6,663 matches
-
o dată fața de sudoare. — Un bărbat. Mort. La San Giuda. În biserică. Ucis, cred. Și pentru ce vrei să informezi asupra acestui fapt autoritatea supremă a Comunei? Oare instrucția criminală nu ține de funcția dumitale? — Da, firește... dar... ce mai Încoace și-ncolo, aș prefera să vezi cu ochii dumitale. Te rog. Această din urmă solicitare părea să-l fi costat mult. Dante Îl țintui cu privirea, În timp ce o grimasă Îi Încrețea colțurile gurii sale subțiri. Nu cu ochii se vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
s-a răzgândit meșterul? — Nu. Și nu sunt nici măcar sigur că ar fi Început vreodată să lucreze pe acest subiect. La Început, după ce a primit Însărcinarea, a lăsat să treacă multe zile fără să se apuce de nimic, tot umblând Încoace și Încolo prin biserică, cufundat Într-o meditație adâncă. — Ca și când ar fi fost nesigur ce anume să reprezinte? — Da. Sau, mai bine zis... Arhitectul se Întrerupsese cu un aer stânjenit, de parcă s-ar fi căit că Începuse acea discuție. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ajunse În stradă Începu, Încetul cu Încetul, să se destindă. Afară Își regăsi escorta, care rămăsese aliniată În fața treptelor. Îi văzu Înciudat pe poltronii aceia cum se hlizeau, făcându-le cu ochiul și aruncându-le replici lascive slujnicelor care umblau Încoace și Încolo ducând comisioane. Se căia că ținuse neapărat să facă paradă de o forță pe care, În realitate, nu se putea bizui. S-ar fi descurcat mai bine de unul singur, se gândi el În timp ce Îi concedia scurt. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acesta cu o grimasă de durere care Îi accentua expresia de șoarece. Nu-l cunosc. Unul nou, care de câteva zile dă târcoale prin părțile astea și cere de pomană fără permisiunea Breslei. Sunt mulți ca el, de o vreme Încoace, veniți cine știe de unde. — Mulți? — Da, tare mulți. Blestemații! Dante se rezemă de pilastru, respirând adânc pentru a-și potoli agitația, iar apoi Își deschise drum prin mijlocul gloatei, spre tavernă. În prag, Teofilo avea aerul că Îl aștepta. Intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
după ce Îl observase cu luare aminte. — E ceea ce pare? — Da, messer Durante. E aur. Dante continua să sucească obiectul În mâini. Își ridică ochii. — De unde provine? — Poate că ar fi mai nimerit să Întrebăm de la cine provine. De o vreme Încoace, aceste inele au apărut la Florența, Însoțite de un zvon. O legendă, poate. Și ce spune această legendă? — Că aurul acesta nu provine din măruntaiele pământului. — Vrei să spui că cineva l-a... fabricat? murmură poetul, examinându-l din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gunoaielor omenești și animale. Era oare cu adevărat posibil să fie fabricat, cu o puritate atât de mare Încât să Înșele până și ochiul unui meșter ca Flavio Petri? Ar fi trebuit să dea alarma la Monetărie. Își mișcă grumazul Încoace și Încolo, Încercând să risipească amorțeala produsă de căldură și de vin. În mintea lui, gândurile continuau să se rotească. Ce s-ar fi Întâmplat dacă, Într-adevăr, o enormă cantitate de florini ar fi fost introdusă În circulație? La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de la pământ, târându-l spre piațeta de la capătul străzii. Pe deasupra mulțimii de capete se zărea un vârtej de pânze colorate, Înălțate ca niște vele pe platforma unui car oprit pe latura scurtă a pieței. Pe acea scenă improvizată se mișcau Încoace și Încolo niște trupuri Îmbrăcate În straie multicolore, Înconjurate de o mulțime care aplauda. Ultimul lucru pe care și-l dorea era să se pomenească, odată cu bestiile acelea, dinaintea unei paiațării de saltimbanci. Încercă să se strecoare spre una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
legăna violent, Însă expresia rămânea aceea de stupoare Îndurerată, imprimată de artizan, ca și când n-ar fi priceput nimic din disputa al cărei obiect Îl constituia În lumea de dincolo. Între timp, Îngerii Își Întețiseră invocațiile cerești și prinseseră să țopăie Încoace și Încolo, Într-o simulare de zbor, agitându-și aripile din carton. Departe de a evoca o ardoare serafică, acea frenezie dezlânată aprinse În fantezia lui Dante imaginea unui stol de harpii care se năpusteau asupra fantoșei moarte. Oricare ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Domnule profesor, unde credeți că ne aflăm În clipa de față? Strict geografic vorbesc... Glasul pirpiriului era În continuare calm și amabil. Am ridicat din umeri: - Mă supraestimați, imaginându-vă că după cele ce mi se Întâmplă de câteva ore Încoace... În fine... Omul dumneavoastră a lucrat impecabil, iar cloroformul utilizat este de excelentă calitate, așa că e foarte greu să-mi dau seama. În cel mai bun caz, undeva În apropierea Parisului; În cel mai rău, la cinci-șase sute de kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ani -, așadar, dacă... Încă o dată vă spun, trebuie să luați părerea mea sub beneficiu de inventar, s-ar putea să mă Înșel, deși nu cred. În sfârșit... Am impresia că marea problemă...una dintre ele, vreau să zic... ce mai Încoace si Încolo: America! Mai precis, intenția Statelor Unite de a impune principiile și instituțiile democrației pretutindeni În lume și cam indiferent cât de mult Își dorește sau nu lumea acest lucru. - Mulțumesc. De-asta mi-era teamă! Doar primul cuvânt l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Bine, frate, ce te superi? - spuse împăciuitor fălticeneanul. Eu voiam să zic că fiecare avem locurile noastre unde povestim și oamenii noștri care ne-ascultă. Noi i-am format, pe noi ne-ascultă. Năcazul e, fraților, că de la o vreme încoace nu mai avem ce povesti. Că de asta ne-am adunat aici. Ba mai mult, frate Surduc - grăi cel numit Parnasie către fălticenean - nu numai că n-avem ce povesti, că să zicem că s-ar mai găsi câte ceva, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
A popi. — Apăi, ierte-ne Cel care precum se zice pe toate le știe. Cel de-al doilea voinic se așeză înapoi în iarbă. Când cei doi călugări ajunseră în dreptul lor, primul voinic strigă: — Hei, preacuvioșiile voastre! Ia veniți puțin încoace! — Sfinte Haralambie, apără-ne! - sări ca fript Metodiu, uitându-se în jur. Piei, drace! Domol, domol! - grăi din iarbă primul voinic, sculându-se în capul oaselor. Nu e necuratul, preacuvioase. — Bată-vă să vă bată - zise Metodiu, ținându-se cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și necheză. — Chiar nu mai au nimic! - spuse uimit unul din frați. — Așa ceva n-am mai pomenit! Mulțumesc, Nestor! Calul se înapoie în iarbă, sub măr, alături de tovarășul său. — Preacuvioșiile voastre! - spuse cu bunăvoință unul dintre Stănciulești. Poftiți, rogu-vă, încoace! Nu vă facem nimic! Palizi, drepți, cu traista-n mână, călugării se apropiară de șanț. — Stănciulescu Vasile! - zise unul din voinici, întinzând brațul. — Stănciulescu Demeter! - spuse și celălalt, făcând aceeași mișcare. își strânseră îndelung mâinile, se îmbrățișară cu respect. — Poftiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
când, dumiriți de propria lor sărăcie salvatoare, se opriseră cu caii în spume într-o fundătură mirosind a levănțică, îl zăriră pe Broanteș mergând pe lângă ziduri și ținând-o de mână pe Cosette. — Hei, Iacopone!* - strigă vesel spătarul. Ia vino-ncoace! Broanteș se apropie sfios, fără să o lase de mână pe Cosette. Da’ văz că ne înmulțim! surâse spătarul. Cine e dumneaei? — Sunt Cosette, de la han - ciripi cu vioiciune țigăncușa. Noi doi ne iubim - adăugă ea, arătându-l cu degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
câte-un dinte îl azvârleam în stradă, ca prostu’. Ia stați! - spuse deodată Vasea și se întoarse către unul din cazaci, o matahală de flăcău fălcos, blond, care avea o continuă expresie de veselie pe chip. Mitenka! Ia vino tu încoace! — Da - se hlizi uriașul și veni spre Vasea. Cine te-a crescut pe tine, Mitenka? - întrebă părintește Vasea. — Unchiu’ Vasea - rânji blând flăcăul. — Și îl iubești tu pe unchiu’ Vasea? întrebă Vasea. — îl iubesc - zise flăcăul. — Și se supără Mitenka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe care apa abia putea să-i mai încapă, vegetau nemișcați în fundul unor gropi mâloase, visând la vremea când erau mai mici. Tineri bibani pe care nimeni nu putea să-i înghită din cauza țepilor tari din înotătoarea dorsală se învârteau încoace și încolo după vreun gheșeft. Șalăi cu gura strâmbă și avați cu ceafa groasă mistuiau la umbra unei sălcii-n floare foste grupuri de obleți aventurieri căzuți într-o ambuscadă de nuferi. Porcușorii, văduvițele, săbițele, babuștile, biborții, carașii, plăticile, aspreții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
