2,826 matches
-
lână, nu asudau deloc. La un semn al lui Rubiano, fiii săi, care duceau câte doi o seamă de desagi grei, s-au prezentat și i-au depus la picioarele lui Rotari. Turuind din gură și la fel de zadarnic, Rubiano a îngenuncheat și a scos la iveală două lespezi de piatră sculptate. Una arăta în relief o complicată împletitură de corzi de viță-de-vie, cealaltă era un labirint perfect în care patru linii, începând fiecare de la un colț, treceau pe sub celelalte și pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am bătut pe umăr. - Răbdare și iar răbdare, fiule. Fiecare lucru la timpul său. Acum, când scriu, folosesc corpul de literă despre care mi-a vorbit. Gundeperga m-a onorat cu o strângere de mâini, și pe fiul meu, care îngenunchease, cu o mângâiere pe cap. Și ea a fost curioasă în privința călătoriei mele, întrerupându-mi relatarea prin neîncetate întrebări. Arăta și mai bine decât o lăsasem, îngrijită și elegantă. Când s-a dat semnalul pentru rugăciune, i-a spus lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și un patrafir alb; pe cap n-avea nimic, nici coroana și nici altceva. Craniul îi era complet ras, fața netedă, nasul mic teșit și maxilarul pătrat de o paloare care scotea în relief doi ochi rotunzi și negri. Am îngenuncheat ca să-i sărut picioarele, și el mi-a spus, cu glas șoptit și răgușit: - La fel ar fi făcut și marele rege Rotari? Mi-am ridicat privirea și i-am răspuns: - Nu, el este păgân. Mi-a surâs, dar fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și am ridicat drugii, am deschis ușa și am scos afară un braț făcând semn soldaților să se apropie. Cei opt longobarzi pe care i-am băgat înăuntru mi-au fost suficienți ca să le poruncesc preoților să deschidă portița. Au îngenuncheat invocându-l pe Mântuitor și spunând că nu le stătea în putință să facă acel lucru, deoarece portița, când se deschidea aici, se închidea de partea cealaltă. I-am amenințat că aveau să fie uciși pe loc, dar ei au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
el în legătura aceea era un fragment din crucea lui Hristos, s-a dat înapoi, fixând înfricoșat lemnul. Cu glas tremurător m-a întrebat: - Nu l-ai desfăcut niciodată până acum? Pe cuvântul tău? I-am confirmat solemn, drept care a îngenuncheat și, având grijă să nu-l atingă cu mâinile, a luat fragmentul de cruce cu tot cu învelișul de piele, l-a sărutat și a plâns. L-a pus apoi pe masă și s-a așezat plecându-și capul. I-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trebuit să-i fac semn să se supună în liniște acelui canon. Abatele, ridicându-și ochii către cer, a exclamat: - Am primit milostivirea ta, o, Doamne, în mijlocul templului tău! În sfârșit iată-ne conduși în biserica San Pietro. Acolo am îngenuncheat și ne-am rugat în tăcere. De fapt, s-a rugat doar el, deoarece noi eram răvășiți de toate câte ni se-ntâmplaseră. O rugăciune tot am spus, dar fără tragere de inimă, la mormântul lui Colombano, aflat într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai împuținat, și cu greu se mai făcea auzit. Mi-am dat seama că degetele lui mari aveau deja culoarea muribunzilor și aceeași negură înainta de la nas spre ochi. În schimb, urechile erau de un alb golit de sânge. Am îngenuncheat lângă el și mi-am alăturat fața de a lui. - Ai dureri mari, învățătorule. A clătinat din cap și mi-a surâs. - Moartea e atât de sigură, că de-acum ea ține de domeniul trecutului. Mai curând mă tem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îngăduit din senin câteva momente de luciditate. Eram doar noi doi în camera lui; a întins o mână spre mine, și m-a cuprins deznădejdea văzându-i brațul drept subțiratic precum cel al unei femei. - Stiliano, a făcut el. Am îngenuncheat lângă el, și, luându-mi mâinile, mi le-a strâns cât a putut de tare și mi-a spus: - Prietene, simt că sunt pe moarte. Ai grijă de fiul meu și amintește-ți de făgăduința făcută Gailei. Eu mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Între ei nu mai existau secrete și erau căsătoriți de atâta vreme. Râgâia și tremura și-și strâmba gura cu o grimasă de dezgust atât de convingătoare, Încât Elio se gândi că nu mințea. Nu se mișcă, nici măcar când Maja Îngenunche În fața vasului și se prinse cu mâinile de colacul veceului, căci Încă voia să știe dacă avusese o viziune adevărată sau doar un