19,481 matches
-
cu cei morți, ca spațiu care, pentru a-l cita pe Vitez, „îngăduie, într-adevăr, morților să se întoarcă printre noi și să vorbească cu noi, cu condiția ca el să-i incarneze”, căci „e de datoria teatrului să reînvie morții culcați sub pământ”, acești morți cufundați într-o înspăimântătoare tăcere și absenți din lumea reală. Un teatru fidel celebrelor cuvinte ale Electrei lui Sofocle: „Sunt vii morții culcați în pământ...”. Spațiu oferit strigoilor, morților întorși pentru a sta de vorbă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care, pentru a-l cita pe Vitez, „îngăduie, într-adevăr, morților să se întoarcă printre noi și să vorbească cu noi, cu condiția ca el să-i incarneze”, căci „e de datoria teatrului să reînvie morții culcați sub pământ”, acești morți cufundați într-o înspăimântătoare tăcere și absenți din lumea reală. Un teatru fidel celebrelor cuvinte ale Electrei lui Sofocle: „Sunt vii morții culcați în pământ...”. Spațiu oferit strigoilor, morților întorși pentru a sta de vorbă cu cei vii, spațiu susceptibil
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Tragedia greacă sau prezența morților și forța amăgirilor" Fantoma, apariția supranaturală și imaginea din vistc " Fantoma, apariția supranaturală și imaginea din vis" În tragedia greacă, apariția fantomatică sau cea de esență divină sunt desemnate printr-unul și același cuvânt: eidolon. Mortul care se întoarce printre cei vii sau zeul care li se arată oamenilor pot fi văzuți pe scenă, dar și în vis. Astfel, în centrul universului tragic, eidolon-ul arhaic se înscrie cu cele trei forme ale sale: fantoma, apariția de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
substanță ca și viziunile nocturne ori ca acele trupuri prin care zeii decid să se lase văzuți de către oameni. Invizibilul devenit vizibil, la răspântia dintre imaginea din vis și corpul divin - așa ni se înfățișează fantomele grecilor. Ce spun acești morți care revin și cât de mare este importanța lor, iată ceva ce trebuie, prin urmare, cântărit cu aceeași unitate de măsură ca și cea folosită pentru zei. Iar valoarea de adevăr a discursului lor e comparabilă cu puterea de revelație
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care își impune prezența acest supranatural. Ca și zeul, fantoma găsește în vis un spațiu privilegiat de comunicare cu cei vii. Visul grecilor dezvăluie exigențele morților, ca și pe acelea ale zeilor. Fie că sunt sau nu prezenți „în persoană”, mortul sau zeul - uneori mortul și zeul - se află efectiv acolo, în spațiul visului, acea zonă-frontieră unde zeii și oamenii, cei morți și cei vii intră în contact și pot dialoga. În tragedia greacă 1, situațiile în care un mort revine
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
acest supranatural. Ca și zeul, fantoma găsește în vis un spațiu privilegiat de comunicare cu cei vii. Visul grecilor dezvăluie exigențele morților, ca și pe acelea ale zeilor. Fie că sunt sau nu prezenți „în persoană”, mortul sau zeul - uneori mortul și zeul - se află efectiv acolo, în spațiul visului, acea zonă-frontieră unde zeii și oamenii, cei morți și cei vii intră în contact și pot dialoga. În tragedia greacă 1, situațiile în care un mort revine într-adevăr sub forma
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
persoană”, mortul sau zeul - uneori mortul și zeul - se află efectiv acolo, în spațiul visului, acea zonă-frontieră unde zeii și oamenii, cei morți și cei vii intră în contact și pot dialoga. În tragedia greacă 1, situațiile în care un mort revine într-adevăr sub forma unei apariții efective pe scena teatrului și prinde a glăsui sunt puține la număr. De fapt, ele se reduc la trei: două la Eschil, în Perșii și Orestia, și una la Euripide, în Hecuba. În
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
așezat alături de trupul mutilat al lui Polidoros); moartea aceasta sugerează, totodată, o moarte încă și mai cumplită, un soi de moarte de data asta definitivă a eroilor troieni, dispăruți pentru totdeauna, amuțiți pe vecie. Pentru Hecuba, orice invocație adresată celor morți pare să fi devenit zadarnică. Pentru că nu mai există nici fantome răzbunătoare, nici umbre tutelare ale Troiei. Nici Priam și nici Hector nu vor veni, fie și doar pentru a anunța sfârșitul (cum va face fantoma lui Darius) și pentru
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unei civilizații apuse. Ca și cum tăcerea morților, inutilitatea evocării lor ar fi semnul prin excelență al prăbușirii unei lumi, al stingerii definitive a unei civilizații. În Troienele aceluiași Euripide, Andromaca îl va invoca în van pe Hector, iar Hecuba pe Priam. Morții de demult nu mai pot decât să-i primească în tăcere pe morții de acum. Ultima invocare adresată morților de către Hecuba, la sfârșitul piesei, o Hecuba prăvălită la pământ și lovindu-l cu pumnii - gesturi rituale, menite să cheme duhurile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
