5,707 matches
-
În schimb, pentru echilibrul persoanei, activitatea psihică trebuie să își conserve o mare libertate, iar reprimarea nu trebuie să aibă drept țintă dorința însăși. Întoarcere către propria persoanătc "Întoarcere către propria persoană" Definițietc "Definiție" Refuzarea inconștientă de către subiect a propriei agresivități, pe care o deturnează dinspre celălalt pentru a o abate asupra propriei persoane. Acest mecanism de apărare se poate afla la originea unor sentimente de culpabilitate, a unei nevoi de pedepsire, a unei nevroze de eșec sau a unor tentative
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în sensul restrâns a ceea ce el numește „masochism moral”, în opoziție cu „masochismul erogen” și „masochismul feminin”. Rămâne să mai înțelegem motivul unei apărări atât de costisitoare și de dăunătoare pentru persoana însăși, din moment ce majoritatea oamenilor se împacă cu ideea agresivității lor. Să se întâmple oare acest lucru din cauză că subiecții care recurg la întoarcerea către propria persoană au pulsiuni agresive anormal dezvoltate, negăsind decât un astfel de mijloc pentru a le stăvili? Hesnard (1949) refuză această explicație. În opinia lui, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
menționează Freud, sunt legate atât de o educație severă, cât și de unele avataruri în rezolvarea complexului oedipian (1933/1984). De asemenea, Freud (1940/1967) admite ideea că, la anumiți nevrozați, accidentele vieții au putut juca un rol în reprimarea agresivității, precum și faptul că o pulsiune ar putea fi, din punct de vedere constitutiv, mult prea puternică. Klein (1957/1968) recunoaște și importanța factorilor nativi în stabilirea pulsiunilor instinctuale. Explicația propusă de Freud în scrierile sale de după 1920 este una foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sfârșit, un ultim punct se cere a fi clarificat. Transformarea activității în pasivitate și întoarcerea către propria persoană nu sunt niciodată absolute, după cum bine subliniază Freud (1915/1977). Activitatea persistă parțial alături de pasivitate, fie și numai într-o mică măsură. Agresivitatea nu este deci total deturnată dinspre celălalt. Freud (1918/1979) conchide că aici este prezentă ambivalența. El face aceeași remarcă cu privire la prezența ambivalenței în sadismul întors asupra propriei persoane în cazul „omului cu lupi”. În sprijinul acestei observații, A. Freud
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1979) conchide că aici este prezentă ambivalența. El face aceeași remarcă cu privire la prezența ambivalenței în sadismul întors asupra propriei persoane în cazul „omului cu lupi”. În sprijinul acestei observații, A. Freud (în Sandler, 1985/1989) amintește de cazul copiilor sinucigași. Agresivitatea lor se întoarce, în mod evident, împotriva propriei persoane. Dar aici intervine și agresivitatea împotriva părinților, care se vor simți vinovați și triști din cauza sinuciderii copilului lor. Istorictc "Istoric" Prima menționare a întoarcerii către propria persoană a fost făcută de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în sadismul întors asupra propriei persoane în cazul „omului cu lupi”. În sprijinul acestei observații, A. Freud (în Sandler, 1985/1989) amintește de cazul copiilor sinucigași. Agresivitatea lor se întoarce, în mod evident, împotriva propriei persoane. Dar aici intervine și agresivitatea împotriva părinților, care se vor simți vinovați și triști din cauza sinuciderii copilului lor. Istorictc "Istoric" Prima menționare a întoarcerii către propria persoană a fost făcută de Freud în „Pulsiuni și destine ale pulsiunilor” (1915a/1968). În scrierilesale ulterioare, el a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de aceeași apărare, și exhibiționismul, care este întoarcerea către propria persoană a plăcerii active de a privi, înlocuită aici de plăcerea de a se lăsa văzut. Însă toate celelalte exemple oferite de Freud în legătură cu această apărare se referă la întoarcerea agresivității către propria persoană. În „Eul și sinele” (1923/1981), în „Problema economică a masochismului” (1924b/1974), în Inhibiție, simptom și angoasă (1925/1995) sau în Noi conferințe de introducere în psihanaliză (1933/1984) este descrisă de fiecare dată, în termeni
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Laplanche și Pontalis (1967) nu-i dau decât o scurtă definiție, fără a o dezvolta în vreun fel, și-l trimit pe cititor la rubrica Transformare în contrariu. Acest mecanism nu apare deloc în DSM-IV (1994/1996). Exempletc "Exemple" „Înfrânarea agresivității este în general nesănătoasă și patogenă.” Această remarcă a lui Freud (1940/1967) se verifică în cele câteva exemple date aici în mod gradat. Vom prezenta mai întâi exemplele în care sunt vizibile anumite consecințe psihologice, apoi cele care evocă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
