KorAP: Find »[drukola/base=visa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...757 758 759 ...812 >

20,296 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783

înțeleg ce a determinat această părtinire, cam nedreaptă, dar cred că atitudinea ei de dragoste excesivă față de mine se explica printr-un vis pe care Tiotea Nadia l-a avut cu vreo săptămână înainte de a mă naște eu. Nu știu ce a visat, nici dacă a comunicat conținutul visului; fapt este că a venit la Soroca special pentru a-i spune mamei că a visat ceva cu totul deosebit și că ea știe că mama va naște un băiat care va fi un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
vis pe care Tiotea Nadia l-a avut cu vreo săptămână înainte de a mă naște eu. Nu știu ce a visat, nici dacă a comunicat conținutul visului; fapt este că a venit la Soroca special pentru a-i spune mamei că a visat ceva cu totul deosebit și că ea știe că mama va naște un băiat care va fi un om de o valoare mare. Foarte sigură de pronostic, i-a dat mamei pentru fiul ei un napoleon de aur, ban foarte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
sociale. * Nu-mi plăceau colegii. Aveam o experiență care lor le lipsea, un univers interior special, încât am devenit un copil care simțea că nu se poate încadra în ambianța școlară. Orgolios, mă închideam în mine. Lecțiile nu mă atrăgeau, visam, neatent, cu ochii pe pereți și aș fi devenit un elev slab dacă nu ar fi intervenit cartea. Învățasem să citesc fără a băga de seamă cum, urmărind fiecare număr din "Universul copiilor", revista, excelentă, cu povestiri din viața cotidiană

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
toamna se petrec și bețiile cele mai cumplite și tot toamna se moare din beție. * Oricum, mie toamna îmi bate mai mult sufletul și, ademenit de chemări nedefinite, îmi organizez un vagabondaj după criterii strict personale, citind "Pagini aurii" și visând ceea ce vreau, fără nici o opreliște, de la un oraș la altul și de la o stradă la alta, circulând numai cu ajutorul gândului, dar cu o viteză controlată de pofta inimii. Așa priveam în copilărie, în atlasul de geografie, închipuind aventuri fabuloase, întâlniri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
oceanele lumii, explorări la pol, duioase întâmplări cu foci și urși albi sau teribile confruntări cu fiarele savanelor. * Nu am nici un ghid, nici un însoțitor, nici măcar o hartă, dar, în "Pagini aurii", dorm o mulțime de povești pe care le voi visa, trezindu-le la viață. Simt o poftă mistuitoare de vis, o eliberare prin închipuire, simt chemarea către gânduri călătoare. * Hai să încep de aici, de pe Strada Zorelelor. Nu că-i atât de frumos, toamna, pe Strada Zorelelor. Nu am fost

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
o forță care nu reprezenta mare lucru. Să se mulțumească și ei cu un chil. Spre deosebire de alte străzi care au rămas, cum am văzut, într-un echivoc atât de penibil, încât oricine (indiferent de pregătirea intelectuală) își poate permite să viseze la ele fără nici o restricție, inventând tot felul de povești aiurite, despre strada "La zece mese" îți poți închipui fapte mult mai puțin fanteziste. Astfel, putem aprecia, cu oarecare certitudine, că "La zece mese" nu avea o clientelă compusă doar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
Fără a-i monta roțile, proprietarul îi pune din când în când benzină și îi dă viață pentru câteva ore; dar destul de rar, de două trei ori pe an. Motorul funcționează perfect, se adună copiii cu gura căscată la eveniment. Visează probabil la un posibil aeroport care s-ar putea înființa pe aici, atât de teribil este motorul, ca un avion pregătindu-se să decoleze. * Dar nu-i nici o perspectivă de aerodrom. Motocicleta încearcă să trăiască o aventură de care nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
de ori. Cred că nu era drum de munte, drum de țară, șosea, drum național, drumeag silvic, unde să nu se fi imaginat Maria Ivanovna, așezată comod în ataș, alături de cei doi bărbați, lăsându-și pletele în calea vântului. Se visa călătorind cu viteză mare, apreciind durata unor astfel de călătorii, adăugând, de la ea, timp unor evenimente neprevăzute, pene de motor, de cauciuc, inundații și altele. * Nu a fost fericită Maria Ivanovna. Dar a fost nefericită dacă o judecăm cu măsura

