2,175 matches
-
operațiilor se face în funcție de nivelul de cunoaștere a sistemului limbii. - Exerciții de recunoaștere simplă impun o singură cerință, care poate fi concretizată în identificarea formelor modale sau temporale, a cuvintelor derivate sau compuse, identificarea mijloacelor de realizare a superlativului absolut etc.; pentru că orice fapt de limbă poate fi identificat, temele acestui tip de exercițiu sunt variate. Pentru eficiență, se recomandă integrarea în exerciții mai complexe. Când exercițiul vizează noțiuni de morfologie sau sintaxă, alegerea unui text literar drept suport prilejuiește
Reprezentativitatea exerciţiilor de limbă pentru formarea competenţelor de comunicare by Carcea Mariana, Haraga Ana, Luchian Didiţa () [Corola-publishinghouse/Science/91830_a_92362]
-
ale înțelepciunii divine în lumea pe care a creat o și o călăuzește spre destinația ei. Dacă romano-catolicismul de azi înțelege în acest chip știința, catolicismul medieval a făcut fatala greșeală de a îmbrățișa rezultatele științei antice ca pe un absolut și de a face din ele, ca și din aristotelism, un fel de dogmă naturală a Bisericii. Marea învinuire, ce se aduce catolicismului medieval, pe lângă aceea a imoralității unor papi, a căror amintire scandalizează și astăzi simțul moral și pe lângă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
mai hotărâtoare în cunoașterea oricărui lucru frumos”. în linii generale, esteticienii germani definesc sublimul cam în același fel. Pentru Schiller e sublim „ceea ce face din mine însumi o măreție infinită”. Pentru Schelling e „întruparea nemărginitului în mărginit”. Pentru Vischer e absolutul în covârșitoarea-i măreție față de orice finit. Kirchmann zice: „în fața sublimului, omului îi apare limpede imposibilitatea de a-și măsura propria-i forță cu forța lui”(Johannes Volkelt: System der Aesthetik, v.II, p.108 ). Volkelt, discutând în treacăt și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
două feluri de trăiri, estetică și religioasă, sunt identice. Dar tocmai în stabilirea acestei neidentități stă enorma dificultate, pe care o întâmpină atât teoreticienii misticii religioase cât și teoreticienii estetici. În termeni mai limpezi, problema ce ne preocupă e următoarea: absolutul, pe care îl trăim în contemplația estetică, în experiența sublimului, este totuna cu absolutul trăit de personalitățile religioase în contemplația mistică? Dacă aceste două absoluturi ar fi totuna, dacă valoarea artistică și religioasă, pe care o trăim în cele două
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
neidentități stă enorma dificultate, pe care o întâmpină atât teoreticienii misticii religioase cât și teoreticienii estetici. În termeni mai limpezi, problema ce ne preocupă e următoarea: absolutul, pe care îl trăim în contemplația estetică, în experiența sublimului, este totuna cu absolutul trăit de personalitățile religioase în contemplația mistică? Dacă aceste două absoluturi ar fi totuna, dacă valoarea artistică și religioasă, pe care o trăim în cele două feluri de experiență, ar fi exact aceeași, ar urma că arta în culminația ei
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
religioase cât și teoreticienii estetici. În termeni mai limpezi, problema ce ne preocupă e următoarea: absolutul, pe care îl trăim în contemplația estetică, în experiența sublimului, este totuna cu absolutul trăit de personalitățile religioase în contemplația mistică? Dacă aceste două absoluturi ar fi totuna, dacă valoarea artistică și religioasă, pe care o trăim în cele două feluri de experiență, ar fi exact aceeași, ar urma că arta în culminația ei sublimă e identică cu religia în culminația ei mistică. Lucru care
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
numai de ordin psihologic și nu satisface întru totul exigențele gândirii teologice. Aceasta cu atât mai puțin cu cât învățatul francez își întunecă oarecum punctul de vedere, când afirmă mai departe că sunt contemplativi estetici care, dând numele de Dumnezeu absolutului experimentat în artă, extazul lor devine religios și tot astfel că sunt mistici religioși, care trăiesc în mod muzical absolutul divin. Metoda psihologică dedicată unor asemenea probleme, care, prin esența lor, depășesc sfera omenească, e foarte bună, dar e insuficientă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
francez își întunecă oarecum punctul de vedere, când afirmă mai departe că sunt contemplativi estetici care, dând numele de Dumnezeu absolutului experimentat în artă, extazul lor devine religios și tot astfel că sunt mistici religioși, care trăiesc în mod muzical absolutul divin. Metoda psihologică dedicată unor asemenea probleme, care, prin esența lor, depășesc sfera omenească, e foarte bună, dar e insuficientă. Ea are nevoie să fie călăuzită și completată de luminile unor discipline care, în domeniul transcendent, sunt la ele acasă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
