1,909 matches
-
Regele și-a trimis câțiva emisari s-o determine să se răzgândească. Louise a răspuns rugăminții regelui, s-a întors la Paris unde a stat trei ani. Era însă devastată de gelozia față de doamna de Montespan, favorita regelui. Confesorului ei, abatele Cèsar, i-a descris frământările și suferințele în 48 de scrisori, elaborate în perioada 1673-1693. Louise a mărturisit că, iubindu-l pe rege, a iubit un idol. La insistențele ei, regele a încuviințat retragerea ei definitivă la mânăstire, ea și-
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
refuza legitimarea bastarzilor. Însuși regele a încălcat litera decretului și a legitimat pe unii dintre bastarzi. S-au făcut presiuni din partea evlavioșilor asupra regelui și asupra amantei sale de a renunța la relația lor. Au insistat, printre alții, confesorul regelui, abatele La Chaise, Bossuet, preceptorul Delfinului. Cei doi s-au despărțit timp de șase luni, marchiza s-a retras la reședința ei de la Clagny, timp în care a vizitat-o pe doamna de La Vallière la mânăstire și a întrebat-o cum
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
au propulsat-o pe tânăra distinsă la Curtea Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea. Françoise a atras atenția Curții prin chipul său cu o carnație frumoasă, cu ochi negri frumoși, păr negru, cu o fire încântătoare, cu o sobrietate evlavioasă. Abatele Gobelin a simpatizat-o pentru comportarea ei evlavioasă și a susținut-o să devină educatoarea copiilor regelui Ludovic al XIV-lea și ai marchizei de Montespan. A păstrat discreție absolută, de teama marchizului revoltat de viața de Curte a soției
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
se supună unei banale operații, timp în care Maria Antoaneta își oferea tandrețea unor persoane sub condiția ei. Mama sa, Maria Tereza o sfătuia să fie foarte prudentă, să-și modeleze conduita sub toate aspectele. De când a ajuns în Franța, abatele Vermond s-a preocupat s-o apropie pe tânăra austriacă de limba și cultura franceză, doamne de onoare aveau îndatorirea de a o iniția în cunoașterea manierelor elegante la Curtea Franței. În scurt timp, frumoasa, grațioasa, eleganta și temperamentala regină
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
regăsit fiul din căsătoria incestuoasă căruia i-a lăsat prin testament averea iar ea, la aproape șaptezeci de ani, împreună cu soțul ei s-au întors în Anglia, bogați și pocăiți de viața aventuroasă pe care au dus-o. Manon Lescaut Abatele Prévost, Manon Lescaut Antoine François Prévost d'Exiles sau abatele Prévost (1697-1763) a trecut de la catolicism la protestantism, a plecat în Anglia, apoi în Olanda unde s-a îndrăgostit de o femeie fatală cu trecut dubios, Lenki Eckhart, ce probabil
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
testament averea iar ea, la aproape șaptezeci de ani, împreună cu soțul ei s-au întors în Anglia, bogați și pocăiți de viața aventuroasă pe care au dus-o. Manon Lescaut Abatele Prévost, Manon Lescaut Antoine François Prévost d'Exiles sau abatele Prévost (1697-1763) a trecut de la catolicism la protestantism, a plecat în Anglia, apoi în Olanda unde s-a îndrăgostit de o femeie fatală cu trecut dubios, Lenki Eckhart, ce probabil a devenit prototipul personajului său Manon Lescaut. Scriitorul-abate a creat
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
fi vrut să dau ochii cu îngerii, ca să văd dacă-ți seamănă... Adio, iubitule, adio! Te binecuvântez pentru toată nenorocirea mea. Până în mormânt voi fi a ta, Esther. Lucien, bolnav de anevrism, moare. Și-a lăsat ca testament banii pentru abatele Herrera, pentru baronul Nucingen, pentru autorități în scopul construirii unui azil consacrat femeilor de stradă care vor să părăsească drumul viciului, pentru eliberarea persoanelor închise din cauza datoriilor, pentru ridicarea unui monument pe mormântul Estherei. Herrera este distrus din cauza morții lui
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Când a aflat de moartea iubitei lui, Armand a venit în fața hotelului luxos în care s-a stins, mirat că lucrurile ei au fost licitate pentru a i se plăti datoriile. A insistat să-și recupereze cartea "Manon Lescaut" a abatelui Prévost pe care Marguerite i-o dăruise cu dedicație, o amintire a acestei frumoase și triste secvențe de viață. A revăzut-o cu prilejul deshumării și transferării într-un alt cimitir, și-a readus-o în memorie, privindu-i mormântul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și-a oferit în dar o noapte de dragoste cu o adolescentă fecioară, s-a onorat cu o noapte libertină. (Un asemenea dar și-a făcut și Ninon de Lenclos care la 80 de ani a răspuns iubirii unui tânăr abate iezuit). Prin Rosa Cabarcas, patroana unui bordel, jurnalistul vârstnic a cunoscut-o pe Delgadina. Și-a rezervat plăcerea de a o privi adormită, goală și neajutorată. S-a așezat s-o contemple pe marginea patului, subjugat de vraja celor cinci
