3,864 matches
-
sentiment de frustrare. — Bărbații. La ce-s buni bărbații? Nici măcar nu-s în stare să păstreze o casă curată. Uitați-vă la camera asta. Atâta vă cer! Uitați-vă! își flutură brațele ca să-și sublinieze ideea și husa ce o învelea căzu de pe ea. Uitați-vă numai! Dar părintele St John Froude nu avea ochi pentru cameră. Atât cât putea vedea din Eva era suficient ca să-l convingă că viața îi era în pericol. Se ridică, se îndepărtă repede de scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
să se îmbrace. Cuprins de un sentiment de admirație înciudată, Flint ieși pe hol. Orice-ai fi zis despre el, nemernicul ăsta mic avea ceva curaj. Cei doi soți parcurseră în tăcere drumul până pe Parkview Avenue. Pe bancheta din spate, învelită într-o pătură, Eva adormise, iar capul i se bălăngănea pe umărul lui Wilt. Henry Wilt stătea mândru alături de ea. O femeie care-l putea reduce la tăcere pe inspectorul Flint cu o singură lovitură rapidă în cap valora greutatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
ochii, văzu ușa larg deschisă, intră. Pustiu. Înaintă pe coridor. Ajunse la capăt, se întoarse. Apăsă prima clanță din dreapta. Intră într-o sală lungă. Cuști mari, pe două rânduri. Câini... avu timp să vadă un seter ghemuit, melancolic, cu bărbia învelită într-o eczemă roșie, purulentă. Se roti spre ușă. Dădu de femeia de serviciu. O grăsană în halat alb și papuci, cu miinile in sold. — Veniți la un pacient? Ciudată formulare... și nu părea ironică, nici ostilă. O femeie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pleca în concediu,pretexte de a rări întâlnirile, de a încerca dezintoxicarea, desprinderea. Un amurg subțiat, otrăvit. Ploua torențial, mergea, somnambul, pe străzi, fără să știe încotro. N-avea umbrelă, apa șiroia pe frunte, pe gât. Hainele erau umede, era învelit într-o manta de apă. Strada pustie. Se trezise sub un copac pe trotuar, privind spre terasă. Un minut, cinci, zece și... apăru Ira. Se oprise, năucă, în dreptul balustradei. Privi în stradă, văzu rătăcitul, înțelese, înțeleseră. Împinse poarta metalică, urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
au schimbat nu numai numele, ca vecinul Gafton, ci și sufletul. Vremuri de demult? Ale prezentului, frater. Fără trecut, nici prezentul... suntem prezent, totuși, doar prezent. Trecutul, prezent și el. Nu ne putem sustrage. O arată și acest elegant plic învelit în mărci și ștampile, venind de departe și de demult. Prezent, aici, acum, inevitabil. Panglicarul! Aiuritul! Încerca să hipnotizeze cheile de pe panoul hotelului TRANZIT. Ora 11,51 minute, 13 secunde. Impenetrabil, în fața mesajului elegant, din Argentina. Ca și cum nu l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pur și simplu! Fachirul dispăruse brusc, cu întrebări și răspunsuri cu tot. După atâtea gingașe ședințe de inițiere în defectologie, suspectul dispăruse. Bolnav, auzi! Profesorul Vancea, bolnav?! Ca și cum Aghiuță a făcut guturai și uite, s-a băgat, sărăcuțul, în pat, învelit în folii arzânde de cânepă leproasă, să se mai încălzească și el, orfanul. Sorbind, după prescripție, din găleata cu ceai de mătrăgună și pilitură de oase, în care tot zvârlea, la fiecare înghițitură, o aspirină roșie, ca sângele. Când nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cerul negru. Clopotele o vor găsi pregătită, cum se cere. Debutul noii încercări, tăișul altei vârste. Singură, singură, stăpână. Cândva, se furișează în casă, în vârful picioarelor,să nu facă zgomot. Revine cu un pled gros, roșu, în care îl învelește pe absent. Pare viu, deși nu tresare și nu deschide ochii. Nu mișcă, dar nu e mort. Nu,încănu. Irina rămâne pe terasă. Răcoarea dimineții o restituie sieși. Așa trebuie reținută, în acest acord de tranziție, lângă un martor sustras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spre New York. — David e deștept, mi-a spus ea. Dacă mai stăm aici fie și câteva ore, o să ne găsească sigur. Dă-mi un pumn de Advil sau alt medicament și mă pun pe picioare. I-am adus Advilul, am învelit-o cu pardesiul meu, am dat drumul la căldură în mașină și am pornit direct spre aeroport. În dimineața aceea aterizasem în Greensboro, dar, pentru că Minor avea să ne caute cu certitudine acolo, Rory s-a gândit că era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
