7,295 matches
-
15 ianuarie 1858, când se întâmpla o scădere cu totul excepțională a apelor Dunării. «Un inginer militar din Rușava și un conductor de clădiri al companiei vapoarelor din Turnu-Severinului făcură în acea zi măsurători și explorațiuni minuțioase; ei constatară în albia fluviului 16 stâlpi de zidire, pe care cercetându-i, îi găsiră construiți ca și capetele podului de pe maluri, cu petroaie și cu mocirlă de ciment roman și căptușiți cu cărămidă maro pătrată; erau îndepărtați între ei astfel de-a latul
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
și el a luat-o înainte. Cărarea cobora pe un taluz povîrnit între două dealuri care păreau să fie gropi de gunoi. Atunci cînd cotea brusc, mergeam înainte și mă trezeam că înot prin cenușă și țesături putrezite. Am traversat albia secată a unui vechi canal și am ajuns la capătul unei străzi. Orașul nu părea a fi un loc înfloritor. Grupuri de adolescenți sau bătrîni stăteau în gura gangurilor, dar multe ganguri erau goale și neluminate. Singurele magazine care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o spumă albă, urmată de vălurele și valuri puternice, cu pescăruși care se scufundau și țipau deasupra. Rîse cît putu de tare, urmărind potopul cu ochii minții, îndărăt, în mersul lui de la rîul de unde pornise, la rîul care își lățea albia spre mare. Obrazul îi fu atins de ceva care se mișca în vînt, o rămurică neagră cu muguri ascuțiți rozalii și verzi-cenușii. Culorile lucrurilor păreau să devină mai intense, deși lumina incendiară de deasupra acoperișurilor căpătase tonuri de gri străbătute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
desfășoară mersul pe sub lumina puternică a soarelui, iar noaptea se petrece același lucru, doar că lumina devine sunet. Ca să mă smulg din îmbrățișarea vegetală care m-ar fi putut anihila, mă abăteam de-a lungul unei râpe, un fel de albie secată și lungă de vreo două sute de metri, umblam cu soarele pe cap și cu picioarele în umbră, era o albie a echilibrului, acolo îmi găseam justificări, firește, îmi erau egale, o logică a stărilor mă împingea spre ele. În
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
din îmbrățișarea vegetală care m-ar fi putut anihila, mă abăteam de-a lungul unei râpe, un fel de albie secată și lungă de vreo două sute de metri, umblam cu soarele pe cap și cu picioarele în umbră, era o albie a echilibrului, acolo îmi găseam justificări, firește, îmi erau egale, o logică a stărilor mă împingea spre ele. În zilele dinaintea întâlnirii cu Zenobia, la intrarea râpei mă întâmpina un fluture, de obicei cafeniu, pesemne totdeauna altul, deși același (n-
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
devin mai înalte: renovarea a fost radicală. Turnurile cu balcoane cu geamuri fumurii pe post de parapete au fost contestate în anii 1970. Dar ele nu erau nimic pe lîngă proiectul autostrăzii urbane (cu opt benzi) care urma să acopere albia canalului. Stranie epocă, dacă o decizie în acest sens a putut fi adoptată în unanimitate, pe 23-24 decembrie 1963, de către Consiliul din Paris. Proiectul a fost abandonat în 1971. Astăzi, parizienii și turiștii pot veni aici, în zilele însorite, să
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
care-ți gâdilau palmele dacă-i mângâiai, dar îți făceau bătături dacă spălai cum trebuie. Mama a pus cămășile și batistele la fiert, într-un cazan cu scrobeală, între timp au mâncat, apoi Nicu s-a oferit să scoată el albia și să-ntindă rufele pe sârmă. Îi plăcea că, de cum le-ntindea, moi și aburinde, ele se întăreau de la ger și se lipeau, de parcă erau de piatră și, dacă voiai să le desprinzi, scârțiau ca ușile neunse. N-avea răbdare
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
scufundase într-un cristal, așa se simțea așezat pe pavelele albastru cu alb ale serei aceleia în care dervișii se grupaseră ca un stol de cocori, în unghi, apoi rotunjiseră cercul lor ritual, ca un soare lăsat pe prundul din albia unui râu. Omar nici nu mai respira. Se simțea stânjenit, fiindcă lângă el regăsise un faqih, pe care îl văzuse cerșind în bazar și pe alți vreo câțiva care își petreceau dimineața în jurul moscheilor. Dervișii dansatori erau șapte, câte zilele
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