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
acest subiect, își pierd poziția în fața autorilor dramatici care, încă din Clasicism, își arogă primul loc în calitate de teoreticieni. Deci teatrul nu mai este analizat ca obiect exterior de către acești filosofi spectatori, ci din interior, de către artiștii care-l produc. Corneille, abatele d'Aubignac, Chapelain, Mairet, vorbesc în calitate de "poeți dramatici", făcând cunoscute problemele multiple de care se lovesc, fiind în același timp conștienți de necesitatea de a elabora o doctrină drept garanție. Dacă analiza textuală este ceea ce îi preocupă mai întâi, pentru că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
năbădăioși, propunându-i omului, drept modele, capodopere de imoralitate. Acest pasaj, care pune problema finalității morale a literaturii, în special a epopeii și teatrului, va face să curgă multă cerneală. El va fi foarte des reluat și comentat de teoreticieni. Abatele Du Bos, de exemplu, în 1719, în Réflexions critiques sur la poésie et sur la peinture, în cea de-a cincea secțiune a primei părți a lucrării sale, intitulată "Platon să nu-i condamne pe Poeții Republicii sale decât din cauza
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
satisface împreună, autorul dramatic poate să meargă până la limitele verosimilului. Există, după părerea lui Aristotel, o verosimilitate a lipsei de verosimil, punct de vedere pe care-l va împărtăși în totalitate Corneille, dar pe care unii teoreticieni ai Clasicismului, ca Abatele d'Aubignac mai ales, îl vor condamna cu înverșunare. 3.2.3. Subordonarea personajului față de acțiune Caracteristicile personajului dramatic sunt supuse exigențelor verosimilului acțiunii. Să semnalăm că Aristotel încearcă numai să definească eroul tragediei. Excepțional fiind, personajul nu trebuie, din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
murdării, vă puteți lăuda că ați împăcat comedia 6 cu cei bisericoși, iar voluptatea cu virtutea", îi scrie Balzac într-o scrisoare din 1636. La cererea sa, Scudéry scrie în 1639 Apologia teatrului. În anul următor, îi dă ca sarcină abatelui d'Aubignac să scrie un Proiect de restabilire a teatrului francez (Projet de rétablissement du théâtre français). Predicatorul acesta, devenit autor dramatic, face bilanțul celor șase rele de care suferă teatrul pe atunci, atât din punct de vedere moral, cât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că nu se conformează regulilor, el vorbește aici despre toate regulile scenei cu care s-a confruntat și expune soluțiile noi pe care a preferat să le aducă. Face aici, asupra teatrului său, un efort critic considerabil. În Scrisoarea către Abatele de Pure din 25 august 1660, el se explică asupra scopurilor celor Trei Discursuri pe care tocmai le-a terminat. Este o însărcinare care, după propria-i mărturie, l-a costat mult efort. "Mă aflu la sfârșitul unei lucrări foarte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
țin de morală 10 și de retorică, nu sunt pentru el decât ornamente asupra cărora nu i se pare necesar să teoretizeze. Ele nu constituie obiect al poeticii. După ce a rezumat cele trei Discursuri ale sale, își termină Scrisoarea către abatele de Pure din 25 august 1660, astfel: "cred că după toate astea, nu mai există nicio chestiune importantă de scormonit și că ceea ce rămâne nu este decât broderie pe care o pot alipi acolo retorica, morala și poetica." Acestea ar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actul I și din actul III15, puțin evocate în dialog, necesită o lungă descriere, înainte de începerea actului. Corneille, în Examenul care îi însoțește piesa din 1660, se apără împotriva unei asemenea critici, fără a binevoi totuși să-l numească pe abate, spunând: "Ar fi fost inutil să le [decorurile] specific în versuri, pentru că ele se prezintă vederii." Notațiile asupra decorului, după părerea lui Corneille, riscă într-adevăr să îngreuneze inutil dialogul. El susține că este suficient ca un decor să fie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Practica teatrului. Bruștele rupturi de acțiune de care se servesc reprezentanții barocului, Shakespeare sau Calderón, în străinătate, Rotrou, în Franța, trecerile neașteptate de la o acțiune la alta, sunt inadmisibile pentru teoreticienii clasicismului. "De la deschiderea Teatrului până la închiderea Catastrofei, scrie abatele d'Aubignac în Practica teatrului, de la primul Actor apărut pe scenă până ce iese ultimul, trebuie ca personajele principale să fie mereu în acțiune și ca Teatrul să aducă continuu și fără întrerupere imaginea câtorva scopuri, așteptări, tulburări, neliniști și alte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