subiectul drepturile animalelor. — Nurca e foarte fericită să fie făcută haină... tocmai zice Jemima În clipa În care deschid ușa de la sufragerie. Tace și ridică ochii spre mine. Emma ! Ești bine ? — Nu. Mă las să cad pe canapea și mă Învelesc cu păturica Împletită de pluș pe care Lissy a primit-o de la mama ei de Crăciun. M-am certat groaznic cu Jack. Cu Jack ? — Te-ai Întâlnit cu el ? — A venit să... Își ceară scuze, bănuiesc. Lissy și Jemima schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Emma, nu te mai fițoși atâta ! spune Jemima ofuscată, dându-și părul spre spate. Cum altfel o să-i afli secretul ? Poate că nu vreau să-i aflu secretul, răspund, cu o tresărire de orgoliu. Poate că nu mă interesează. Mă Învelesc și mai bine cu păturica de pluș și mă uit deprimată la degetele de la picioare. Deci Jack are nu știu ce mare secret pe care consideră că eu nu sunt demnă de a-l afla. Foarte bine. Să și-l păstreze sănătos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
după majoritatea țigărilor fumate. Noaptea nu mai aveam nevoie de țigară pentru a așterne, între trecerile spectrale ale lui unchiu-meu, ale mamei, ale fetelor-pisici, pagini cu o limpezime de spectacol de la teatrul de vară cu felinare albe focalizate. La cârciuma învelită cu bușteni, Carmen își manifestă nervozitatea printr-un stacatto în tăblia jegoasă a tejghelei, cu degetele scurte cu unghiile vopsite bleu. Atunci meseriașii nu mai știu cum să-și ia repede băuturica și să se care afară. În terasa acoperită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Ce? Atenția mea revine brusc la patroana magazinului. Ce zice? — Sau treizeci? Mă uit la ea șocată. Mi‑a ținut socoteala, de fiecare dată când am venit aici? Dar asta nu e împotriva legii? — Aveți o adevărată colecție! adaugă încântată, învelind rama în hârtie cerată. Trebuie neapărat să zic ceva, altfel o să rămână cu impresia că eu cumpăr ramele lui Suze, și nu o grămadă de oameni. Ceea ce e ridicol. Auzi, treizeci de rame! Dac‑am cumpărat, să zicem... patru. Cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Ooo. Mmmmm. De fapt, chiar e foarte foarte bine. Patru La ora 8.30 a doua zi dimineață sunt încă în pat. Nu vreau să mă mișc nici un milimetru. Vreau să stau în patul ăsta atât de plăcut și confortabil, învelită în plăpumioara asta albă minunată. — Ai de gând să rămâi așa toată ziua? zice Luke, zâmbindu‑mi, și eu mă întind și mai bine pe perne, prefăcându‑mă că nu‑l aud. Pur și simplu nu vreau să mă trezesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Ce... Suze își trage un tricou de pe cap și se holbează la ele, cu gura căscată. De unde naiba le‑ai... Scotocește printre hainele de pe jos, ridică una dintre cutii, o deschide și rămâne uitându‑se la ea în tăcere. Acolo, învelită în hârtia turcoaz, este o ramă foto din piele maro închis. O, Doamne. O, Doamne, de ce a trebuit să cadă? Fără să zică nimic, Suze se apleacă și culege o sacoșă de la Gifts and Goodies. O deschide și din ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
comenzi, am și eu timp sè-mi aprind țigară și sè-mi ard ușor buzele cu prima înghițiturè de cafea, Ea stè cu genunchii lipiți, întorși înspre Matei, eu, cu piciorul drept care nu mai încape la masa de birou, aproape de genunchii ei înveliți într-un ciorap fin de mètase, Acum ar trebui sè meargè! îi explic și iau în stèpânire tastaturè, mouse, întreg calculatorul care imi rèspunde mai prompt că orice iubitè, mè contopesc cu el atât de natural încât îl simt că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
triumfètor și mai obraznic că niciodatè și, totuși, pentru prima oarè de la instalarea lui în universul mateian, departe de a-l renega că pe ceva respingètor, strèin trupului meu, l-am regèsit cu o lucire stranie de bucurie, M-am învelit în el că într-o mantă lungè de ploaie, Se apropiau sèrbètorile, la telefon, mama m-a chemat acasè de Crèciun, Cel puțin de Crèciun, insistè ea, dacè nu vii de Revelion! Corina mi-a sugerat, sperând cè poate sè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
