca aceasta, cînd lumina și norii tind Împreună spre o ploaie posibilă... Obrazul care caută e baroc. Clasicismul repetă. Perfecțiunea clasică Închide cercul și renunța la tot ce se află În afara lui; ea nu numai că acceptă limitele, dar le și celebrează, avînd repulsie pentru vag
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ce trebuie să dorească mai mult. Să eșuez eu, ca să scape el de o datorie penibilă? Nu, firește, nu putea să dorească așa ceva. Și apoi amîndoi făceam ceea ce era necesar. Un vînt subțire Încrețește acum suprafața mării. Lumina filtrată prin nori capătă o paloare ciudată. Urmăresc aceste detalii cu gîndul că orice claritate presupune o suferință cu care a fost plătită. Dar această logică Îmi Întinde o capcană. Nu mă absolv astfel de orice greșeli, spunîndu-mi că și ele mi-au
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
sînt eu sau altul ca mine care ar sta aici pe țărmul acesta cu miros de alge și de gutui verzi. E important să nu ne pierdem dreptul la regret. Pe munți sufletul capătă o anumită familiaritate cu cerul, cu norii ce se tîrăsc umflați de ploaie peste păduri secetoase. Aici, valurile Îmi arată În fiecare zi pămîntul, nisipul, stîncile, arbuștii arși de soare și umbra pescarilor care descarcă bărcile pline de pește. Acest țărm aparent pustiu nu e nici pe
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
educație virilă pe care i-o dăduse lui Ahile. Nemurind În plină glorie, căpetenia argonauților a avut vreme să mediteze asupra unor lucruri la care, spun poeții, Ahile s-a gîndit abia În Infern. Într-o astfel de zi, cu nori impreciși, deschisă tuturor posibilităților, se va fi Întors Iason la Iolcus, douăzeci de ani după ce unchiul său Pelias uzurpase tronul tatălui său. Pelias tocmai aducea un sacrificiu lui Poseidon pe țărmul mării cînd l-a văzut sosind pe Iason, care
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
chiar dacă ai vrea. CÎnd m-am Îmbarcat cu ceilalți argonauți să plecăm În căutarea LÎnii de aur, nu știam că zeii au amestecat sînge În cupa de vin pe care visam s-o duc la gură... Mă uit cum lunecă norii și marea este la fel ca atunci cînd am plecat spre Colchida, iar zidurile cetății Iolcus se pierdeau fumurii În zare. In clipa aceea n-aveam amintiri, ci numai speranțe. Aveam LÎna de aur În mîini, ea flutura ca părul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
era prea tîrziu. Înlăuntru nu mai era decît speranța... (...Strălucea ca brazii uzi de ploaie În vreme ce ultimele raze ale soarelui Înroșesc crestele Olimpului. Dionysos Întoarce acum spre viață o privire plină de melancolie. Lumina țipă sub gheara umedă a unui nor, pădurea se umple de amintiri și de sînge ca o fiară lovită de un zeu pentru care o rană e un spectacol ca și amurgul... Ca titan, eu n-ar trebui să simt ca un olimpian, Însă a trecut destul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]