dedat el însuși la o automutilare, deși nu-i stătea, spune el, în obicei! Unul dintre tinerii săi pacienți a avut îndrăzneala să-i aducă la cunoștință intenția de a se căsători cu Mathilde, fiica mai mare a lui Freud. Agresivitatea lui Freud față de acest pretendent neașteptat nu s-a manifestat direct, ci întorcându-se asupra propriei persoane, întrucât în aceeași zi psihanalistul și-a zdrobit degetul mare de la o mână. Astfel, conchide el, „când un membru al familiei mele se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
alături de sinuciderea conștientă și intenționată, o sinucidere semi-intenționată, provocată de o intenție inconștientă, care știe să manevreze cu abilitate o amenințare împotriva vieții și să se prezinte sub masca unor întâmplări nefericite survenite accidental”. În sfârșit, în mod paradoxal, refuzul agresivității se poate afla la originea unei crime. La mulți criminali, remarcă Freud (1923/1981), sentimentul de culpabilitate era anterior crimei, slujind însă drept mobil comiterii sale, „ca și cum subiectul s-ar liniști atașând acest sentiment inconștient de ceva real și actual
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
-l să se desconsidere și să caute propria suferință. În realitate, „autoreproșurile sale sunt reproșuri adresate obiectului iubit, care sunt întoarse dinspre acesta asupra persoanei proprii”. Celălalt caz, lipsa totală a sentimentului unei culpabilități și deci absența apărării împotriva propriei agresivități, este descris de Winnicott (1958/1969). Criminalul este angajat într-o tentativă disperată de a resimți culpabilitatea. Se pare că, într-un stadiu precoce al dezvoltării sale, i-a lipsit cadrul afectiv și fizic care i-ar fi permis elaborarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
afară. Heimann conchide: „Proiectându-și pornirile ucigașe asupra pacientului anterior, asupra rivalului detestat, a ajuns să se convingă că acel pacient mă asasinase și să vadă o baltă de sânge într-un colț”. Apărarea a constat deci în a expulza agresivitatea, atribuind-o pacientului precedent; iată așadar o deplasare luată ad litteram. Pentru a ilustra, în sfârșit, mecanismul proiecției prezent în probele proiective, vom lua un citat din Chabert (1990), care conține un răspuns dat de Cédric, un adolescent de 17
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
obicei prin victoria celui mai tânăr. Ostilitatea față de părinți este mai deghizată decât în reveria sângeroasă a lui Zorn (1977/1979). Astfel,nu adevărata mamă este agresată, ci dublul său: mama vitregă cea rea. Găsim aici o altă justificare a agresivității împotriva propriilor părinți. În basme, copiii sunt aproape întotdeauna fiice și fii plini de respect și devotament, în timp ce mulți părinți apar ca neglijenți, timorați, ostili sau chiar ucigași. După această trecere în revistă, înțelegem bine afirmația lui Freud (1908c/1985
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de a descifra”, printr-o evitare globală. Un tânăr de 17 ani, Roland, dă dovadă în viața curentă de o mare pasivitate, nearătând nici un interes pentru activitățile școlare sau extrașcolare, aceasta în ciuda unui bun nivel intelectual. Refuzul oricărui fel de agresivitate merge până într-acolo încât, vegetarian fiind, băiatul afirmă că nu vrea să mănânce ouă pentru a nu ucide potențialul pui care se află înăuntrul lor. La testul „Satul”, el exclamă, încă de la începutul construcției: „Este oribil, de îndată mi-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vrea să mănânce ouă pentru a nu ucide potențialul pui care se află înăuntrul lor. La testul „Satul”, el exclamă, încă de la începutul construcției: „Este oribil, de îndată mi-au venit tot felul de gânduri rele!”. Este singura manifestare de agresivitate care îi va scăpa. Toate răspunsurile la întrebările care urmează construirii satului încep astfel: „Nu știu... nu m-am gândit la asta... nu văd prea bine... este greu”. Refularea reprezentărilor violente se exprimă mai ales în răspunsul său la întrebarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de curte” -, care, în chip misterios, reușește în opera de degajare a eului, în vreme ce alte apărări eșuează; totuși, mijloacele prin care ea ajunge la reușită rămân necunoscute. Care sunt pulsiunile vizate? Freud nu a studiat în mod aprofundat pulsiunile de agresivitate din perspectiva raportului lor cu sublimarea. El recunoaște acest lucru într-o scrisoare din 1937 către Marie Bonaparte, admițând totodată posibilitatea unei sublimări parțiale a instinctului de distrugere (Jones, 1957/1975). Cu câțiva ani mai înainte (1930/1995), Freud semnalase
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
față a lui Corneliu Vadim Tudor a Început mai devreme. Mircea Mihăieș: E o pseudoschimbare, pentru că după pierderea alegerilor din noiembrie 2000 Vadim a revenit la poziția inițială În 2001, 2002, 2003. Vladimir Tismăneanu: Atât ca verbiaj, cât și ca agresivitate. Mircea Mihăieș: Absolut. E drept că, spre deosebire de perioada 1996-2000, când a avut un acces neașteptat de mare la televiziune, am impresia că Vadim a fost mult mai bine controlat după 2000. Probabil Iliescu și alți oameni cu putere știu că
