19,481 matches
-
și simplu printr-o acțiune în care nenumărate semne le atestă prezența. Căci nu e nevoie ca o fantomă să intervină ca personaj dramatic sau ca un zeu să se arate și să vorbească pe scenă, pentru a demonstra că morții sunt mereu prezenți, iar zeii mereu activi. Prezența/absența lor constituie însăși textura acțiunii tragice. Moartea privită în față sau eroul mascattc "Moartea privită în față sau eroul mascat" Nu numai mașinăria scenică - cu ajutorul căreia se realizează aparițiile efective ale
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
experiența interioară a eroului tragic, mărturie a puterii fantomelor și a acțiunii zeilor, acțiune care, în tragedie, este întotdeauna legată de moarte, de prevestirea unei morți ce va fi provocată sau va fi suferită de cineva ori de prevestirea unei morți provocate și suferite de cineva. Să trimiți pe cineva la moarte sau să te pregătești să întâmpini tu însuți moartea, să intri în rândul celor morți sau să te întorci dintre ei, toate acestea nu sunt decât diverse moduri de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ce va fi provocată sau va fi suferită de cineva ori de prevestirea unei morți provocate și suferite de cineva. Să trimiți pe cineva la moarte sau să te pregătești să întâmpini tu însuți moartea, să intri în rândul celor morți sau să te întorci dintre ei, toate acestea nu sunt decât diverse moduri de a „privi moartea în față”, de a intra în contact cu Gorgo. Instrument și totodată victimă a lui Gorgo, eroul tragic își vede universul populat de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ea tenebrele lugubre ale nopții”. După unii teoreticieni, cuvântul latinesc persona („mască”) ar fi derivat din etruscul Phersu, echivalent al grecescului Perseu. Phersu este purtătorul de mască în ritualul funebru organizat întru cinstirea unui defunct. Masca figurează astfel spiritul celui mort și, în dansul ritual, cel ce o poartă mimează și actualizează puterile subpământene, după cum Persefona, prin masca lui Gorgo a cărei stăpână este, supraveghează ea însăși lumea Infernului, ținuturile lui Hades. Un adevărat sistem de relații poate fi, așadar, stabilit
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
un soi de dansator al morților, un bacant al lui Hades. Teroarea care îl domină, spaima care îl înfioară și care îl face să danseze pe sinistra melodie a flautului vin direct din Infern: în ele este concentrată puterea unui mort, a unui demon răzbunător care îl urmărește pentru a-l sili să-și ispășească păcatele, un alastor, pecetea de neșters a unei crime, miasma, care îl apasă sau pe care a moștenit-o din neam1. Eroul tragic este deopotrivă victima
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de meditația unui waki, ființă marginală, călător neobosit, trecut el însuși prin experiența cutreierării lumii și a căutării adevărului, singurul, de altfel, care va trăi „miracolul” contactului nemijlocit cu fantoma. În no, fantoma „apare”, într-adevăr, acolo unde neliniștea unui mort al cărui suflet zbuciumat nu-și află nicicum odihna se împletește cu o povestire transmisă prin viu grai, în spiritul tradiției colective. În această apariție, forța propriilor amintiri ale nălucii e susținută de puterea evocatoare a Locului, unul al legendei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
atare printr-o stelă funerară, un pin sau un râu, veritabile puncte de sprijin în invocațiile adresate fantomei. Mai trebuie și ca în zona aceasta de frontieră dintre trecut și prezent să se întâlnească două umbre rătăcitoare: cea a unui mort (shite) și cea a unui om viu (waki). În spațiul teatrului no, un spațiu-lizieră, un spațiu-graniță între două lumi, simbolizat deseori de malul unei ape curgătoare sau de un munte, waki este singurul care vede, care aude fantoma. El reprezintă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ei deriziune" Intervenția din interludiu a personajului ky:gen, care nu se îndoiește câtuși de puțin de existența fantomelor, deși nu le-a văzut niciodată, pare menită să așeze în centrul edificiului no credința nestrămutată a acestui om simplu că morții, ca și zeii ori ca și demonii, pot să se arate, pot veni să stea de vorbă cu cei vii. Este credința unui personaj exclus totuși de la întâlnirea cu invizibilul: dialogul dintre shite și waki are loc în absența lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