excelență al prăbușirii unei lumi, al stingerii definitive a unei civilizații. În Troienele aceluiași Euripide, Andromaca îl va invoca în van pe Hector, iar Hecuba pe Priam. Morții de demult nu mai pot decât să-i primească în tăcere pe morții de acum. Ultima invocare adresată morților de către Hecuba, la sfârșitul piesei, o Hecuba prăvălită la pământ și lovindu-l cu pumnii - gesturi rituale, menite să cheme duhurile celor morți din adâncurile unde zac -, această ultimă invocare, așadar, nu mai este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
demult nu mai pot decât să-i primească în tăcere pe morții de acum. Ultima invocare adresată morților de către Hecuba, la sfârșitul piesei, o Hecuba prăvălită la pământ și lovindu-l cu pumnii - gesturi rituale, menite să cheme duhurile celor morți din adâncurile unde zac -, această ultimă invocare, așadar, nu mai este decât un ritual zadarnic. Din răposatul Priam a mai rămas doar amintirea zăbranicului așternut peste chipul lui. Pentru femeile din Troia, marii dispăruți nu se vor mai întoarce niciodată
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
femeile din Troia, marii dispăruți nu se vor mai întoarce niciodată, așa cum nu se va mai întoarce Hector din Andromaca lui Euripide, acest Absent pe care Andromaca nu-l poate invoca decât ca pe dovada unei tăceri eterne, tăcerea unui mort care nu mai aude și nu mai răspunde. Troienele lui Euripide nu au cum să proclame, precum corul din Electra lui Sofocle: „Sunt vii morții culcați în pământ. Victimele de odinioară se răzbună vărsând sângele ucigașilor lor”. Oare prin ce
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cea a lui Darius, bunăoară, al cărui eidolon răspunde chemărilor perșilor înfățișându-se dinaintea lor? Dacă umbra lui Darius apare deasupra mormântului său, e pentru că s-a ridicat din lăcașul ei de veci la auzul „jalnicelor tânguieli, evocatoare ale celor morți”, tânguieli atât de sfâșietoare, încât au izbutit să facă pământul să crape și să-l lase pe răposatul rege „să răzbească la lumina zilei”, căci s-a supus și le-a dat ascultare. Ritualul invocării reușește să-l aducă printre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
istorie a neamului său. Refăcând genealogia marilor conducători persani de la origini și până în prezent, reconstituind, așadar, tot parcursul istoric al Persiei, ea prevestește împlinirea viitoare a profețiilor. Fantoma lui Darius leagă astfel lanțul trecutului de veriga viitorului, de șirul de morți ce vor veni, anunțați de viziunea unui Xerxes îmbrăcat în zdrențe. Figura tutelară a regelui mort mai are doar puterea de a rândui dezastrul actual printre dezastrele ce vor urma. Toată știința lui despre trecut, prezent și viitor îi dă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Agamemnon, lângă acest colossos unde ar putea să apară psyche-ul răposatului rege. Invocațiile repetate ale lui Oreste, ale purtătoarelor de ofrande care compun corul și ale Electrei asociază de fiecare dată apelul către Agamemnon aceluia către Hermes, călăuza umbrelor celor morți spre meleagurile Infernului, mesager al celor din adâncuri, dar și al zeilor din înaltul cerului, mesager care face legătura între făpturile aflate la cele două niveluri ale invizibilului; Hermes pe care, invocându-l, Electra îl va ruga să transmită mesajul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
din adâncuri, dar și al zeilor din înaltul cerului, mesager care face legătura între făpturile aflate la cele două niveluri ale invizibilului; Hermes pe care, invocându-l, Electra îl va ruga să transmită mesajul ei acelor daimones (vezi Perșii) subpământeni, morții protectori, păzitori ai sângelui părintesc, sânge care cere răzbunare. Întruchipare a tatălui ocrotitor, regele mort este, de asemenea și mai presus de toate, tatăl asasinat care își caută răzbunătorul, cristalizând în el întreaga ambivalență a fantomei: forță deopotrivă protectoare și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
adevăr, Oreste este cel care va introduce în mod explicit tema eriniilor, figuri legate de crimă și de nălucirile nopții. Și nu e întâmplător faptul că tocmai în această scenă a recunoașterii este evocat semnul nocturn trimis îndeobște de cei morți, acea țepușă de bronz ce apare ca un mesaj al asasinatului nepedepsit și al mâniei tatălui, țepușă asociată morții, spaimei și întunericului (aceeași țepușă pe care o va simboliza, în Eumenidele, apariția efectivă a Clitemnestrei). La scurtă vreme după scena