trebuințe ne mână a le schimba. Piaptănul ce-l cauți nu se arată a fi aici. Rogu-te, dară, să te duci în odaia ce ți-a fost hărăzită de Domnul, căci, din câte văz, numai Necuratul te-a-mpins încoace. Nu el, preabunule părinte - suspină femeia. Nu el. Căci de m-ar fi împins Dânsul, n-aș fi venit la milostenia voastră, ci m-aș fi dus să-mi caut piaptănul alături, la căpitanul Tresoro, o mândrețe de bărbat. — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să-mi caut piaptănul alături, la căpitanul Tresoro, o mândrețe de bărbat. — Mă rog - zise Metodiu. Da’ la noi cine te-mpinge? Domnul, cuvioase părinte - răspunse cu smerenie Laura. — Doamne - ridică privirea spre tavan Metodiu - dacă Tu ai împins-o-ncoace să ne-ncerci, du-o mai repede, căci, iată, Doamne, rezistăm întru slava Ta. — Ba mai ține-mă, Doamne, un pic, cât să mă pot mărturisi lor - înălță ochii impozanta femeie. — Nu te putem spovedi, căci ești într-altă credință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
își făcu cruce și ieși și el pe coridor. Trecu în vârful picioarelor prin fața camerei lui Ramza-Pașa de unde se auzeau continuu chicoteli înăbușite, vru să dea colțul spre scări, dar deodată se auzi strigat din spate: — Bă, băiet, ia vino-ncoace! Sima-Vodă se întoarse și recunoscu capul ciufulit, mahmur al lui Ramza-Pașa. Se apropie cu frică, oprindu-se în fața ușii întredeschise. — Care ești tu, bă? - făcu turcul. Era în cămeșoaia de noapte și avea ochii împăienjeniți de băutură. — Sunt Vodă, luminăția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să-mi hașurezi porțiunile - sugeră papa. în ultimul timp am cam pierdut din vedere fluviul ăsta. Degeaba curge pentru noi, dacă se varsă la alții. — Am înțeles - răspunse cardinalul. Și cu vlahii ce fac? — îi primesc. Trimite-l pe Pedro încoace cu niște scaune și vezi, adă ceva, dulceață, miere, ceva ușor. — Miere - spuse Damiani. — Bine, miere - spuse papa, apoi fluieră scurt și sticleții zburară de pe umărul lui pe creanga lor din Fraxinus excelsior. Apăru părintele Pedro cu trei scaune, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fraților, și ia ziceți-mi: ați trecut bătrânul Danubiu? Episodul 205 O STRATEGIE UNICĂ îN FELUL EI — Am trecut Danubiul, sanctissime - răspunse Metodiu într-o latină perfectă, ciceroniană - căci mari nevoi și nu mai puțin mari speranțe ne-au mânat încoace. Dar înainte de a ne deschide sufletul înaintea luminăției și bunătății voastre, îngăduiți-ne, mie, nevrednicului Metodiu, și mai tânărului meu frate întru credință, Iovănuț, să mulțumim cu capetele plecate că din prea plinul, obștescul timp al sfințeniei voastre ați avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vă supărați? - întrebă Metodiu. — Până aici Occident, de-aici încolo pașalâc - spuse turcul cu mândrie. — Mă scuzați, n-am știut - zise Metodiu. Eu sunt moldovean, și știți, la noi nu... — Moldovean?! - spuse uimit ienicerul. Osman, Selim, Zaiafet, ia veniți bre, încoace! Din niște tranșee săpate la umbra pâlcurilor de salcâmi, răsăriră câteva busturi mahmure de turci. Alături de ele apărură și altele, mai tuciurii, cu inel în ureche și cu viori în mâini. Abia acum își dădu seama Metodiu de ce nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
omu’ și matale ba ne faci cinste, ba ne faci vrăbiuțe... Păi mie îmi faci tu cinste mă, mie? - își arătă turcul pieptul. îți arăt eu imediat cinste... Jurnal de bord ai? — Am - făcu Georgios alb ca varul. Dă-l încoace - zise turcul - să-ți scriu eu câteva acolo, să vază toți ce bandit ești... Știi că la Sulina se controlează jurnalele și dacă ai ceva de rău într-însul, o încurci. Știai? — Știam - tremura grecul - și v-aș ruga frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
întoarse cu jurnalul și-o călimară. — Pană-ai? - întrebă turcul. — N-am - răspunse grecul. A rupt-o un camarad de-al dumneavoastră, în amonte. — Am eu - răspunse ienicerul cel chior și scoase de sub tunică o pană nou-nouță. — Ia dă-o-ncoace - făcu comandantul. Se uită la ea, o răsuci pe toate părțile. Care știți, băieți, să scrieți? - întrebă el pe ieniceri. — Nici unul, dom’ șef! - răspunse cu hotărâre în glas ienicerul cel chior. — Cum, mă, nici unul?! - se miră comandantul. Pe mine mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
observa cu chipul descompus de spaimă, și imohagul strâmbă din nas cu un gest de neplăcere. — Miroase a câine mort! spuse. — Nouă ne spui, care de ore întregi îl suportăm...! se stropși celălalt. Când și-a dat seama că veneam încoace, s-a căcat pe el. Aici înăuntru nu se poate sta! Și ce-ați vrea să fac cu el? — Să-i tai o mână. Tuaregul se gândi o clipă fără să-și ia ochii de la acea zdreanță umană murdară, rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]