3,115 matches
-
sau parabolic, cu recurs la fabulos, în registrul carnavalescului tragic ori al miraculosului grotesc și burlesc, în genul celor propuse în aceeași epocă de prozatori precum Dan Stanca, George Cușnarencu, Hanibal Stănciulescu ș.a. Ceea ce este însă contrazis de punerea în abis a fabulei apocaliptice, de fapt un text scris de protagonistul din Șah orb, roman cu un text de altă natură, cu tematică biografică și viziune biografistă, o cvasiautoficțiune (protagonistul-narator e un posibil dublu ficțional al autorului), unde confesiunea și autointrospecția
PERSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
mult prea curând, sunt evocate cu acuitatea trăirii nedomolite de trecerea vremii. Dar în „urgia separării” se înfiripă presimțirea unui alt fel de a fi împreună, „într-un acasă al ideilor eterne”, pentru că „mersul printre cărți” are puterea să înfrângă abisurile. Din pagini de carte, însemnările tatălui călăuzesc pelerinajul fiicei care, pornită în căutarea părintelui pierdut, se descoperă pe sine. Tatăl este regăsit în scris, în substanța sufletească proprie amândurora. Profesiunea de credință mărturisită în versuri este întărită acum cu sensul
PILLAT-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]
-
suprapunerea unor grile de lectură de data recentă (Jean-François Lyotard, Jean Baudrillard, Richard Rorty) pe fenomenologia lui Gaston Bachelard, conduce la o figură coerentă și convingătoare: „poezia lui Aurel Pântea se zbate mereu între aceste două extreme: la un capăt, abisul visceralității confuze și al psychei freudiene și jungiene; iar la celălalt, exercițiul spiritului de contemplație că eufemism al dezastrelor și haosului descoperite la extremă cealaltă”. Afirmația este apoi detaliată prin descrierea imaginarului elementarizant al poetului și a statutului reprezentării în
PODOABA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288859_a_290188]
-
poezie un decadentism programatic. Imaginația sa se complace în scene de un fantastic macabru și bizar. Pe urmele lui Maurice Rollinat, el asociază plăcerea, moartea și descompunerea (Cadavrul și scheletul, Sodoma). Neajungând la vibrația mai adâncă a acestei poezii a abisului, îi rămâne un imitator conștiincios, dar superficial. Mai personal este în poezia de alură parnasiană, transpunere, în viziune clasicizant-mitologică, a unor frământări lăuntrice. Soldat roman „surprins pe Istru de sciți și sloi de gheață”, epicureu înălțând imnuri lui Joe ori
OBEDENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
a fi o criză de comunicare, ilustrând sentimentul iremediabilei singurătăți în doi. El - profesionist al unei misiuni economice a României în străinătate, Ea - soția lui, cândva o promițătoare tânără actriță; cei doi se sfâșie într-un dialog încrâncenat, care dezvăluie abisul dintre ei, dar și accente nebănuit de tragice, existente în banalitatea cotidiană. SCRIERI: Un idol pentru fiecare, București, 1970; Greta Garbo (în colaborare), București, 1972; 3 ¥ 8 plus infinitul, București, 1975; Nu sunt Turnul Eiffel, București, 1978; Cerul înstelat deasupra
OPROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288561_a_289890]
-
din ce v-am povestit eu, alte chestii le-ați pus de la dumneavoastră. Mă rog, poate știți mai bine ce trebuie și ce nu.” De altfel, în persoana scribului devenit scriitor pe ultimele pagini, identitatea autorului O. este pusă în abis. Finalul punctează fervoarea cotropirii planului real de cel fictiv: țicneala fostului său companion îl va contamina în cele din urmă pe Anghelache, care la final se pregătește pentru o nouă călătorie, de data aceasta în compania scribului. Temperamentul clasic al