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vreme după scena recunoașterii, în momentul invocației colective a corului, care, preț de două sute de versuri, îi încurajează pe Electra și pe Oreste, se va aminti încă o dată că răzbunătorul e neputincios, dacă e lipsit de sprijinul venit din partea celui mort. Cel mort trăiește în cel viutc "Cel mort trăiește în cel viu" În această lungă scenă de invocație colectivă, se va mai spune și că threnos-ul copiilor, lamentația lor funebră, are ca efect inevitabil trezirea pornirilor răzbunătoare și, de asemenea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
scena recunoașterii, în momentul invocației colective a corului, care, preț de două sute de versuri, îi încurajează pe Electra și pe Oreste, se va aminti încă o dată că răzbunătorul e neputincios, dacă e lipsit de sprijinul venit din partea celui mort. Cel mort trăiește în cel viutc "Cel mort trăiește în cel viu" În această lungă scenă de invocație colectivă, se va mai spune și că threnos-ul copiilor, lamentația lor funebră, are ca efect inevitabil trezirea pornirilor răzbunătoare și, de asemenea, că ajutorul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a corului, care, preț de două sute de versuri, îi încurajează pe Electra și pe Oreste, se va aminti încă o dată că răzbunătorul e neputincios, dacă e lipsit de sprijinul venit din partea celui mort. Cel mort trăiește în cel viutc "Cel mort trăiește în cel viu" În această lungă scenă de invocație colectivă, se va mai spune și că threnos-ul copiilor, lamentația lor funebră, are ca efect inevitabil trezirea pornirilor răzbunătoare și, de asemenea, că ajutorul dat de cel mort este esențial
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
viutc "Cel mort trăiește în cel viu" În această lungă scenă de invocație colectivă, se va mai spune și că threnos-ul copiilor, lamentația lor funebră, are ca efect inevitabil trezirea pornirilor răzbunătoare și, de asemenea, că ajutorul dat de cel mort este esențial în înfăptuirea răzbunării. Îndată după aluzia la rolul fundamental al acestei susțineri, invocația către Agamemnon se transformă treptat și din ce în ce mai limpede într-o încercare de aducere a acestuia printre pământeni. Oreste și Electra își cheamă tatăl „la lumină
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
limpede într-o încercare de aducere a acestuia printre pământeni. Oreste și Electra își cheamă tatăl „la lumină”, pentru ca el să acționeze deopotrivă ca războinic sângeros și ca justițiar - Ares și Dikê; la rândul său, corul vorbește despre venirea celui mort, dezvoltând întregul vocabular al apariției, al ieșirii la lumina zilei. În finalul invocației rituale, Oreste îi va cere chiar și pământului să se deschidă, pentru ca tatăl să-l poată veghea în luptă, în timp ce Electra afirmă că părintele lor trebuie să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
scenă ca în Eumenidele lui Eschil, ele există totuși în privirile halucinate ale lui Oreste, victimă a propriilor obsesii, târât într-un delir în care experiența întunericului și a nebuniei se împletește cu experiența morții. Această posedare a individului de către morții care se întorc deschide o perspectivă esențială pentru o reflecție asupra legăturilor dintre raporturile teatrului cu fantoma, pe de o parte, și cu nebunia, pe de altă parte. Eidolon-ul lui Agamemnon nu-și face apariția nici în Electra lui Euripide
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
că, tocmai datorită acestei puternice legături sufletești dintre ea și tatăl iubit, Electra nu îi va cere niciodată acestuia să se arate, nu va lovi niciodată pământul cu pumnii, implorându-l să iasă la lumină. Oare pentru ea puterea celor morți nu rezidă în întregime în fidelitatea celor vii? Când Electra, în piesa lui Sofocle, li se adresează lui Hermes și eriniilor, rugămintea ei este ca nelegiuirea să fie răzbunată; momentul coincide cu întoarcerea lui Oreste. Întoarcere regizată de Sofocle astfel încât
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu va renunța să-l îngroape. Urna va fi de acum înainte singurul mormânt unde ar mai putea găsi un sprijin. Electra își apără cu îndârjire dreptul de a-și jeli fratele și se revoltă când „mi se refuză un mort care îmi aparține”. Și în acea clipă, femeia care nu-și uită morții, căreia nu i-a mai rămas în chip de consolare decât îndeplinirea ritualului funerar, îl vede deodată în fața ei pe Oreste în carne și oase, pe Oreste
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]