2,617 matches
-
puțin, spuse scrâșnind, și rupeam spițele... Caii se opintiră de câteva ori și în cele din urmă echipajul ajunse iar pe drumul cel bun. Cioclii nu văzuseră până atunci mulțimea. Când unul din ei observă rândurile de femei și bărbați încremeniți în fața porților avu un fior de spaimă. - Ce-i cu ăștia? întrebă. - Așteaptă și ei pomana mortului... Caii se opriră adulmecând. -Ptrrr! Noii-sosiți priviră porțile ferecate cu lanț și lacăt și ferestrele întunecate. - Hei, nu-i nimeni aici? întrebă tare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nepotrivit, încît toți priviră înapoi, ca și când ar fi vrut să-l oprească. Cioclii apucară coșciugul: unul de un capăt, altul de celălalt și coborîf ă încet scările. Fratele mortului dădu de perete poarta casei, înfruntînd privirile dușmănoase de-afară. Mulțimea încremenită până atunci începu să se miște. Morții înspăimîntă întotdeauna pe cei vii, amintindu-le viitorul, și o secundă cele câteva femei mai din apropierea curții fură gata-gata să-și facă cruce, dar o ură veche, strânsă de ani de zile, le
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gaborii pe Nicu-Piele. Ieșise în treabă cu Sandu pe Grivița. Toată strada era plină de o zeamă neagră de noroi, în care se înfundau căruțele și caii. La marginea trotuarelor se mai vedeau urmele zăpezii mieilor, murdare și înghețate. Pomii încremeniseră cu mugurii închiși. Un ger târziu stăruia deasupra orașului. Cerul negru și zdrențuit atârna peste prăvăliile negustorilor. Vântul rece smucea firmele de tablă. Pungașii, zgribuliți, căutau un client. Înainte mergea lunganul, după obicei, privind vitrinele pline și trăgând cu ochiul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
chipiul lui tivit cu fire de aur, cu cozorocul ridicat, dat pe ceafă. De sub masă ieșeau două cizme strânse pe pulpele groase, pline de praf, cu ținte de fier pe tălpi, descusute la carâmbi. Pungașii, cu sergentul lângă ei, rămăseseră încremeniți lângă ușă. Gheorghe își scoase pripit șapca, ascunzînd-o la spate. 235 - Ăștia sînt? întrebă șeful cu voce răstită. -Da. - Noi, să trăiți! se repezi codoșul. - Vorba! se făcu sergentul spre el. Presarul mormăi, privindu-i. Se uită la cel tânăr
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o putuse stăptni. Spunea numai: - Ce faci? Ce faci? Și teama i se amestecase cu o bucurie n6uă și necunoscută, cu durere, și plânse, și râse, îl mângâie și-l sărută și ea și rămaseră unul lângă altul multă vreme, încremeniți într-o îmbrățișare veche de când lumea. 270 Țăranii ședeau în același loc, ca niște curcani înfrigurați, cu mindirele lor roșcate pe umerii ridicați. Picoteau de-a-n picioarele. Dinspre Grivița tot mai cădeau sunetele curate ale clopotelor de la Sfânta Vineri. Lumina
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Vouă v-o dau mai întîi, dacă mă lăsați să-i iau inima-a șuriu prostului ăsta bătrân de ginere... A auzit starostele. S-a ridicat drept în trăsură, galben și furios. Și-a căutat șișul sub hainele lui grozave. Încremeniseră și birjarii și hoții ăilalți. Didina înghețase în brațele nașului, că știa ce-o așteaptă. Paraschiv era cât cerul, suit pe malul de pământ din marginea drumului. În picioare avea pantofi roșii, cu fețe albe, de hubăr, legați cu șireturi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pumnul, să dea lovitura sa. Paraschiv i-a apucat brațul și i 1-a răsucit. Suriul starostelui a căzut. Era ca și mort. A strigat: - Nu mă lăsați, mă! Sandu n-a mișcat. Parcă-i luase Dumnezeu puterile. Stăpânul a încremenit. Cel tânăr îl mânca din ochii lui veninoși. Dintr-o lovitură i-a găsit inima. Sângele hoțului a țâșnit cald și roșu pe mâinile subțiri ale lui Paraschiv. Bozoncea s-a prăbușit pe pernele trăsurii, horcăind. În timpul ăsta, Gheorghe aruncase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ocărau. Marița se păruise cu o vecină, că li se încurcaseră trențele. Maidanul fusese cosit de scaieți. Pământul aspru și tare gemea sub biciul vântului. Peste malurile galbene fulgerele brăzdau cerul. Vântul se ogoise de la o vreme. Se făcuse liniște. Încremenise și firul ierbii. Cerul întunecat căzuse jos. De departe se auzeau bubuiturile surde ale furtunii. Femeile simțiseră răceala ploii care venea. Strânseseră la repezeală țoalele de pe afară. Cârciumarul a tras obloanele și a aprins lămpile. Picături mari și grele, ca
