19,481 matches
-
mormânt unde ar mai putea găsi un sprijin. Electra își apără cu îndârjire dreptul de a-și jeli fratele și se revoltă când „mi se refuză un mort care îmi aparține”. Și în acea clipă, femeia care nu-și uită morții, căreia nu i-a mai rămas în chip de consolare decât îndeplinirea ritualului funerar, îl vede deodată în fața ei pe Oreste în carne și oase, pe Oreste trăind, și nu-și crede ochilor. Experiență a imposibilului devenit posibil: Oreste îi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ar învia astăzi din mormânt, n-aș zice că s-a întâmplat o minune, ci aș fi convinsă că îl văd aievea”. Oreste, cel ce ține acum locul tatălui mort, e dovada limpede a faptului că inimaginabilul se poate produce: morții se pot întoarce printre cei vii. Un Oreste însetat de răzbunare, pe care, după intrarea lui în palat, corul îl va declara apărătorul morților, un Oreste aducător el însuși de moarte, cu sprijinul lui Hermes, care îl va învălui într-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dobândește valoare de oracol. Vedeniile nopții se vor adeveri în realitatea faptelor, se vor împlini prin moarte, prin violența criminală și justițiară a lui Oreste, mesagerul morților din adâncuri. Cadavrul tragic naște fantometc "Cadavrul tragic naște fantome" Dar și cei morți de curând refuză să moară cu totul. Desigur, în finalul Electrei lui Sofocle, cadavrul Clitemnestrei, prezent pe scenă, nu este decât unealta cu ajutorul căreia - teribilă și tragică ironie - i se va întinde o capcană lui Egist. În schimb, în Oreste
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mania echivalând cu un adevărat nosos) în care este aruncat eroul, autorul sângerosului matricid, această stare la vederea căreia Electra se va teme să mai rostească numele eriniilor, îndârjitele urmăritoare ale unui Oreste terorizat. Cadavrul tragic este întotdeauna cadavrul unui mort ce refuză să moară. Cei vii sunt datori să-i îndeplinească toate vrerile. Cadavrul tragic este un mort care continuă să trăiască, chiar dacă eidolon-ul său nu îi urmărește, prin apariții efective, pe cei rămași în viață. E cazul lui Aiax
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
căreia Electra se va teme să mai rostească numele eriniilor, îndârjitele urmăritoare ale unui Oreste terorizat. Cadavrul tragic este întotdeauna cadavrul unui mort ce refuză să moară. Cei vii sunt datori să-i îndeplinească toate vrerile. Cadavrul tragic este un mort care continuă să trăiască, chiar dacă eidolon-ul său nu îi urmărește, prin apariții efective, pe cei rămași în viață. E cazul lui Aiax, în cea de-a doua parte a tragediei cu același nume a lui Sofocle. Nu le cere el
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aminti lumii faptele lui de vitejie, căci, așa cum va recunoaște până la urmă Ulise, „Nimeni nu are dreptul să-și bată joc de trupul neînsuflețit al unui viteaz, oricât de mult l-ar fi urât”. Ulise, partizan al respectului datorat inamicului mort, are câștig de cauză în fața trufașului Agamemnon, partizan, ca și Menelau, al unui comportament ofensator. Iar Teucros va relua, la adresa lui Agamemnon, apelul lansat de Aiax eriniilor în ultimele lui clipe de viață, rugămintea de a-l răzbuna, necruțându-i pe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
altfel, îi și spune Ismenei: „Tu te-ai hotărât să alegi viața, eu moartea”. Și îndată după aceea: „Nu te necăji, trăiește! Eu am renunțat de multă vreme la viață, ca să le fiu de ajutor celor morți”. Eroul tragic, un mort viutc " Eroul tragic, un mort viu" Într-o anumită măsură, Antigona a pășit deja în împărăția morților, deși continuă să facă parte din lumea celor vii. Locul ei este, într-adevăr, în această zonă de frontieră, care nu ține, de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Tu te-ai hotărât să alegi viața, eu moartea”. Și îndată după aceea: „Nu te necăji, trăiește! Eu am renunțat de multă vreme la viață, ca să le fiu de ajutor celor morți”. Eroul tragic, un mort viutc " Eroul tragic, un mort viu" Într-o anumită măsură, Antigona a pășit deja în împărăția morților, deși continuă să facă parte din lumea celor vii. Locul ei este, într-adevăr, în această zonă de frontieră, care nu ține, de fapt, nici de teritoriul morții