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
urșii albi pe un picior/ încălzind boturi de ren cu o mână”. Izvorâtă din „ultima Thule” și ancorând într-o „reîntrupare a Walhallei”, această sagă a vitalității dezlănțuite („Când am pornit spre tine eram vis, / ochi de jivină, cearcăn de abis, / pământ și mare, piatră și scânteie, / cascadă de luceferi răzvrătiți”) cunoaște stadiul ultim în luminiscența eterată a ființei incendiate de ardoare. Alt registru în care N. a scris texte antologabile, devenit cu timpul precumpănitor, este lirismul măștilor în decor „dospind
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
timp de cincisprezece ani, apoi de literatură și civilizație franceză la o școală de interpreți din Zürich, între 1978 și 1990 funcționând ca lector de limba și literatura română la Universitatea de aici. Se stabilește la Lugano. Eseul Eminescu și abisul ontologic, apărut într-o primă ediție la Aarhus (Danemarca) în 1988, apoi în țară, în 1994, se înscrie în rândul puțin numeroaselor cercetări hermeneutice ale operei eminesciene. Autoarea încearcă o abordare a „neantului” introdus de Mihai Eminescu în literele românești
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
temeiul discursului despre poetul aflat sub semnul conștiinței morții încă din prima tinerețe, când dispare „iubita din Ipotești”, eveniment ce catalizează experiențele concrete ale existenței eminesciene. Instrumentele hermeneutice folosite de autoare în drumurile concentrice către „adevărul care se deschide” în abisul eminescian sunt, pe lângă cele dominante, heideggeriene, câteva concepte ale criticii franceze (J. Fourastié, Jean-François Lyotard, M. Clavel), dar și ale lui Adrian Marino, citat pe alocuri. Un cerc explicativ încadrează marea temă a naturii la Eminescu, poetica fiind descrisă ca
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
cazul acesta, frumusețea formală -, pentru a releva „latența mitică” a cuvintelor, valoarea lor de simbol (în care semnificatul este deci transcendent, inexplicabil și indefinibil). Nu de puține ori autoarea își mărturisește stupoarea în fața „profunzimilor care-i scapă”, atunci când vorbește de „abisul” eminescian. Luceafărul este descris ca un complex mitic, sinteză specifică între Hyperion, Zburătorul, Narcis și Orfeu, totul concordat cu mitologia eminesciană personală, prin „mutații libere”, bunăoară prin proiecția poetului în „tânărul voievod”, pe care autoarea o consideră ca regresiune până la
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
referință necesară” a gândirii sale, stadiu permanent și temelie a comprehensiunii lui. Prin curajul apropierii lui Eminescu de cele mai diverse concepții, P.-M. dă un nou impuls cercetării eminescologice. SCRIERI: Existence poétique de Bacovia, Winterthur (Elveția), 1958; Eminescu și abisul ontologic, pref. N. Steinhardt, Aarhus (Danemarca), 1988; ed. București, 1994; Jurnal hermeneutic, pref. George Vulturescu, Cluj-Napoca, 1997. Repere bibliografice: Ioan Pintea, Eminescu sau Despre comuniunea contrariilor, VR, 1990, 3; Gabriel Stănescu, „Eminescu și abisul ontologic”, VR, 1990, 4; Constantin Trandafir
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
Bacovia, Winterthur (Elveția), 1958; Eminescu și abisul ontologic, pref. N. Steinhardt, Aarhus (Danemarca), 1988; ed. București, 1994; Jurnal hermeneutic, pref. George Vulturescu, Cluj-Napoca, 1997. Repere bibliografice: Ioan Pintea, Eminescu sau Despre comuniunea contrariilor, VR, 1990, 3; Gabriel Stănescu, „Eminescu și abisul ontologic”, VR, 1990, 4; Constantin Trandafir, Hermeneutică eminesciană, ALA, 2000, 500; Manolescu, Enciclopedia, 552-553. E.M.