coșmar, și voia să afle la ce trebuia să se aștepte din partea viitorului, căci era o chestiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de Bravetta cu toată viteza, portiera din spate rămăsese deschisă, dar pe Zero nu-l deranja, chiar dacă i-ar fi văzut cineva și ar fi luat numărul mașinii, sau l-ar fi identificat pe băiatul cu părul lung și violet, Îngenuncheat pe podea, căci putea să se bucure până la ultima secundă de spectacolul nociv al acelui McDonald’s În flăcări. În Roma apăruseră zeci de asemenea fast-fooduri. La Început stârniseră doar indignare și vreo câteva proteste, apoi doar entuziasmul și resemnarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
delle Rose și chiar pe Tatăl Sfânt. Intră În spatele altarului baroc. Nici urmă de bărbatul pe care trebuia să-l aibă mereu În fața ochilor. Pe o măsuță din fier forjat străluceau două lumânări. Apoi, În penumbra densă, Îl descoperi. Onorabilul Îngenunchease pe o scăriță incomodă din marmură În fața primei capele de pe stânga. Privea absorbit o pânză Întunecată care ocupa Întreg altarul. Antonio Își desprinse privirea. Se simțea stânjenit invadând intimitatea acelui om care În fața lui nu mai avea nimic intim și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
al pânzei, ca și cum ar fi ieșit din casa ei, și mare ca În realitate, era o femeie brunetă cu un băiețel În față. Era desculță. În fața ei stătea Îngenuncheat un bărbat Între două vârste - aproape În aceeași poziție În care Îngenunchease onorabilul Fioravanti. Probabil că femeia aceea era Maria, iar pruncul cel gol era Isus. Dar nu era nimic sacru În imaginea aceea. Însă avea ceva foarte familiar. Ceva ce recunoștea cu o nostalgie dureroasă. Era o femeie cu un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Pe display rămăsese numărul Majei. Alergă până lângă lacul statuii Minerva și se opri doar atunci când se consideră destul de departe de influența nefastă a Facultății de Drept. — Aris? Îngână vocea ei subțire, educată și perfectă. Bea-ți paharul până la fund - Îngenunchează, căci Ea Îi aparține, Închină-te, căci el are totul și poate totul, iar tu nu ai nimic. Ți-a lăsat fărâmele banilor lui, deșeurile eredității sale genetice, resturile sentimentelor pe care i le-a furat soției. — Bună, Maja, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Antonio Încercă să scape de coleg, Îl Împinse și Întinse piciorul, să mai dea un șut corpului Încolăcit de sub autocar - nu mai vedea nimic: doar o masă de carne inertă, neajutorată. În clipa aceea revăzu parcarea discotecii și pe Emma Îngenuncheată Într-o groapă, În spatele scuterului, cu mâinile ridicate, pentru a-și apăra fața - și În gură simți gust de sânge. Îngrămădit la pământ, Zero aruncă o privire tristă spre paznicul tatălui său. Un bărbat negricios, cu țeasta rasă, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
război, iar În Italia nu e război, dar Îl ținea oricum, pentru că prefer să stau liniștit știind că războiul nu va intra În casa mea. Kalashnikovul e lung ca o arbaletă. Tata Îl Îndrepta Întotdeauna spre stomacul mamei care era Îngenuncheată În verandă și-l Întreba ce vrei să faci? vrei să mă-mpuști? Împușcă-mă atunci, termin-o, măcar să nu te mai văd. Și el stătea În picioare În fața șemineului, cu ochii țintă pe Kalashnikov, până când Valentina nu Îl trăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a doua categorii. Acela a fost momentul În care În spatele tufișurilor care umbreau măsuțele terasei Rosati Emma văzu chipul bronzat al lui Antonio care răscolea cafeneaua. Se ridică brusc și privi Împrejur, și pentru că nu erau decât clienți și ospătari, Îngenunche și Încercă să se ascundă după statura masivă a profesorului și vasul care conținea un buchet de flori din plastic. — S-a Întâmplat ceva? Întrebă Sasha surprins. — Mă privește? Întrebă ea În șoaptă, agățându-se de el. Sasha se trezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În alb În ziua Împărtășaniei sale; adolescentă la geamul mașinii Fiat Tipo a lui Buonocore - zâmbește-i lui tati, iubire, bravo; fetiță cu câțiva ani În urmă, cu o bocceluță În brațe, nou-născut creponat, cu ochii Încă Încețoșați. Fetiță osoasă Îngenuncheată pe nisip, la stânga unei tipe blonde, În costum de baie, lângă care se Îngrămădește un copilaș sașiu. Toți trei zâmbesc bronzați și orbiți