29,704 matches
-
o tobă uriașă. Curând, pe locul unde fusese adâncitura de la poalele unui palmier uriaș, se ivi o movilă aidoma dunei de nisip. Petru se urcă pe movilă, Își Înălță brațele la cer și Începu să murmure o rugăciune. Cu ochii Închiși, cu capul gol ușor Înclinat, dădea impresia că ar auzi voci Îndepărtate. Vântul de peste zi ștersese deja urmele tălpilor și crepidelor de pe nisipul mișcător. După trei zile, Într‑o vineri, mormântul urma să fie dezgropat. Acum se adunase mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
i Învăluia chipul se Întrezăreau lentilele ochelarilor În care se reflecta lumina felinarului. (Dacă privitorul s‑ar fi apropiat ceva mai mult, ar fi descoperit titlul imprimat cu litere aldine: Contele de Monte Cristo). Era Într‑o rochie de culoare Închisă, cu guler alb de dantelă, ea, o curvă de garnizoană arătând ca o studentă de la Heidelberg... Apoi o zări pe ea, pe Marieta. Ședea cu picioarele Încrucișate, ca și celelalte, cu posteriorul revărsat, cu o țigară‑n mână, Într‑o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
secole, conservată acum ca o mumie faraonică. Într‑o seară, după spectacolul cu Sonata duhurilor de la Teatrul Național, gazda mea m‑a condus la bibliotecă. Abia de am reușit să Înfulec un sandviș Într‑un expres. Era ora unsprezece, biblioteca Închisă. Cu toate astea, doamna Johanson Îi arătă portarului o anume legitimație, drept care el ne lăsă Înăuntru, mormăind ceva În barbă. Ținea În mână o verigă imensă cu chei, ca cea a paznicului care, cu o zi Înainte, ne introdusese În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
el nu mai era sigur dacă Într‑adevăr văzuse atunci largul mării sau fusese doar orizontul cerului, Încât singura mare adevărată rămăsese pentru el acvamarinul din hărți, abisul se colorează cu o albăstreală intensă, iar adâncimile cu o nuanță mai Închisă. Cred că ăsta era și motivul pentru care ani de zile va refuza să meargă În concediu la mare, când toată lumea de la noi se ducea, fie prin sindicat, fie prin agenții turistice, În stațiunile de pe litoral. În Împotrivirea asta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
trupului său, străfulgerarea de care nu se Încumeta să deschidă ochii, pentru că‑l pălea În frunte cu atâta silnicie, Încât văzul i se Înnegura În rumeniu și gălbui, În sineliu și rumeniu și verzui, Încât trebuia să țină ochii bine Închiși, căci de după pleoape stăruia bezna rumenie și caldă, de parcă și‑ar și Înfundat capul În sângele clocotitor al unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el acum pe umerii purtătorilor săi, un prunc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
jur Împrejur. Dar Înăuntru... Băncile (pentru că li se arătaseră sălile de clasă unde aveau să Învețe), băncile erau aidoma celor din școala de la Seghedin, poate mai Înalte c‑un centimetru, cine naiba mai știa, dar la fel de Întunecate, de un verde Închis, și tot așa de răzuite, zdrelite, cu pete de cerneală și cu crestături care nu se mai puteau șterge, nume, desene, formule. Și tabla era la fel, mai mult neagră decât verdeînchis (cum fusese cândva), roasă și ea, căci liniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
căci În lumea sa era prețuită nu numai o existență onorabilă, ci și o moarte onorabilă - era să‑și păstreze demnitatea care se pretindea unui Esterhazy În astfel de momente. Își petrecuse noaptea În stare de veghe, dar cu ochii Închiși, cu respirația stăpânită, Încât străjerul, cu ochiul lipit de vizetă, s‑a putut Încredința cum condamnatul dormise buștean, de parcă‑l aștepta nunta, nu moartea. Chiar și el, Într‑o scurgere ciudată a timpului, auzise deja cum acel ofițer povestise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
căpitan al Mararei și înțeleseră cu toții că trebuia respectat, căci aceste cuvinte nu erau un simplu ordin, ci o adevarată filosofie a ceea ce trebuia să devină viața lor din acel moment înainte. Oceanul, sub chile, se făcuse de un albastru închis, ceea ce dovedea că era deja adânc, căci insula lor se înalță pe un platou aflat la mii de metri adâncime. La numai o jumatate de milă de coastă, abisul oceanului contrasta cu apele transparente ale lagunei, ceea ce le dădea senzația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de scriitori, izolată, undeam fi putut lucra, condusă de un bătrân muribund pe nume Whittier, până n-a mai fost ce-ar fi trebuit. Și-ar fi trebuit să scriem poezii. Poezii drăguțe. Gașca asta a noastră, elevii lui talentați, închiși departe de lumea obișnuită timp de trei luni. Și ne-am dat unii altora porecle, de pildă „Pețitorul”. Sau „Veriga Lipsă”. Sau „Mama Natură”. Nume prostești. Asociații libere. Așa cum inventai, când erai mic, nume pentru plantele și animalele din lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