al curții, în care Titus reprezintă Roma și unde el acționează în numele rațiunii de stat, spațiul privat, unde Titus vine s-o vadă pe Bérénice. Există un mijloc pentru a face mai suplă această regulă uneori incomodă pentru autorul dramatic. Abatele d'Aubignac, care este totuși unul din cei mai pătimași apărători ai unității de loc, consideră că cele două părți ale scenei, proscenium-ul pe de o parte, și fundalul și laturile pe de altă parte, nu sunt supuse acelorași
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
va mai reveni asupra acestui fel de păreri, considerând fără îndoială că a făcut Corneille destulă teorie în această privință înaintea lui. Este deosebit de greu, într-un decor de interior, să motivezi tot acel du-te vino, uneori puțin verosimil. Abatele d'Aubignac nu pierde prilejul de a-l critica pe Corneille asupra acestui punct. "Nu pot fi de acord ca în sala unui palat, unde se pare că există mereu oameni care pleacă și vin, să fie făcută o lungă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebui să-l așteptăm pe Louis-Sébastien Mercier și mai ales pe Hugo, pentru ca Lope de Vega să fie reabilitat. 1.4. Ogier, urmaș al lui Lope de Vega Cu o generație după cea a lui Guarini și Lope de Vega, abatele François Ogier se face, în Franța, campionul lipsei de regularitate, în Prefața sa la a doua ediție a lui Tyr și Sidon, tragi-comedie de Jean de Schélandre, din 1628. Ca și Lope, el condamnă unitățile de timp și de loc
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din tragedie să fie excluse pasiunile. Este o cale experimentată de Voltaire (1694-1778) în prima sa tragedie Oedipe, în 1718, unde se arată mândru de a crea pentru prima dată o tragedie în care nu apare pasiunea amoroasă. Cât despre abatele Dubos (1670-1742), în Reflecții critice asupra poeziei și picturii (Réflexions critiques sur la poésie et la peinture, 1719), el exprimă dorința de a fi aduse pe scenă situații banale și cotidiene, mai impresionante, după părerea lui, decât evenimentele grandioase care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rândul lui "Despre Comedie"). Mercier este indignat de faptul că într-o piesă ca Burghezul Gentilom (Le Bourgeois Gentilhomme), Molière, bătându-și joc de Doamna Jourdain, umilește burghezia. El merge până acolo, încât îl acuză de a fi cauzat moartea abatelui Cotin, prin a-l fi ridiculizat sub trăsăturile lui Trissotin. Cât despre Rousseau, care consideră comedia și mai periculoasă decât tragedia, căci ea pune în scenă personaje de condiția noastră, este înfuriat pe Molière al cărui teatru este, în ochii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tânără, nevinovată și virtuoasă, în actul cel mai important din viața omului". Diderot și Louis-Sébastien Mercier ar vrea să regăsească forța și energia vitală a teatrului grec care, în simplitatea, gustul său pentru adevăr, aduna mulțimile. Diderot contestă puternic poziția abatelui d'Aubignac, care le reproșa Anticilor că amestecă, din complezență față de popor, interesele timpului lor cu cele ale acțiunii reprezentate. Acesta considera că regula clasică de îndepărtare în timp, la impunerea căreia contribuise, reprezenta un progres în formarea gustului. Diderot
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lase ucis de ofensator, și să se epuizeze întreaga artă a teatrului pentru a face interesante aceste personaje ca pe Cid pentru poporul francez: mă îndoiesc că se va reuși acest lucru." Rousseau își amintește aici fără îndoială de declarațiile abatelui Du Bos care, în Reflecții critice asupra poeziei și picturii (Réflexions critiques sur la poésie et la peinture, în 1719), în capitolul consacrat lui Platon, obiecta că un personaj în întregime virtuos ar fi o capodoperă de plictiseală 20. Pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sugerează, într-un alt pasaj al Memoriilor sale, că ea este fără îndoială moștenitoarea unei alte forme a teatrului latin, atelana, ipoteză mai probabilă pentru că atelana este un gen improvizat. Acesta este, la începutul secolului, și punctul de vedere al Abatelui du Bos, care scrie: "Atelanele erau piese asemănătoare aproape cu Comediile Italienești obișnuite, adică, al căror dialog nu era scris deloc. Actorul Atelanelor își juca deci rolul din imaginație, și îl broda cum îi plăcea." (Réflexions critiques sur la poésie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]