PALEOLOGU-MATTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
resemnare într-un peisaj de umbre, în preajma unui țintirim pe care o rece rază selenară îl face să pară, în contururi eterate, o „grădină de sidef”. Reveriile din amurg, doar aparent senine, trădează un zbucium dincolo de care nu-i decât abisul. În consonanță cu aceste respirări de melopee, natura plânge (salcâmii, un mesteacăn „ofticos”), dar alteori, ca pentru a nu speria cu sinistrele solii funerare, ea îmbie la diafane contopiri. În romanța de înfiorate năluciri îngânată de M., reveria este spațiul
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
cateheza creștină să depășească exercițiul explicativ mărginit în perimetrul Scripturilor. Era necesar ca dascălii ecleziastici să asume o abordare fie reconciliantă, fie polemică a temelor centrale din filozofiile și religiile eline. Recunoașterea noutății Evangheliei nu putea demara abrupt, dintr-un abis al ignoranței. Chiar și pentru cei mai însuflețiți creștini, lumea veche nu putea fi tratată subit ca o tabula rasa. Vizând întărirea morală și limpezirea intelectuală ale unor comunități aflate adeseori sub atac deschis (cum a fost cel întreținut, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pliată pe câteva fixații conservatoare, ci de fericitul acces la surse (din care ne-ar fi plăcut ca autorul nostru să se inspire mai adânc). Ortodoxia nu este conservator-orizontală, ci radical-verticală. În liturghie, doxologia nu face decât să înghită apofatic abisul lui Dumnezeu. Tradiția nu trimite la anteriorități, ci la rădăcini, deci spre izvoare. Tradiția nu te învață exhaustiv tâlcurile istoriei căzute, ci te previne asupra ispitelor risipirii sub vremi. Tradiția ne reamintește că adevărata teodicee se ascunde în mâinile noastre
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
acestei corespondențe între monoteism și monogamie, monahismul apare ca un parcurs al reintegrării omului în starea de pace și împăcare cu Dumnezeu. La capătul unei vieți de înfrânare și pocăință, fiecare monah reface experiența unității eshatologice a umanității. Fără recunoașterea abisului despărțirii noastre de Dumnezeu este imposibil de ajuns la această stare de har. Rănit în profunzimile sale de căderea adamică, omul se găsește într-o continuă căutare a unui balsam tămăduitor. Foamea de păcat ne livrează mai întâi prospectul reînsănătoșirii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de mijlocire pentru milioanele de victime jertfite în absurdul război mondial (1939-1945) s-a lipit zi și noapte de inima părintelui Sofronie, transformându-i mintea într-un altar sfânt pentru neîncetata jertfă către Domnul. Doar atingând prin răstignire, precum Hristos, abisul iadului făcut de mâna omenească, Sofronie avea să cunoască slava învierii și a înălțării întru cunoașterea veșnicului Dumnezeu 1. Această necondiționată dăruire de sine l-a făcut să-și pericliteze îngrijorător de mult sănătatea, așa încât, după șapte ani de retragere
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fire”. Convergențe teologicetc "Convergențe teologice" Aceste impasuri nu compromit meritele reale ale eseului lui Christos Yannaras. Ele pot fi puse în lumină printr-o comparație a operei sale cu gândirea teologică a lui J.-L. Marion 3 și Ioan Zizioulas. Abisul apofatic relevat de caracterul ec-static (agapic sau erotic) al persoanei umanei este tema care subîntinde un întreg proiect teologic „neopatristic”. Ireductibilitatea persoanei la definițiile substanțialiste ale scolasticii este marca antropologiei creștine. Opera lui J.-L. Marion 1 comportă câteva importante
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de multe ori, cărțile însele nu sunt prezentate în detaliu, ci mai degrabă „date”, considerate cunoscute; întotdeauna, centrul de greutate al paginilor mele este analiza contextelor, nu a textelor; eu nu practic o lectură preponderent intensivă, o hermeneutică în căutarea abisului textual - lucrările de ideologie politică și culturală nici nu se pretează la asemenea abordări, fiind de regulă explicite, nu încifrate -, ci o lectură contextuală, extensivă și relațională, uneori cognitiv disonantă, interesată de Zeitgeist, de spiritul public. Pe scurt, este lectura