rătăcitoare" În teatrul no însă, „miracolul” își păstrează întreaga sa putere. Iar waki e singurul om căruia îi este îngăduit să vadă fantoma. Numai el poate fi martorul acestei „minuni” a întrupării unui duh, numai pentru el cel întors dintre morți are un corp și o voce. Căci ca să poți dialoga cu fantomele trebuie să aparții unui spațiu marginal, acelor zone-limită în care se aventurează doar pribegii, hoinarii fără țintă, călugări sau poeți. Waki îndeplinește astfel rolul unui „luntraș” prin mijlocirea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Numai regăsirea copilului pierdut ar putea pune capăt istovitoarelor rătăciri ale mamei. Rătăciri a căror țintă e aflarea liniștii, a odihnei finale dobândite străbătând calea durerii, metaforă a vieții omenești însăși. Piesa se va încheia nu cu alinarea sufletului unui mort, ci cu pacea regăsită a unei ființe vii, care, datorită lui waki, va putea sta, în sfârșit, alături de copilul ei. Și din nou waki, acest mediator apărut în plină criză a insuportabilei, inacceptabilei despărțiri, va servi drept tămăduitor al sufletului
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
înscrise în însăși configurația spațiului reprezentației, al cărui element principal este puntea (hashigakari) pe care pășește actorul atunci când intră în scenă. Care este însă statutul acestei realități aflate la intersecția lui aici cu altundeva, realitate esențializată, figurată de întoarcerea unui mort printre cei vii? Indeterminabilul visului și al apariției efectivetc "Indeterminabilul visului și al apariției efective" Fără îndoială, René Sieffert simplifică mult lucrurile atunci când, vorbind despre spațiul no, îl consideră oniric și atât. Pentru el, scena no este o scenă goală
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
grație unui intermediar, unui medium - waki - ale cărui viziuni ne vor „transporta” într-un univers pur poetic. În realitate, această „răspântie a viselor”, yume no chimata, prin care no își definește spațiul propriu, este locul întâlnirii celor vii cu cei morți, un spațiu mai ambiguu și mai bogat în interogații referitoare la statutul realității în teatru, interogații alimentate de un neîncetat joc al ambivalențelor. În centru se află o ambivalență esențială: granița greu de stabilit dintre vis și realitatea întruchipată de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a realității, a apariției în vis ori a apariției efective nici nu mai contează: Vis ori aievea totuna mi-este împlinită mi-e ruga cu cel răposat schimbai dar cuvinte. Altfel spus, a avut loc un veritabil dialog cu cei morți. Apariția din vis și apariția efectivă sunt, așadar, echivalente. Faptul că fantoma are statutul unei imagini visate ori pe acela al unei apariții reale nu schimbă cu nimic realitatea dialogului cu morții. Ce s-ar putea spune mai mult despre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Întâlnire a două memorii, care pune în contact, dincolo de granița neființei, forța trecutului pentru cei vii cu forța trecutului pentru cei plecați dintre ei. Căci locurile memoriei în teatrul no au aceeași valoare pentru oamenii vii ca și pentru cei morți, aceștia continuând să-și amintească. Dacă postura evocatoare se dovedește eficace, e pentru că locul marcat cu o stelă, un templu sau un simplu pin este un veritabil loc al amintirii atât pentru unii, cât și pentru ceilalți. În no, spectrul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
stelă, un templu sau un simplu pin este un veritabil loc al amintirii atât pentru unii, cât și pentru ceilalți. În no, spectrul însuși e bântuit de fantomele trecutului. Fantoma oamenilor vii printre care au trăit îi obsedează pe cei morți în aceeași măsură în care fantoma morților nu îi lasă în pace pe cei vii. Fără îndoială că o piesă precum Matsukaze constituie unul dintre exemplele cele mai elocvente în acest sens. Pe țărmul de la Suma al mării rătăcesc plângând
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nimeni urmele noastre pierdute pe țărm la Suma, două fantome incapabile să se îndepărteze de pinul care, veritabil simbol mnemonic, figurează amintirea timpului pierdut, rămas în urmă, două fantome stăpânite ele însele de obsesia unei alte fantome, a unui alt mort. Acest admirabil no propune, astfel, o stranie apariție dublă a fantomei. Două fantome o evocă pe o a treia, iată cât de puternică este memoria morților; ea o poate concura cu succes pe aceea a oamenilor vii. Iată cât de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în vizibil a unui invizibil care se dezvăluie privirilor grație actorului mascat și costumat, actorul-dansator. Un zeu, un demon, dar și un om mort, atrași cu toții de magnetismul unui loc memorial. În teatrul no, invizibilul - fie că e vorba despre morți sau despre zei - se materializează în dansul lui shite, în mișcările executate în spațiu ale acestui trup costumat, ale acestei statui animate care dansează mascată. Dansul său ne conduce până la granița dintre imobilitate și mișcare, dintre însuflețit și neînsuflețit, dar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