rând la hainele celor de-acolo, la felul trist și caraghios cum erau Îmbrăcați... Mă refer la un univers În culori șterse și Întunecate, ca un film alb/negru... Sosind la capătul de dincolo al apelor, la poporul cimerian, pururi Învelit În ceață și Întuneric și pe care În veci nu-l vede soarele... * Fețele lor neclintite de tineri bine-crescuți: ca și când glasul lui, dintr-odată patetic, și sunetele ciudate ale acestei limbi de mult moarte nu Îi Îndeamnă În nici un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
carnetul lui de desen pe genunchi, într-un separeu alăturat, de unde putea auzi și vedea, la nevoie, fără să atragă atenția nimănui. PAGINĂ NOUĂ 7 Ledoulx se plictisea. Stătea pe scaunul de la birou, avea o scufie pe cap, picioarele bine învelite cu o pătură și căsca. Nici în dimineața asta nu ieșise. Nu scosese nici măcar un deget afară, pentru că nu suporta gerul „siberian” al Bucureștiului. Focul ardea din zori până seara târziu - inimaginabilă cheltuială! -, dar contele se văita că simte totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
n-ar fi refugìt o dată cu noi - ba unii Înaintea noastră - prin Codrul adânc. Și mereu tot verde. Plin de copaci și de glasuri. Mama coboară din vreme-n vreme În râpă, la pârâu, să ude prosopul uscat - m-a lăsat Învelit În cel ud și stropit cu oțet, de țânțari. Sunt mulțumit de refugiu, dar mă frige la inimă Duda. Ibomnica mea cea dulce și-nmiresmată m-a amăgit. Acum, să tot vrea ea: nu mai vreau eu! Uite: În loc să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
m-a mai poftit niciodată la pește. Stau În calidor și știu: nu sunt boer, dar sunt domn. Adică un boer mai mititel - de asta. PARAȘUTE Stau În calidorul casei noastre din Mana. Stau În calidor, Întins Într-un șezlong, Învelit În pături de la brâu În jos. Soarele apune de toamnă, pieziș, spre stânga mea, Îndărătul pădurii de la Hirova. De aici, din calidor, la vremea asfințitului, peste pădure, se văd din ce În ce mai des corole trandafirii, căzând din cer, ușurel, depunându-se: parașute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
zice mama picioarelor mele, pline de bube urâte pe sub genunchi - din pricina lor nu pot umbla, nu pot Îndoi genunchii, nu pot coborî la joacă. Le-am cules la scăldat, zice mama. Așa o fi. Din pricina gionatelor bolnave stau În calidor, Învelit În pături pân-la brâu. Și trăznesc a pucioasă, de parc-aș fi râios. Dar nu-s. Nu râie am adunat de la vale, la scăldat - altceva. Cu bube. Mi-a descântat Mătușa Domnica de-râie, e cel mai curat, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
băteam, de-l rupeam - când Îl găseam. Alergam și eu, În stol, În ceată, cu băieții, prin păpușoaie. Dădeam peste cartușe, arme, gropi cu grenade În jur - tranșee din acelea În potcoavă - ba o dată am nimerit peste o uniformă rusească Învelind niște oase Învelite bine În piele (bietul rus: avusese vreme să se umfle, În pielea lui, apoi să se dezumfle - mama nu-l găsise), dar peste Hantut, nu; Încă nu. Parc-ar fi fost frate geamăn cu Cazimir. După ce-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu chiar cinci În cap, dar patru tot sunt. Nici mama nu știe asta. Nu simte; sau nu vrea să, tot una. În calidor. Mama ia În mâini câte un lucru. Îl privește, Îl cântărește, Îi vorbește. Pe unele le Învelește, le caută loc În bagaje. Pe câte unul Îlscoate. Îl pune la locul lui, din casă: - Tu stai aici!, Îi spune mama lucrului. Tu stai aici și ne-aștepți - s-a-nțeles? Cum să nu se Înțeleagă dacă explică Învățătoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dor picioarele. - Și pe mine - hai să ne-așezăm cumva... - Dacă tot ne-așezăm, să ne-așezăm culcați!, zic. Dacă tot n-avem pat, vorba celuia... - Așteaptă să desfac plăpumile și să le-ntind... - Pe jos? Și cu ce ne-nvelim, dacă punem plăpumile jos? A, știu, de la Moș Iacob: ne culcăm pe pântece și ne-nvelim cu curu’... Ce inspirat am fost că i-am dat drumul de mână și am făcut un pas În lături: aud aerul vâjâind: - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
așezăm culcați!, zic. Dacă tot n-avem pat, vorba celuia... - Așteaptă să desfac plăpumile și să le-ntind... - Pe jos? Și cu ce ne-nvelim, dacă punem plăpumile jos? A, știu, de la Moș Iacob: ne culcăm pe pântece și ne-nvelim cu curu’... Ce inspirat am fost că i-am dat drumul de mână și am făcut un pas În lături: aud aerul vâjâind: - Nu ți-e rușine?! Fiu de cadre didactice - În plus, refugiat? Dar ce-ai Învățat tu de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]