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Personajul tragic reprezentat de fiecare dintre ei este insul care a trecut un prag și care aparține de acum încolo zonei-limită din vecinătatea împărăției umbrelor. În Orestia, în momentul uciderii lui Egist de către Oreste, corul rostește această surprinzătoare frază: „Cei morți îl lovesc pe cel viu”. Ea nu se poate explica doar prin vicleșugul lui Oreste, așa-zisul vestitor al propriei morți. Și nici nu înseamnă doar că tatăl mort lovește cu mâna fiului său aflat în viață. Fraza trebuie înțeleasă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mitologia greacă. Oreste al lui Euripide, Oreste cel de după crimele comise, pătrunde și el în universul nebuniei și al morții. Îi împărtășește, de altfel, Electrei în repetate rânduri sentimentul că aparține deja acestui univers: „Te afli de pe acum printre cei morți”, îi spune Electra, iar Menelau are și el, în fața lui Oreste, senzația că vede o arătare de pe lumea cealaltă. Răspunsul lui Oreste e următorul: „nu sunt viu, deși văd lumina”. De-a lungul acestui dialog, axat în totalitate pe tema
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui se va lăsa văzută, căci salvarea poate veni și de la o făptură ireală. Iar când va apărea aievea, înainte de a avea certitudinea că au într-adevăr de-a face cu Heracles în carne și oase, întors din lumea celor morți, toți se vor întreba dacă nu cumva e vorba despre o nălucire dintre cele ce tulbură visele. După cufundarea în lumea tenebrelor, eroul celebrează întoarcerea la lumină. Firește, această coborâre în bezna Infernului și această revenire la lumina zilei sunt
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
al eriniilor și al dansului lor bezmetic, acele erinii despre care Apollo amintește, în Eumenidele, că stăpânesc teritoriile morții violente, premature și ale răzbunării cadavrului pângărit, teritorii despre care antropologia ne spune că sunt spațiile prin excelență ale întoarcerii celui mort și ale apariției fantomei. Orestia lui Eschil e străbătută de la un capăt la altul de ideea că acolo unde întâlnești o erinie întâlnești fantoma, pe Gorgo și groaza stârnită de masca ei, imagine a celei mai radicale alterități. Dar întâlnești
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
palat, înainte ca porțile acestuia să se închidă în urma ei (aceleași porți ce se vor redeschide curând pentru a lăsa să i se vadă cadavrul alături de cel al lui Agamemnon). Chiar înainte de a pătrunde în palat, Casandra aparține lumii celor morți, asemenea fantomelor din viziunile ei. Distanța care o despărțea de cor și care făcea din ea o figură tragică nu era oare tocmai această preștiință înfricoșătoare, privilegiu al celor ce au darul de a vedea dincolo de ecranul dintre vii și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
asemenea fantomelor din viziunile ei. Distanța care o despărțea de cor și care făcea din ea o figură tragică nu era oare tocmai această preștiință înfricoșătoare, privilegiu al celor ce au darul de a vedea dincolo de ecranul dintre vii și morți, al celor bântuiți nu numai de fantomele trecutului, ci și de acelea ale viitorului? O preștiință a morții grație căreia își văzuse propria moarte. Fantoma sau jocul amăgirii și al adevăruluitc " Fantoma sau jocul amăgirii și al adevărului" Dacă personajul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Fantoma sau jocul amăgirii și al adevăruluitc " Fantoma sau jocul amăgirii și al adevărului" Dacă personajul tragic aparține universului fantomal, aceasta se datorează nu numai legăturilor sale cu fantoma care se întoarce, traversând în sens invers granița dintre lumea celor morți și lumea celor vii, ci și, mai ales, unei experiențe a nopții, a întunericului, pe care el a trăit-o nemijlocit. O noapte încărcată de vise premonitorii, bântuite de spectre ce rostesc adevăruri înfricoșătoare, o noapte plină de toate capcanele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în care el a dorit să-i vadă neîncetat făptura. Pentru cor însă, fantoma Elenei este și o erinie. Asociată suferinței, războiului, sângelui vărsat, măcelului, ea este legată de acel Ate al neamului, de destinul nefericit al Atrizilor, presărat cu morți și cu nenorociri. Fantoma, precum și erinia Elenei sunt prezente, mai înainte chiar de apariția fantomei și a eriniei Clitemnestrei. În Elena lui Euripide par a fi exploatate și dezvoltate toate temele schițate de Eschil la începutul Orestiei, prin articularea lor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aduse la îndeplinire. Sibila va vorbi și va interveni în numele acestuia. Astfel, Elena lui Euripide se situează la intersecția tuturor ambivalențelor proprii eidolon-ului - amăgire sau prezență reală, malefică ori benefică, instrument al nenorocirilor, al răzbunării divine și al răzbunării celor morți, dar și umbră protectoare, erinie sau daimon al stirpei. Oedip și mormântul invizibiltc "Oedip și mormântul invizibil" Ambivalența aceasta ne amintește fără îndoială de figura lui Oedip din Oedip la Colonos a lui Sofocle, un Oedip care nu este, desigur
