2,013 matches
-
a prelungit mult, până în prima decadă a lunii noiembrie. Timpul deja se stricase, iar nouă ne era din ce în ce mai greu să facem chirpici. Apa era rece, pământul se răcise și din înaltul cerului începuseră să apară, balansându-se ușor în aerul înfiorat de vântul aspru, primii fulgi de zăpadă stingheri și timizi, uitându-se plini de curiozitate la munca noastră de pe șantier; parcă ar fi vrut să ne spună: Bine, băieți, dar se poate? Acum e rândul nostru să venim... Da, fulgilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
în pat într-o poziție ciudată, cu caiete sub el, cu mâna rămasă întinsă pe patefon și învăluit de un miros puternic, stătut și acru de tutun. Îți mai aduci aminte, doamnă ? Era târziu și era toamnă, Și frunzele se-nfiorau, Și tremurau de vântul serii. Îți mai aduci aminte, doamnă ? Într-o dimineață de mai a lui 1935, când se întorcea de la un spectacol și se grăbea spre casă, la colț cu Elisabeta, chiar înainte să traverseze spre Cercul Militar
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
și unde nu se formaseră cratere pe străzi. Câte o haită de câini vagabonzi apărea de te miri unde, în gură cu câteva oase umane, care mai aveau lipite de ele câțiva mușchi și câteva vene. Depresia din jur te înfiora. Șobolanii rodeau pisicile rămase fără stăpâni, nu invers. Mirosuri puternice de putrefacție și boală învăluiau bezna orașului, când se însera și orice speranță părea pierdută. Nu știai dacă cerșetorul înțepenit de pe stradă a adormit cu mâna întinsă sau a murit
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
sfâșietoare lirice ale unui Octavian Goga sau la pășunismul idilic al excelentului traducător al lui Dante - George Coșbuc! Sau „fibra Brebanilor” mi-era prea adânc sădită În acel subconștient unde se refugiază visele, unele nume și situații care altădată ne Înfiorau, pulsiunile iraționale, devastatoare, dar și, uneori, salvatoare când totul pare pierdut, „Brebanii”, mărunți preoți de țară nord-ardeleni - ca acel „arogant” ctitor Vasile Lucaciu -, ctitori de biserici ei Înșiși - bunicul meu, protopopul Nicolae Breban, tată a treisprezece copii cu aceeași femeie
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Un alt prieten fără nume era citat spunând: „Bret nici măcar nu o însoțea la controalele prenatale! Vorbim de un tip care fuma batoane thailandeze în taxiuri“. Jayne recunoștea că atracția față de „băieții răi“ ajunsese o adicție, iar „impredictibilitatea“ lor o înfiora. „Hei, sunt un partener interesant“, se citează undeva că aș fi spus. O altă sursă anonimă: „Cred că stă cu Bret pentru că e o recuperatoare - s-a convins pe sine că în el se-ascunde un tip ca lumea.“ Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
lângă mine, lătrând și scheunând. Privea în direcția pădurii. - Gura, am zis eu, obosit. Mai ține-ți gura. Mi-a aruncat o privire îngrijorată și s-a lungit, scoțând un fel de scâncet. Am încercat să mă destind, pielea mea înfiorându-se în bătaia brizei călduțe, însă atenția mi-a fost atrasă de ceva ce se afla lângă jacuzzi, care scotea bulbuci - cineva dăduse drumul la jeturile din cadă - și aburii se împleteau deasupra apei calde. Mi-am lăsat paharul pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
peisajul lunar pulsa acum pe ecranul monitorului - și convingerea lui că voi fi implicat într-o conversație cu sora sa l-a făcut să se reașeze pe mochetă cu picioarele încrucișate pentru a continua jocul video. - Nu, nu... M-am înfiorat în timp ce în minte mi s-au perindat câteva clipe imaginile visate de la Halloween încoace. De ce întrebi una ca asta, iubito? - Cred că sunt monștri în casă. Spuse asta cu voce groasă, de drogată, îmbrățișându-și păpușa. Nu m-am dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
impresii nu s-a sedimentat și nu de puține ori ne Întoarcem cu gândul la locurile văzute, neștiind ce ne-a impresionat mai mult. Fiecare din mănăstiri are măreția și personalitatea ei, fiecare casă memorială unde am intrat ne-a Înfiorat prin autenticitatea și liniștea păstrătoare a atâtor comori și peste toate, ca o completare ideală, căldura și lumina peisajului moldovean. S-au scris atâtea pagini frumoase despre toate acestea Încât ar fi stângace intenția de a le mai reda eu
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