până când a fost prea târziu să mai fim altceva decât victimele lui. 1 Autobuzul trage pe dreapta la colțul străzii unde ne-am înțeles să aștepte Tovarășa Lătrău, și ea stă acolo îmbrăcată într-o jachetă militară de un măsliniu închis și pantaloni largi de camuflaj, suflecați deasupra cizmelor de infanterie. Cu câte-o valiză de fiecare parte. Cu bereta neagră trasă pe frunte, ar putea fi oricine. - Regula era... spune Sfântul Fără-Mațe la microfonul care atârnă deasupra volanului. Și Tovarășa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
scurtă și jeans cu talie joasă. Părul ei de dinainte are o culoare comună, șaten. Dacă te uiți la ce poartă spilcuitul, o cămașă roz-pal cu o cravată albăstrie de culoarea oului de măcăleandru, o jachetă sport de un albastru închis, vezi că se potrivesc perfect. Rozul îi încălzește tonurile pielii. Albastrul îi pune în evidență culoarea ochilor. Înainte să deschizi gura, spune el, trebuie să fii prezentabil. Material mediatic prezentabil, îngrijit. Dacă porți o cămașă boțită, o cravată pătată, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
bea cafea solubilă în scaunul lui cu rotile, apoi pe lângă Lady Zdreanță și soțul ei de diamant, și-apoi bila grea, întunecată, trece cu un bufnet prin ușile duble, dispărând în amfiteatru. — Packer, îi spune Lady Zdreanță diamantului, e cineva închis aici împreună cu noi. Cu o voce joasă, aproape o șoaptă, Lady Zdreanță întreabă diamantul: Tu ești? Gemulețele pătrate de sticlă care trebuie sparte doar în caz de incendiu au fost deja sparte. Miss America sparge toate panourile încadomnișoarate cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
dreptate că ai greșit. Ai dreptate chiar și când ești un bou. Oricât de idioată ar fi o idee a ta, spunea domnul Whittier, ești condamnat să ai dreptate fiindcă e a ta. — Lacul Geneva? întreabă Lady Zdreanță cu ochii închiși. Ciupindu-și tâmplele, frecându-le între degetul mare și arătător, spune: Villa Diodati e aia în care lordul Byron a violat-o pe Mary Shelley. Și doamna Clark spune: — Ba nu-i aia. Condamnați cu toții să avem dreptate. Despre orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Miss America spune: — Așadar am dreptate dacă te ucid? Cuțitul e din setul adus de BucătarulAsasin în valiza lui de aluminiu. Și domnul Whittier o privește în ochi, atât de aproape încât li se ating genele când clipesc. Dar tot închiși aici ați rămâne, spune el, cu firele cenușii și rare de păr atârnându-i pe ceafă. Horcăind, cu vocea gâtuită în strânsoarea cravatei. Miss America flutură cuțitul spre doamna Clark și spune: — Și ea? Ea are cheie? Și doamna Clark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Algonquin? își întreabă Lady Zdreanță diamantul de pe dosul mâinii. Doar un grup de prieteni stând laolaltă, încercând să se sperie unii pe ceilalți. Și ce-au scris?, întreabă domnișoara Hapciu. Burghezii ăia plicitisiți, încercând să-și treacă vremea cu ceva. Închiși împreună în casa lor de vacanță igrasioasă. — Nu cine știe ce, spune domnul Whittier. Doar legenda lui Frankestein. Doamna Clark spune: — Și a lui Dracula... Sora Justițiară coboară scările de la etajul al doilea. Traversând holul, caută pe sub mese, prin spatele scaunelor. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
lui. — Se... dădea în spectacol, spune ea. Avea o amantă tinerică. Purta fustițe de balet. Nu împărțea profitul liniei sale de producție. Își neglija munca. Așa că - după cei trei doctori - e acolo: Cu toți ceilalți inventatori de geniu. În spatele ușilor închise. Fără telefon. Pentru tot restul vieții. Dinlăuntrul vălului ei de insule private... de curse de cai... de licitații de proprietăți, Lady Zdreanță spune: — Așchia nu sare departe. Spune: Cu toții suntem... un soi de genii. Doar că, spune, unii dintre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ureche și gură, fiecare purtând o conversație cu cineva de departe. În timp ce trec pe lângă ei, Inky se împiedică, ștergându-i cu poșeta plină de pește putrezit, atingând-o de mânecile hainelor de piele și blană. Bodyguarzi în costume de culoare închisă. Asistente personale în haine negre făcute la comandă. Cei din