19,069 matches
-
povestește: el ne stârnește pofta de incidente. Aparent romanul Desperado e infinit mai accesibil decât cel modernist. Graham Swift povestește pe înțeles, clar, fără incursiuni în cuvânt, fără refugii pre-verbale. Graham Swift vrea să fie accesibil. Un lucru nu ne mărturisește el, și anume că incidentele nu se leagă logic. Narațiunea e o horă de amintiri. Viitorul e definitiv pierdut (lucru început temeinic de moderniști). Trecutul nu e câtuși de puțin logic. Prezentul face ca totul să fie confuz și încâlcit
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
clarității, infiltrând cu subtilitate poezie în incidente magice, injectând lirism în narațiune. Deși presărată cu momente de suspans și incidente palpitante, crime chiar, cartea e predominant o experiență lirică și creează un tip nou de lector: lectorul părtaș. Peter Ackroyd mărturisește pe ultima pagină: "această versiune a istoriei e născocită de mine". Trebuie de fapt să te supui voinței pricepute a autorului, care cere comuniune absolută, nimic mai puțin. Te conduce în locul unde tu ești el. Iei parte la un ritual
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
urcat în turn să pună ultima și cea mai înaltă piatră, cum era obiceiul. La o rafală de vânt s-a dezechilibrat și a căzut. A pierit pe loc iar Dyer a comentat: A ieșit din temniță. De fapt chiar mărturisește (nu ascunde nimic lectorului, așa că misterul aparține în exclusivitate secolului XX), Abia m-am putut stăpâni să nu surâd văzându-l; m-am ascuns în spatele unei expresii îndurerate. N-a fost nevoie să ucidă el însuși, cum a făcut-o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Cartea descrie ciumă, foc, credința în necuratul, schelete fără număr (iar obsesia lui Eliot, oasele). Dyer e convins că [...] ciuma, focul nu au fost accidente ci esență, semne ale fiarei dinăuntru. În numele lipsei de lumină din noi toți, clădește și mărturisește tot ce-i trece prin minte. Autorul îl pune să explice tot în afară de miezul inexplicabil al tainei, existența lui și a noastră: Când numele meu are să fie țărână, iar pasiunile mele, care înfierbântă acum această mică încăpere, se vor răci
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Tim se revăd în Upper Harford, satul bunicilor Sinclair. Edward a luat locul tatălui lui, cu toate că e licențiat în filozofie. Tim învață și el șiretlicurile tatălui, renunțând la aplecarea către literatura engleză și muzică. Cade grav bolnav. Deși tatăl îi mărturisește că nu poate tămădui, îl vindecă de o boală misterioasă. Din generație în generație se transmit o povară dar și o cheie. Aflăm acum că și bunicul lui Tim a fost magician. Tată și fiu, alături iar, îl vindecă pe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mai puțin atras de psihologia sau sofisticarea eroului. Primele două romane, Eating People Is Wrong (1959) și Stepping Westward (1965), persiflează viața universitară și eventualii scriitori invitați de universități, ale căror gafe sunt savuroase. Literatura și universitatea par incompatibile. Romancierul mărturisește: Ca orice romancier comic, iau romanul foarte în serios. E cea mai izbutită formă deschisă, personală, inteligentă și plină de curiozitate. Îl prețuiesc pentru scepticismul, ironia lui și ideea de joc. Toate romanele mele sunt explorări ale comediei de toate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lui faimă și neștiința totală a nepotului lui în ce privește vechea Japonie, Masuji Ono e neputincios. Tot ce poate face e să-și amintească lumea plutitoare a tinereții, să viseze trecutul și faima apusă, toate pierdute și disprețuite de prezent. Nu mărturisește, însă el trăiește o tragedie, adânc ancorată în tragedia țării lui, dar și a propriei îmbătrâniri în același timp. Intriga romanului se concentrează asupra căsătoriei fetei mai mici a lui Ono. Noriko are douăzeci și șase de ani și a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în așa fel încât să fim de partea lui, și chiar reușește să ne facă complici până ce adevărul iese la lumină. De fapt prezenta ostilitate a discipolului are un motiv bine întemeiat. Chiar și Ono se simte stânjenit când își mărturisește în cele din urmă că a greșit capital. Se întreabă de ce au luat lucrurile o întorsătură atât de cruntă: el n-a făcut decât să recomande regimului japonez interbelic să examineze atitudinea lui Kuroda, să-l îndrepte pe calea cea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fermecătoare, care învăluie lectorul într-o lume credibilă. * * * Ginger, You're Barmy (Ginger, ești într-o ureche, 1962) e al doilea roman publicat de David Lodge. Autorul amestecă neorealismul și comicul într-un text care se citește fără efort. Romancierul mărturisește în introducere: La fel ca naratorul, Jonathan Browne, și eu am fost recrutat de Royal Armoured Corps curând după ce mi-am luat diploma în limbă și literatură engleză la Universitatea din Londra (mai precis, în august 1955). Mărturisește de asemenea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
