17,154 matches
-
circumstanțe istorice și geografice. Îmi croiesc drum în mulțimea de detalii ce acoperă golul pe care nu vreau să-l bag în seamă și avansez plin de elan, în timp ce personajul feminin se blochează pe marginea unei trepte, în mulțimea care împinge, până ce eu reușesc s-o duc jos, treaptă cu treaptă, ajutând-o să pășească pe pavajul cheiului. Își revine; aruncă o privire mândră în jur; își reia drumul fără să se oprească; pasul ei nu ezită; se îndreaptă spre Strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
și adâncimea nu contează... Dacă privesc cerul, noaptea, și mă gândesc la distanța până la stele... Sau chiar și ziua... Dacă m-aș întinde aici, de exemplu, cu ochii în sus, m-ar apuca amețeala... - și arată norii ce trec repezi, împinși de vânt. Vorbește de amețeală ca de o tentație, care într-un fel o atrage. Sunt ușor dezamăgit că nu mi-a spus nici un cuvânt de mulțumire. Observ: — Nu e un loc bun să te întinzi ca să privești cerul aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
putea să vă comunic multe lucruri despre el, prețioase în activitatea dumneavoastră editorială, și o voi face de îndată ce voi primi un semn de interes, prin telex, la Banca sus-numită, unde se află numărul contului meu curent...“ Motivele care l-au împins pe Marana să-l viziteze pe bătrânul romancier nu sunt clare din ansamblul corespondenței: fie că a pozat în reprezentantul OEPHLW-ului din New York („Organizația pentru Producerea Electronică de Opere Literare Omogenizate“), oferindu-i asistență tehnică pentru terminarea romanului („Flannery
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
un lanț de acvamarine pe frunte...“ Ai vrea să afli mai multe despre sultana asta; ochii tăi parcurg cu neliniște foile de hârtie subțiri, așteptându-te parcă s-o vezi apărând dintr-o clipa în alta... Marana pare și el împins de aceeași dorință ca tine, când tot umple pagini după pagini, urmărind-o în vreme ce ea se ascunde... De la o scrisoare la alta, povestea devine mai complicată: scriindu-i lui Cavedagna dintr-o „somptuoasă reședință la marginea deșertului“, Marana încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
tipărite ale alfabetului nostru. Din acea clipă, a decretat embargo și confiscarea tuturor cărților occidentale de pe teritoriul său. Dotarea bibliotecii personale a consoartei sale a fost întreruptă. Neîncrederea ce-i stă în caracter - susținută, se pare, de indicii precise - îl împinge pe sultan să-și suspecteze propria soție de a fi de conivență cu revoluționarii. Dar neîndeplinirea faimoasei clauze din contractul de căsătorie ar fi dus la o ruptură foarte gravă pentru dinastie, cum doamna nu se abține să amenințe în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
vorbele scrise pot da o asemenea idee, chiar și parțială. Nu e suficient nici să declar că e vorba de o reacție de refuz, de fugă de chemarea agresivă și amenințătoare; dar și de urgență insuportabilă, de constrângere, care mă-mpinge să ascult de ordinul acelui sunet, grăbindu-mă să răspund, deși sunt sigur că nu-mi va aduce decât amărăciune și supărare. Nici nu cred că o încercare de a descrie această stare de spirit ar merita o metaforă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ajut pe surd, pe paralitic, pe sinucigaș... Și mă gândesc - conform logicii absurde ce operează în mine - că în modul acesta aș putea să mă conving dacă, din întâmplare, nu mă cheamă pe mine... Fără a mă opri din alergat împing portița, intru în grădină, dau ocol casei, explorez terenul din spate, mă învârt în jurul garajului, al cămăruței cu unelte, pe lângă cușca câinelui. Totul pare pustiu, gol. Printr-o fereastră deschisă din spatele casei se vede o cameră în dezordine; telefonul, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mulțimea de el, ea, ei.) Totuși, văzând cărțile din casa Ludmilei, te simți încrezător. Lectura înseamnă solitudine. Ludmila pare apărată de valvele cărții deschise, ca stridia în cochilie. Umbra unui alt bărbat, probabilă, ba chiar certă, este, dacă nu ștearsă, împinsă la o parte. Citim singuri, chiar când suntem doi. Atunci ce cauți aici? Ai vrea să pătrunzi în cochilia ei, insinuându-te în paginile cărților pe care le citește? Sau, poate, relația dintre Cititor și Cititoare rămâne relația a două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