case ușoare, din conglomerat, pe structuri de lemn, gata ignifugate, cu acoperișuri cărămizii ori roșu- cireașă, ca niște miniaturi risipite în larg. Era un mod nou, nemaiîncercat, prin care Godun chiar că se juca de-a grădina raiului, într-o albie fără apă. Căpătase copii, acareturi, animale de companie, șobolani aciuați din lan, cârtițe, viituri și noroaie, instalații de gaz metan, chioșcuri și rigole, obiceiuri de îmburgheziți. Locatarii primeau drept de preempțiune, așa că, după trei generații, puteau să-și cedeze locul
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
fiică-sa că o s-o sfârșească atârnată de cârligul unei spânzurători. Imaginea maică-sii fluturând ca o știucă în undiță îl speria: era singură și viața i se scurgea ca o apă care nu ia cu ea și noroiul din albia unui dig, astfel că ar fi putut să o lase mai moale și să nu-și zgândăre nenorocul cu orice preț. Era încă frumoasă și nu se dospise, ca atâtea femei despre care știa că aveau vârsta ei. Iarna, se
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Și de tace iarăși place, Că are pe vino-ncoace; 94 {EminescuOpVI 95} Oacheșă și sprâncenată Și la îmblet alintată - Ar trebui sărutată. Pe când arde focu-n vatră, Lupii urlă, cânii latră, Iar ea toarce din fuior Legănând cu un picior Albia c-un copilaș, Adormit și drăgălaș, Alb ca felia de caș. Și ea zice - ncetișor: - Nani, nani, puișor, Dormi, drăguță, dormi în pace, Că la vară eu ți-oi face Sub cel tei bătut de vânt Așternutul la pământ. Vântul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
împăraților din secolele IV-V. Urmează ca cercetările succesive să aducă mai multă lumină asupra acestui sit arheologic. 12.6. Sucidava (jud. Constanța) Cele mai vechi urme creștine la Sucidava, datează din secolul IV; dintre acestea menționăm o buză de albie de lut pe care găsim o cruce simplă interpunctată între brațe, imprimată în relief. Au mai fost descoperite și multe amfore de import sau de producție locală, precum și unele cruci pictate. Răspândirea creștinismului timpuriu în teritoriul dobrogean nu a reușit
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
o grăma’ de oameni în baru’ ăsta. Un’ mai găsești local c-un vultur care joacă pe scenă? — Chiar credeți voi, prăpădiților, că se poate face treabă bună c-o pasăre? întrebă Lana. — Ba-s chiar sigur de asta! Păi albii nu țin ei papagali și canari și-i to’ pupă? Așteaptă numa’ s-afle lumea ce fel de pasăre prezintă Bucuria Nopții. O să tre’ să pui portar la ușă. O să se-mbulzească toată lumea bună. Jones formă un nou nimbus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pictate! Dar nu putea nega că la început era mut de uimire. Doar pentru o clipă apariția lor i se păru miraculoasă. Cum se poate așa ceva? Era vreo șmecherie la mijloc, trebuia să... Apoi se apropiară și mai mult. Pe măsură ce albia râului le șerpuia calea, crucile săreau de pe o parte pe alta prinse ca într-un joc. și, desigur, totul deveni clar. Crucile erau montate pe cupole albastre, culoare care de la distanță nu putea fi diferențiată de cea a cerului. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
lovit În cap, că Înnebunise de se apucase să se căsătorească, dar Bob susținea că aceea era săgeata lui Cupidon. Mama lui Bob este hippie, ea susținea că e de fapt o săgeată indiană și că simboliza faptul că toți albii poartă În ei această săgeată a vinovăției. Mie mi se părea pur și simplu mișto. Wakefield se simte stînjenit că i-a spus femeii că a citit toată ceremonia din seara asta ca pe un eveniment artistic fără nici o legătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
intrat și a stat puțin de vorbă cu un bărbat. A ieșit după cinci minute și a luat-o în direcția Miya-machi. De acolo nu mai era mult până la malul râului. Cu excepția zilelor ploioase, nu există strop de apă în albia râului de la Umamigasaki, ci doar pietre și bolovani. E un loc ideal pentru îndrăgostiți, seara. Când au ajuns la malul râului, Endō a iuțit pasul ca să-l ajungă din urmă. I-a șoptit numele la ureche. Kobayashi s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