anturaj se strâng unii în alții, ferindu-se, bombănesc dezgustați și-și duc mânuțele manichiurate la nas și la gură. Inky merge drept înainte. Spune: — Așa-mi place să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de mașină. Îngropați în casa lor de zdrențe vechi și pături umede, Packer și Evelyn își dau seama că fata se târăște spre ei. În spatele ei, pantoful negru al unui bărbat coboară din mașină. Urmează cracul unui pantalon de culoare închisă. Un bărbat cu mănuși negre de piele iese din mașină, în timp ce fata se ridică în picioare, țipând. Urlând „Vă rog”. Țipând după ajutor. Atât de aproape încât zărești unu, două, trei inele de aur care-i străpung urechea. Cealaltă ureche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Mai multă suferință, mai multe chinuri pe care se le dezgropăm apoi la talk-showurile televiziunii naționale. La emisiunile alea de care vorbea Miss America. Chiar dacă nu ne-a venit nici o idee grozavă, nu ne-am scris capodopera, astea trei luni închiși împreună vor fi de ajuns pentru niște memorii. Pentru un film. Pentru un viitor în care nu vom avea nevoie de o slujbă obișnuită. Pentru a fi pur și simplu faimoși. Pentru o poveste care merită spusă. Pe moment, strânși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
îndoaie cotul, ridicând-o în aer cu o singură mână. Doamna Clark dă din papuci în aer, apucând cu mâinile încheietura păroasă care o ține strâns, ochii îi ies din cap, capul îi e împins îndărăt până când dă de ușa închisă. Capul lovește ușa cu un bubuit. Scuturând-o din pumn, Veriga Lipsă spune: — Spune-i moșului de Whittier că tre’ să ne dea de mâncare. Și niște căldură. Sau să ne scoată de-aici chiar acum. Noi: victimele nevinovate ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Sfântul Fără-Mațe, cu termenii lui complicați despre peritoneu, duoden, esofag, o să știe el cum se numește oficial ce s-a întâmplat. În versiunea noastră, îngenunchem lângă patul domnului Whittier, să ne rugăm pentru el. Săracii de noi, nevinovați, flămânzi și închiși aici, dar rugându-ne totuși pentru sufletul tartorului nostru. Apoi un dizolv ușor, contururile devin neclare și luăm publicitate. Asta-i într-adevăr o scenă dintr-o producție de succes. O scenă pe care scrie clar nominalizat la Premiul Emmy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
scenă, cu falca lui țepoasă, o perie aspră cu peri palizi maxilarul i se rotește, măcinând și frământând un cocoloș de gumă cu nicotină. Tricoul lui gri și pantalonii de pânză sunt presărați cu fulgi de vopsea uscată: roșu, roșu închis galben, albastru și verde, maro, negru și alb. Părul i se revarsă pe spate, o claie sârmoasă, năclăită, întunecată de ulei plină de fulgi lipicioși de mătreață. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film: un set de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Toate exercițiile de aerobic și operațiile estetice din lume nu i-ar fi putut face să arate așa cum își închipuiau înainte să vadă înregistrarea. Tot ce-au văzut au fost două animale lipsite de păr, cu pielea de un roz închis și cu proporții aiurea, așa cum arată corciturile de câini, cu picioare scurte și gâturi lungi și torsuri groase fără talie. Rânjeau cu niște zâmbete largi cât capcanele de urs, în timp ce ochii le fugeau la aparatul de filmat să se asigure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
lipicios, deja acoperit cu un strat de păr de pisică. Directoarea Tăgadă, cu ciorapul de nailon răsucit șnur în jurul încheieturii. În masă e împlântat un satâr. Deasupra ciorapului de nailon, mâna Directoarei zace albă într-o băltoacă de un roșu închis. Pe podea, sub masă, Cora Reynolds mestecă un arătător retezat. — Draga mea, spune doamna Clark, uitându-se la ciotul însângerat care începe să prindă crustă, în timp ce Directoarea înfășoară un petec de mătase galbenă în jurul lui ca să-l acopere. Doamna Clark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
poată fi curcanul nostru de Ziua Recunoștinței. — Nici măcar în glumă... îi spune Directoarea Tăgadă, scărpinând burta grasă a pisicii. Micuța Cora e puiul meu... Cu rădăcinile castanii vizibile sub părul ei platinat, ca un etalon care arată cât am stat închiși aici, Miss America urmărește cu privirea motanul care curăță de carne un alt deget. Ridicându-și ochii spre Directoarea Tăgadă, zice: Dacă tu ai fost aia care mi-a luat roata de exerciții, o vreau înapoi. Cu mâinile ușor depărtate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]