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lumea în mișcare. - Boala e un agent al devenirii. Iată rostul ei metafizic. ...Și de aceea, în orice plictiseală răzbat reflexe ale urâtului inițial, ca și cum în peisajul saturnian al sufletului s-ar întinde oaze de pustiu din vremea când lucrurile, încremenite în ele însele, așteptau să fie. Este atâta rațiune și mediocritate în instituția căsătoriei, că ea pare a fi fost născocită de forțele ostile nebuniei. N-aș vrea să-mi pierd mintea. Dar este atâta vulgaritate în a o păstra
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
paria, ca un nebun!... numai nu ca ei. Sâmburele vieței este egoismul și haina Lui minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când mă sui pe o piatră naltă, îmi pare că în creții mantalei aruncate peste umăr am încremenit și am devenit o statuă de bronz, pe lângă care trece o lume ce știe că acest bronz nu are nici o simțire comună cu ea... Lasă-mă în mândria și răceala mea. Dacă lumea ar trebui să piară și eu aș
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca-n țâțâni și lăsă o mică intrare pe care o putea trece tîrîndu-se. El intră repede, împinse bolovanul la loc, acoperi chiar zarea cea mică cu pietre și pământ și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumuseța priveliștei. Stânci urieșești și cenușii erau zidite de jur împrejur una peste alta pîn-în ceriuri și-n mijlocul lor se adâncea o vale, o grădină de vale cu izvoare, în mijloc c-un lac și-n mijlocul lacului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
paria, ca un nebun!... numai nu ca ei. Sâmburele vieței este egoismul și haina lui minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când mă sui pe o piatră-naltă, îmi pare că în creții mantalei, aruncate pe umeri, am încremenit și am devenit o statuă de bronz pe lângă care trece o lume ce știe că acest bronz nu are nici o simțire comună cu ea... Lasă - mă-n mândria și răceala mea. Dacă lumea ar trebui sa piară și eu aș
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că se mișcă. El îl urni - bolovanul se întoarse ca în țâțâni și lăsă o mică intrare pe care o putea trece tîrîndu-se. El intră repede, împinse bolovanul la loc și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumusețea priveliștei. Stânci urieșești erau zidite de jur împrejur, una peste alta pîn-în ceriuri și-n mijlocul lor se adâncea o vale, o grădină de vale cu izvoare, în mijloc c-un lac și-n mijlocul lacului o altă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un nebun!... numai nu ca ei. Sâmburele vieței este egoismul și haina lui minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când mă sui pe o piatră naltă, îmi pare că în creții mantalei, aruncate peste umăr, [pe umeri], am încremenit și am devenit o statuă de bronz pe Lângă care trece o lume ce știe că acest bronz nu are nici o simțire comună cu ea... Lasă-mă[î ]n mândria și răceala mea. Dacă lumea ar trebui să piară și eu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca-n țâțâni și lăsă o mică intrare pe care o putea trece tîrîndu-se. El intră repede, împinse bolovanul la loc, acoperi chiar zarea cea mică cu pietre și pământ și, când își întoarse privirea ca să vadă unde intrase, rămase încremenit de frumusețea priveliștei. Stânci urieșești și cenușii erau zidite de jur împrejur una peste alta pîn-în ceriuri și-n mijlocul lor se adâncea o vale, o grădină de vale cu izvoare, în mijloc c-un lac și-n mijlocul lacului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
somn puterile sale. O, inimicii noștri s-au temut totdeuna de noi, dovadă că secol cu secol a conspirat pe față și-ntr-ascuns contra esistenței noastre, și aceste conspirări toate n-au servit decât spre a ne împietri, spre a ne-ncremeni în esistența noastră. De ne punea alături cu ea, de ne deschidea amândouă portalele de aur a privelegiilor și a drepturilor ce erau numai a lor, cine știe dacă, moleșiți și răsfățați, nu deveneam unguri. Compatrioți, vă mulțumim pentru ura
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
legară țapăn de grinzile groase cari rămăsese din acoperământul devastat. Atunci li se descăluși la fiecare din cei legați gura. - De ce ne-ai vîndut? strigă bătrânul, rece și teribil, uitîndu-se cu fața unei furii de marmură în ochii morarului. Sasul încremenise și amuțise de spaimă. Gura lui nu mai putea să [zică o vorbă... neci de grație, neci de ură, fălcile i se-nfundase și tremura, ochii turburi ca [a] unui nebun, limba bâlbâia fără să poată modula. Spaima-l amuțise