conștientizate transferă elementele din imaginarul pulsional în cel rațional. Odată cu dezvoltarea noilor structuri de imaginar omul a fost îndepărtat de ceea ce constituie forma stabilă de bază a "realității" - imediatul. În general societatea nu își începe dezvoltarea imaginarului propriu de la zero absolut și nu există posibilitatea de a ne imagina cum ar arăta acest început. Poate doar stările mistice ale lumii fără imagine, cum ar fi Nirvana, ne-ar putea ajuta să ne creăm o imagine a ceea ce reprezintă începutul și starea
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
în mersul lumii: Chip al divinității, eu, care m-am crezut/Aproape oglindire de veșnic-adevăruri,/Eu, mie, desfătare-n aprinsul clar de ceruri-ți jupuit de orice înveliș de lut"123. Cunoașterea intelectuală, teoretică, nu poate ridica omul la nivelul absolutului, și nici nu-i poate oferi acestuia puterea de a schimba lumea după voința sa. Latura umana, trupul, trage spiritul în jos, limitându-l. Singura speranță a omului stă în încercarea de a aduce absolutul în lumea sa limitată (creând
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
poate ridica omul la nivelul absolutului, și nici nu-i poate oferi acestuia puterea de a schimba lumea după voința sa. Latura umana, trupul, trage spiritul în jos, limitându-l. Singura speranță a omului stă în încercarea de a aduce absolutul în lumea sa limitată (creând astfel fantasme) pentru a-l putea cunoaște cât de cât, dar și încercarea de a-ți cunoaște propriile fantasme este sortită eșecului: Da, am avut puterea să te atrag spre mine,/ Dar să te țin
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
poporul Bisericii, aceasta fiind formula noțiunii de sobor sau de colegialitate. De fapt, unitatea dintre rațiune și credință se stabilește pe măsura apartenenței ființei la Biserică, Stâlp și tărie a Adevărului, potrivit Sfântului Apostol Pavel. Unicul subiect al cunoașterii este Absolutul; de aici rezultă că subiectul uman al cunoașterii nu este un ins izolat, ci persoana ca mădular al Ecclesiei, Trupul lui Hristos, ceea ce face din Biserică axa duhovnicească a istoriei și subiectul sobornicesc al cunoașterii lui Dumnezeu. Pentru Țuțea, cunoașterea
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
iată justificarea filosofică a lipsei de autonomie a esteticului -, ci pornind din tendința omului spre acea dimensiune nepieritoare. Astfel, opera de artă, precum filosofia, este un rezultat al necesității ființei de absolut, este fructul necesității umane de absolut, dar nu absolutul însuși. Iată de ce raportarea la teologic este indispensabilă pentru a putea accede spre Absolut. Pentru Nichifor Crainic, relația dintre teologie și estetică este una consubstanțială, având drept numitor comun revelarea frumosului. Arta, percepută ca marea fiică a religiei, devine mediatoarea
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
fie valabilă, trebuie ca actul de iubire de la om la Dumnezeu să fie de aceeași esență cu cel de la om la om. Cu alte cuvinte, să fie același act de iubire care să se extindă la întreaga existență: și asupra Absolutului și asupra realității sensibile, interpretare susținută de teologia catolică, pornind de la cele două percepte primordiale: să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuți. Altfel spus
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
Fizica nucleară, București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, 1940. Manu, Gheorghe, În spatele Cortinei de Fier: România sub ocupație rusească/Testis Dacicus (George Manu); ediție îngrijită și studiu introductiv de Silviu B. Moldovan, Bucuresti, Editura Mica Valahie, 2011. Mateescu, Stelian, Directiva Absolutului, București, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Centrală, 1933. Mehedinți, Simion, Școala română și capitalul biologic al poporului român, Cluj-Napoca, Biblioteca eugenică și biopolitică a Astrei, 1927. Mehedinți, Simion, Apropie-te de Iisus prin biserica noastră și alegerea educatorilor, București
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
naivitate poți ridica orice proză la măsura de aur a lirei. Versul căruia ne închinăm se dovedește a fi o dificilă libertate: lumea purificată pînă a nu mai oglindi decît figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur, ca tot absolutul: o pură direcție, un semn al minții. Dar ceasul adevărat al poeziei trebuie să bată cît mai aproape de acest semn". În cîteva pagini, cu multe argumente întemeiate și prea puțină bunăvoință, Ion Barbu, afirmîndu-și propria poetică, o pulverizează pe a
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
n-ar fi Poezia rostul, domeniul acestor forțe obscure, precreștine? Lumea cîrmuită de cetele îngerești e sigur mai dreaptă și mai sfîntă decît lumea Fabulei. Dar cea din urmă e mai poetică decît cea dintîi". Susținător în tinerețe al liricului absolut, e nevoit a recunoaște că poezia e încă valoare relativă. Și-și afirmă gîndul ce i-a fost călăuză în opțiunile care l-au diriguit: "Să alegi între grațios și Grație, între încîntare și Mîntuire, iată canonul întrebării. Suflet mai