bolovani. E un loc ideal pentru îndrăgostiți, seara. Când au ajuns la malul râului, Endō a iuțit pasul ca să-l ajungă din urmă. I-a șoptit numele la ureche. Kobayashi s-a făcut alb ca varul. — Veniți cu mine, în albie? Din fericire pentru Endō, nu se vedea nimeni nici pe drum, nici pe câmp. Singurul semn de prezență umană era un camion ce trecea pe un pod, undeva în depărtare, dar și acesta a dispărut repede din raza lor vizuală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu atât omul se pierdea cu firea, devenind tot mai agitat și mai speriat. S-a dat câțiva pași înapoi. I se vedea pieptul slab prin deschizătura chimonoului. Bâgui ceva. — Ce spuneți, domnule Kobayashi? Îl împingea ușor pe șobolan spre albia râului, unde erau împrăștiați bolovanii. Greierașii, care cântaseră până atunci printre pietre, au tăcut brusc, prevestind poate apropierea ploii. Era undeva prin preajmă o instalație de măcinat piatră, iar pe malul râului se afla o baracă pentru muncitorii care veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în legătură cu fratele său, care fusese ucis pentru o crimă pe care nu o comisese. — Domnule Kobayashi, hai să auzim toată povestea înăuntru... A și început să plouă... Cerul s-a întunecat, iar picăturile de ploaie lăsau urme pe pietrele din albie. Era întuneric în baracă. De peretele făcut din șipci de cherestea era rezemată o cazma și lângă ea un coș pentru cărat pământ. — Hai, scoate ce-ai ascuns! — Nu... nu... nu... aici. Mlaștină. — Mlaștină? Endō auzea povestea pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dezbrac de trup ca de-o haină pe care-o lași în drum. ÎN MAREA TRECERE Soarele-n zenit ține cântarul zilei. Cerul se dăruiește apelor de jos. Cu ochi cuminți, dobitoace în trecere își privesc fără de spaimă umbra în albii. Frunzare se boltesc adânci peste o-ntreagă poveste. Nimic nu vrea să fie altfel decât este. Numai sângele meu strigă din păduri după îndepărtata-i copilărie, ca un cerb bătrân după ciuta lui pierdută în moarte. Poate a pierit sub
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
A plecat chiar a doua zi să filmeze. Locul acțiunii se afla în Baza de agrement, nu departe de debarcader. Era un mormânt protejat cu un țarc făcut din cordoane de cauciuc. Groapa era curățată și măturată. Arăta ca o albie nu prea adâncă. Nu fusese pietruită și era evident pentru oricine că nu făcea parte dintr-un fost cimitir. Giulia a tras câteva cadre cu mormântul, apoi cu picioarele oamenilor de prin preajmă și s-a oprit câtva timp asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nici acolo nu era nimeni. M-am urcat chiar într-un copac de la marginea pășunii, dar Ruti nu se vedea nicăieri. Tocmai când mă întorceam să le spun că n-am găsit-o, am văzut-o. Era întinsă într-o albie secată, un loc cu totul dezolant și abrupt, unde mai scăpau câteodată mieii și-și rupeau picioarele. La început am crezut că Ruti era adormită așa, cu fața în sus. Dar când m-am apropiat, i-am văzut ochii deschiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să-i închidă ochii cu mâna stângă. M-am minunat de curajul fratelui meu și de calmul lui. Dar apoi Iosif a început să tremure și a sărit înapoi, de parcă l-ar fi mușcat un șarpe. A alergat înspre marginea albiei secate, acolo pe unde înainte curgea apa și înfloreau florile. A căzut în genunchi și a început să vomite. Cu icnete grele, s-a ridicat, apoi a îngenuncheat din nou, tușind. Când m-am apropiat de el, s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în vadul pe unde aveam să-l trecem, sau să-L trecem, cum zicea Zilpa. Dar oricum, era de cel puțin douăzeci de ori mai mare decât orice curs de apă pe care îl mai văzusem. Se unduia leneș în albia lui ca un drum pavat cu nestemate, iar soarele la apus strălucea în fiecare dintre ele. Am ajuns la vadul unde se vedea fundul cu pietriș. Nisipul de pe fiecare mal era întărit de pașii altor caravane, iar tata a hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
plăcut să vezi chipul tatălui meu în timp ce aceste povești ieșeau la iveală. Părea din nou un băiețel - fără griji, puternic, încăpățânat. Suspiciunea lui s-a topit cu totul când Esau i-a amintit de ziua în care căzuseră amândoi în albia secată a unui râu și apoi intraseră plini de noroi din cap până în picioare în cortul mamei lor. A râs din toată inima când și-a amintit cum furaseră toată pâinea care se făcuse o zi întreagă, o mâncaseră, li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]