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unde, de data aceasta, avea să-și înfrunte propria moarte. De jur împrejur, patru elemente: craterul, stânca, un copac scorburos și mormântul de piatră. Însoțit de fetele lui, se supusese unui ritual al purificării, semănând perfect cu toaleta făcută unui mort. Oedip pășise încă de pe atunci în moarte. În același timp însă, moartea aceasta se plasa și sub semnul fertilității, căci tinerele fete se îndreptaseră spre colina zeiței Demeter, zeița agriculturii și a roadelor pământului, zeița renașterii ce urmează morții. În
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unui mort. Oedip pășise încă de pe atunci în moarte. În același timp însă, moartea aceasta se plasa și sub semnul fertilității, căci tinerele fete se îndreptaseră spre colina zeiței Demeter, zeița agriculturii și a roadelor pământului, zeița renașterii ce urmează morții. În clipa în care moartea venise să-l ia, ea îi apăruse lui Oedip sub forma glasului unui zeu invizibil, al cărui nume nu va fi rostit. Acest nerăbdător zeu al morților să fie oare Hades? Sau Caron, luntrașul său
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
efigie înălțată din pământ, împlântată în sol, simplă piatră, statuie-stâlp sau statuie antropomorfă ce figurează dublul, substitutul cadavrului absent și îi fixează psyche-ul, adică acea parte a omului care, în concepția grecilor, rătăcește între lumea celor vii și lumea celor morți și care, ca fantomă, reprezintă o putere primejdioasă sau, dimpotrivă, protectoare. Acest colossos poate fi coborât în bezna mormântului, dar poate și să se ridice deasupra acestuia. Dintr-o piatră ori dintr-o statuie apare uneori, grație puterii ritualului de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
coborât în bezna mormântului, dar poate și să se ridice deasupra acestuia. Dintr-o piatră ori dintr-o statuie apare uneori, grație puterii ritualului de evocare, cel plecat dintre pământeni. Căci colossos-ul este semnul contactului posibil cu morții, semnul unui mort ce poate urca spre lumină. În același timp, colossos-ul este un semn al absenței, al apartenenței la un altundeva, totodată, semn al vizibilității posibile a psyche-ului pentru cei vii, al fantomei care se poate întoarce și al alterității sale. Colossos-ul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în care își afirmă prezența, dublul se revelează ca neaparținând lumii noastre, ci unui inaccesibil altundeva.” 1 Dar oare nu tocmai această ambiguitate a statutului prezenței e cea care definește fantoma? Ca și colossos-ul, fantoma marchează distanța dintre vii și morți, stabilind totodată o punte între ei. Prin fantomă, supranaturalul, invizibilul se inserează realmente în vizibil. Fantoma mijlocește un contact real cu ceva ce se află dincolo de vizibil, subliniind în același timp tot ceea ce are misterios și fundamental diferit acest dincolo
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aibă totuși cu adevărat. Trei feluri de a articula prezența și absența. Statuia ca dublu, ca eidolon modelat pentru a face cu putință prezența în absență, realizează legătura dintre cei vii și această lume a absenților prin excelență care sunt morții. Piatra grosolan cioplită sau sculptată în așa fel încât să semene cu modelul ei viu este, am putea spune, orientată spre invizibil și legată de puterea morții în ceea ce are ea mai înspăimântător. În apelurile către zeitățile Infernului se jură
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ghearele morții, vorbește prin gura statuii. Să fi fost oare această statuie prezentă în tragedia lui Euripide? N-avem de unde să știm. Totuși, după parcurgerea tuturor exemplelor examinate mai sus, e limpede că tema barocă a statuilor care vorbesc atunci când morții se întorc are legături profunde cu tradiția antică. Cu siguranță că statuia însuflețită nu reprezintă, în tragedia greacă, modalitatea cea mai frecventă prin care se afirmă că morții pot reveni printre cei vii sau că ei continuă să trăiască sub
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mai sus, e limpede că tema barocă a statuilor care vorbesc atunci când morții se întorc are legături profunde cu tradiția antică. Cu siguranță că statuia însuflețită nu reprezintă, în tragedia greacă, modalitatea cea mai frecventă prin care se afirmă că morții pot reveni printre cei vii sau că ei continuă să trăiască sub pământ. Pe scena tragediei, simplele însemne funerare (stâlp, gorgan, stelă) sunt mai numeroase decît statuile, iar cele ale zeilor și ale zeițelor le întrec la număr pe cele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]