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
am devenit melodramatic. Dar eu cred că este o prejudecată să disprețuim melodrama. Viața este melodramatică, nu avem cum s-o potrivim criteriilor estetice de care vieții nu-i pasă. Vieții nu-i pasă nici de visurile noastre. Viața nu visează, nu-i deloc suprarealistă, nici realistă nu-i. E așa cum este, nu se prezintă la nici o judecată. Viața nici nebună nu-i, nici teafără. Nici măcar normală nu este viața. Încap în viață și visurile, și realitatea. * Pe când pregăteam bacalaureatul, am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
al Nistrului. Peste apa Nistrului, dincolo, era câmpia rusă care mă înfiora, dar mă și atrăgea, amestec de sentimente care a rămas totdeauna în sufletul meu în care, poate de atunci, a apărut o tendință de vagabondaj irepresibilă. Și acum visez s-o iau razna; privesc, de exemplu, "Mersul trenurilor" (care, într-o vreme, era romanul meu de căpătâi). Mă las purtat de visări hoinare, aiurea, sunt gata (ce neplăcut este să trebuiască să fii serios!), de exemplu, să mă urc

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
pățit nimic, nu a fost eliminat, cum eram siguri că se va întâmpla (ba mai târziu a ajuns ministru), și prin acest gest de camaraderie domnișoara G. a devenit modelul uman, idolul nostru absolut. Sunt sigur că mulți elevi o visau (libertinajul oniric al acelor timpuri cenzurând totuși, spontan, excesele chiar în vis)... Cu anii, însă, o uitasem, pentru că ea plecase în Germania; pentru că totul s-a schimbat și sentimentele s-au atenuat, și vremurile... * Și tocmai aici, stând amândoi pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
observat însă într-o zi că dispăruse; tot atât de neobservată, discretă, ca și viața lui, a fost și dispariția. Îmi amintesc de supărarea mea, pe care o supraestimam ca pe o nenorocire. Dar și nenorocirile se uită cu timpul. Odată, am visat că mi l-a trimis cineva, printr-o persoană mascată. Asta a fost ultima amintire despre clopoțel. Din când în când mi-l închipuiam totuși, cu o secretă plăcere, participând la slujbe, parastasuri, cununii, când, lovit ușor, clinchetul său comanda

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
fanfara regimentului), sunt fericit în lumea aceasta "specială" care, după părerea mea, cuprinde puținele exemplare cu adevărat aristocratice din câte vor mai fi rămas în lumea actuală. Cu siguranță, dacă aș fi trăit într-o ipotetică grădiniță de copii geniali, visând zi și noapte la premiul Nobel, nu aș fi supraviețuit, mi-ar fi trezit vagi simptome de repulsie. Așa însă, este cu totul altceva. Cum să nu fie astfel, când Costică, un schizofren cu care sunt prieten, mă roagă să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
cu ochii deschiși, caracteristic acestei trăiri. Un simplu gest, o vorbă, un obiect oarecare poate produce o stare de reverie la fel cu o pagină din Proust. Poți cădea într-o feerică reverie răsfoind chiar "Mersul trenurilor". De mulți ani visez cu ochii deschiși la drumuri pe care, probabil, nu le voi face niciodată. Ce să caut eu în trenul Deda Veche-Sărățel? Dar în vis, în reverie, am fost pe acolo de sute de ori. Așa intrăm în spațiul paralel cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
cauză îmi apar mie din când în când astfel de crize de idioție; plângeam, solidar cu copăcelul torturat. Datorită eseului lui Fowles, Copacul, mi-am închipuit lunga viață de copac muiat de ploi, clătinat de vânturi, dormind în picioare sau visând cu fruntea argintată de lună. Mi-am amintit de spusele unui cireș din Blaga, copac veșnic prădat de cireșe. Spunea cireșul: "Stelele deasupra mea, n-are cine mi le lua". Mi-am adus aminte de mari personalități din istoria copacilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
la cot până dimineața adolescenții, așteptând ce se va "băga": tacâm, nechezol, halva de culoarea hârtiei de împachetat, cu surcele în ea, poate salam... înțeleg și această nostalgie; absolut toate formele dragostei sunt poetice și înnobilează sufletele și trebuie să visăm la ele toată viața. * Dar acum mă refer la altă poezie, pur fantezistă, dar, desigur, admisibilă în principiu. Mă refer la acele stări "subliminale", vise cu ochii deschiși, vise prin care ne descărcăm tainele. Este amuzant să te întrebi la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
ele toată viața. * Dar acum mă refer la altă poezie, pur fantezistă, dar, desigur, admisibilă în principiu. Mă refer la acele stări "subliminale", vise cu ochii deschiși, vise prin care ne descărcăm tainele. Este amuzant să te întrebi la ce visează, în general, lumea. Chiar și sondajele cu scop electoral aceasta "sondează", deși nu o fac explicit. Ce n-ar da un concurent visător la gloria unei demnități să știe la ce visează, efectiv, majoritatea alegătorilor! Dacă ar ști precis, îmi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
tainele. Este amuzant să te întrebi la ce visează, în general, lumea. Chiar și sondajele cu scop electoral aceasta "sondează", deși nu o fac explicit. Ce n-ar da un concurent visător la gloria unei demnități să știe la ce visează, efectiv, majoritatea alegătorilor! Dacă ar ști precis, îmi închipui că ar proceda în stilul "punct și de la capăt", lăsând de o parte, cu grăbirea și lejeritatea care îi sunt pe deplin familiare, orice marafeturi ideologice, oricât de întemeiate socio-filozofico-economic ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
mine mă amuză "zeflemeaua"; în copilărie credeam că zeflemeaua o fi o mâncare gustoasă...)..., deci, tonul meu nu ascunde nici o răutate; este doar "ușor zeflemitor". * Așadar, "de partea visului", ce nostalgii am? Sau cei "de o anumită vârstă" la ce visează? În genere, nu pot fi nostalgic într-un fel care evocă "răul"; dar pot fi nostalgic într-un fel care sugerează "binele". Să explic: Mă surprind, adesea, visându-mă într-o altfel de viață. Asta mi se întâmplă, de exemplu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
visului", ce nostalgii am? Sau cei "de o anumită vârstă" la ce visează? În genere, nu pot fi nostalgic într-un fel care evocă "răul"; dar pot fi nostalgic într-un fel care sugerează "binele". Să explic: Mă surprind, adesea, visându-mă într-o altfel de viață. Asta mi se întâmplă, de exemplu, când privesc pe geamul trenului la peisaje desfășurate într-un virtual film în care aș fi putut fi un personaj. Mai ales în aceste clipe de reverie văd