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de cunoaștere ce neagă subiectivitatea autorului ("liberă de figură umană") - este singura posibilitate ("sperata poartă") ce ne permite să trecem pragul, ce separă lumea vizibilă de cea invizibilă ("[p]ana la marginile celebrelor, incineratelor umbre"), să cunoaștem, cu alte cuvinte, Absolutul / Divinitatea, în aspectul lui /ei cel mai pur, aceea de creator al unui univers, ca o operă de artă, si sa ne ofere o experiență temporală a desfătării celești, sub forma, imperfecta, a plăcerii estetice. Pentru Poe, existentă umană este
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
de integrare (conștient sau subliminal) [s.n.] chemat să corecteze ceea ce viața cuprinde în ea diferențiator schematic"40. Cand sufletul Omului, ne spune tradiția gnostica 41, de care nici Poe și nici Barbu nu sunt străini 42, devine conștient de prezență Absolutului și pare să se miște odată cu sferele cerești, iar întreaga natură pare să îi răspundă, invizibilul vorbește prin glasul lui, iar cuvintele lui devin, atunci, "adevărate" și se transformă într-o laudă adusă Creației. Nu întâmplător, în parafrază barbiana, "imnul
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
drept motto povestirii poești: "Son coeur est un luth suspendu; /Sitot qu'on le touche îl resonne"43 "[Inima lui este o lăuta suspendată; Deândată ce o atingi, răsună]- , un act teurgic, prin care poetul recuperează esență transcendență, retrasând semnăturile Absolutului, prin diferitele nivele ale existenței - , este înlesnit de acordurile harpei (ghitara, în apologul poesc), pe care anticii o înțelegeau ca parte a ordinii cosmice, o punte între cer și pământ, expresie a uniunii armonioase a forțelor ce le controlau existența
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
participare la Creația continuă caracteristică vieții ("neistovit spectacol") se prelungește în actul lecturii și se exprimă printr-un "catharsis liric"55 ("calmă participare"), care traduce, astfel, exhilarația Sufletului individual ce își regăsește Unitatea pierdută ("arce protectoare 56 în cer") cu Absolutul. Reîntâlnim, în paragraful de mai sus, o expresie - "calmă participare" - , ce ne trimite cu gândul la formulă foarte apropiată din articolul "Opera de artă că integrare" (1920), punctul liminar al acestui studiu (vezi mai sus) și care pune în lumina
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
altminteri aproape total atrofiat în timpul vieții terestre, poate să dezvăluie Omului, treptat, identitatea propriei ființei cu cea a cosmosului divin. Prin aneantizare fizică a personajelor sale, Poe dizolva, figurativ, nimicnicia lumii materiale, tocmai, pentru a înlesni, astfel, aproximări imaginative ale Absolutului. Conștiința, așa cum o știm în condiția noastră divizată, și materia dispar. Numai că moartea eului individual înseamnă, de fapt, renașterea eului divin. În loc să piară, eul se exalta pe masura ce personalitățile individuale se unesc cu Inima Divină: Închipuiți-vă că sensul identității
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
în evoluția spirituală schițata de Edgar Poe în Eureka se integrează în Ființă Divină - sau, cum spune Ion Barbu, cu referință strictă la arta însă, "pe linia de adâncire a misterului individual"28 sfârșește prin a vibră la unison cu Absolutul, descoperind astfel "fondul nostru de identitate generală"29, într-o ordine superioară, unde "spiritele" creatorilor pot conversa: În certitudinea liberă a lirismului omogen, instruind de lucrurile esențiale, delectând cu viziuni paradisiace: într-un astfel de lirism, nimic din concurență încă
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
s.n.], la fel și formele, culorile și sunetele lumii materiale, precum și cele mai subtile mișcări ale vietii interioare 43. Și, într-adevăr, nu numai că filozoful francez atribuie artei capacitatea de depăși abisul ce separă cunoașterea noastră și durata, i.e. absolutul, dar chiar vede în arta un exemplu al depășirii, ca și cum practică artistului a rezolvat deja, fără ca acesta să știe însă cum, aceasta dificultate: Astfel, fie că este pictură, sculptură, poezie sau muzică, arta nu are alt obiectiv, decât să îndepărteze
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Noaptea întunecată a sufletului]75, a cărei metaforă centrală, sugerând privațiunile și dificultățile ("noaptea obscură a simțurilor"), cărora sufletul trebuie să le facă față în efortul lui de a se detașă de lume pentru a ajunge, astfel, la uniunea cu Absolutul / Divinul, este subtil evocat de Ion Barbu, în poemul "Poartă", din Joc secund: "Suflete-n pătratul zilei se conjuga. / Pașii lor sunt muzici, imnurile - ruga. / Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare, / Vindeca de noapte steaua-n tremurare. // Pe
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]