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sărut... Să te sărut, lavă înghețată ce ești... Știi tu ce te va învinge? Răceala... Dacă te-aș arunca în marea înghețată, atunci abia ai izbucni ca un vulcan, ț-ai arunca razele de lavă în cer, și el ar încremeni ca o eternă apunere de soare... Nebunule! ceea ce mă mângâie e că sunt mama ta... tânăra și frumoasa ta mamă... că-mi împărtășești gândirile, că îmi cauzezi momente de o dulce spaimă, că ești un diavol și că te iubesc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dureroasă mândrie, *** se revărsau frumoase și mari în fruntea lui. Ochii lui de un întunecat albastru se luminară ca cerul... umbrele lor lungi se ridicau ca și când ar fi vrut s-o fixeză pe Cezara în locul în care sta, încît să încremenească, un sublim demon de marmură... Poza lui proprie părea tăiată în fier... Nici o mișcare în acele membre zvelte și nalte... numai fața lui roșită de nebunesc * entuziasm, numai buzele lui subțiri se mișcau în declamațiune... Cortina căzu... De Lys prinse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în sine, și că toată esplicarea ei este esplicarea unor reacțiuni a crierilor noștri și nimic mai departe. Lumea-n sine rămâne un problem înlăuntrul căruia se ratăcește câte - o rază slabă, câte - o fulgerătură pe care cugetătorul adânc o-ncremenește pe hârtie, pe care, citind-o, se naște în păreții capului tău acea rezonanța lungă care face să vezi într-adevăr că lume și viață sunt un vis. {EminescuOpVII 279} Dar, cum am zis, toate acestea sunt fleacuri pentr-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de Kremlin vechea inimă religioasă a țării, unde erau încoronați țarii, devenită ulterior cetate a puterii sovietice, desemnată prin Steaua roșie. Lenin, din mausoleul lui de marmură păzit permanent de gărzi, îi împrumută caracterul solemn al unei prezențe a Revoluției, încremenite pentru eternitate. În nișele zidurilor odihnesc morți iluștri ce protejează piața și se alătură celor vii, unind masa de afară cu ierarhia supremă închisă înlăuntru. În acest spațiu se derulează pe scurt o întreagă istorie a unei nații, dar și
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
dintîi: "Cultul personalității seamănă oarecum cu o religie. Timp de veacuri, oamenii au psalmodiat: "Fie-ți milă de noi, Doamne, ajută-ne, Doamne, și ocrotește-ne". Vor fi slujit la ceva acele rugăciuni? Desigur că nu. Dar oamenii au rămas încremeniți în atitudinile lor și cred în continuare în Dumnezeu, în ciuda tuturor dovezilor potrivnice lui"552. Dumnezeu, adică Tatăl. Trebuie, într-adevăr, să reținem că acest cult, putînd cunoaște numeroase variante, este mai întîi și mai ales cel al paternității: părinții
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
rar, ce își datorează strălucirea tocmai alternanței vocilor și abilității autorului de a strecura între notațiile prozaice, indiferente, câte un pasaj de aparență lirică ori confesivă: Craiova văzută din car e cel mai frumos oraș din lume, Rămân și acum încremenit când mă gândesc, îmi lasă gura apă. Era și primul oraș care-mi ieșea în cale, Poate și asta contează, aveam retina proaspătă, fără gunoaie Și i-am descoperit dintr-odată întreaga strălucire, De acolo din pisc, de la ulm, deasupra
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
faptele să formeze o scenă frumoasă. Și faptele sînt alese totdeauna cu grija de a participa la ceea ce am putea numi figura spectaculosului așezat: fantastic ordonat, scenografie amplă, coerentă, concentrare de obiecte mărețe etc. Tendința lui Alecsandri este de a Încremeni Într-un tablou asemenea sublimități. Natura este, În orice caz, valorificată prin capacitatea ei de a produce peisaje grandioase (un grandios, repet, măsurat, un sublim care să nu pericliteze statutul obiectului!). În Mandarinul ochiul se plimbă, fermecat, de la podoabele costumului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Pierzîndu-și amorul, nu-și află fericirea decît În chinurile morții: „Și o am o fericire A muri În chinuire.” Un autor care semnează C.G., inclus În Spitalul Amorului, devine afazic, paralizează la vederea femeii iubite: „CÎnd sînt lîngă tine eu Încremenesc Gura mi-e-ncleștată, nu poci să-ți vorbesc Să-ți descriu simțirea-mi, ce mult te iubesc, Și pentru tine greu mă chinuiesc... Petrec În durere, viața-mi amărăsc Care fără tine mi-o nefericesc. Nu-s stăpîn pe mine, este-nvederat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]