nu puțini scriitori, mai ales tineri, au făcut pușcărie în două reprize (vezi I.D. Sârbu, Balotă, Negoițescu și alțiiă. Apoi... iute uitam de frumoasele planuri, și azi, după atâta vreme, privind „în jos” spre anii aceia tulburi ai tinereții, mă înfior literalmente de nepăsarea, de inconștiența surâzătoare cu care mă încredințam prezentului și viitorului imediat. Tinerelul care eram și care, din motive neclare lui însuși, avea o atât de înaltă părere despre capacitățile sale, ducea pur și simplu o existență de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
aruncată la „gunoiul istoriei” (expresie ce nu aparține vreunui activist semidoct, ci chiar unor scriitori de elită, de nivelul unui Petru Dumitriu!Ă, am fi fost noi atenți la tradiție, la continuitatea gândului românesc modern, am mai fi fost noi „înfiorați” la numele unui Titu Maiorescu, amplu, abundent înjurat și el?! Nu am fi reacționat oare, ca orice tânăr etern de pe toate meridianele literare, neglijându-ne înaintașii, într-o frondă splendidă, nu ne-am fi așezat într-o comodă iconoclastie ca
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
prin praful șoselei și zăpușala văzduhului. La o haltă, un soldat din a 6-a companie începe a cânta din fluer și compania începe o rusească fierbinte în mijlocul drumului, pe când Cazon, cânele companiei, dă târcoale cu limba scoasă. Același cântăreț înfioară cu o doină tristă adâncurile pădurii de la Probota, pe când luminile amurgului scădeau și bolțile se umpleau de umbră tainică. Seara, la popotă, unii din rezerviști mânâncă borșul în pahare. Marșul mi-a ars tălpile picioarelor așa de tare și mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Astfel de suflete nu-l atrag. Chiar și răul trebuie să aibă o anumită coerență. Adevărată poezie, indiferent de stilul în care e scrisă, semănă cu o rugăciune. O simți cum îți tulbură nu numai sufletul, ci și trupul. Te înfiorează până-n străfunduri. Rostește rugăciunea Tatăl Nostru, a cărei simplitate n-ar egal, și apoi un sonet de Shakespeare sau o poezie de Eminescu sau Rilke! Vei simți aproape același efect. O înălțare. Poezia n-ar trebui să dispară niciodată din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
târziu. Băștinașii aveau aur cu nemiluita și nu îi cunoșteau valoarea de piață, atâta doar, se împopoțonau cu el. Barbarii europeni au mirosit aurul, s-au isterizat și au pus de un jaf și de un genocid ale căror proporții înfioară și azi. O mărturie din secolul șaisprezece, pe când se cucerea America, spune că după trecerea prin foc și spadă a unei localități indigene de către europeni, au rămas în urmă mii de cadavre arse, ciopârțite, desfigurate. Un preot care însoțea pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
aflăm: "Veștile despre excesele comise de creștini, contrar legilor naturale și umane, se răspândiră în toate regatele, provinciile, satele și regiunile. Aceste vești groaznice, înspăimântătoare, despre asprimea, neînduplecarea, cruzimea, firea neliniștită și nedreptatea oamenilor nou veniți, care se cheamă creștini, înfiorau fără excepție pe toți oamenii simpli. Fără să-i fi văzut încă pe creștini, erau scârbiți de ei și nici nu doreau să-i vadă, nici să-i audă pe venetici. Cu deosebire doreau să-i alunge pe creștini din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
o veche romanță pe un text de Cincinat Pavelescu unde se apelează la imagini și cuvinte care sunt destinate readucerii din memorie a unor evenimente uitate poate: Îți mai aduci aminte, doamnă? Era tîrziu și era toamnă, Și frunzele se-nfiorau Și tremurau în vântul serii, .......... Ți-aduci aminte iar de seara Și-amurgu-acela violet, Când toamna-și acorda încet Pe frunza-i galbenă chitara? .......... Și încă un aspect nostim. Acum câțiva ani, mi-am exprimat nemulțumirea față de un prieten, cu privire la un
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
geroasă, la casa unor țărani. Acolo avea s-o cunoască pe Voica. S-a îndrăgostit nebunește și nu s-a dat dus până nu a cumpărat-o, de la tatăl ei, pentru a o lua de nevastă. Povestea de care se înfioară și acum brăilenii mai în vârstă, spune că negustorul, bolnav de gelozie și-a ucis soția care se pare că-l înșelase. Vreme îndelungată a vuit orașul la dispariția fetei, iar boierul și-a vândut casa și a plecat în
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Mogoșoaiei, urcioare din care beam pe vremuri, În tovărășia neuitată a prietenilor și camarazilor, astăzi dispăruți, de la revista noastră Ideea Europeană, tulburelul Înăsprit care, turnat cu urciorul În ulcele din târgul Râmnicului, arunca În sus stropi mărunței și iuți, ca Înfiorați parcă de atingerea prietenoasă a vinului dat În fiert cu pământul ars și nesmălțuit. „Că-i mai dulce vinul din oală decât din păhar“, zicea bunul Dabija-Vodă, „carele bea vin mai mult din oală roșie decât din pahar de cristal