de lumina soarelui de amiază, cea mai proastă pentru fotografii, după cum știe orice diletant. Plajă puțin aglomerată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu umbrele de forme și culori diferite, deci nu este vorba de o stațiune, plajă liberă, nisip cu cioburi, mare verde, cristalină - probabil Ionica. Fetiță vie cu degetul Îndreptat spre umărul moale și tatuat cu un A vizibil al blondei Îngenuncheate alături de ea, care Însă Îl privește pe fotograf - Buonocore, desigur, dar pentru că este amiază umbra lui nu se vede. Privirea fetiței fixă asupra mamei. Gelozie? Invidie? Dragoste? Încredere necondiționată. Blonda o ignoră și surâde pierdută, Îndrăgostită, minunată, Înspre Buonocore, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
s-au Împrăștiat peste tot. Statueta spartă e Împrăștiată pe mocheta aspră. Zăpada s-a evaporat În mod misterios. Se Întoarce pentru a nu știu câta oară pe veranda de sticlă, și Încă nu observă prezența de sub masă. Este operatorul Îngenuncheat lângă Victima Numărul Doi - fata cu părul prins În coadă de cal. Filmează cadru larg și apoi focalizează, apoi strigă ceva cu frenezie - dar agentul principal nu-l aude, simte nevoia să iasă, și iese În balcon. În fața lui Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe la pod e chiar pustiu. Apoi apare EL - tânăr, brunet, întinzându-și senzual buzele pe tiparul dinților rari. Legătura se face instantaneu: el e rapid și insistent; ea primește fără momente și schițe. Îi pune mâna-n creștet și o îngenunchează. Ea ridică recunoscătoare ochii spre el și-l ajută sa-și desfacă pantalonii. Câinele se așază pe coadă și așteaptă cuminte în marginea lacului. Bărbatul privește cerul printre coroanele înfrunzite. Totul durează două minute. El este grăbit, ea, prăbușită. Bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de milă gândindu-se la Ioniță ca la un băiat singur și atât de doritor: doritor să trăiască, să aibă, să ia și să fie pe val. La urma urmei, nici nu era un om rău, îl vede încă aievea îngenuncheat în fața porții mănăstirești și îl trece un fior de solidaritate. Acum. Dar atunci i se păruse de neconceput. S-a trezit în bezna totală din pivnița casei lui Mihnea. Era legat cu multe rânduri de lanțuri groase, făcut pachet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mai învieze o dată. Pentru Ghighina, Pampu era Duhul Sfânt pe care nu-l cunoscuse. Ea uitase necazurile și frica de a se întoarce acasă și trimisese vorbă spătarului, care înhămase caii la trăsură și venise la mănăstire împreună cu primii pelerini. Îngenunchease și el smerit și uluit în fața icoanei, rugându-se de iertare, copleșit de gândul că nu-l cunoscuse. Se gândea acum la Pampu ca la un sfânt față de care se simțea vinovat de moarte, ca față de un fiu abandonat. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Pampu se îndepărtase iute, hotărât să nu mai vină câte zile o avea. Dar, într-o zi de august, bătrân și obosit de viață, coborâse din trăsura conacului sprijinit de doi băieți palizi și buboși, care erau fiii lui. Apoi îngenunchease în fața icoanei și izbucnise într-un plâns greu, gâlgâit în fundul gâtului. Pe nas îi ieșea un firicel de abur mov. Zogru îl privea din strânsoarea lemnului, el însuși resemnat de cât stătuse întemnițat în poarta de platan. Apoi îl invadase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se adunase atâta viață. Era îndurerat și mâhnit totodată: voia din tot sufletul ca ea să-l audă, dar se temea că dincolo de moarte nu mai există nimic. La câțiva zeci de metri, Zogru tremura discret, îngrozit de un bărbat îngenuncheat lângă o cruce. 25. Achile Vintilescu era un om nefericit de multă vreme, nu doar de câteva luni, de când murise femeia pe care o iubea, ci de la începutul vieții lui, căci se născuse cu creastă și coarne. Nu era ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
că Iacob avea s-o omoare dacă ar fi descoperit sânge menstrual în patul de nuntă. I-am spus să nu se mai poarte ca un copil, pentru că de-acum purta centura de femeie. Dar Rahela se văita și a îngenuncheat și și-a implorat sora să-i ia locul sub vălul de mireasă. - Zilpa a zis că ai face-o, a strigat ea. - Am rămas trăsnită, își amintea Lea. Pentru că, sigur, Zilpa avea dreptate. Nu-mi dădusem voie să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]