părți a pieselor se dovedește esențială. La sfîrșitul primei părți, shite părăsește scena îndată după ce-și revelează, ascunsă sub înfățișarea unui bărbat viu ori a unei femei vii, apartenența la invizibil, adevărul că, de fapt, nu este decât un mort, un spirit. Or, dacă dispare astfel chiar în momentul dezvăluirii apartenenței sale la un altceva sau la un altundeva, asta nu se întâmplă oare tocmai pentru ca, atunci când revine, să-și afirme în chip manifest statutul de apariție? Numai acum shite
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sale materialități, este menită să sugereze întruparea unui invizibil, prezența aici și acum a unui altundeva și a unui altădată. Actorul teatrului no nu este, în ultimă instanță, un avatar al colossos-ului? Ca și colossos-ul, un mort-dublu sau dublul unui mort, alianță a materialității celei mai palpabile cu imaterialul psyche... Actorul-dansator, avatar al colossos-ului: o estetică a privirii și a vociitc "Actorul‑dansator, avatar al colossos‑ului\: o estetică a privirii și a vocii" Dacă ne raportăm la tratatul lui Zeami
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
am mai spus, shite este singurul „actor”, în măsura în care i se atribuie un rol dublu: protagonist al incarnării, dar și al dematerializării; al apariției, dar și al dispariției implacabile. În opinia lui Zeami, actor este doar acela pe care spiritul unui mort, al unui zeu ori al unui demon poate pune stăpânire în scurtul răstimp al unei efemere reincarnări, al unei apariții/dispariții clădite pe tensiunea dintre material și imaterial, substanțial și nesubstanțial, ca să reluăm propriii termeni. În concepția teoreticianului, materialul are
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unde „tobele bat tactul” în plină noapte, acompaniind dansul divin, dansul zeului ieșit din valurile mării pentru a veni să danseze „la poalele pinului”, aproape de țărm? Dans sub razele lunii, invizibil ivit în zona de graniță unde zeii, ca și morții, pot apărea și pot sta de vorbă cu cei vii. Teatrul no: spațiu oferit dansului zeilor, dansului umbrelor. Imagine reflectată, insesizabilă, nălucă a visului sau realitate efectiv percepută? Teatrul no rămâne până la capăt ambiguu, iar ambiguitatea lui nu înseamnă altceva
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de pază”, cum spune Bernardo, Horațio aude larma asurzitoare a unor temute, dar inevitabile vremuri de restriște. Se gândește la toate semnele rele care anunțaseră odinioară asasinarea lui Iuliu Cezar, la acele nopți romane când Morminte s-au căscat și morți în giulgiu Au chițăit și au țipat pe străzi; Planete s-au ivit cu cozi de foc; A rourat cu sânge; pete-n soare Năprasne au menit... 1 Ca și cum Shakespeare ar vrea să ne atragă atenția asupra faptului că aceste
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dezlănțuirii unei cruzimi sălbatice. Gărzile din Iuliu Cezar, a căror mărturie e relatată de Calpurnia, au și ele, ca și santinelele din Hamlet, „înspăimântătoare vedenii” („most horrible sights”): În stradă o leoaică a fătat, Morminte s-au căscat, scuipându-și morții, Aprinși războinici s-au luptat prin nouri, Așa, ca în război, în rânduri strânse, Lăsând să cadă burniță de sânge Pe Capitoliu. Zăngăneau din arme Și caii nechezau și horcăiala Răniților se auzea. Pe stradă Urlau nălucile 3... Roma devenise
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
război, în rânduri strânse, Lăsând să cadă burniță de sânge Pe Capitoliu. Zăngăneau din arme Și caii nechezau și horcăiala Răniților se auzea. Pe stradă Urlau nălucile 3... Roma devenise locul unde cei vii trăiau de-a valma cu cei morți, unde nimic nu mai despărțea spațiul uman al cetății de spațiul unui univers sălbatic, straniu, terorizat de zgomotele și de spaimele întunericului. Dar oare nu tot într-o noapte asemănătoare, în actul al treilea din Regele Lear, întrebarea inaugurală din
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fantomei lui Banquo, la sfârșitul actului al treilea, a fost ceea ce l-a determinat pe Macbeth să-și dorească o nouă întâlnire cu „arătările”. S-ar părea așadar că, în Macbeth, vrăjitoarele se plasează oarecum între apariția efectivă a unui mort întors printre cei vii și viziunea interioară, halucinată, a asasinatelor, a fantomelor-fantasme lăuntrice, anunțătoare și purtătoare de moarte. În sufletul lui Macbeth, ca și în bezna nopții vrăjitoarelor, sălășluia de multă vreme crima; ea nu făcuse decât să înainteze tăcut
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]