fiecărei cărți e cineva care garantează un adevăr acelei lumi de fantasme și invenții, prin simplul fapt că și-a investit în ele propriul adevăr, că s-a identificat cu acea construcție de cuvinte? Dintotdeauna, pentru că gustul și talentul îl împingeau în acest sens, dar mai mult ca niciodată de când relația lui cu Ludmila intrase în criză, Ermes Marana voia o literatură compusă doar din cărți apocrife, false atribuiri, imitații, contrafaceri și pastișe. Dacă această idee ar fi reușit să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
realitate sunt de-ai noștri. Abia ați pornit, când al treilea taxi îl blochează pe al doilea. Sar din el alți oameni înarmați, cu fețele acoperite: îi dezarmează pe polițiști, îți scot cătușele ție și Corinnei-Gertrude, pun cătușe polițiștilor, vă împing pe toți în taxiul lor. Corinna-Gertrude pare indiferentă: — Mulțumesc, prieteni - spune ea. Sunt Ingrid și el este dintre ai noștri. Ne duceți la cartierul general? — Ține-ți gura! spune unul care pare șeful. Nu faceți pe deștepții! Trebuie să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pieziș, încercând să fac să coincidă profilurile noastre - și buzele... un murmur cu gura închisă, pentru că și buzele noastre sunt acum lipite, sau, mai exact, jumătate din gura mea și jumătate din a ei. — Mă doare! - spune Amaranta, pe când o împing cu tot trupul pe saci și-i simt apăsarea sânilor și zvâcnetul pântecului. — Canalie! Animal! De asta ai venit la Oquedal! Așa tată, așa fiu! tună vocea Anacletei în urechile mele, iar mâinile ei m-au apucat de păr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
-ți sfâșii carnea - și-și arătă dinții. În cameră e un pat cu cearșafuri albe, dar nu e clar dacă e nefăcut sau e pregătit pentru noapte; patul e înfășurat într-o plasă de țânțari, atârnată de un baldachin. O împing pe Jacinta printre cutele plasei; nu-mi dau seama dacă îmi rezistă sau mă târăște; încerc să-i ridic fusta; ea se apără, rupându-mi catarame și nasturi. — Oh, și tu ai o aluniță acolo! În același loc ca mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ar fi fost incredibil de fierbinte dacă ar fi stat direct în calea razelor de soare, iar acest fapt n-ar fi prins deloc bine mașinăriilor dinăuntru. Domnul J.L.B. Matekoni puse jos cutia cu scule la intrarea în baracă și împinse ușa prudent. Era precaut fiindcă astfel de locuri erau preferate de șerpi. Dintr-un motiv sau altul, șerpilor le plăceau mașinăriile și nu o dată descoperise șerpi somnolenți, încolăciți în jurul vreunei piese a aparatului la care s-a întâmplat să lucreze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ciripitul păsărelelor în salcâmi. De data asta era un zgomot produs de oameni. Se uită în jur, dar nu văzu nimic suspect. Apoi se auzi din nou, înaintând spre tufișuri, un scârțâit ca de roată neunsă. Probabil unul dintre orfani împingea o roabă sau se juca cu una din mașinuțele acelea pe care copiii le confecționează din bucăți de sârmă ruginită și tablă. Domnul J.L.B. Matekoni își șterse mâinile cu o bucată de cârpă pe care o îndesă apoi în buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
pe fetiță și o așeză cu blândețe pe pământ. Apoi, răsturnând scaunul, eliberă piedica frânei și ajustă pârghia care o punea în funcțiune. Unse cuzineții, apoi învârti de probă roțile. Mergeau ca unse și scârțâitul dispăruse. Întoarse scaunul și îl împinse spre locul unde stătea fetița. Sunteți foarte amabil, Rra, îi mulțumi ea. Trebuie să mă întorc acum, să nu creadă educatoarea că m-am rătăcit. Porni pe cărare, lăsându-l pe domnul J.L.B. Matekoni să-și continue treaba la pompă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
asta. Dar, dacă tot am venit până aici, aș vrea să văd cum e înăuntru. Nu trebuie să veniți cu mine dacă nu vreți. Mma Potsane tresări. — Nu pot să vă las să intrați singură, mormăi ea. Vin și eu. Împinseră ușa de plasă de la intrarea principală. Lemnul fusese șubrezit de termite și cedă la o simplă atingere. — Furnicile astea or să mănânce tot ce există-n țara asta, comentă Mma Potsane. Într-o bună zi n-or să rămână decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