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
exact, mai bine decât mine, ce s-a petrecut în somnul meu. -Da, am avut un vis cu tatăl meu, un vis foarte amănunțit, cu contururi precise, un vis lung și coerent. Dar visul ăsta nu numai că m-a înfiorat, că m-a înfricoșat, însă mi-a lăsat și o puternică senzație de neverosimil, de ilogic, nu-mi vine să cred că s-a întâmplat aievea ce mi s-a arătat mie. Învață-mă, așadar, Lazarus, ce visez eu, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Violonistica enesciană de Mihai Rădulescu, scrisă în aprilie 1959 și apărută abia acum, prin strădania Alicei și a lui Mișu Rădulescu, la Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor. Lucrarea proaspăt apărută și imediat epuizată avea și un Cuvânt înainte: „...Am citit înfiorat aceste pagini cuprinzătoare de adevăr frumos, căci, înainte de toate, adevărurile rânduite în ele au fost rostite cumpătat, așezat, românește și, ca atare, frumos, nespus de frumos. Nu mai puțin frumos decât alte gânduri ale celui ce a ostenit asupra lor
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ornitologic made in Bărăgan. Iar cei care-și căutau salvarea ieșind din cuib erau omorâți jos de cei care aveau lopeți și stingeau jarul căzut de sus. Totul era ars, ars, ars! Era un crematoriu în aer liber care te înfiora de groază. Toată păduricea mirosea a carne rumenită, de parcă mii de grătare invizibile pregăteau fripturi pentru un ospăț de proporții sardanapalice. Plutea prin aer mirosul irespirabil de pene arse și de carne făcută scrum. Jos, puii care printr-un miracol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Cavaler, inspirația în a pricepe stelele și conjuncturile de pe cerul nostru, nădejdea sângerie într-un timp mai lung de rezonanță, timp în care inima unui om, sau a zece, sau a o mie, sau chiar a unui popor, să fie înfiorată, dacă nu rănită, de cele ce-i spunem. Asta ne rămâne - nu să fim „mari...” De aceea, când mi se spune că Albert Camus „n-a fost, dragă, un mare scriitor” sau citesc că Labiș a fost doar un poet
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
mult mai înainte?) Dar sifilisul zis și sfrenție, adică boala franceză? (Odată cu superbii cruciați? Sau mai înainte?) Iată întrebări pe care și le poate pune orice om, ca să măsoare vârsta calamităților abătute asupra bietei omeniri. Omul își amintește și se înfioară. Însă cui iar trece prin cap, nu să măsoare drumul flagelurilor, ci să le aniverseze? [...] În SUA, cercurile militariste au ciocnit, în ziua de 4 aprilie, paharele cu șampanie, sărbătorind 10 ani de la zămislirea, în cele mai tenebroase laboratoare, a
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
unui firicel de apă alături, cu serpentine largi unde pătrunde lumina printre brazii uriași sau în defileul îngust dintre stânci unde aveai impresia că te afli într-o zonă crepusculară, trecând astfel de la lumina strălucitoare la conurile de umbră, înfiorându-te. Și azi este la fel, doar că drumurile sunt asfaltate. Aceste drumuri erau accesibile doar drumeților sau căruțașilor. Și pentru că aceștia nu puteau face față transportului cărbunelui, era necesar un nou mijloc de transport modern, calea ferată. Prima cale
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
din urmă insuportabil, În clipa cînd pasărea Phoenix a coborît pe nisip și a Început să-și pregătească singură și cu calm rugul. Ea acceptă moartea În schimbul iubirii. Dacă am fi zei, spune Platon, n-am ști ce este iubirea. Înfiorată de sacrificiu, cenușa caldă se răscumpără creînd viață. Din ea iese o pasăre cu un colier de pene aurii, strălucitoare. Tot ce-a fost obosit și impur a rămas În zgura rugului. Phoenix se Întoarce În ea Însăși cum s-
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să aburească buzele statuii. Avem arta pentru ca adevărul să nu ne ucidă, afirmă Nietzsche, iar surîsul statuilor grecești părea să nu-l contrazică. Însă la Pygmalion aflăm un punct de vedere diametral opus: avem arta pentru ca adevărul să se nască Înfiorat sub mîinile noastre. Căci dragostea lui Pygmalion ascunde și o revoltă Împotriva esteticii eline. Sculptura greacă a evitat sîngele și zbuciumul cărnii pentru ca oamenii să aibă armonia și frumusețea zeilor. Acum, În locul buzelor care să surîdă ca zeii, Pygmalion preferă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]