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
păzește poarta infernului ființei noastre. Dat fiind că inconștientul este constituit din dorințe nesatisfăcute, din gânduri reprimate sau din dorințe nepermise, el are un caracter amenințător, deranjant și dureros. De exemplu, impulsurile referitoare la moarte sunt în general refulate. Ostilitatea, agresivitatea, chiar și ura nu sunt exprimate deschis. Subiectul își reprimă strigătele, își controlează furia, afișează un zâmbet umil în loc să îi spună în față oponentului său (șef, coleg, prieten, partener) despre dezaprobarea, suferința și exasperarea sa. Unei persoane ce dorește să
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
teama sau o stare neplăcută celui ce visează. Totuși, nu este vorba de a analiza scenariul oniric la un prim nivel interpretativ. În cazul Martinei, acțiunea de a-și ucide cumnata poate simboliza, mai mult ca sigur, dorințe morbide sau agresivitate față de ea. Cu alte cuvinte, Martine nu vrea să o ucidă pe cumnata sa, dar nutrește vizavi de ea o anumită ranchiună, sentimente ostile, care se exprimă în coșmar printr-un gest violent și criminal. Însă cumnata poate fi și
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
dorințelor; - expresie a dezvoltării instinctuale; - reprezentare a spiritului individual (mai ales păsările); - expresie a mentalului, a conștiinței și a gândirii imaginative; - manifestare a pulsiunilor agresive. Coarnele animalelor au fie o semnificație pozitivă, de antene cosmice, fie o semnificație negativă, de agresivitate și brutalitate. Iată de ce unii zei sunt împodobiți cu coarne, pentru a semnifica puterea lor spirituală, însă demonii, și mai ales diavolul, sunt reprezentați astfel pentru a li se indica bestialitatea și tendințele libidinoase (viziune negativă). Să nu uităm că
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
și se face ghem la cel mai mic semnal de alarmă, ariciul simbolizează atitudinea agresivă sau defensivă. Cele două comportamente sunt strâns legate între ele. Subiectul, la fel ca ariciul, poate fi atât de temător, încât devine ostil și antipatic. Agresivitatea este așadar o formă de protecție, dar o formă prost adaptată, care dăunează socializării armonioase. Pe de altă parte, în imaginarul popular medieval, din cauza obiceiului de a aduna mâncarea pentru a o consuma singur în colțișorul său, ariciul reprezintă avariția
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
sinelui și al energiei. Cu toate acestea, ne avertizează și împotriva pericolului de a ceda în fața orgoliului și a vanității, deoarece animalul este recunoscut și pentru faptul că își cultivă defectele. Lup Dușman dintotdeauna al omului, lupul simbolizează cruzimea și agresivitatea. Simbolizează caracterul neîmblânzit al instinctelor, energia pulsională liberă și nestăvilită, făcându-l pe om să își piardă stăpânirea de sine. În plan psihanalitic, trimite la oralitate, la un libido devorator, la aservirea față de instincte. Asociat cu foamea insațiabilă și vorace
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
apreciată dată porcului o dimensiune spirituală benefică. Valorizează intuiția și îl sfătuiește pe cel ce visează să facă apel la flerul său, să sape și să își folosească resursele interioare. Scorpion Scorpionul întruchipează perfidia, răutatea (mai ales a vorbelor) și agresivitatea. Temut de toți oamenii, încă din negura timpurilor, el exprimă temerile și angoasele celui care visează. Șarpe Șarpele prezintă o mare bogăție simbolică și o multitudine de sensuri. Simbolizează: - reînvierea și regenerarea permanentă, prin faptul că își schimbă pielea; - deplinătatea
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
decât de forța sa. În vis, reprezintă atacurile care vin din interior (pulsiuni periculoase) sau din afară (mediu amenințător). Cel care visează este dominat de instinctele sale sau de o autoritate din afară care nu îl respectă. Tigrul indică așadar agresivitatea înconjurătoare sau endogenă. Broască-țestoasă Două calități caracterizează broasca-țestoasă și explică de ce este un animal sacru pentru o serie de populații din lume: - longevitate, și, ca atare, înțelepciunea pe care se presupune că o au bătrânii; - lentoare, și, în consecință, o
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
a-și gestiona singur energia. Încă nu este complet liber. Derularea visului îi permite să știe dacă protecția de care beneficiază este pozitivă sau negativă. Armă Simbolismul armelor introduce tema combativității, a luptei și chiar a războiului. Cum armele înseamnă agresivitate și violență, atunci posesia sau utilizarea lor pune în evidență resursele aflate la dispoziția subiectului pentru a evolua. Adjectivul «înarmat» semnifică, de altfel, mijloacele fizice, psihice sau materiale. Astfel, dincolo de dimensiunea războinică sau conflictuală, armele vorbesc de forțele subiectului. Ele
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]