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
mi-aș fi petrecut altfel zilele, rămânând același (desigur, țin la persoana mea, aceasta fiind înțeles de la sine). O stare specială, "de ce m-ați dus de lângă voi"..., nu îmi este însă străină. De altfel, cred că este firesc să te visezi în altfel de viață, să simți chemarea nostalgică a unei existențe pe care nu ai avut-o sau ai pierdut-o... Mă închipui uneori că sunt un "om simplu"; dacă aș scrie o autobiografie, aș vrea să o intitulez "despre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
în stare de o minciună atât de mare, fiindcă numai om simplu nu sunt. Dimpotrivă, sunt infectat de lectură, de cultură, de o cultură insuficient de ordonată, pusă "cu lopata", ceea ce îmi dă o oarecare confuzie în gânduri și opinii. Visez să fi fost un om simplu, cu existență de pădurean ori de cosaș. Să mă fi întors acasă, spre seară, cu șalele cuprinse de durere, să fi simțit zilnic orgoliul oboselii fizice, mândria lucrului temeinic, bine făcut. Să mă fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
Viitorul e un vis/ Cu o componentă tristă:/ Visul încă nu-i decis,/ Viitorul NU EXISTĂ". Deci o aventură în viitor este descurajantă prin absența obiectului. Totul se reduce la vis; dar, pentru a ieși din mocirla prezentului, încercăm să visăm. Mătușa Nadia, Regina Era înaintată în ani, dar una dintre rarele persoane ce nu își arată vârsta. O apariție majestuoasă, o regină înaltă, cu ochii foarte vii, zveltă și elegantă. Părul alb, rebel, printr-un efect ciudat, părea o cochetărie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
Iași și București. Nu-i scăpa nici un spectacol când se ducea la București și ajuta mereu cu discreție câte o actriță mai săracă. Marea ei pasiune era însă dragostea de animale; devenise o sperietoare pentru vizitiii care brutalizau caii și visa să înființeze la Cenușa un dispensar pentru animale. În curte creștea trei măgari, animalele ei preferate. Personaj fermecător și capricios, mătușa Nadia mă răsfăța cu o atenție deosebită. Nu mai contenea să o mustre pe mama că nu are grijă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
numită inconștiență. Moldova era de mult ocupată, bombardamentele zguduiau Capitala și se apropiau de locurile în care eram refugiați noi, moldovenii; dar eram un împărat. Trenurile treceau rar... erau mărfare, se călătorea clandestin, te urcai fără bilet. întins la soare, visam la o fată, o nemțoaică, o minunată Etith, pe care eram hotărât să o cuceresc. Deocamdată, închideam ochii să o văd și mă simțeam cam "de veghe-n lanul de secară". Așteptam trenul; hotărâsem să mă agăț de primul tren

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]