-o, dar tocmai îi venise o idee și prindea contururi minunate. Musca fu lăsată în pace; un câine lătră într-o grădină din vecini; un camion schimbă viteza zgomotos pe drumul către vechiul teren de aterizare. Menajera zâmbi și-și împinse pălăria pe spate. Unul dintre amanții ei ar putea-o ajuta. Știa cu ce se ocupă și știa că are o îndeletnicire periculoasă. El ar putea să se ocupe de Mma Ramotswe, iar ea, în schimb, i-ar oferi atențiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
fiindcă i-ar putea spune tipei ăleia Ramotswe că el nu-i este fidel și asta ar pune capăt mariajului înainte să înceapă. Dar apoi căruciorul cu rotile intră în casă și dădu ochii cu fetița pe care frățiorul ei împingea de la spate. Nu mai știa ce să creadă. De ce-i aducea stăpânul pe copiii ăștia în casă? Or fi niște rude de-ale lui. Copiii unui văr de departe. O vorbă botswaneză din bătrâni spunea că trebuie să ai grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o privire cruntă, în timp ce cocoșul doar se uită la ea cu ochi lunecoși. Da, da, tu! strigă Mma Makutsi. Aici nu-i fermă de găini. Afară! Găinile scoaseră un cotcodăcit indignat și ezitară un moment. Dar când Mma Makutsi își împinse scaunul să se ridice, se întoarseră și se îndreptară spre ușă, de data aceasta în frunte cu cocoșul ce șchiopăta stângaci. De îndată ce rezolvă problema găinilor, Mma Makutsi își reluă privitul pe ușă. Îi displăcea profund umilința de a fi nevoită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Se trezise de vreo oră, fiindcă somnul îi fusese deranjat și hotărâse să se scoale din pat și să se uite pe fereastră. Scaunul cu rotile era lângă pat și fusese capabilă să se așeze în el fără ajutor. Apoi, împingându-se singură spre fereastra deschisă, stătu acolo și privi afară în noapte. Auzise avionul înainte să-i vadă luminile. Se întrebase ce caută un avion acolo la trei dimineața. Oare cum pot zbura piloții noaptea? Cum se orientează în bezna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
exuberanta directoare a orfelinatului, să-l convingă să ia copiii, era mai presus de puterea lui de judecată. Știa că avuseseră un soi de discuție pe tema asta și-i promisese că o să-i ia, dar oare cum de fusese împins să-și asume o asemenea obligație pe loc? Mma Potokwane fusese ca un avocat abil care interoghează un martor: îi va fi smuls acordul asupra unei chestiuni aparent neimportante, iar apoi, până ca martorul să se dezmeticească, fusese de acord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
urechi; după care urmară, din nou, gesturile teatrale ale fotografului și fericirea din ochii copilului. — Așa, spuse domnul J.L.B. Matekoni. Puteți să vi le puneți în camerele voastre. O să mai facem și altă dată fotografii. Se întoarse și vru să împingă scaunul cu rotile, dar se opri și lăsă brațele să-i cadă neputincioase, ca paralizate. Drept în fața lui era Mma Ramotswe ținând un coșuleț plin cu scrisori în mâna dreaptă. Tocmai se ducea la oficiul poștal când îl văzuse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
fata, foarte cumsecade. Păru că mai vrea să adauge ceva, dar domnul J.L.B. Matekoni intră repede în vorbă. — I-am fotografiat pe copii, explică el și, întorcându-se spre fetiță, îi spuse: Arată-i-o lui Mma Ramotswe, Motholeli. Fetița împinse scaunul cu rotile înainte și-i dădu fotografia lui Mma Ramotswe, care o admiră. — Asta-i o amintire frumoasă, spuse ea. Eu n-am decât una sau două fotografii de-ale mele de când am fost de vârsta ta. De câte ori mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
încerca să fim copii buni. — Asta-i bine, replică ea. Vom fi o familie foarte fericită. Sunt convinsă de asta. Mma Ramotswe se duse să-și aducă dubița albă și-l luă și pe băiețel cu ea. Domnul J.L.B. Matekoni împinse scaunul cu rotile al fetei în vechea lui camionetă și porni spre Zebra Drive, unde Mma Ramotswe și Puso îi așteptau deja. Băiatul era încântat și alergă să-și întâmpine sora. — E o casă foarte frumoasă, strigă el. Uite ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
am deschis-o încetișor. Afară era americanul. Nu purta decât o pereche de pantaloni scurți și pantofii lui veldschoen. Era o noapte fierbinte. M-a întrebat: „Ce faci aici?“ Eu nu i-am răspuns nimic și, dintr-o dată, m-a împins și s-a uitat înăuntru. A văzut-o pe Carla acolo și, evident, a înțeles totul. La început n-a comentat nimic. Doar s-a uitat la ea, iar apoi la mine. Pe urmă a luat-o la fugă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]