efort. Romancierul mărturisește în introducere: La fel ca naratorul, Jonathan Browne, și eu am fost recrutat de Royal Armoured Corps curând după ce mi-am luat diploma în limbă și literatură engleză la Universitatea din Londra (mai precis, în august 1955). Mărturisește de asemenea că a fost profund influențat de Graham Greene, pe care l-a studiat îndeaproape la masterat, după ce îl admirase "în anii modelatori ai adolescenței și tinereții". Povestirea e la persoana întâia. Eroul principal e într-un capitol proaspăt
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a universității din Birmingham, la începutul anilor '60. Cum spune însuși Lodge, au "devenit foarte curând prieteni și colaboratori". Cel de-al treilea roman e într-adevăr pornit pe râs. Autorul a avut în vedere și ambiții mai înalte. Cum mărturisește în introducere, a încercat să-i "imite" pe Conrad, Graham Greene, Hemingway, James, Joyce, Kafka, Lawrence, C.P. Snow, Virginia Woolf. Prezența lui Joyce o simțim și fără să fim avertizați, mai ales în ultimul capitol, care e un monolog interior
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
împreună la Frankfurt, unde Vic intenționează să cumpere o mașinărie costisitoare. Chiar înainte de scurta lor excursie (care se termină în pat, urmată de o ruptură bruscă, fiindcă Robyn nu e nici pe departe așa de sentimentală ca Vic), Vic îi mărturisește: Câteodată, în pat, târziu, în loc să număr oi, număr lucrurile pe care nu le-am făcut niciodată. Printre ele se află și aventura cu Robyn. S-ar părea că Vic tânjea după o astfel de întâmplare încă de la începutul romanului. Chiar
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
1966: Nu aveam nu am nimic de zis despre mine. N-aș ști ce. Mai ales că mă uit ades în oglindă la mine și-mi spun, " Cine naiba o mai fi și ăsta?" În 1999 (interviu în The Guardian) mărturisește: Am avut o familie foarte mare. Am fost copil unic, dar am avut puzderie de veri, unchi și mătuși. Eram evrei însă am avut o relație ciudată cu evreitatea mea. Mă simțeam și evreu și ne-evreu, ceea ce mi se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poezie nu-mi dau clar seama ce anume fac, de parcă scrisul are legile și disciplina lui, eu fiind doar intermediarul, ca să zic așa. Însă, la urma urmei, nici o pagubă dacă nu sunt conștient. Ceea ce nu e tocmai adevărat fiindcă, după cum mărturisește el însuși, Pinter citește multă poezie, iar preferații lui sunt Philip Larkin, WB Yeats, TS Eliot. Chiar el spune: Am mereu versuri în minte. Despre un poem de șapte versuri spune că l-a scris în nu mai puțin de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Land, și voia în același timp să spună "știu că nu sunt singurul, dar putem și noi". De aici iubirea amestecată cu ironie în tratarea nenumăratelor amintiri culturale, citate cu frenezie. Trist, Eliot a ajuns în cele din urmă să mărturisească: "Criticii spun că sunt savant și rece. Adevărul este că nu sunt niciuna, nici alta". The Waste Land este înainte de toate o narațiune autobiografică, scrisă într-un moment de mare criză în viața intimă a poetului. S-a vorbit mult
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a vrut să-l facă mai impunător. După prima ediție, niciun cititor nu a mai vrut să audă de poem dacă nu avea Note. Cât privește importanța lor în interpretarea poemului, în eseul scris la bătrânețe, Critica criticului, Eliot însuși mărturisește că se căiește pentru că și-a îndreptat criticii să caute "potcoave de cai morți", indicându-le surse mitologice și cărți savante drept cheie a unor trăiri atât de intens subiective și a unor încercări exacerbat inovatoare. El nu este savant
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
oare nu pretindea și foarte personalul T.S. Eliot că e impersonal?), volumul de poezie (începutul carierei scriitoricești a lui Peter Ackroyd) este un incredibil striptease sufletesc. Autorul dă istorisirea la o parte. El scrie aici lucruri interzise romanului lui, ne mărturisește ce simte, ce știe despre iubire, sex și moarte. Tragem cu ochiul la sensibilitatea poetului à vif. Bucurii din Purley sunt crâmpeie de mâhnire învelite în imagini ale iubirii, cum e sufletul ocrotit de trup. Culori și tăcere, taina lumilor