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
dialogului, grație talk-show-urilor, al căror vârf de popularitate poate fi datat între sfârșitul anilor ’90 și 2000-2001, într-o perioadă în care viața politică mai prezenta suficient dinamism pentru a trezi interes și putea fi discutată de oricine, ca fotbalul, abisurile psihologiei sociale și misterele universului. (Doar emisiunile dedicate „Dosariadei” din vara 2006 - etapă necesară, deși întârziată cu jumătate de generație, a despărțirii de trecut - au regăsit aceleași cote de audiență, aceeași amplitudine, angajând la fel de masiv și pasionat societatea, grație numeroaselor
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
nord-americane contemporane. Pentru Bloom, aceste fundamente sunt de recentă sorginte europeană, iar figura centrală a transplantului transatlantic este Nietzsche, fondatorul relativismului valoric, care ne îndeamnă să mergem „dincolo de bine și de rău”, proclamă moartea lui Dumnezeu, ne împinge într-un abis nihilist și antidemocratic. Faptul că Nietzsche este mai popular la Stânga decât la Dreapta nu trebuie să ne înșele; nici fascinația unor egalitariști pentru creatorul „supraomului”. Refăcând „filiera germană” - în care evreii germani refugiați în Statele Unite au jucat un rol esențial
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
din Opera de trei parale a lui Brecht), Bloom ironizează aspru hibridul amintit: „Starurile noastre cântă un cântec pe care nu-l înțeleg, tradus după originalul german” ai căror textieri sunt Nietzsche și Heidegger. Hibridul nihilism „euroatlantic” - „un nihilism fără abis” - ratează mai ales din cauza absenței unor trăsături indispensabile ale receptorului, în primul rând lipsa dimensiunii tragice: „Pe fermecatul tărâm american sentimentul tragicului nu-și prea află locul”. Tocqueville însuși observase acest lucru, încă din anii 1830. Ironia istoriei face ca
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
oamenii care-l vedeau rătăcind în neștire pe punte. Marea îi lăsase neatins trupul, ca să-și bată joc de el, dar îi înecase infinitul din suflet; nu i-l înecase cu totul, de fapt, ci i-l trăsese într-un abis miraculos, unde sub ochii lui morți, lunecau formele stranii ale unei lumi rămase, de la obîrșii, neschimbate. înțelepciunea, această sirenă cărpănoasă, îi dezvăluia comorile fără de număr; iar printre lucrurile veșnic tinere, vesele și lipsite de inimă, Pip vedea nenumăratele gîngănii de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
abilitate un scenariu care o plasează, poate, în fruntea listei femeilor infernale din creația lui Chandler. Detectivul are intuiția primejdiei și - neobișnuit pentru el - ocolește cu precauție capcanele întinse. Nu-i va fi scăpat, desigur, cititorului abil veritabila punere în abis operată de romancier. Cartea debutează cu o vizită a detectivului la un producător de cosmetice. Adică la un profesionist al ascunderii părților neplăcute ale feței individului. În mod ironic, Marlowe însuși intră în acest scenariu: o dată când, în fața falsei doamne
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
își mișcă personajele după logica spațiului proxim. Din momentul în care un nume, o dată sau un loc au fost menționate, poți fi sigur că ele vor ajunge curând în prim-planul paginii. Tehnica lui Parker este una a punerii în abis cu rază scurtă de acțiune, pe când Chandler adoptă stratagema învăluirii largi, a cercurilor concentrice, din ce în ce mai apropiate de epicentrul emoțional al narațiunii. Cititorul curios nu are decât de câștigat de pe urma acestei constatări. El va fi mai puțin surprins decât criticii literari
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]