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
telefonul mort...), ca să-și aștearnă tandrețea, marea obsesie a scrisului lui. 3.3. Fleur Adcock: Convenția sentimentului în poem Născută în 1934, în Noua Zeelandă, Fleur Adcock se numără printre poetele care nu se tem de propria biografie sau feminitate. Ea mărturisește că-și folosește propria viață ca suport narativ, își descrie afectivitatea fără ascunzișuri, fără nici cea mai mică dorință de a-și masca identitatea. Având în vedere că poeții Desperado de obicei mai ales în ultima vreme se ascund după
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ultimul poem, gonind superficialul printr-o concentrare a inteligenței. The Keepsake ( Amintirea) amintește de poemul lui Eliot Portrait of a Lady (Portretul unei doamne), cu versul final, " Și am eu oare dreptul să zâmbesc?" Adcock omite rânjetul personajului eliotian și mărturisește că nu se poate "opri din plâns". Poemul fuge și de muzica eliotiană. Există rimă (a-e, b-d, c-f) dar ea cade pe cuvinte premeditat neînsemnate, minimalizate cu ironie. Rima e deconstruită cu inventivitate. Rimează silabe cu desinențe, nume
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Sunt iar copil, cerșind în pragul eternității". Nu vi se pare acest final o frustrare izvorâtă dintr-o neputință? PA: Da, așa e. Nu m-am gândit până acum la asta, și chiar ai dreptate. E un mod de a mărturisi că nu putem plonja definitiv din trecut în prezent ori invers. E nereușita alchimistului care nu poate să facă aur. Dar esențialul în alchimie nu e să faci aur, ci să tot încerci la nesfârșit, și cred că asta vreau
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
zi de zi/ ne ridicăm ființe noi neprevăzute". E o mărturisire a speranței. Toate poemele tale sunt o așteptare a afecțiunii, de toate felurile. Ce te face să scrii așa? Singurătatea, iubirea, nevoia de solidaritate, dorința indirectă de a te mărturisi? EF. Poemul acela a fost scris pentru soțul meu, ca dar de ziua lui. Miezul lui este conștiința diferenței dintre știință soțul meu a fost un strălucit specialist în biologia moleculară și percepția aproape religioasă a lumii de către poet. S-
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Prayer for My Sons amintește, fie și doar ca titlu, de A Prayer for My Daughter a lui Yeats. Rescrierea e o obsesie a autorilor Desperado. Le ceri fiilor tă te ierte fiindcă "mi-am lăsat spaimele în voi". EF. Mărturisesc că nu la Yeats mă gândeam. E vorba de teama disperată că am făcut rău cu mâna mea copiilor mei talentați și inteligenți. LV. I Have Seen Worse Days Turn se încheie tot cu un vers memorabil: "Cum schimbăm vremea
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
unduire mută. Versurile mi-au amintit de o scriitoare aprigă, Doris Lessing, care se topește când vine vorba de pisici (dar numai atunci). Tandrețea ta e pretutindeni. Ești o poetă sentimentală, care nu se teme că-și pierde forța dacă mărturisește că se simte vulnerabilă. Scrii o poezie puternică în marginea fragilității. Greșesc? MK. Deloc. Mă încântă să fiu percepută așa. Chiar cred cu tărie că tandrețea e forță, nu slăbiciune. Multe trăsături care par unora slăbiciuni de femeie sunt de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și Saviana Stănescu. Ar fi multe de spus despre literatura română. N-am prea citit proză: nu mă entuziasmează deloc post-modernismele stilate. Oricum, nu clișeele. Dar ce poezie aveți! Atâția poeți contemporani minunați. Mă gândesc la poete ca Ana Blandiana (mărturisesc că la ea prefer textul scris, fiindcă pot să recit eu cum vreau), Liliana Ursu, Denisa Comănescu (care nu pare să scrie prea mult în acest moment, și care e, aș zice, prea modestă), Grete Tartler, Mariana Marin, Nina Cassian
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mare și cum l-am putea prinde, ca să-l legăm și să-l supunem; și-ți vom da pentru aceasta o mie și o sută de sicli de argint". (15: 5). După multe ezitări, la insistențele ei, Samson i-a mărturisit că în părul netuns de la naștere stau puterea și curajul lui. Sfătuită de filisteni, l-a adormit și, cu capul pe genunchii ei, i s-a tăiat părul: Văzând Dalila că el i-a descoperit toată inima sa, a trimis
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]